Particularitățile de construcție personajului
Ion din romanul lui Liviu Rebreanu.
Particularitățile de construcție personajului
Ion din romanul lui Liviu Rebreanu.
eseu---Dezumanizarea lui Ghiță,,Moara cu noroc”de Ioan Slavici
Nuvela,,Moara cu noroc” abordează o tematică realistă, socială, rurală, autorul urmărind transformările lumii tradiționale sub influența noilor relații ale unei alte lumi ,și o tematică psihologică, întrucât este prezentat modul în care banul distruge firea lui Ghiță, protagonistul nuvelei. Sufletul lui Ghiță este scindat între dorința de a se îmbogăți și impulsul de a rămâne om cinstit. Așa cum se prefigurează încă din titlu, nuvela urmărește măcinarea, până la dispariție, a conștiinței lui Ghiță.
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul nuvelei: cizmar sărac, conștientizând responsabilitățile familiale, Ghiță decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, tocmai pentru a-și asigura un trai mai bun. Ghiță este, la început, un caracter puternic. Stăpân pe sine, încrezător în forțele proprii, nu ia în seamă sfaturile bătrânei sale soacre și se mută la Moara cu noroc. Sub influența lui Lică Sămădăul, bărbatul își pierde treptat încrederea în sine și devine slab în fața tentației de a se îmbogăți: „Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea?”
Trudind din greu pentru bunăstarea familiei sale, Ghiță este copleșit ,devine treptat ursuz, tăcut,nu mai zâmbește.La prima întâlnire pe care o are cu Lică,un fel de stăpân al acelor locuri, Ghiță încearcă să fie autoritar și dârz, să reziste propunerilor nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de extraordinara forță morală pe care o are Lică asupra tuturor. Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiță scot la iveală incertitudinea și nesiguranța care-l domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în el, când intră în cârdășie cu Lică, încearcă să-și asigure câteva mâsuri de protecție: pistoale de la Arad, doi câini ciobănești, își angajează o slugă credincioasă, dar teama și zbuciumul nu-l părăsesc. Ajunge să regrete faptul că are nevastă și copii, și-ar fi dorit să poată zice ,,prea puțin îmi pasă". Refuză să dea amănunte despre afacerile cu Lică, se îndepărtează încet dar sigur de soția sa, relațiile dintre ei fiind din ce în ce mai reci. Conflictul interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al lui Ghiță și ispita îmbogățirii. Sufletul complex și slab este frământat între dorința de a pleca de la Moara cu noroc, rămânând un om cinstit și tentația pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghiță își face reproșuri, are remușcări sincere și dureroase, manifestate prin autocaracterizări: ,,Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe fața pământului.” Altă dată, într-o izbucnire a sentimentelor de tată, își deplânge prăbușirea, căreia nu i se poate împotrivi,știe că numai este tatăl cinstit ,, tatăl vostru e un ticălos."
Situația materială a lui Ghiță e înfloritoare și,deși este fricos și laș, se afundă tot mai mult în faptele mârșave ale lui Lică.
Dezumanizarea lui Ghita se produce într-un ritm sigur, autoanalizându-se, dă vina pe firea lui slabă, încercând să-și motiveze faptele:,,asa m-a lăsat Dumnezeu!”, știind că există în el ceva ascuns mai puternic decât propria voință. Odată cu mărturia mincinoasă, prăbușirea lui este inevitabilă , rapidă, o folosește pe Ana drept momeală ,pentru a-l demasca pe Lică, nu numai pentru că îl mustra conștiința pentru ceea ce devenise el, dar și din gelozie. Înstrăinat de toți, el se înstrăinează de sine și se vede tot timpul ca pe un dublu. De la complicitate la crimă, nu mai era decât un pas și Ghiță devine ucigaș, înjunghiind-o pe Ana. Vrea să-și scape femeia din imensul chin al păcatului, al pierderii individualității prin care el trecuse până atunci. Știa că nici pentru ea nu mai există cale de întoarcere și singura salvare era suprimarea,dispariția. Momentul e ca un ritual, omul puternic, impulsiv, împlinește crima ca pe o ceremonie de îngropăciune. În aceeași clipă, Răuț îl împușcă pe Ghiță.
Ghiță devine victimă, pentru că are în el lăcomia pentru bani și astfel cade pradă propriului său destin căruia nu i se poate opune, prăbușindu-se încet, dar sigur - de la omul cinstit și harnic la statutul de complice în afaceri necurate și crimă, până la a deveni ucigaș.
1=Cele cinci cruci,menționate în incipit,la fel ca numărul membrilor familei lui Ghiță; acestea anticipeaza destinul personajului.stau înaintea morii sunt ca un semn prevestitor, sunt „semne care vestesc…că aici locul e binecuvântat”,.În final bătrâna și copiii stau lângă cruci,pentru că cei morți n-au avut parte și de morminte, semn că şi-au părăsit viața și credinţa.
2=La sfârșit, bătrâna privește cenușa cârciumii arse și plecă mai departe,fără ca măcar să înmormânteze oasele rămase. Ea recunoaște că destinul pedepsește pe cei ce cutează să îl înfrunte,mărturisindu-și presimțirea morții lui Ghiță și al Anei.Focul are rol purificator.
3= Simetria incipitului cu finalul se realizează, prin descrierea drumului care se completează, în final, cu sugestia drumului vieţii care continuă şi după tragedia de la Moara cu noroc și al crucilor care fără morminte.
1= Titlul nuvelei,,Moara cu noroc”, este simbolic cu mai multe semnificații:moara este plasată la o „răscruce de drumuri”,un loc unde drumeții poposesc, este un spațiu malefic, un popas pentru hoți,un loc în care se planifică fărădelegi,este și un spațiu al izolării,aici se produce înstrăinarea lui Ghiță de cei drag,crezând în norocul înșelător care transformă totul în nenorocire.
2=eseu
Pentru a‑şi masca vocea moralizatoare, autorul,Ioan Slavici, recurge la vocea unui personaj, bătrâna soacră, care este de părere că fericirea o poate da numai liniştea colibei tale. Astfel,,,sărăcia” înseamnă„linistea coliberi”,iar bogația,obținută necistit,aduce nenorocirea.
Finalul atât de tragic şi crunt ilustrează iarăşi o morală a scriitorului: toţi cei vinovaţi sfârşesc cumplit, ca o binemeritată pedeapsă, inclusiv Ana, vinovată de păcatul adulterului. Numai bătrâna – care nu era la han în ziua tragică, este lăsată să trăiască şi să creadă că s‑a întâmplat un accident natural, din voia lui Dumnezeu, locul fiind atât de rău încât avea nevoie de purificarea prin foc. Moralistul Slavici își afirmă concepția asupra sorții,stabilite din timpuri vechi:.cel care își pierde omenia,este drastic sancționat,fiindcă destinul nu iartă.
Hanul,,Moara cu noroc”este situat într‑o pustietate de o sălbatică şi aspră frumuseţe, între dealuri şi imense păduri. Afacerea la hanul plin de drumeţi este promițătoare,iar Ghiţă,cizmarul devenit hangiu,cârciumar, împreună cu familia, numără la sfârşitul fiecărei săptămâni banii adunaţi, dar începe să simtă povara singurătăţii şi pustietăţii locurilor, cu presentimentul nenorocirii.
Astfel,Ghiţă intuieşte adevărul presimțirii sale din comportamentul unor porcari care nu plătesc, apoi apariţia lui Lică un adevărat stăpân al locurilor, al oamenilor, al turmelor şi chiar al hanului,care-l vizitează,pentru a-l cunoaște. Îi pune în vedere să‑l informeze cine trece pe drum, despre turme şi oameni, dar, înţelegând că noul cârciumar nu poate fi omul lui, vrea să-l lichideze. Prevăzător, Ghiţă îşi cumpără pistoale şi doi câini,angajează chiar un argat, Marţi. Dar, într‑o duminică seara, soseşte la han Lică, împreună cu nelipsiţii lui locotenenţi, fără să fie lătrat de câini. La îndemnul Anei, Ghiţă trimite sluga la preotul din satul apropiat, Fundureni, să‑i spună că Lică e la han. Are loc o confruntare violentă între cei doi, Lică este gata să‑l suprime pe Ghiţă, dar înţelege că s‑ar afla şi cade la înţelegere și-i ia toţi banii, promițându-i că‑i va înapoia odată. Ghiţă primeşte nişte inele cu semnele turmelor de porci, pentru a supraveghea mişcarea turmelor în folosul lui Lică, primind în schimb porci, pe care îi comercializează, deşi observase că niciunul dintre ei nu avea vreun semn, ceea ce însemna că erau furaţi, devenea astfel complicele unui hoţ. Acceptă situaţia cu speranţa că îşi va recupera banii furaţi şi că lucrurile se vor opri aici.
Lucrurile se complică,când într‑o zi, Lică soseşte la han cu lăutari,avea chef să petreacă, o pofteşte la joc pe Ana, iar seara îi trimite de la han pe cei trei însoţitori, el rămânând acolo peste noapte, sub pretextul că are bani la el „şi locurile sunt cam rele”. În aceeaşi noapte arendaşul din Fundureni este jefuit, iar Ghiţă, deşi înţelege că Lică îşi crease numai un alibi cu rămânerea peste noapte la han,refuză să colaboreze cu justiţia şi‑l acoperă pe hoţ. Lică devine criminal, ucigând o femeie şi un copil în pădure.
