Comparație
La fel (între cele 42 de „istorii mai alese”,)în,,O samă de cuvinte” legenda XLI
(41)este despre Nicolae Milescu Spătarul și el cu destinul senzaţional al unui
mare boier. Legenda îşi pune amprenta şi ne oferă, prin viziunea
autorului-narator, un personaj cu un traseu existenţial nelinear. Neculce îşi
plimbă eroul între agonie şi extaz - lucru posibil, căci legenda este
exploatată de cronicar în ce are ea mai spectaculos : „mândru şi bogat”, „pre învăţat şi cărturar,
şi ştie multe limbi”, fapt pentru care „lui Ştefăniţă-vodă îi era pre drag,
ţi-l ţine pre bine, şi tot la masă îl pune, şi să giuca în cărţi cu dânsul, şi
la sfaturi, că era atunce grammatic” (scrib la cancelarie, secretar).Cronicarul
îi prezintă și lui o latură negativă: sătul de atâta bine, marele boier a
trimis nişte scrisori „viclene” lui Constantin-vodâ cel Bătrân Basarab din Ţara
Leşească pentru a-l scoate „pe Ştefăniţă-vodă din domnie”,un act atipic de
trădare.
Constantin-vodă i-a trimis scrisorile lui Ştefăniţă-vodă,
care s-a mâniat îngrozitor şi a poruncit călăului să-i taie nasul trădătorului,
de unde şi porecla de Niculai Cărnul. Cu nasul tăiat şi cu sângele pe obraz,
spătarul a plecat în Ţara Nemţească, unde a fost tratat de doctori pricepuţi,
că abia se mai cunoştea „nasul că-i tăiat”.Spătarul , de ruşine, nu s-a mai
întors în Moldova, ci a plecat în Rusia, unde i-a dat învăţătură fiului
ţarului, adică celui care va deveni Petru cel Mare. Arta narativa a
cronicarului consta si in maiestria cu care stie sa trezeasca interesul
cititorului fata de cele relatate. El prezinta viata zbuciumata,
palpitanta a boierului pribeag, alternand perioadele de marire cu cele de dizgrație,iar
portretul, pe care Ion Neculce i-l face este rezlizat in tușe groase.
Două personaje
diferite-un boier din personaj istoric,
spătarul Milescu devine personaj de roman și -un domn, fără a oferi încredere,
se dovedește plin de omenie și recunoștință .
(Plecând într-o misiune şi ţarul murind între timp,
Milescu a fost trimis în surghiun la Sibir, iar când pe tronul Rusiei a venit
Petru împărat, l-a adus înapoi la curte, unde „l-au luat iară în dragoste şi în
milă şi l-au pus iar sfetnic”. Milescu s-a însurat cu o rusoaică, au avut
împreună „ficiori şi nepoţi”, iar când a murit, „mare cinste i-au făcut împăratul
la moartea lui şi mare părere de rău au avut după dânsul”.)
Capitolul XIX din ,,Letopiseț”cuprinde "Domnia
lui Dumitrasco-voevoda, in anul 7219", nimeni altul decat carturarul
Dimitrie Cantemir, care vine in tara cu ganduri mari, reinviind peste veac
pilda marilor voievozi. Astfel, indata ce soseste in Iasi, el va
"boieri" boierimea,o atitudine demnă de un vodă adevărat cu respect
față de cei ce-l slujesc,dar boierilor
le era cam frica de el, pentru ca il stiau din tinerete, pe cand era beizadea
la Antioh-Voda, fratele sau, ea fiind "manios, zlobiv la betie, si-si
iesisa numele de omu rau."-caracterizare negativă față de purtarea lui de
acum.,când este binevoitor, are usa deschisa pentru toti. Noul domn,
"omu invatat", "lacomie nu ave mare": a micsorat darile, a
scos pe tara "2 civerturi, banii steagului" si "au mai scadzut
pe tara la un civertu, cate 3000 de galbeni", ba mai mult, a scazut la
jumatate dajdiile mazililor (domn sau boier scos din functie), a scutit boierii
de desetina (a zecea parte din produse.
Prezentat în antiteză:la tinerețe-nesăbuit,om rău,apare
cu trecerea anilor bun,blând,ca un adevărat,,om învățat”,personajul este privit
cu simpatie de cronicar.
