câteva exerciții pentru clasa a Xa dintr-un caiet auxiliar

poezia: Morgenstimmung - Tudor Arghezi

Poezia ,,Morgenstimmung”” de Tudor Arghezi a aparut in revista ”Lumea. Bazar saptamanal”, fiind inclusa apoi si in volumul de debut al poetului, ”Cuvinte potrivite”.

Context literar. Poezia face parte din volumul Cuvinte potrivite si se inscrie in lirica erotica argheziana de inceput in care sentimentul aduce starea de incertitudine si susceptibilitate. Se resimt inflexiuni eminesciene de factura romantica, dar nu de-asa maniera incat sa fie vorba de epigonism, autorul reusind sa imprime nota personala atat la nivelul formei, cat si la cel al continutului.

Poezia este în spiritul curentului modernist prin adâncirea lirismului,limbajului poeti metaforic și simbolic,uneori șocant.

Genul și specia literară:Poezia Morgenstimmung este o artă poetică a liricii argheziene, pentru că exprimă concepţia lui despre rolul şi menirea artei de a elogia Iubirea/Frumosul, ca principale surse de cunoaştere şi autocunoaştere.

.Tema poeziei este dragostea, definirea poetica a starii de indragostit sub forma sonora a cantecului care iti invadeaza spatiul interior si te transforma in asa fel ca nu te mai recunosti, iti pierzi echilibrul, stabilitatea. Dragostea apare cu referire, reciproca, eu si tu relationeaza fluctuant, cu alternanta de inchidere (refuzul sentimentului), deschidere (acceptarea lui chiar fara voie) sugerand tulburarea pe care o provoaca noile trairi, dar si armonia dintre cei doi.

Teme si motive ale poeziei "Morgenstimmung":
. Iubirea imposibila dintre doua fiinte apartinand unor lumi diferite.
. Manastirea, spatiu predilect pentru revarsarea harului divin, pentru hierofanii.
.  Muzica si dragostea, doua componente importante ale lumii cosmice, proiectii ale unei entitati supramateriale.
. Implicarea intregii naturi in acest spectacol unic al vietii.
. Ritualul cosmic al comemorarii actului erotic in cazul a doua fiinte apartinand lumii vii si celei moarte. Elfa apartine vietii, pentru ca ea detine energia repetabilitatii genetice, barbatul, in schimb, apartine lumii mortilor, pentru ca trupul sau nu poate fi reincarcat succesiv pentru un nou ciclu de viata.
Titlul Morgenstimmung este de origine germana, cuvantul fiind compus din cei doi termeni: ”morgen”, ce inseamna dimineata, si ”stimmung”, cu sens de dispoziție, stare sufleteasca. Impreuna, cele doua cuvinte au intelesul de stare de dimineata, sau, intr-o traducere mult mai libera: dulcea chemare a timpului auroral. In acceptie metaforica, titlul poate semnifica si starea de spirit a inceputului unei noi epoci sentimentale, a unei noi stari emotionale: iubirea.
Compoziția

Poezia Morgenstimmung este structurata in 5 cvinarii, sub forma unui monolog adresat, in care exprimarea sentimentului de iubire se face gradual dpdv emotional, pornind de la sovaiala, la tentatie, apoi la bulersare, si ajungandu-se, in sfarsit, la asumarea erosului.

Compoziţional şi stilistic, se remarcă formula de monolog adresat, adoptată chiar de la început („Tu ţi ai strecurat cântecul în mine...”), ritmul divers, versurile de lungimi diferite. Rima este predominant încrucişată, cu excepţia ultimelor două versuri din strofa a treia (centrală): clape/ aproape.