De data aceasta neputând să accepte banii mânjiţi de sânge, ceea ce îl făcea părtaş la crimă, se decide să‑l dea pe Lică în mâna jandarmului Pintea. Invocă un pretext pentru a merge la Ineu, lăsându‑l pe Lică acasă cu Ana, şi pleacă cu gândul să se întoarcă spre seară şi să‑l surprindă, având asupra sa dovezile crimelor.
Punctul culminant al conflictului exterior şi interior sufletesc al lui Ghiţă, îl constituie eşecul prinderii lui Lică, care pleacă de la han ,iar deznodământul este tragic: Ghiţă se precipită acasă şi îşi înjunghie soţia, este surprins de Lică – întors după chimirul uitat.. Ghiță este împuşcat în ceafă de către Răuţ, banii sunt jefuiţi şi cei doi însoţitori primesc poruncă să dea foc hanului când vor crede că a ajuns în Fundureni, ca să privească focul împreună cu sătenii. Lică intră cu calul să se adăpostească de ploaie, în biserică, şi, ca să nu cadă prins de Pintea, se sinucide izbindu‑se cu capul de un copac, fiind apoi împins de jandarm în râul umflat de apele ploii.
Finalul atât de tragic şi crunt ilustrează iarăşi o morală a scriitorului: toţi cei vinovaţi sfârşesc cumplit, ca o binemeritată pedeapsă, inclusiv Ana, vinovată de păcatul adulterului. Numai bătrâna – care nu era la han în ziua tragică, este lăsată să trăiască şi să creadă că s‑a întâmplat un accident natural, din voia lui Dumnezeu, locul fiind atât de rău încât avea nevoie de purificarea prin foc. Autorul o iartă pe bătrână de alte suferinţe morale tocmai pentru că este o fiinţă morală, expresia înţelepciunii, şi pe cei doi copii, care nu au nicio vină. Ioan Slavici conturează prin caracterul moralizator al nuvelei, o iluzie în cadrul căreia dreptatea primează, având în vedere sfârşitul operei, în care toate personajele sunt sancţionate pentru faptele lor. Scena în care bătrâna pleacă cu copiii poate semnifica încercarea ei de a imprima în personalitatea lor tiparul ideal, cu valori precum onoarea şi de a-i îndepărta de patima banilor.
,,Moara cu noroc”---rezumat
Ghiță ia în
arendă un han,,Moara cu noroc”, aflat la răscruce de drumuri lângă Ineu, în
câmpia Aradului, deși bătrâna soacră, mama soției sale Ana, îi spune că nu
bogația, ci liniștea colibei sale îl face pe un om fericit. Se mută cu întrega
familie acolo, pentru că nu mai dorea să cârpească cizmele oamenilor, pe care
doar duminica le încălța.
La început, totul decurge bine, el câștigă cinstit și familia trăiește în bună
înțelegere.Ghiță află că ținutul este sub stăpânirea lui Lică Sămădăul,șef al
porcarilor,are faima rea de om primejdios, cunoaște bine ținutul și este
amestecat în afaceri necurate și crime. Acesta vine la han și încearcă să-l
facă pe Ghiță omul lui, pentru a ști despre cine trece pe acele drumuri. Ana
este fascinată de aspectul fizic plăcut al Sămădăului, dar intuiește ca este o
fiinta rea. Ghiță refuză la început propunerea lui Lică, își cumpără pistoale,
câini, alături de Laie,sluga sa mai ia încă o slugă, dar își schimbă
comportamentul față de Ana căreia nu-i mai destăinuie frământările sufletești.
Lică Sămădăul îi dă lui Ghiță însemnele turmelor sale de porci, îi ia cu împrumut
niște bani.În cele din urmă Ghiță îl acceptă ca aliat, ca prieten. Într-o zi,
Ghiță primește de la Lică șase porci fără însemnele sale.La han, Lică joacă i
cu Ana, trezind gelozia lui Ghiță.
MOARA CU NOROC=Rezumat pe paragrafe
I. Soacra lui Ghita, mama sotiei lui, Ana, isi spune parerea in legatura cu intentia ginerelui sau de a lua in arenda carciuma numita Moara cu noroc, de langa Ineu:”-Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum va trage inima.” Ghita ii raspunde:”sa ramanem aici, sa carpesc si mai departe cizmele oamenilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca dumineca e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei in soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amandoi la copilasi, iara d-ta la tustrei. Iaca linistea colibei”. Si se decide sa arendeze carciuma.
II. Moara cu noroc este un loc unde se castiga bine caci pe drumetul „venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara poate sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti, ca sa nu plece singur mai departe.” In plus fata de situarea favorabila, clientii erau multumiti deoarece noul carciumar si familia sa „nu il primeau pe drumet ca pe un strain venit din lume ci ca pe un prieten asteptat de multa vreme in casa lor”.
III. Soseste la Moara cu noroc Lica Samadaul, „un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”. Numele de „Samadaul” este de fapt o porecla, insemnand cel care raspunde de turmele de porci date porcarilor la pascut. De obicei este un „om aspru si neindurat, care umbla mereu calare de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toata lumea si care stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala cu varza”. Pe Ana, Lica o fascineaza („ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce statea ca un stalp de piatra inaintea ei.”) iar lui Ghita oaspetele ii cere sa il informeze despre ce se intampla la Moara.
IV. In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, ia o a doua sluga si doi caini, pe care ii invata sa fie rai. Dar isi schimba si atitudinea fata de sotia sa:”Ca om harnic si sarguitor, Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri, dar el se bucura cand o vedea pe dansa vesela: acum el se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai nainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand se mai harjonea cateodata cu dansa, isi pierdea lesne cumpatul si-i lasa urme vinete pe brate”. Lica ii cere carciumarului, printr-un porcar sosit cu turma la Moara, sa dea de mancare si de baut porcarilor sai si sa isi opreasca drept plata cinci porci din acea turma. Ghita refuza la inceput, apoi, la trecerea ultimelor turme, cand vrea sa isi opreasca porci, pazitorii lor ii spun ca nu au primit de la Lica ordin sa ii dea. Carciumarul interpreteaza situatia ca semn al dependentei sale de bunavoia Samadaului.
V. Lica Samadaul, impreuna cu doi tovarasi, se apropie de carciuma pe un drum laturalnic, dar este latrat de cainii cei rai ai lui Ghita pe care ii imblanzeste. Vazandu-l pe Lica sosit astfel, Ana il trimite pe Laie, sluga lor, sa astepte ascuns in spatele unor rachiti de langa Moara, pentru a putea da de stire daca se intampla ceva rau. Samadaul ii da lui Ghita insemnele turmelor de porci, bucati de piele pe care le prinde la urechile porcilor, deosebite ca forma, ii cere sa observe deplasarile turmelor si sa il informeze despre aceste deplasari. Dupa care ia de la carciumar, sub amenintarea ca nu il va mai lasa sa stea la Moara, o parte din banii acestuia, ca imprumut. Iritat de niste cuvinte josnice rostite de Lica dupa ce a luat banii („Asa-i ca te-ai facut bland ca un mielusel?”), Ghita il avertizeaza pe Samadau:”Lica, tu trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti”. Afland de la Ghita despre trimiterea lui Laie, Lica accepta sa il trateze pe carciumar ca pe un prieten.
VI. „Ana se simtea tot mai parasita. De cand se imprietenise cu Lica, Ghita parca fugea de dansa, parca-i ascundea ceva si se ferea sa nu ramaie singur cu dansa”. Ghita primeste de la Lica sase porci, dar nici unul dintre ei nu avea insemnele turmelor Samadaului. Acesta il intreaba pe carciumar, in timpul unei vizite la Moara, prefacandu-se a vorbi in soapta, dar de fapt vorbind in asa fel incat sa il auda cei din preajma, despre ziua cand vine arendasul evreu pentru a-si lua banii de arenda de la Ghita. Dupa care, profitand de sosirea unor lautari tigani la carciuma, Lica ii pune sa cante si joaca cu Ana. „Incetul cu incetul, ea prinse voie buna; se cam tulbura cand Lica se apropia de dansa; sangele ii navalea in obraji cand el o apuca de brau ca s-o invarteasca; dar asa era acum, si altfel nu putea sa fie, si ea se dete din ce in ce dupa par”; atitudinea ei trezeste gelozia sotului.
