1. Mijloace de caracterizare directă:
– de către autor;
– de către alte personaje;
– de către personajul însuşi
(autocaracterizare);
2. Mijloace de caracterizare indirectă:
– din limbaj;
– din fapte;
– din comportament;
– gesturi;
– din relaţia cu alte personaje.
Întrebările Mamei, mai cu seamă, nu mai conteneau. Mirel
se întorcea dintr-o călătorie lungă în Orient, făcută împreună cu mai mulți
tovarăși, și avea ce povesti. Întotdeauna îi plăcuseră călătoriile și nu lua
seama la frica Ortansei, care tremura de grijă. Plecase odată, demult, până la
un oraș vecin, și dispariția lui înspăimântase pe toată lumea. Apoi, cu toată
cearta, pornise din nou. De atunci se obișnuiseră cu el. Rămânea doar Ortansa
să tremure, în urmă. Acum se dusese departe de tot, fără să-i pese de noua
împotrivire pe care primejdia depărtării o ridicase și mai puternică. Găsise
tovarăși mai mari, excursia fusese organizată de aproape și nu putuse lipsi
tocmai el. Povestea acum, la întâmplare, după întrebările deslușite din
învălmășeala vorbelor. Mama cerea deslușiri despre mormântul lui Cristos, tușa
Lina despre piramide.
„Ierusalimul, niște popi care se ceartă, apoi tratații la
ovrei, la englezi, la patriarhi și la muftii, cu rahat și cafea neagră. Și
piramidele: trei mormane scurte și groase de bolovani, la capătul unei mahalale
a Cairului. Impresie detestabilă. Alături, Sfinxul cârn. ”
Tololoi era curios dacă femeile din Palestina erau blânde
pe cât sunt de frumoase. Și, priceput în toate, făcu câteva considerații asupra
rasei. Mirel ar fi voit să inventeze o aventură, pe nisipurile Tel-Avivului, cu
vreo arabă nostalgică. Tinerețea lui și prezența familiei nu-l sfiau. Siguranța
cu care vorbea Tololoi despre femeile de acolo îl făcu însă, cu toată părerea
de rău, să-l dezaprobe cu vioiciune: „Nu-i adevărat, numai niște slute”. Își
dete iute seama că putea, totuși, să nu renunțe la prima lui intenție de a se
face erou de roman. „În schimb Egiptul”… Se opri, tăcând cu înțelesuri, ca să
impresioneze și mai mult. Știa că n-au să-l lase la începutul istorisirii.
Într-adevăr, tușa Lina adăugă imediat: „Egiptul?”
Personajul principal din fragment este un
tânăr,Mirel,dornic de a călători,de a vedea lumea.Prin caracterizarea directă
autorul își prezintă personajul reîntors dintr-o călătorie din Orient.Privirea
în trecut este momentul când prima plecare fusese motiv de spaimă pentru cei
din familie.Dorința de a călători este impresionantă,iar el încearcă să se
depărteze tot mai mult de casă.Spiritul aventurier este acceptat,deși un
personaj din apropierea lui este deosebit de neliniștită.Este prietenos,fiindcă
pleacă împreună cu,,tovarăși mai mari”,cu vârste mari,buni organizatori.Nu are
o ordine în a povesti,iar întrebările celor din jur nu au o logică,fiecare
dorește să afle ce-l interesează.Este conștient că trebuie să impresioneze
și-atunci,cu îndrăzneală,improvizează,știind că nu poate fi contrazis;el are
siguranța de a stăpâni dialogul.
Caracterizarea
indirectă îl prezintă pe Mirel coerent în exprimare,ironic în descrierea
oamenilor și locurilor văzute,iar ca să fie crezut numește
locurile,îndeletnicirile oamenilor.Nu se sfiește,este îndrăzneț,are siguranța
călătorului ce a văzut locuri și oameni.Naiv,se dorește a fi ,,erou de roman”și
se exprimă misterios,cu pauze,dorind să suscite interesul celor din jur.
Celelalte
personaje sunt din familie:femei apropiate:mama ,o femeie credincioasă,dorind
să afle despre mormântul sfânt,mătușa curioasă de a afla despre Egipt,iar un
bărbat cu nume ciudat-Tololoi este contrazis despre aspectul femeilor din
Orient.
Personajul este
conștient că trebuie să-i convingă pe toți din familie de plăcerea călătoriilor
făcute și de aceea se exprimă simplu,firesc,deși are tendința de a exageră,dar
aceasta este din cauza tinereții lui.