Idei poetice,mijloace artistice

Strofa I ilustreaza rememorarea momentului erotic initial, incipitul fiind reprezentat de adresarea directa catre iubita ce si-a strecurat farmecul in inima indragostitului: ”ti-ai strecurat cantecul in mine”.
Imprudenta sufletului zavorat pana atunci permite iubirii sa-l copleseasca, metafora cantecului sugerand impactul pe care surpriza sentimentului il exercita asupra eului poetic.
In strofa a doua, calea de comunicare erotica este ”fereastra sufletului”, uitata deschisa, prin care cantecul iubirii patrunde nestigherit si umple cu vraja sa ”cladirea toata”, ilustrativa in acest sens fiind enumeratia ”sertarele, cutiile, covoarele”. Iubirea trezeste toate simturile eului liric, metafora sinestezica a parfumului auditiv ”lavanda sonora” sustinand aceasta idee.
Metafora manastirii sufletului sugereaza ideea ca dragostea este un sentiment sacru.
In strofa a 3a, iubirea se insinueaza pana in cele mai ascunse zone sufletesti, eul liric ramanand surprins de sentimentul care il ia in stapanire si care mai intai ”intra sa sape”, apoi capata concretete prin cantecul pianului si prezenta iubitei ”cu cantecul si degetul tau mic/ care pipaia mierlele pe clape/ si-ntreaga ta faptura aproape”.
Strofa a 4a surprinde amplificarea emotiei erotice a indragostitului, forta sentimentului de iubire il bulvereseaza, il nauceste, eul liric perceptand stare interioara ca pe o furtuna dezlantuita in sine.
”Vijelia” starnita in sufletul plin de iubire ii imbogateste senzatiile, iar trairile devin slabiciuni.
Ultima strofa cuprinde 2 interogatii retorice cu rol de autoadresare mustratoare: ”de ce-ai cantat, de ce te-am auzit?”.
Uniunea totala aduna la un loc cele doua lumi, desfiintandu-le decalajele. Adresarea directa din finalul poeziei ”te-ai dumicat in mine vaporos” exprima asumarea deplina a sentimentului si implinirea cuplului.

Interogatia din strofa finala este o expresie a starii de nesiguranta in fata inexplicabilului, a incercarii de rezistenta a eului in fata cantecul sirenei ca ispita a dragostei, insa nu exista cale de intoarcere deoarece contopirea cu sentimentul este ireversibila, el a patruns si visceralul, in sens concret si abstract deopotriva, un fel de taina a impartasirii din celalalt suprapusa peste unicizarea, compactizarea cuplului de indragostiti ("te-ai dumicat in mine vaporos'). Termenul vaporos transmite senzatia de bine, de euforie ce se produce in momentul intalnirii/misterioase a contrariilor, a lumii de sus si a celei de jos, intre concret (jos, viata) si abstract (sus, moarte). Dragostea este astfel invingatoare o data cu recunoasterea, intalnirea celor doi, antiteza finala trimitand la ideea-ca dragostea integreaza moartea vietii, e o forta unificatoare.

Limbajul artistic este cel specific liricii argheziene, stilul inovator inscriindu-se in expresivitatea poeticii culturale. Metafora este principala figura de stil. ”Cantecul” este laitmotivul metaforic prin care se sugereaza insinuarea sentimentului de iubire in cele mai ascunse zone ale sufletului. O alta metafora este ”vijelia”, simbol al bulversarii interioare, furtuna provcata de senzatiile si emotiile erotice.
Simbolurile lirico-filosofice sunt esentiale pentru substanta poeziei ”eu/tu”, ”Morgen”, ”sus/jos”, etc, intrucat definesc ambiguitatea semnificatiile lirice, ca trasatura proprie poeziei moderne.
Misterul iubirii este sugerat prin cele doua interogatii retorice ”de ce-ai cantat, de ce te-am auzit” cu rol de autoadresare mustratoare pentru eul liric ce se simte complesit de forta sentimentului.

Concluzie:

Morgenstimmung este una dintre cele mai reprezentative creatii erotice ale lui Arghezi. in aceasta poezie, autorul isi precizeaza atitudinea maturitatii fata de iubire, "rezolva drama nepotrivirii esentiale, prin solutia mistica a fuziunii sufletesti,este poemul chemarii la viata, al intoarcerii poetului din claustrare in lume.

 Poezia ,,Flori de mucigai” deschide ciclul cu acelaşi titlu şi constituie o artă poetică,

exprimând concepţia lui Arghezi despre efortul artistului. Poezia este o artă poetică modernă atât prin sursa de inspiraţie – lumea închisorilor, cât şi

prin noutatea limbajului, poetul utilizând cuvinte care şochează : « mucigai », « unghia », « gheară ».