VII. Ghita se imprieteneste cu unul dintre jandarmii de la Ineu, „Pintea caprarul, om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura pe frunte, dar mai presus de toate om asezat si tacut la fire”. Situatia economica a carciumarului si a familiei sale este infloritoare, caci „avea porci la ingrasare, doua vaci cu lapte, caruta pe razoare, doi cai buni, avea bani in lada, nu prea multi, dara destui, ca sa poata trai un an, doi dintrinsii”. Lica ramane peste noapte la Moara cu noroc, iar Ghita, trezit de latratul cainilor priveste afara si are impresia ca vede sosind, pentru a-l vizita pe Lica, un barbat insotit de o femeie cu umeri largi. Din nou trezit de caini si privind iarasi afara, lui Ghita i se pare ca vede plecand un alt barbat, ce parea a fi Lica, insotit de aceeasi femeie. Sosit la carciuma, Pintea il informeaza pe Ghita despre faptul ca arendasul evreu fusese „batut de anevoie se mai poate pune pe picioare” si jefuit acasa la el. Totodata ii marturiseste ca a fost tovaras de talharii cu Lica, a fost prins impreuna cu el, inainte de a deveni jandarm, dupa care precizeaza:”Ghita, sunt de treizeci si opt de ani: ma spanzur daca implinesc patruzeci fara ca sa-i arat ca mai sunt si altii ca dansul. Mi-a facut una, pe care n-am sa i-o uit toata viata”. Dupa care merge cu Ghita si cu cele doua slugi ale acestuia, Laie si Marti, la Ineu, pentru cercetari asupra jafului de la arendas.
VIII. In absenta lui Ghita soseste la carciuma o trasura cu o femeie tanara in doliu, cu un copil de cinci ani, insotita de vizitiu si de feciorul din casa. Discutand cu feciorul, Ana afla ca sotul femeii s-a sinucis cu trei saptamani in urma si ca femeia, se zice, are turme de porci in padurile din preajma Morii cu noroc. Discutand intre ei, feciorul si vizitiul, primul ii spune celui de-al doilea ca banuieste o intovarasire intre Lica si femeie, ca unul fura bijuterii si celalalt le vinde. Femeia plateste Anei cu o hartie careia ii lipseste un colt, Ana cere sa i-o schimbe ceea ce vizitatoarea si face.
IX. La Ineu, Ghita si slugile sale sunt anchetati de catre comisar, care afla de la Marti ca „Ghita are o veriga de sarma, pe care sunt insirate semnele turmelor lui Lica, de la care a primit in mai multe randuri porci, si ca luni, ca ieri, Lica a stat cu Raut, cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Ghita la carciuma, ca ei au vorbit cam in taina despre arandasul si ca in amurgul serii Buza-Rupta si cu Saila au plecat spre Ineu, Raut a luat-o pe vale in sus la padure, iara Lica a ramas pana dimineata la carciuma. Tarziu apoi, cam pe la miezul noptii, s-au miscat cainii si asa el, Marti, a iesit afara si, vazand un om si o muiere, a intrebat cine-i. Raut a raspuns atunci:<Oameni buni!>. De cu zori insa el iar s-a desteptat, fiindca iar se miscau cainii: a iesit si a vazut ca Raut se duce cu muierea aceea”. Marturia lui Ghita difera de cea a lui Marti, el afirmand ca nu Raut fusese cel care a venit cu „o muiere” si ca cei doi, „omul” si „muierea” au plecat la scurt timp dupa ce sosisera, imediat dupa miezul noptii. Dupa depunerea marturiilor, Ghita este eliberat pe garantie, o garantie scrisa si semnata de un var preot. Pintea ii aduce lui Lica o servitoare, pe Uta, om de-al sau menit sa intre in legatura cu Lica si sa il spioneze. Revenind la Moara cu noroc impreuna cu Pintea, doi jandarmi si noua servitoare, pe drum gasesc o trasura fara cal, iar langa trasura un copil omorat de o lovitura primita in cap. Cu toata impotrivirea lui Pintea, care vroia sa il retina pentru a-i face apoi o perchezitie acasa, Ghita pleaca la Moara cu noroc, impreuna cu Uta, pentru a vedea daca s-a intamplat ceva rau acolo. Prezenta servitoarei in caruta alaturi de Ghita o face pe Ana sa aiba o violenta reactie de gelozie:”nu mai simti in ea decat o singura pornire patimasa: sa mearge la femeia aceea si sa-i traga cu ghearele pelea de pe obraji”. Apoi, pe acelasi fond de enervare, isi acuza sotul de colaborare cu Lica in jefuirea arendasului, atitudine ce starneste mania lui Ghita.
(„-Mi-e scarba, cand ma gandesc ca am o nevasta care poate sa mai traiasca cu un om, precum tu ma socotesti pe mine, zise el, si iesi din casa cu amandoua mainile in cap.”).
X. Plecat in cercetare, Pintea gaseste cadavrul unei tinere femei, imbracata in negru, deja intepenit. Ea murise sufocata de carpa cu care fusese legata la gura, iar mainile ii erau prinse la spate cu un bici, al lui Lica. Dupa aceea Pintea il gaseste pe unul dintre jandarmi, Hantl, impuscat si injunghiat cu un cutit ramas in rana, dar inca in viata, pentru scurt timp. Cutitul, spun jandarmii care umblasera sa-i prinda pe Saila si pe Buza-Rupta, ar fi fost al lui Saila, iar la casa lui Buza-Rupta au gasit ascunsa o parte din argintaria furata de la arendas. Pintea il aresteaza pe Lica, in casa din Ineu a unui prieten al acestuia; in fata comisarului, Samadaul declara ca biciul era al sau si l-a uitat probabil la Moara, iar cutitul era al lui Saila. Lica este eliberat la interventia unui proprietar de turme de porci.
XI. Raut, Buza-Rupta si Saila sunt prinsi, iar procesul are loc la Oradea. In timpul audierilor, Lica neaga sosirea lui Raut cu o femeie la el si spune ca Raut a venit, dar singur, sa il anunte despre disparitia unei parti din turma de porci din padurea de la Fundureni. Dupa cum spune ca nu isi aduce aminte sa fi vorbit la Moara cu noroc despre arendas, ori ca Saila si Buza-Rupta sa fi plecat in noaptea jafului spre Ineu. Cum exista declaratia lui Marti facuta anterior, judecatorii inclina sa creada ca Lica neaga sosirea femeii din cavalerism, si ca neaga plecarea lui Saila si Buza-Rupta pentru ca acestia ii erau tovarasi. Dupa cum inclina sa creada ca Saila si Buza-Rupta sunt autorii jafului de la arendas si ai uciderii copilului, femeii si jandarmului. Pintea insa afirma in fata judecatorilor „ca nu-i crede pe Buza-Rupta si pe Saila vinovati, ca argintaria arandasului a fost ascunsa de altii la casa lui Buza-Rupta, ca cutitul lui Saila a fost lasat dinadins in trupul lui Hantl”. Buza-Rupta declara ca nu a fost in perioada jafului si a crimelor la Ineu, ci cu Raut si Saila la Salonta, iar Saila spune ca s-a inteles cu Raut sa fure o parte din turma de la Fundureni, iar apoi s-a dus la Salonta ca sa caute cumparator. Ghita afirma si el, ca si Pintea, ca nu ii crede vinovati pe Saila si pe Buza-Rupta. Prin verdictul judecatorilor, Lica si Ghita sunt socotiti nevinovati, iar Buza-Rupta si Saila Boarul condamnati la inchisoare pe viata.
XII. Lica ii restituie lui Ghita banii pe care ii luase cu imprumut, specificand, in urma intrebarii carciumarului, ca sunt din cei furati de la arandas si de la femeia ucisa. Despre femeie marturiseste, intrebat de Ghita, ca a ucis-o pentru ca si-a pastrat pentru ea un lant de aur pe care el i l-a lasat pentru a-l vinde in conditii sigure, putand astfel sa-l dea de gol. Isi expune totodata starea psihica ce il cprinde atunci cand devine violent:”sangele cald e un fel de boala, care ma apuca din cand in cand”.
XIII. Participand la numararea banilor, alaturi de Ghita, Ana recunoaste intre bancnote hartia rupta la un colt pe care i-o schimbase cu o alta intreaga femeia ce sosise cu un copil. Dupa cum recunoaste si banii noi, dintre care femeia a luat hartia buna spre a o schimba pe cea data inapoi de Ana. La intrebarea ei asupra provenientei banilor, Ghita raspunde ca intr-o zi ea va afla de unde sunt banii, si pleaca la Ineu, unde ii vorbeste lui Pintea despre bani. Acesta ii cere sa ia de la Lica, ce va veni la el pentru a-i propune sa-i schimbe banii furati, orice suma, si sa faca schimbul la arendasul evreu jefuit, pana cand va reusi sa anunte jandarmilor prezenta lui Lica la carciuma cu bani la el.
