Mare iniţiat ,dar şi iniţiator ,Craiul îşi supune fiii la
o probă fundamentală:proba curajului,probă esenţială în procesul de iniţiere.
Podul,locul unde se desfăşoară această probă leagă
sfârşitul împărăţiei Craiului de începutul unui spaţiu enigmatic,nesfârşit
,ameninţător,plin de păduri şi drumuri întortocheate ce sugerează în cod
mitologic obstacolele şi labirintul. Podul, locul unde se desfăşoară încercarea
pusă la cale de către Crai, leagă sfârşitul împărăţiei de începutul unui spaţiu
enigmatic, nesfârşit, ameninţător, plin de păduri şi drumuri întortocheate, ce
sugerează obstacolele şi labirintul. Această trecere înseamnă şi trecerea de la
pământ la cer, de la starea omenească la cele supraomeneşti.
Pădurea-labirint , simbol al morţii şi
al regenerării, pentru tânăr se va încheia o etapă şi alta va începe . Pădurea
întunecată simbolizează o fază a dezorientării, zona inconştientului, în care
omul conştient poate pătrunde doar şovăind. Traversarea labirintului devine
deci o călătorie iniţiatică.Fiul craiului nu se dovedeşte capabil să
ducă la bun sfârşit călătoria sa iniţiatică, nu poate înlătura obstacolele.Traversarea
labirintului devine deci o călătorie iniţiatică,cu cât este mai grea, cu cât
obstacolele sunt mai numeroase şi mai grele, cu atât mai mult adeptul se
transformă şi, în cursul acestei iniţieri itinerare, dobândeşte un nou sine.
Transformarea eului care se operează în centrul labirintului şi care se va
afirma fără echivoc la capătul călătoriei de întoarcere, la sfârşitul trecerii
de la întuneric la lumină, va însemna victoria spiritualului asupra
materialului şi, în acelaşi timp, al veşnicului asupra efemerului, al inteligenţei
asupra instinctului.acolele survenite pe parcursul traversării pădurii, el
lăsându-se înşelat de puterea de convingere a Spânului, încălcând sfatul
părintesc. Pădurea pe care o traversează Harap-Alb poate fi privită ca un
labirint,iar traversarea labirintului devine o călătorie iniţiatică,
transformarea eului în centrul labirintului şi care se va afirma la capătul
călătoriei de întoarcere, la sfârşitul trecerii de la întuneric la lumină, va
însemna victoria spiritualului, al veşnicului, al inteligenţei.
Ursul, simbol al curajului și al puterii.Îmbrăcat în
pielea ursului, Craiul își supune și fiul cel mic la proba curajului,
aceasta fiind trecută cu bine datorită ajutorului primit de la calul năzdravan.
Craiul le verifică într-un fel fiilor săi sentimentele, caracterul, capacitatea
de a face față unei astfel de probe, pentru a vedea dacă vreunul dintre ei se
dovedește vrednic de a păatrunde tainele necunoscutului ce îi așteaptă dincolo
de pod. Aducerea sălăţilor din Grădina Ursului, constituie prima piedică în
drumul lui Harap Alb.Faptul că locul inițierii se găsește pe o insulă nu este
de loc întâmplător, insula este cea care reunește
simbolurile vieții și sensurile morții
Harap-Alb stă în casa inițierii cam o zi și o noapte,
timp în care Sfânta Duminică
prepară o licoare magică ce îi va aduce ursului, spirit
păzitor, duh al rodniciei și simbol al longevității și nemuririi, somnul cel
lung. Se realizează o ieșire din universul normal și o trecere prin perdeaua de
foc a timpului, adormirea ursului din basm corespunde cu intrarea în hibernare
a ursului, simbol al amorțirii naturii și al vegetației pe timpul iernii.
Spânul întruchipează forțele răului -răufăcătorul, un fel
de Zmeul-Zmeilor, care seamănă în lume teroare, răutate și violență. Ca
personaj real, el întruchipează individul perfid, deprins a obține avantaje și
bogăție prin înșelăciune. El este, prin naștere, un om rău și de proastă
condiție socială. Spânul se remarcă nu doar prin răutate,ci sprin capacitatea
de a-și disimula adevăratul caracter, vorbind frumos, slugarnic și
atribuindu-și calități pe care nu le are, precum hărnicia și credința, trecând
la violența fizică atunci când simte că îi este acaparat teritoriul cucerit
prin înșelăciune. Fiul craiului și Spânul călătoresc cu bună înțelegere,
deoarece Spânul rămâne, în aparență umil și supus,reușind să câștige încrederea
fiului de crai. Spânul îl invită pe naivul tânăr să coboare într-o fântână
ciudată,fără cumpănă și fără roată,pentru a se răcori;imediat trântește capacul
și îl silește pe captiv să accepte inversarea rolurilor.
(în plan simbolic această fântână este o veritabilă
cristelniță în care fiul e botezat cu forța.Spânul îl deposedează de
identitatea sa crăiască Intrarea sa în slujba Spânului se face sub
jurământ cavaleresc-prinţul jură pe paloş şi îşi va ţine acest jurământ, ca un
adevărat cavaler. Spânul îl va învăţa umilinţa, îl va supune la probe decisive,
dar mai presus de orice îi pune la încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de
om. La această încercare Harap-Alb va face faţă, căci el îşi va respecta
jurământul făcut, anume de a-l sluji pe Spân până când va muri şi va învia.
Cerbul are privirea ucigătoare ca Meduza. Ajutat, şi
acum, de Sfânta Duminică, Harap Alb îi ia capul cerbului, ascunzându-se într-o
groapă, spre a nu fi văzut de privirea care ucide. Deşi scena – trimite la
mitologie (uciderea Meduzei de către Perseu), semnificaţiile ei ar putea fi mai
profunde: ucigând cerbul, Harap Alb omoară o ipostază a Răului etern,
instaurând pacea în lume.
Cerbul “este tot bătut cu pietre scumpe” ,are o piatră
nestemată în frunte, de străluceşte ca un soare”. Această piatră aminteşte de perla
frontală din simbolismul hindus, care le conferă purtătorilor privilegiul
eternităţii; de altfel, forţa ei dătătoare de viaţă se vădeşte pe drumul de
întoarcere al eroului, când mulţimile se pun în mişcare, atrase de lumina ei.
Ucigând cerbul, Harap Alb îi va lua eternitatea, atribut cu care va fi investit
spre a-l dărui oamenilor.