Titlul constituie o aplicare a esteticii urâtului, poetul utilizează, pentru a zugrăvi

lumea creată, categoriile negative, iar

trăirile interioare ale poetului sunt  

neliniştea, suferinţa. Titlul poeziei (şi al volumului) este un oximoron, în care florile sugerează frumosul, lumina, puritatea, iar

mucegaiul semnifică urâtul, întunericul, răul. Textul liric prezintă relaţia

dintre poet şi opera artistică, aceasta fiind definitivată în urma unui proces lung şi dificil în lipsa

inspiraţiei. În spaţiul nefavorabil, poetul îşi pierde vechile virtuţi de creator: ,mi s-a tocit unghia

îngerească”, simţindu-se un damnat. Poezia ilustrează crezul artistic arghezian - neputinţa poetului de a crea într-un mediu ostil, iar prin pătrunderea în spaţiul de întuneric al existenţei, autorul impune o nouă viziune asupra lumii.

Compoziţional , poezia este alcătuită din 20 de versuri, distribuite în două secvenţe poetice

inegale, prima strofă fiind polimorfă, iar a doua- un catren.

Poezia ilustrează crezul artistic arghezian - neputinţa poetului de a crea într-un mediu ostil,

iar prin pătrunderea în spaţiul de întuneric al existenţei, autorul impune o nouă viziune asupra

lumii .

Primele versuri ale poeziei reconstituie procesul de făurire a unei creaţii desfăurat într-un

univers al degradării umane: ,,Le-am scris cu unghia pe tencuială/ Pe un părete de firidă goală,/

Pe întuneric, în singurătate,/ Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care

au lucrat împrejurul/ Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”. Se sugerează dorinţa artistului de a se

exprima în versuri, de a comunica cu lumea, de a se comunica. Condiţiile vitrege de viaţă -

solitudinea, întunericul- îi seacă forţa cretoare. Se conturează imaginea unui univers închis, unde

laitmotivul poeziei, întunericul, sugerează izolarea fiinţe poetice. Se descrie un spaţiu al singurătăţii

absolute, din care lipsesc semnele divinităţii, reprezentate prin numele evangheliştilor şi prin

simbolurile acestora. Privat de sacralitate, lipsit de harul divin -,,cu puterile neajutate”-, poetul

devine un damnat. Repetiţia negaţiei nici...nici...nici sugerează starea poetului, nefericit în absenţa

creaţiei.

Expresivitatea acestei secvenţe poetice rezultă din enumeraţiile regăsite, dar şi din asocierea

surprinzătoare a unor cuvinte. De asemenea, este folosit ingambamentul, procedeu prin care ideea

unui vers se continuă în următorul.

Prin sintagma “de acum”, poetul evidenţiază diferenţa dintre trecutul în care putea crea şi

prezentul nefavorabil, lipsit de ajutor divin, subliniindu-se astfel relaţiile de opoziţie . Cuvintele

“fără”, “foame”, “sete” fac parte din câmpul semantic al privaţiuii, ceea ce sugerează lipsurile din

cauza cărora poetul nu se mai poate exprima prin intermediul versurilor. Stihurile “ de acum” aparţin

demonicului, aşadar aspectele negative, considerate nepoetice, sunt valorificate de Arghezi,

ilustrându-se astfel preferinţa poetului pentru noua formulă artistică, “estetica urâtului”.

Poetul încearcă recuperarea inspiraţiei divine, dar ostilitatea mediului face imposibilă această

dorinţă:”Când mi s-a tocit unghia îngerească/Am lasat-o să crească”, harul poetic este tocit de efort

poetul mai poate crea, nu se mai regaseşte, nu se mai percepe ca pe un creator: “Sau nu o mai am

cunoscut”. Perturbarea topică din acest vers reprezintă un element modern.

A doua secvenţă exprimă aceeaşi deznădejde, sugerată şi de atmosfera sumbră: “Era întuneric.

Ploaia bătea departe, afară”, ceea ce provoacă o durere ascuţită :,, Si mă durea mâna ca o ghiară/

Neputincioasă să se strângă”, poetul trăind drama imposibilităţii de a mai scrie ca altădată. Chinul

lăuntric este exprimat printr-o comparaţie, poetul plasticizând imaginile create. Imperfectul verbelor

“era”, “bătea”, “mă durea” evidenţiază durativul stărilor exprimate.