XIV. Lica ii face lui Petrisor, copilul lui Ghita si al Anei, un bici, „iara Ana statea in dosul lui si privea peste umarul lui cum lucreaza, si cum stetea asa, ea se rezema cu dreapta de masa, iara stanga o tinea pe celalalt umar al lui”. Vazand scena, Ghita are un mic soc, dupa care se linisteste:”Nu! isi zise el, de asta nu m-am temut niciodata si nu ma tem nici acum”. Lica merge din ce in ce mai des pe la Moara cu noroc, dar Ghita „cand vedea pe Lica invartindu-se pe langa Ana ori pa Ana tragandu-se la Lica, el se ducea pe ici incolo, ca sa nu vaza, fiindca ii era greu sa vaza si-l durea inima cand simtea cum Ana scapata din ce in ce in gandul sau”. La rugamintea soacrei, Ghita ii trimite pe ai sai de Pasti la sora Anei din Ineu, dar Ana refuza sa plece fara sotul ei, ramas pentru o intalnire cu Lica. Inainte de a pleca cu copiii la Ineu, batrana ii avertizeaza pe soti:”Ii bine sa-i crezi pe oameni buni, fiindca asa te bucuri mai mult de dansii; Lica e insa om rau din fire.” Profitand de sosirea unor tigani lautari, Lica organizeaza o petrecere in timpul liturghiei, iar Ana joaca cu placere cu el; apoi Lica ii cere lui Ghita sa-l lase singur cu ea. Carciumarul accepta pentru a chema jandarmii de la Ineu spre a-l surprinde pe Lica cu banii din jafuri asupra sa, caci adusese o parte din ei pentru a-i schimba Ghita. Lica isi motiveaza cererea prin faptul ca doreste sa il lecuiasca pe carciumar de dependenta sa de femeie:”-Are sa-ti fie greu acu o data, urma Lica, de aici inainte esti lecuit pe vecie”. Dupa purcederea lui Ghita, Ana se da Samadaului dar se motiveaza:”Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barabatesti, ba chiar mai rau decat asa”.
XV. Lica pleaca de la Moara, iar Ana ii cere sa o ia cu el, ceea ce Samadaul refuza. Pentru ca incepuse sa ploua pe drum Lica se adaposteste in biserica de la marginea satului Fundureni. In bisetrica are revelatia atotputerniciei lui Dumnezeu, a faptului ca „este o putere tainica ce lucreaza prin oameni si le lumineaza mintile, ca toate vin de la aceasta putere, pe care nimic nu o covarseste”; dupa aceasta observa ca si-a uitat chimirul cu bani la carciuma si rosteste:”unul dupa altul, om cu om toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata trebuie sa se stinga, caci daca nu-i omor eu pe ei, ma duc ei pe mine la moarte”.
XVI. Ghita, Pintea, Marti si alti doi jandami sosesc la Moara cu noroc, si se opresc pe un deal inaintea ei; vazandu-l pe Lica plecand, pornesc toti in urmarirea lui, cu exceptia lui Ghita, care merge la Moara, cu intentia de a-si ucide sotia. Inainte de a o injunghia, Ghita isi precizeaza vina:”Acu vad ca am facut rau si (…) ca eu te-am aruncat ca un ticalos in bratele lui, pentru ca sa-mi astampar setea de razbunare”. Sosesc Lica si Raut, iar acesta din urma il impusca pe Ghita, care era aplecat asupra Anei. Cu ultimele forte, „Cand Lica se apleaca asupra ei ea tipa dezmierdat, ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei”; apoi Lica pleaca spre Fundureni, cerandu-le tovarasilor sai, Raut si Paun sa dea foc Morii in urma lui. Pe drum insa calul sau se prabuseste de oboseala. Lica il abandoneaza dar, inconjurat de jandarmi, se sinucide izbindu-se, din fuga, cu capul de un copac. Mama Anei, sosita la carciuma dupa incendiu, isi spune ca totul se datoreaza unui fulger ce a aprins casa.
,,Moara cu noroc”de Ioan Slavici
Alcătuită din 17 capitole, cu prolog și epilog, nuvela are un subiect concentrat.
Construcția subiectului
Momentele subiectului
Expozițiunea
Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca cizmele oamenilor , mai ales ca acestia obisnuiau sa umble toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca Dumineca e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica . Relatiile temporale si spatiale : Spatiul actiunii este real, o zona geografica din Ardeal, la hanul Moara cu noroc, aflat la o rascruce pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, loc important pentru afaceri si comert. Mutandu-se la Moara cu noroc cu sotia, soacra si cei doi copii, Ghita devine repede cunoscut de drumetii mai umblati , afacerile mergeau bine. Ana este tanara si frumoasa , frageda si subtirica , spintena si mladinoasa il iubea pe barbatul ei, inalt si spatos se intelegeau bine si erau fericiti. Porcarii cu apucaturi primitive, fiorosi la infatisare, banditii, stapani de turme sau hotii si ucigasii platiti, alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc.
Intriga :
Incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, un simbol al raului , despre care Ghita aflase ca, desi tot porcar si el, estye om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati . De frica lui Lica tremura toata lunca , deoarece era om aspru si neindurat , care stia toate infundaturile, cunostea pe toti oamenii buni, dar mai ales pe cei rai. Porcar priceput, el recunostea urechea grasunului pripasit si in oala cu varza , dar discret si tacut in privinta treburilor care nu-l priveau in mod direct
Lica a cerut, autoritar, sa afle cine e carciumarul, caruia i se prezinta cu agresivitate : -Eu sunt Lica Samadaul ! multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. El accentueaza faptul ca este periculos - nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela, pe care as crede ca-l pot banui - si ii pretinde lui Ghita sa-l informeze despre tot ce se intampla, cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face . Ghita este coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-l refuza.
Desfasurarea actiunii :
Confictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica in afacerile necinstite ale lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, isi ia inca o sluga, pe Marti, un ungur inalt ca un brad si doi catei, pe care-i pune in lant ca sa se inraiasca. Ana vede ca barbatul ei este ingandura, se instraineaza de ea si de copii, se facuse tot mai ursuz , se enerva din nimic, nu mai zambea ca mai 'nainte , iar ea se temea sa-l intrebe ce are, deoarece el se mania cu usurinta.
Ghita isi da seama ca la Moara cu noroc nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica , iar el isi dorea sa stea aici numai trei ani, sa ma pun pe picioare si, pentru prima oara, el se gandeste ca ar fi fost bine sa n-aiba nevasta si copii si sa poata spune : Prea putin imi pasa !. Lacom de bani , Ghita este gata sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie , enervandu-se ca se simte legat pe de o parte de familie, pe de alta de Samadau.
Venit la han, Lica a mangaiat cainii, spre disperarea lui Ghita, care-si da seama ca este total lipsi de aparare. Lica ii da carciumarului semnele turmelor lui si-i porunceste lui Ghita sa-i spuna ce turme treceau pe acolo, cum arata porcarul, ca de nu mi fac rand de alt om la Moara cu noroc. Anei ii parea om rau si primejdios, mai ales ca il vedea platind mai mult decat consuma.
Pe la han se abateau din ce in ce mai des jandarmii de la Ineu, si dintre toti, lui Ghita ii placea de capitanul Pintea, singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa vorbeasca mai pe fata.
Aproape de Sf.Dumitru, Lica soseste la han impreuna cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Raut, sta de vorba cu oamenii in carciuma si-l intreaba pe Ghita daca stie cand vine arendasul evreu dupa chirie, apoi vrea sa joace cu Ana, iar Ghita o indeam-na : Joaca, muiere ;parca are sa-ti ia ceva din frumusete, dar candi si vede nevasta imbujorata de placerea jocului iar pe Lica strangand-o in brate si sarutand-o, Ghita fierbea in el ros de gelozie si ranit in orgoliul de sot. Samadaul ramasese la Moara cu noroc pentru ca are o vorba cu arendasul, dar noaptea, trezita de latraturile cainilor, Ana il vede venind la han dinspre Fundureni. A doua zi, Pintea le spune ca noaptea trecuta, arendasul fusese pradat, batut de abia se mai tinea in picioare si ca acestuia i se paru ca , desi avusese fetele acoperite, unul dintre cei doi talfari ar fi fost Lica. Ghita ii spune lui Pinte aca Lica dormise la han si ca nu plecase nicaieri, ci abia in dimineata aceea parasise hanul. In drum spre Ineu, Pintea ii destainuie ca fusese tovaras cu Lica, furasera niste cai si fusesera inchisi impreuna, apoi se certasera atat de tare, incat el il uraste de moarte si jura ca se va spanzura daca implineste patruzeci de ani si nu o sa-l dovedeasca pe Lica.
La han soseste o doamna imbracata-n doliu cu un copil, intr-o trasura boiereasca trasa de trei cai si cu un fecior pe capra, langa vizitiu. Achitand consumatia, femeia ii da Anei o bacnota rupta la un colt si, la rugamintea hangitei de a-i da alta, tanara scoate zambind o punga mare si plina de harti noi noute, luo una dintre ele si i-o dete, apoi se gati de plecare.
La Ineu,Ghita depune marturie mincinoasa, el jura pe pane si pe sare ca nu stia de ce Samadaul il cauta pe arendas si declara ca Lica a stat toata noaptea la carciuma. Intorcandu-se cu Pintea la han, gasesc pe drum casura boiereasca fara cai, pe iarba vad un copil mort, iar spre miezul noptii, jandarmii gasesc cadavrul unei femei tinere, imbracate in negru si un bici, cu care ii fusese legate mainile. Biciul era al lui Lica, Pintea il cunoaste bine, iar acasa la Buza- Rupta este gasita o parte din argintaria furata de la arendas.
Procesul are loc la Oradea-Mare si marturiile tuturor duc spre sacrificarea lui Buza-Rupta si Saila Boarul care au fost si condamnati pe viata. Dupa proces, Ghita se simte foarte vinovat pentru ca jurase stramb si spuse, cu lacrimi in ochi : Iarta-ma Ano ! [.] Iarta-ma cel putin tu, ca ci eu n-am sa ma iert cat timp voit rai pe fata pamantului. Macinat de remuscari, Ghita isi compatimeste copii Sarmanilor mei copii, [.] voi nu mai aveti, cum avusesra parintii vostri un tata om cinstit. [.] Tatal vostru e un ticalos . Slavici realizeaza o analiza psihologica profunda a lui Ghita, framantarile interioare, zbuciumul si setea pentru bani devin din ce in ce mai chinuitoare.
Prima intalnire a lui Ghita cu Lica dupa proces, este infricosatoare pentru carciumar. Samadaul ii vorbeste despre dulceata pacatului si-i relateaza cum a infaptuit primul omor din cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci care-i fusesera furati, cum a doua oara a ucis ca sa ma mangai cu mustrarile pentru cel dintai , iar acum simte o adevarata placere. Ii destainuie lui Ghita ca un om poate fi stapanit numai daca ii descoperi punctul slab, iar cel mai periculos defect este slabiciunea pentru o singura femeie. Aluzia lui Lica este clara, sugerand ca slabiciunea cea mai mare a lui Ghita este iubirea pentru Ana si simtindu-se umilit in orgoliul lui de barbat, carciumarul se gandeste- a cata oara ?- sa-l duca pe Samadaul la spanzuratoare.
Lica ii daduse hangiului bani insemnati, ca acesta sa-i schimbe prin negustorie si sa li se piarda urma. Ghita se hotaraste brusc sa-l demaste, ia toate bacnotele insemnate si se duce cu ele la Pintea, care planuieste sa-l prinda pe Lica in flagrant. Pintea ii da inapoi bani buni, dar carciumarul nu-i spune ca jumatate din bani sun tai lui, recuperandu-si astfel intreaga suma. Ghita isi gaseste scuze pentru lacomia care-l stapaneste : -Asa m-a lasat Dumnezeu ! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea !? Nici cocosatul nu e insusi vinovat, ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul, n-ar dori sa n-o aibe .
In saptamana Pastelui, batrana pleaca impreuna cu copii sa petreaca sarbatorile la niste rude din Ineu, iar Ana insista sa ramana la barbatul ei acasa, stricand astfel planurile sotului. Lica se enerveaza ca nu-l gaseste singur pe Ghita si izbucneste : SAa te fereasca Dumnezeu de oamenii care au slabiciune de vreo muiere . De aceea Lica il sfatuieste pe Ghita sa plece undeva si sa-l lase singur cu nevasta lui, ca sa se vindece de slabiciunea pe care o avea pentru femeie : -Are sa-ti vie greu acu odata, [.] de aici inainte esti lecuit pe vecie. Tu vezi ca ea mi se da de buna voie :asa sunt muierile .
Punctul culminant :
Consolandu-se ca un las, asa mi-a fost randuit , Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si-l vor prinde pwe Samadaul cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana, dezamagita de comporta-mentul sotului ei si crezand ca n-o mai iubeste, se arunca-n bratele lui Lica, dupa care il roaga s-o ia cu el, intucat ii era rusine sa mai dea ochii cu sotul ei. Samadaul o respinge cu inndiferenta si-o sfatuieste sa se impace cu Ghita.
Deznodamantul :
Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta pentru a-l prinde pe Lica : Tare om esti tu, Ghita [.]. Si eu il urasc pe Lica ; dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu care vreau sa-l prind . Ajunsi in apropierea satului, Pintea, impreuna cu Marti si cu inca doi jandarmi, il vad pe Lica plecand in goana calului de la han si pornesc in urmarirea lui.
Ghita se indreapta spre Moara cu noroc cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa. Cand in han au navalit Lica si Raut, Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei . Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu fara sa mai poata afla cine l-a impuscat . Samadaul da ordine tovarasilor sai sa gaseasca banii carciumarului, apoi sa dea foc hanului.
Lica incearca sa fuga, dar calul era obosit de atata alergatura si atunci se hotaraste sa treaca raul inot, dar acesta se umfla de la ploaie. Simtindu-se sleit de puteri, Lica ar vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc, unde ar fi trebuit sa se afle calul lui Ghita, sa-l ia si sa-si piarda urma. Pintea il zareste insa la lumina focului pus la han si striga atat de tare incat rasuna toata valea. Auzindu-i glasul, Lica isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo cincizeci de pasi, scrasnind din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte. Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului si, ca sa nu afle nimeni ca-i scapase din nou, de data asta definitiv, ii impinse trupul in valurile raului.
Finalul nuvelei este reprezentat, ca si incipitul, de cuvintele batranei, care se intorsese si statea cu copii pe o piatra, plangand cu lacrimi amare soarta nemiloasa : - ,,se vede c-au lasat ferestrele deschise. Simteam eu ca nu are sa iasa bine ; dar asa le-a fost dat.”
Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict consolidat, o intriga bine evidentiata cu personaje putenic conturate, unele dintre ele complexe, opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela. Introspectia si observatia psihologica pe care Slavici le manifesta in prezentarea personajelor, precum si pedepsirea exemplara a acestora, definesc opera ca nuvela psihologica.
Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slavici are un profund caracter popular, atat prin tematica, prin conceptia morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul omenesc.
MOARA CU NOROC
Simboluri
Moara, prin scopul său de a măcina, sugerează măcinarea sufletelor și degradarea oamenilor.
Cele 5 cruci care stau înaintea morii sunt un alt semn prevestitor, sunt prezentate de către narator fiind o binecuvântare drept simbol al locului sfânt.
Piatra, face legătura cu sufletul, deoarece ea este trimisă de Dumnezeu. Fiind piatră cioplită cea de la Moara cu noroc, simbolul ei se mută către desacralizarea,pierderea caracterului sfânt al lucrării divine, către robie.
Moara cu noroc este un simbol al norocului și al prosperității, (În basmele românești, moara cu noroc este prezentată ca un personaj magic, cu puteri și abilități speciale. Ea este descrisă ca o femeie în vârstă, cu puteri magice și cu capacitatea de a aduce noroc și prosperitate celor care o ajută.
Cele trei cruci de lemn par a fi rămase pentru ceilalți membrii ai familiei – bătrâna și copiii.
Lemnul, simbol al materiei și al prelucrării, dă libertate mișcării individului.
Tema susține caracterul realist, dar și pe cel psihologic al nuvelei: efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire.
Din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social.
Din perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță care este sfâșiat de dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână om cinstit, pe de o parte, și să se îmbogățească alături de Lică, pe de altă parte.
,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu un fir narativ central și o constructie epică riguroasă, beneficiind de un conflict concentrat. Personajele, relativ puține, scot în evidență evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările personajului principal, care trăiește un conflict interior moral și se transformă sufletește, iar analiza se realizează prin tehnici de investigație psihologică: monolog interior, stil indirect liber, scene dialogate însoțite de elemente de gestică și mimică.
Este o nuvelă realistă prin: tema familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative, includerea de personaje tipice pentru o categorie socială (Ghiță reprezintă tipul cârciumarului dornic de îmbogățire; Pintea este jandarmul; Lică este sămădăul, dar și tâlharul), verosimilitatea (prezentarea veridică a societății ardelenești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea), tehnica detaliului semnificativ în descriere (drumul și locul de la Moara cu noroc) și în portretizare.
,,Moara cu noroc” are ca temă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire. Tema poate fi privită din mai multe perspective: din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar vrea să devină hangiu) și de a asigura familiei sale un trai mai bun; din perspectivă moralizatoare, nuvela prezintă consecințele nefaste ale dorinței de a avea bani; din perspectivă psihologică, nuvela evidenţiază conflictul interior trăit de Ghiță, care, dornic de prosperitate economică, își pierde treptat încrederea în sine și în familie. Ca scriitor moralist, Slavici va pedepsi orice abatere a individului de la norma morală: îmbogăţirea prin mijloace necinstite va antrena drama celui nechibzuit, pătimaş.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Acesta suportă o dublă interpretare: pe de-o parte, numele unui han construit pe locul unei mori, având conotația unui spațiu aflat sub influența forțelor nefaste. Este indusă astfel ideea unui loc diabolizat de moara părăsită. Pe de altă parte, este o sintagmă folosită în sens contrar adevăratului înțeles, pentru că locul acesta nu va aduce noroc nimănui. Ambele interpretări valideaza titlul ca motiv anticipativ.