Simbolul central al poeziei este unghia, instrumentul de scris neconvenţional care sugerează

actul creator. Atitudinea poetului nu este una de resemnare, ci de încercare pentru a găsi resursele

necesare să scrie: “Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă ». Nevoia de comunicare, de

a-şi exprima trăirileîl determină să apeleze la o soluţie extremă, demoniacă. Este evidenţiată ideea că

poetul trebuie şi poate să scrie în orice condiţi, pentru că adevărata artă are capacitatea de a

transfigura urâtul în frumos. Poetul îşi exprimă astfel crezul artistic, viziunea despre lume, ceea ce

demonstrează că « Flori de mucigai » este o « ars poetica ».

Limbajul arghezian este inovator, uneori şocant, unele cuvinte nepoetice capătă o

expresivitate deosebită : “mucigai”, alături de “flori”, sugerează descompunerea spirituală. Lexicul

este variat, regăsindu-se termeni care fac parte din registrul popular: “firidă”, “stihuri”.

Versurile au rimă împerecheată, însă ritmul şi măsura sunt variabile.

FLORI DE MUCIGAI

 

Le-am scris cu unghia pe tencuială

Pe un părete de firidă goală,

Pe întuneric, în singurătate,

Cu puterile neajutate

Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul

Care au lucrat împrejurul

Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.

Sunt stihuri fără an,

Stihuri de groapă,

De sete de apă

Şi de foame de scrum,

Stihurile de acum.

Când mi s-a tocit unghia îngerească

Am lăsat-o să crească

Şi nu mi-a crescut -

Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară

Neputincioasă să se strângă

Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă

 ULTIMA NOAPTE povestire

SUBIECTUL este mai degraba un pretext, romanul reconstituind experienta cunoasterii prin iubire - monografia unui sentiment - gelozia, si experienta confruntarii cu moartea de pe front.

CARTEA INTAI.

I. La Piatra Craiului, in munte. Naratorul, Stefan Gheorghidiu arata ca in primavara anului 1926, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat ia parte la fortificarea vaii Prahovei, dupa care este mutat langa masivul Piatra Craiului, in alt regiment, ce se ocupa tot cu fortificarea zonei. Fortificarea facuta prin saparea de transee, ce ar fi putut fi distruse de "zece porci tiganesti, cu boturi puternice", pusi pe ramat, afirma Gheorghidiu, desi "se dadeau asigurari in parlament" ca "suntem bine pregatiti" pentru razboiul care vine.

La popota, camarazii lui Gheorghidiu incep o discutie"iscata de o gazeta adusa de la aprovizionare", de unde ei aflasera despre un barbat din asa zisa societate buna, care si a ucis nevasta necredincioasa si a fost absolvit de vina de catre judecatorii lui. Prin dialog, fiecare opinie este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului, lucru care demonstreaza ca autorul stapaneste arta portretistica, ilustrand relativismul ca modalitate estetica moderna.

Stefan cere in timpul dezbaterii capitanului o invoire pentru a pleca la Campulung, dar este refuzat. Drept urmare, iritat de simplismul discutiilor ( capitanul Dimiu, cel care il refuzase considera ca nevasta trebuie sa fie nevasta, iar capitanul Corabu,"tanar si crunt ofiter" ca femeia e libera sa faca ce vrea. Floroiu, un capitan fin, delicat si visator considera ca "dreptul la dragoste e sfant.unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea". Gheorghidiu are o interventie exploziva, agresiva , vorbind sincer numai despre trairile si perceptiile proprii:"Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Discutiile minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste si+i declanseaza eroului prima experienta a cunoasterii - iubirea, dominata de incertitudini. Sublocotenentului Orisan , care intuia ca Gheorghidiu sufera psihic, i se confeseaza dupa iesirea din popota: "daca maine seara nu-mi da drumul, peste doua zile, dezertez".

II. Diagonalele unui testament fixeaza intriga. Memoria involuntara, declansata de discutia de la popota, aduce in prezent (timpul subiectiv), prin retrospectie si discontinuitatea temporala a feed-backului, experienta erotica, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: student fiind, "eram casatorit de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala". Se casatorise cu ea, atras si magulit de admiratia pe care o avea toata lumea, fiindca era atat de patimas iubit, de una dintre cele mai frumoase studente de la litere si Stefan, student la filozofie, era magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru el, pentru ca "eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de saracie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitati la masa la unchiul Tache, Stefan il infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu, scena capatand accente balzaciene atat prin descrierea casei("casa veche mare cat o cazarma") cat si prin construirea tipului de avar ursuz si dificil care desi bogat, locuia intr-o singura camera care servea si de sufragerie, birou si dormitor. Tot un personaj balzacian este si Vasilescu-Lumanararu, milionarul analfabet, personaj mai putin conturat in acest roman.