Perspectiva narativă este obiectivă. Întâmplările sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator omniscient și omniprezent. Interferența dintre planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, se face uz de tehnica punctului de vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei, din incipitul și din finalul nuvelei. Soacra afirmă la început, într-o discuție cu Ghiță următoarele : ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, iar la sfârșit pune întâmplările pe seama destinului necruțător: ,,așa le-a fost dată!...”. Vocea naratorului se doreşte egală, uniformă, fără inflexiuni care să trădeze o atitudine explicită faţă de întâmplările relatate, indiferent de natura lor. Naraţiunea este uneori înlocuită de dialog, conceput ca o succesiune de replici scurte, tensionate, în acord cu starea sufletească a personajelor. Pe lângă funcţia de dramatizare a acţiunii, care capătă astfel de accente scenice, dialogul este şi o modalitate de caracterizare a personajelor şi de reliefare a opticii acestora asupra evenimentelor. Descrierea este prezentă în toate formele sale, de la prezentarea obiectelor, a interioarelor, a veşmintelor până la portrete şi descrieri de cadru şi atmosferă. Reţine atenţia fragmentul în care este descris locul unde este plasata moara: ,,Dacă aruncai privirea în jur, la dreapta şi la stânga, vedeai drumul de ţară şerpuind spre culme, iară la vale, de-a lungul râuleţului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârşită, afară de câţiva arini ce stăteau grămadă din jos de podul de piatră, nu zăreai decât iarbă şi mărăcini(…). Pe culmea dealului de la stânga , despre Ineu, se iveşte pe ici pe colo marginea unei păduri de stejari, iară pe dealul de la dreapta stau răzleţe rămăşiţele încă nestârpite ale unei alte păduri, rădăcini ieşite din pământ şi tocmai sus, la culme, un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la deal înspre câmpie…’’. Această secvenţă descriptivă are rolul nu doar de a plasa în spaţiu acţiunea nuvelei, ci de a anticipa, prin sugestii
simbolice (natura săracă, de câmpie aridă, pe deasupra căreia planează corbii singuratici), deznodământul dramatic al personajelor.
În nuvela realistă, spațiul și timpul sunt precizate. Cârciuma de la ,,Moara cu noroc” este așezată la răscruce de drumuri, izolată, iar acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paștele anului următor.
În nuvela „Moara cu noroc”, incipitul este dat de prologul ce cuprinde cuvintele bătrânei,soacrei lui Ghiță, care au un ton moralizator si proverbial, anticipând destinul personajelor principale: „omul sa fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit Bucura-te de sărăcia ta, căci nu bogăția ci liniștea căsuței tale te face fericit.”
Bătrâna reprezintă înțelepciunea populară și experiența de viață.( Replica ei anunță tema nuvelei, si anume consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire asupra individului, dar și deznodământul tragic.)
Finalul nuvelei “Moara cu noroc” este simetric cu incipitul și este reprezentat printr-un epilog, care este format din replica batrânei:
“Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dată.”
Replica din prolog arată dezechilibrul interior al individului sub presiunea unei pasiuni devastatoare, iar replica din final arată destinul omului.
Finalul este tragic, moartea a trei personaje: Ghiță, Lică și Ana. Bătrâna rămâne în afara acestor întâmplări tragice ,deoarece ea s-a împotrivit mutării la han, presimțind că banii nu vor aduce numai bunăstarea materială. Bătrâna este convinsă că moara a ars, iar focul a purificat spațiul de forțele malefice, acest lucru având o semnificație simbolică.
Eseu---,,Moara cu noroc”dee Ioan Slavici
eseu,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici
INTRODUCERE
Moara cu noroc de Ioan Slavici, publicată în 1881, în volumul Novele
din popor, este o nuvelă psihologică prin tematică, prin conflict
interior, prin modalități de caracterizare a personalui și de investigare
psihologică.
CUPRINS
1.Tema prezintă efectele nefaste și dezumanizate ale dorinței
de înavuțire, în contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al
XIX-lea.
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe
complexitatea personajelor . Fiind o nuvelă psihologică, în Moara cu
noroc de Ioan Slavici, conflictul central este cel
moral-psihologic, conflict interior al personajului principal, iar
în caracterizarea personajelor se utilizeaza tehnici de investigație
psihologică: autoanaliza, monologul interior de factură tradițională și acela
realizat în stil indirect liber, scenele dialogate, însoțite de notația
gesticii, a mimicii și a tonului vocii. 2. Construcția subiectului nuvelei
psihologice: conflict, relații temporale și spațiale, acțiune, intrigă
Personajul principal, Ghiță trăiește un
puternic conflict interior, oscilând între dorințe puternice, dar
contracditorii: dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a
se îmbogății alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul
interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea
cârciumarului Ghiță și Lică Sămădăul.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere
temporale cu semnificație religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la
Paște.
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat.
În expozițiune, Ghiță, cizmar sărac, dar onest, harnic și
muncitor, hotărăște să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a
câștiga rapid bani. Cârciuma este așezată la răscuce de drumuri, izolată de
restul lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase. O vreme, la Moara cu noroc
afacerile îi merg bine lui Ghiță. Însă apariția lui Lică Sămădăul, șeful
porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi, la Moara cu noroc,
constituie intriga și declanșează în sufletul lui
Ghiță conflictul interior.
Desfășuarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării
cârciumarului față de familie, care dornic să facă avere, se îndepărtează de
Ana și devine complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: jefuirea arendașului,
uciderea unei femei și a unui copil. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea,
fost hoț de codru și tovarăș al lui Lică, pentru a-l da în vileag pe sămădău.
Punctul culminant al nuvelei ilustrează dezumanizarea
lui Ghiță. La sărbătorile Paștelui, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică,
lăsând-o singură la cârciumă, în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarm că
Lică are asupra lui banii furați. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se
dăruiește lui Lică. Când se întoarce și își dă seama de acest lucru, Ghiță o
ucide pe Ana, fiind la ordinul lui ucis de Lică.
Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de
oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea
viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide.
Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii,
nuvela având astefl un final moralizator.
3. Incipitul și finalul
Incipitul și finalul nuvelei se află în raport de
simetrie, deoarece înfățișează drumul care ajunge la Moara cu noroc, locul
desfășurării acțiunii. Cuvintele rostite de bătrână încadrează desfășurarea
propriu-zisă a acțiunii, având rol de comentariu moral: ''Omul să fie mulțumit
cu sărăcia sa, căci, dacă-i așa vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te
face fericit''. Bătrâna este adepta păstrării tradiției. În finalul
nuvelei pune întâmplările tragice pe seama destinului: ''Simțeam eu că nu are
să iasă bine; dar așa le-a fost dat''.
4.Ghiță este cel mai complex personaj din
nuvelistica lui Slavici. Destinul său ilustrează consecințele nefaste ale setei
de înavuțire. Complexitatea și ''capacitatea de a ne surprinde în mod
convingător'' fac din Ghiță un ''personaj rotund''.
La început, Ghiță este un om energic, cu gustul riscului, cizmar
sărac, el hotărăște luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc, pentru
că dorește bunăstarea familiei sale și are capacitatea de a-și asuma
responsabilitatea destinului celorlalți.
Cârciuma aduce profit, iar familia trăiește în bunăstare și
armonie. Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, tulbură echilibrul
interior al cârciumarului. Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un real
pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage de la tentația
îmbogățirii: ''se gândea la câștigul pe care l-ar putea face în tovărășia
lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăienjeneau parcă
ochii''. La început crede că îi poate ține piept lui Lică, și își ia
măsuri de precauție: merge la Arad să-și cumpere două pistoale, își face rost
de doi câini pe care îi asumte împotriva turmelor de porci și își angajează încă
o slugă, pe Marți.
Când Lică vine pe neașteptate la cârciumă, Ghiță își pune în aplicare
planul de apărare. Dar după cum câini se îmblânzesc înaintea sămădăului, tot
astfel cârciumarul își deschide lada cu bani.
Lică îl caracterizează în mod direct: ''Tu ești om Ghiță, om cu multă ură
în sufletul tău, și ești om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde
și de dracul, și de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea
cu un om ca tine''. Totuși sămădăului nu-i convine un om care să nu-i știe
de frică și de aceea, treptat, distruge imaginea celorlalți despre cârciumar ca
om cinstit și onest.
Prin monologul interior sunt redate gândurile și frământările
personajului: ''Ei! Ce să-mi fac? ... Așa m-a lăsat Dumnezeu! ... Ce să-mi
facă daca e în mine ceva mai tare ca voința mea?'' Ghiță are și
momente de remușcare, când îi cere iertare soției ''Iartă-ma Ano! îi zise
el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să-mi iert cât voi trăi pe fața
pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamuri oameni de treabă și ai ajuns
să-ți vezi bărbatul înaintea judecătorilor.'' Dar se înstrăinează de ea,
apoi o folosește în încercarea de a-i oferi probe jandarmului Pintea în ceea ce
privește vinovăția lui sămădăului.
ÎNCHEIERE
Prin urmare, opera literară Moara cu noroc de Ioan
Slavici este o nuvelă psihologică deoarece are toate trăsăturile acestei specii
literare: analizează conflictul interior al personajului principal, urmărește
procesul înstrăinării lui Ghiță de familie și urmărește degradarea morală a
acestuia produsă de ispita îmbogățirii.
ESEU - Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă
Situaţia iniţială , expozitiunea, prezintă o stare de
echilibru – craiul are trei feciori, Verde- Împărat are trei fete. Factorul
perturbator, intriga, este scrisoarea primitã de la Verde-Împărat. Acesta nu
are moştenitori şi îi cere fratelui său să îi trimită pe unul dintre fii, cel
mai vrednic, să-i urmeze la tron.
Desfăşurarea acţiunii începe atunci când craiul hotărăşte să testeze curajul
fiilor săi, întâmpinându-i la pod deghizat în urs. Mezinul, sfãtuit de Sfânta
Duminicã, şi ajutat de calul cu puteri supranaturale, depãşeşte aceastã probã.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea – labirint. Traversarea
acesteia este o probă prin care eroul şi-ar putea dovedi maturitatea, însă
Harap-Alb se rătăceşte, ceea ce semnifică că mai are multe de învăţat. Având
nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce
sfatul părintesc şi îl ia ca slugă. Naiv încă, Harap-Alb coboară în fântână,
fără a se gândi la urmări. Coborârea în fântână simbolizează moartea eroului
din care va renaşte cu o altă identitate. Schimbarea identităţii reprezintă
începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul intră în
fântână naiv fecior de crai pentru a deveni, la ieşire, Harap-Alb, rob al
Spânului.
Ajunşi la curte împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea
salatelor din Grădina Ursului, aducerea capului şi a pielii cerbului bătute cu
nestemate şi a fetei Împăratului Roş. Harap-Alb trece aceste probe, având acum
iniţiativa actelor sale, cu ajutorul prietenilor ( Sfânta Duminicã, crăiasa
furnicilor, crăiasa albinelor, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă,
Păsări-Lăţi-Lungilă) şi a obiectelor magice.
La curtea Impăratului Roş, Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind
ajutat de personaje himerice şi animaliere cu puteri supranaturale. Alte trei
probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă şi prinderea fetei, transformată
în pasăre şi ghicitul fetei.
În cãlãtoria spre curtea lui Verde – Împãrat, flãcãul se îndrãgosteşte de fata
frumoasã şi n-ar vrea sã o ducã Spânului, fiind pentru prima data tentat sã îşi
încalce cuvântul dat. La împãrãţie sunt întâmpinaţi cu toate onorurile, dar
fata Împãratului Roş îl respinge pe Spân şi dezvãluie celor de faţã taina cã
Harap – Alb este adevãratul nepot al Împãratului Verde , episodul constituind
punctual culminant. Dat în vileag, Spânul se repede “ ca un câine turbat” şi
reteazã capul lui Harap – Alb, dar fata îl înconjoarã cu “trei smicele de mãr
dulce”, îl stropeşte cu apã vie şi îl trezeşte la viaţã ca dupã un somn greu.
Atunci, calul fermecat îl apucã pe Spân şi “mi ţi-l zvârle în înaltul cerului”
de unde cade pe pãmânt şi moare.
Deznodământul este fericit, restabilindu-se echilibrul iniţial, iar eroul este
recompensat prin căsătoria cu fata iubită şi primirea împărăţiei. Nunta şi
schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului.
Eroul şi ajutoarele sale reprezintă forţele binelui, iar Spânul şi
Roşu-Împărat, forţele răului, din a căror confruntare ies învingătoare forţele
binelui. Din punctul de vedere al relaţiei cu eroul, unele personaje sunt
asociate lui, ajutând-ul: Sfânta Duminică, calul, Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor, iar
altele sunt antagonice: Spânul şi Împărâtul Roş, toate personajele fiind
simbolice.
Harap-Alb este personajul principal, cel iniţiat. El nu are puteri
supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte prin trecerea
probelor o serie de calităţi psiho-morale: bunătate, milostenie, generozitate,
prietenie, curaj, necesare unui împărat.).
La început, Harap-Alb, aşa cum reiese din caracterizarea directă realizată de
către narator, este înfăţişat ca un tânăr fiu de crai, cel mai mic dintre
fraţi, naiv şi novice: „Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roş cum îi
gotca ...”, „Fiul craiului, boboc în felul său ...”. În urma parcurgerii
drumului iniţiatic presărat cu diverse probe menite să verifice atât calităţile
fizice cât şi cele morale ale eroului, Harap-Alb devine un om matur, capabil să
conducă o împărăţie. Caracterizarea indirectă a personajului reiese din faptele
lui, atitudinea sa, limbajul său şi relaţia cu celelalte personaje. Astfel, el
apare ca un tânăr milostiv, curajos, care îşi asumă consecinţele greşelilor,
responsabil, prietenos şi comunicativ.
Spânul este personajul antagonist şi reprezintă întruchiparea răului, dar are
şi rolul iniţiatorului, fiind astfel „un rău necesar”: „Şi unii ca aceştia sunt
trebuitori pe lume câteodată ...”. De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte
ca iniţierea eroului să fie încheiată.
Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. Prin
portretele fizice ale celor cinci tovarăşi ai eroului se ironizează defecte
umane, dar aspectul lor ascunde şi calităţi sufleteşti precum bunătatea şi
prietenia. Împăratul Roş este rău şi viclean. Sfânta Duminică este
înţeleaptă.
Arta narativă se caracterizează, în primul rând, prin umor şi oralitate. Se
observă, la Ion Creangă, exprimarea mucalită, poznaşă, care stârneşte râsul
păstrând un aer de seriozitate („Să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”),
ironia („Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru
bunătatea lui nemaipomenită...”), zeflemisirea („Tare-mi eşti drag!... Te-aş
vârâ în sân, dar nu încapi de urechi...!”), poreclele şi apelativele
caricaturale („Buzilă”, „mangosiţi”), diminutivele cu valoare augmentativă
(„buzişoare”, „băuturică”), expresiile şi vorbele de duh („Dă-i cu cinstea, să
peară ruşinea”), caracterizările pitoreşti (caracterizarea lui Gerilă: „O
dihanie de om, care se pârpâlea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de
stânjeni de lemne şi tot arunci striga, cât îl lua gura, că moare de frig. [...]
omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie
groase şi dăbălăzate”), scenele comice (cearta dintre Gerilă şi ceilalţi din
casa de aramă înroşită în foc).
Oralitatea este o constantă a întregii opere a lui Creangă, care conferă
acesteia o tonalitate firească, de exprimare vie, autentică. Indicii lexicali,
semantici şi sintactici ai oralităţii sunt: expresiile onomatopeice,
interjecţiile şi verbele imitative („haţ”, „alelei”, „trosc”, „pleosc”, „a
bocăni”, „teleap-teleap”), zicerile tipice („toate ca toate”, „de voie, de
nevoie”), expresiile populare („vorba ceea”, „şi pace bună”), interogaţii şi
exclamaţii („Ce rău s-a spăriet!”, „Ce-i de făcut?”), fraze ritmate („De-ar şti
omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi”), rime şi asonante („feciori de ghindă,
fătaţi în tindă”), dativul etic („Şi mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap”).
Trecerea protagonistului prin încercări dificile, ca şi experienţa condiţiei umilitoare de rob la dispoziţia unui stăpân nedrept, conturează sensul basmului, exprimat de Sfânta Duminică: “Când vei ajunge şi tu mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir- a- păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul”.
Basmul-- HARAP ALB de Ion Creangă
Expoziţiunea relatează faptele ce se petrec
într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii, în
timp mitic. Aşadar, relaţiile temporale şi spaţiale se
definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic şi
a spaţiului imaginar nesfârşit: "Amu cică era odată într-o
ţară" un crai care avea trei feciori şi un singur "frate mai mare,
care era împărat într-o ţară mai îndepărtată", pe nume Verde împărat. Cei
doi fraţi nu se văzuseră de multă vreme, iar verii nu se cunoscuseră între ei,
pentru că împărăţia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a
pământului", iar fratele mai mic trăia la altă
margine ". In acest cadru spaţio-temporal mitic se
derulează - într-o înlănţuire cronologică - întâmplările reale şi
fabuloase la care participă personajele basmului.
Verde împărat îi cere fratelui său, craiul, să-i trimită "grabnic pe cel
mai vrednic" şi viteaz dintre fiii săi, ca să-i urmeze la tron, întrucât
el avea numai fete. Ca să-i pună la încercare, pentru a vedea care dintre
feciori "se simte destoinic a împăraţi peste o ţară aşa de mare şi bogată
ca aceea", craiul se îmbracă într-o piele de urs şi se ascunde sub un pod.
Cei doi fii mai mari se sperie de urs şi se întorc ruşinaţi la curtea craiului,
care este dezamăgit de neputinţa lor şi
rosteşte moralizator: "nici tu nu eşti de împărat, nici
împărăţia pentru tine", ceea ce evidenţiază elementele reale ale
basmuiui.
Mezinul, impresionat de amărăciunea tatălui, se duce în grădină "să plângă
în inima sa". Deodată, "o babă gârbovă de bătrâneţe" îi cere de
pomană, apoi îl sfătuieşte să ceară tatălui său "calul, armele şi hainele
cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi ponosite",
iar "armele ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în mijlocul
hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la jăratic să
mănânce". Urmând întocmai sfaturile babei, (călăuzirea flăcăului
către preţuirea şi respectarea tradiţiilor strămoşeşti), voinicul
pleacă la drum, luând carte din partea tatălui şi, prin dreptul podului,
"numai iaca îi iesă şi lui ursul înainte". Trece cu bine de
această primă probă, primeşte binecuvântarea părintelui său şi pielea
de urs în dar, apoi sfatul ca în călătoria lui să se ferească "de
omul roş, iară mai ales de cel spân", să nu cumva să aibă de-a
face cu ei. Ca trăsături ale basmului, sunt prezente aici formule
iniţiale tipice şi cifra magică trei, care face posibilă
depăşirea primei probe de către eroul principal.