Moartea unchiului Tache ii aduce lui Stefan Gheorghidiu o mostenire substantiala, fapt care surprinde pe toata lumea si schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capatand pentru Ela o importanta primordiala. Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de probleme pragmatice, amestecandu-se in certurile iscate de testament, in afaceri, desi el ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare". Nae Gheorghidiu propune membrilor familiei sa cumpere impreuna cu o parte din banii mosteniti, o fabrica metalurgica, idee sustinuta si de Ela, cu o pasiune provenita din "vechiul instinct al femeilor pentru bani". Gheorghidiu este incapabil sa se descurce in paienjenisul afacerilor, isi da seama ca nu face parte din aceasta lume si se intoarce cu sete la studiul filozofiei si la cursurile de la universitate. In lumea celor care stiu sa faca bani, apar o serie de figuri balzaciene, ca Tanase Vasilescu Lumanararul, milionarul analfabet, lucru pe care il ascunde pretextand o vedere slaba.

III. E tot filozofie. Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Anisoara, aparuta nu se stie de unde, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii mondene, nocturne sau escapade, lume in care se simtea uimitor de bine. In casa Anisoarei, cunoscusera "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei,"revenit in tara "de prin cabaretele Parisului" din cauza razboiului, domnul G. si Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se afle mereu alaturi de el.

Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, , acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare, care devin sfasietoare, pe care le exprima prin monolog interior: "nu mai puteam citi nicio carte, parasisem Universitatea". Stefan se chinuie ingrozitor la petrecerile mondene, cantarind fiecare gest, fiecare vorba a Elei: "trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea", atitudine care-i face pe ceilalti sa-l considere gelos. El respinge cu fermitate ideea geloziei, considerand-o neconforma cu realitatea:" Nu, n-am fost nicio secunda gelos, desi am suferit atat din cauza iubirii".

Excursia la Odobesti declanseaza criza de gelozie a personajului, care pune sun semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice gest provocand in sufletul sau catastrofe chinuitoare. Compania insistenta a domnului g, asezarea elei la masa langa el, gesturile familiare (mananca din farfuria lui) sunt tot atatea prilejuri de observatie atenta si chinuitoare, de framantare interioara, care provoaca eroului suferinta nu numai din orgoliu, deziluzie si neputinta, dar si pentru ca se sileste sa-si ascunda chinurile, se dedubleaza:"Ma chinuiam sa par vesel.si eu ma simteam imbecil si ridicol".

IV. Asta-i rochia albastra. Intre soti apare o tensiune stanjenitoare, cu scurte perioade de impacare, la petrecerile mondene, G era mai rezervat fata de Ela, dar Gheorghidiu continua sa-l spioneze. Armonia cuplului dispare, apar tot mai de certurile, reprosurile, saptamanile in care nu-si vorbesc. Stefan recurge la tot felul de strategii pentru a o face geloasa pe Ela si a o umili in public. Reediteaza la o petrecere mondena tot ce i-a facut sotia sa la Odobesti, face curte unei femei, danseaza cu ea si intr-o noapte aduce acasa in patul conjugal "o cocota frumusica si nespus de vulgara", gest care duce la despartire. Ela il paraseste. Urmeaza zile grele in viata celor doi, o cauta innebunit, se intalnesc intamplator, iar in cele din urma se impaca si petrec o luna de vis la Constanta.

V. Intre oglinzi paralele. Sosind intr-o noapte pe neasteptate de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa, drama se amplifica, iar casa goala i se pare "ca un mormant fara nevasta-mea". Servitoarea nu-i poate da lamuriri, o cauta disperat pe la rude, iar cand Ela soseste acasa pe la opt dimineata, o goneste fara explicatii, "convins ca femeia aceasta nu ma iubise". Ii propune sa divorteze fara prea multe formalitati sau explicatii. Suferinta este puternica, fiind framantat de incertitudini, deoarece gaseste intamplator un bilet de la Anisoara, care purta data noptii respective si prin care -i cerea Elei sa petreaca noaptea la ea, deoarece sotul ii plecase la mosie. Gheorghidiu il considera un plan pentru a-i adormi banuielile, apoi se indoieste de motivul acestei stratageme,. analizand toate posibilitatile

VI. Fiind concentrat in armata ca sublocotenent, isi continua insistentele pe langa capitanul Dimiu pentru a obtine o invoire si dupa discutia de la popota,abia dupa ce intervine si Orisan care a inteles ca Gheorghidiu trece printr-un moment dramatic, obtine invoirea. Aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, aproape de regimentul sau. Capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste" incheie "cartea intai" a romanului, Stefan consemnand intalnirea cu Ela, care se arata ingrijorata ca ar putea ramane saraca in caz ca el ar muri in razboi si ii cere insistent sa treaca pe numele ei " o parte din lirele englezesti de la Banca Generala". Pentru Gheorghidiu aceasta cerere este un semn al faptului ca Ela doreste sa se protejeze in vederea unui posibil divort.

Observand ca Ela nu este salutata de nimeni pe strada ca persoana cunoscuta, Gheorghidiu simte "un val de recunostinta umilita pentru femeia aceasta care n-avusese macar curiozitatea sa se intereseze de ceilalti oameni".Totul se intuneca definitiv cand il vede in oras pe domnul G, si din acest moment, Stefan nu se mai indoieste ca "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant". Planuieste sa-i omoare pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga in aceeasi zi la regiment, nedandu-i astfel posibilitatea sa-ti duca la indeplinire planul de razbunare impotriva celor doi presupusi amanti. Pe drum, cu totul intamplator, Gheorghidiu afla de la acesta ca Gregoriade(G.) a istorisit cum o iubita a sa, venindu-i sotul pe neasteptate acasa si negasind-o, a lasat pe masa o scrisoare din care sa rezulte ca a petrecut noaptea cu o prietena. Colonelul relatase cu haz aventurile acestuia, in timp ce Stefan asculta chinuit de durere, facand eforturi de a masca suferinta si interesul pentru subiectul. In ziua urmatoare, Romania intra in razboi si regimentul lui Gheorghidiu este numit varful avangardei care urmeaza sa intre in lupta.

"Cartea a doua" a romanului incepe cu

Capitolul VII. Intaia noapte de razboi care ilustreaza o imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorganizati. Gheorghidiu primeste misiunea de a patrunde in Transilvania ocupata, ceea ce face ca drama sa sentimentala sa apara mai putin lipsita de importanta, comparativ cu situatia sa si a soldatilor sai. Intre prezent si trecut apare o distanta interioara datorita gandului apropierii mortii. "Intr-un tablou strain , in golul mintii ii vad pe nevasta-mea si pe amantul ei, dar n-am timp sa ma opresc, sa-i fixez, ca sa privesc. Bucuriile si minciunile lor sunt puerile fata de oamenii acestia, dintre care unii poate vor muri peste zece, cincisprezece minute, altii poimaine, altii saptamana viitoare".

Compania patrunde in Bran, iar Gheorghidiu sfideaza moartea pentru a incuraja oamenii, ramanand in picioare in fata gloantelor, atunci cand ceilalti se culcau speriati la pamant, desi nu se tragea puternic. Este cucerita Magura Branului, iar imaginea razboiului apare lipsita de idealizare. Apare frica omului in fata mortii, razboiul crud si inutil, blamat de cei care il duc si exploatat de cei care il provoaca. Imaginea mortii e permanenta: "Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul. Un gand staruie ca o intrebare: ce va fi glont?baioneta sau explozie de obuz?" Notatiile din jurnalul de campanie arata o experienta traita in direct, timpul redactarii fiind prezentul.

Revine amintirea dragostei, urmata de indoiala sa"dar m-a iubit?". Stefan primeste o scrisoare de la Ela si sesizeaza bariera care desparte lumea frontului de restul.

VIII. Fata cu obraz verde de la Vulcan. In acest sat, taranii romani se plang armatei de furturile tiganilor. Stefan face o ancheta si o gaseste vinovata pe o tigancusa"de vreo 15-16 ani, mijlocie ca statura, pe care doreste sa o revada in timp de pace.