Intriga. Fiul craiului şi calul pleacă la drum, basmul continuând
cu formule mediane tipice, "şi merg ei o zi, şi merg două, şi
merg patruzeci şi nouă" până când întâlnesc în codru "un om
spân" care se oferă drept "slugă la drum". Voinicul îl refuză de
două ori, dar a treia oară spânul îi iese în cale "îmbrăcat altfel şi
călare pe un cal frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise prin codrii
întunecoşi. Deprins să urmeze sfatul părintelui său, acela de a nu se însoţi cu
omul spân, dar pentru că îi mai ieşiseră în cale încă doi, el se gândeşte că
"aiasta-i ţara spânilor" şi-1 angajează drept călăuză. În
această secvenţă narativă este inclusă o pauză
descriptivă, care întrerupe povestirea şi descrie codrii deşi şi
întunecoşi, ce conturează un peisaj de basm
Ajunşi la o fântână care "nu avea nici roată, nici cumpănă, ci numai o
scară de coborât până la apă", spânul intră în puţ, umple plosca, apoi îl
sfătuieşte pe fiul craiului să coboare şi el ca să se răcorească. Tânărul îl
ascultă pe spân, dar acesta trânteşte capacul peste gura fântânii şi-1 ameninţă
că dacă nu-i povesteşte totul despre el, "cine eşti, de unde vii, şi
încotro te duci", acolo îi vor putrezi oasele. Sub ameninţarea morţii,
feciorul de crai jură "pe ascuţişul paloşului" că va fi sluga supusă
a spânului, care se va da drept nepotul împăratului şi că va păstra taina
"până când va muri şi iar va învia", anticipând astfel finalul
basmului. Spânul îi dă numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu
credinţă, respectându-şi jurământul făcut.
Desfăşurarea acţiunii începe odată cu sosirea la palatul
împăratului Verde, unde Spânul se dă drept nepotul său şi, înfumurat peste
măsură, îl trimite pe Harap-Alb să stea la grajduri, să aibă grijă de calul lui,
că altfel va fi "vai de pielea ta", dându-i şi o palmă - "ca să
ţii minte ce ţi-am spus"-, că altfel "prinde mămăliga coajă". De
remarcat este aici elipsa narativă, adică trecerea sub tăcere a
secvenţei călătoriei făcute de erou ca slugă a spânului până la împărăţia
unchiului său, naratorul sugerând numai că aceasta s-a efectuat.
Basmul este structurat în mai multe episoade înlănţuite, care se
constituie în tot atâtea probe la care este supus protagonistul.
într-o zi, având la masă "nişte salăţi foarte minunate", care se
căpătau cu multă greutate, spânul hotărăşte să-şi trimită sluga să-i aducă
acele bunătăţi din grădina ursului. Calul fabulos îl duce în zbor pe
Harap-Alb la Sfânta Duminică, iar aceasta îl ajută să-şi îndeplinească misiunea
şi să treacă proba. Următorul episod are loc după alte
câteva zile, când împăratul îi arată spânului nişte pietre preţioase foarte
frumoase, iar acesta îşi trimite sluga să-i aducă "pielea cerbului cu cap
cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc". Din nou Sfânta
Duminică îl ajută pe Harap-Alb să ia pielea şi capul cerbului pe care se aflau
nestematele şi să le ducă spânului, eroul trecând cu bine şi această probă
fabuloasă.
După un timp, împăratul dă un ospăţ foarte mare în cinstea nepotului său, la
care a invitat împăraţi, crai, voievozi "şi alte feţe cinstite", în
timpul petrecerii, incitat de poveştile bizare despre fata Împăratului Roş,
spânul îi porunceşte lui Harap-Alb să i-o aducă degrabă pe această tânără, că
altfel "te-ai dus de pe faţa pământului".
Finalul este fericit şi deschis, deoarece
veselia a ţinut "ani întregi şi acum mai ţine încă".
Compoziţional, basmul conţine formule specifice finale, prezente
şi în creaţia lui Creangă. Ca la orice nuntă împărătească din basme, veselia a
ţinut ani întregi, "şi acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea şi
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi
rabdă".
SIMBOLURI:
a)FORMULE SPECIFICE:
Formule Mediane: "Si mai merge el cat mai
merge"
“ şi
merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”,”şi mai merge el cât mai
merge”,”Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”.
Formula Inițială: “Amu, cică era
odată..” , în care adv. “cică” preia rolul parafrazelor de tipul “pe când
se coceau ouale la gheaţa”, “pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele” şi
are rolul de a-l introduce pe cititor în lumea basmului, de a-I anunţa
convenţia ficţiunii. Creangă inovează şi la nivelul acestor formule, pentru ca
prin acest “cică” pune actiunea povestită pe seama spuselor altcuiva. În plus,
adverbul “odata” marchează încadrarea acţiunii într-un timp nedeterminat
Formulele mediane sunt cele din basmul popular “merse cale lungă să-i
ajungă”, cu rolul de a menţine viu interesul cititorului. Si mai merge el cat
mai
merge" “ şi
merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”,”şi mai merge el cât mai
merge”,”Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”.
Formula Finala: "Si a tinut veselia ani intregi, si
acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca, iar cine nu, se uita si
rabda= Accentul cade pe ospăţul de nuntă şi pe petrecerea de nuntă,
dar se observă şi umorul amar ce ascunde obsesia lui Ion Creangă faţă de
sărăcie.
b) Contextul spaţio-temporal
c) ..........................
d) În “Povestea lui Harap-Alb” motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
7 mari tipuri : Eroul ( Harap-Alb ), Falsul erou ( Spânul ), Donatorul ( Impăratul Verde, Sf. Duminică ), Ajutorul ( calul, Sf. Duminica ), Răufacatorul ( Spânul ), Fata de impărat și tatăl ei, Trimițătorul ( Spânul, tatăl ).
f)complexitatea psihologică a personajelor:
Personajele nu au complexitate psihologică, fiind schematice, putând fi ușor catalogate ca pozitive sau negative.
==personajele îndeplinesc o serie de funcții (antagonist, trimițător, răufăcător)
--adjuvanţii: Bătrâna/Sf. Duminică, calul, cei cinci uriaşi
– donatorii: albinele, furnicile;
f)localizarea și diminuarea fantasticului:
O categorie a fantasticului este fabulosul, care prezintă personaje sau fapte imaginare, de domeniul incredibilului. Personajele, din,,Harap-Alb”, de la împăratul Roş şi la cei cinci nezdrăvani, se comportă ca nişte ţărani şi vorbesc în graiul moldovenesc. Un element surprinzător este localizarea fantasticului ,, într-o ţară un crai, care avea trei feciori”- din perspectiva geografica :personajele amintesc de taranii din Amintiri din copilarie si vorbesc un grai moldovenesc :" Amu cică împăratul acela... se întoarnă ruşinat.. m-a vârât în toţi spărieţii.... ai chitit-o,”.Fantasticul este construit prin împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, ca specific stravechi al basmelor, dar Creanga îmbină supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenesc.Personajele sunt reale si fabuloase:în fragment sunt Craiul,un personaj năzdrăvan care se transformă în urs,pentru a proba vitejia celor doi fii.
g) Erudiția paremiologică/ înțelepciunea populară:
proverbe, zicători – „vorba aceea…”, • dinamizeaza povestirea, • asigura o atmosfera de buna dispozitie si • contureaza viziunea populara asupra intamplarilor
-dialogul ironic al Craiului cu cei doi fii temători; Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi?//,,Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: "Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem".//Ce fel de vorbă-i asta, tată?! zise fiu-său ruşinat; la d-ta urşii se cheamă găini?//
-adresare directă:,, Tată, eu cred că mie mi se cuvine//dragul tatei//tată//Ai toată voia de la mine, fătul meu//
-formule specifice oralităţii: ,,vorba ceea", mila Domnului;
- proverbe şi zicători: :,, mie unuia nu-mi trebuie nici împărăţie, nici nimica; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moştenesc pământul.// "Lac de-ar fi, broaşte sunt destule"//"Fiecare pentru sine, croitor de pâine".//"Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem"//Să umblaţi numai aşa, frunza frăsinelului, toată viaţa voastră//La plăcinte, înainte 3 Şi la război, înapoi//De-i izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine
-versuri populare: ,,La plăcinte, înainte/ Şi la război, înapoi”
Umorul:prin:
-vorbe de duh: 'Vorba ceea:,,Fiecare pentru sine, croitor de pâine":,,Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem"; La plăcinte, înainte Şi la război, înapoi”; slavă Domnului, am ce mânca la casa d-tale.” ;asta nu miroase a nas de om”
-ironia: 'Se vede lucru, ca nici tu rai esti de imparat, nici imparatia pentru tine; si decat sa incurci numai asa lumea, mai bine sa sezi deoparte cum zici, caci mila domnului: lac de-ar fi, broaste sunt destule'; 'Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a implinit vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem';
Regionalisme: ,,Amu cică... istuilalt.. îndosise pielea... aista.... m-a vârât în toţi spărieţii.... bine ai chitit-o,... ne-am încurcat în slăbăciune...
Arhaisme:,, crăia(împărăția) i... căzând la zăcare.... straie de primeneală.... fără zăbavă...carte(scrisoare);
-Dinamism acțiunii creat prin valorificarea dialogului dintre Craiul și cei doi fii care trec proba podului cu dorința de a deveni împărați.