IX. Intamplari pe apa Oltului. Este un capitol care evidentiaza aspiratia spre autenticitate a romancierului. Are loc fortarea Oltului si moare colonelul ce comanda regimentul( intaia companie trecuse apa noaptea). O taranca, Maria Manciulea este retinuta ca urmare a unei acuze de spionaj din partea unui taran din satul ei" a trecut Oltul in fruntea unui regiment. ca sa-i arate drumul". Gheorghidiu face ancheta,desi nu gaseste dovezi si dupa mai multe incercari esuate, femeia ii ajuta pe soldatii romani la trecerea raului, si invingerea inamicului, act ce devine subiect de presa, fiind distinsa cu "Virtutea militara"de aur.

X. Post inaintat la Cohalm. Razboiul naste numeroase confuzii, creeaza legaturi puternice intre oameni, dezvaluie caractere. Foamea, frigul, oboseala, frica sunt lucruri obisnuite. Gheorghidiu se dovedeste pentru oamenii sai un comandant de nadejde si in scurt timp acestia devin adevarata lui familie. Se imbolnaveste si medicul e hotarat sa-l trimita in tara, dar el nu concepe sa paraseasca frontul pentru o boala de stomac, orgoliul nu-i permite parasirea camarazilor si, ascuns intr-un furgon cu bagaje, se intoarce la regimentul sau.

XI. Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu. Capitolul ofera imaginea de apocalips a razboiului. Compania lui Gheorghidiu este atacata de artileria germana, fara a putea sa se adaposteasca, deoarece se afla pe teren descoperit:"suntem asa sub cerul vast si pamantul nu vrea sa ne primeasca. Trasnetele vin mereu in noi, dar flacarile nu le vedem, caci inchidem cu inclestare ochii". Aflat in stare de soc, unul dintre soldati, Marin Tuchei repeta neintrerupt aceleasi cuvinte: " - Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu!".Altul este socat pentru ca a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, care "fugea asa fara cap, dupa dumneavoastra, domnule locotenent. A mers cam la 4-5 pasi si pe urma a ingenuncheat si a cazut"."Nu imi dau seama daca oamenii mei au obrazurile murdare de pamant sau de funingine. Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca"."Obuzele care lovesc in mlastina ne acopera din nou obrajii cu noroi, iar cele care cauta muchia malului se apropie si se departeaza. Fiecare explozie ne nauceste batandu-ne mereu tepi de fier, cu ciocanul, in urechi si vuieste groaznic de metalic, ca si cum vagoane de tabla ar cadea de la etaj pe bazalt." "Am avut impresia ca s-au ciocnit doua locomotive, cu un zgomot de iad." Mor 16 oameni din companie.

XII. "Wer kann Rumanien retten?"( cine va putea salva Romania?) intrebare pe care Stefan o gaseste intr-un ziar, iar situatia de pe front devine dificila. Primeste o scrisoare de la Ela, care ii multumeste pentru "ca a fost asa de dragut in chestiunea lirelor"; Ela ii mai spune ca este singura toata ziua, dar el nu crede. Un ofiter german capturat ii spune ca romanii pot pierde razboiul din cauza lipsei de cunostinte militare si a greselilor tactice. Este ranit la mana si nu stie daca de soldati inamici sau de romani care trag din greseala, in timp ce executa ordinul de trecere printr-un foc de baraj al artileriei germane, fara ca sa fie necesara trecerea.

XIII. Comunicat apocrif. Ranit si spitalizat, Stefan se intoarce la Bucuresti si este primit de Ela cu dragalasenie, dar o simte ca o straina. O vede pe Ela imbatranita, pe cale de a-si pierde farmecul si nu il mai atrage. Primeste o scrisoare anonima in care i se dezvaluie ca Ela il insala cu un individ, Gregoriade, pe care o citeste cu indiferenta si-i propune sa se desparta, gandind nepasator: "sunt obosit, mi-e indiferent daca e nevinovata", desi candva "as fi putut ucide pentru femeia asta.as fi fost inchis din cauza ei pentru crima". Isi da seama cu luciditate ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel". Ii cere cu seninatate divortul: " - Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am desparti?". Parasind fara regrete casa in care a cunoscut fericirea, dar si suferinta, Stefan ii daruieste Elei casa in care au stat, casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti. de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul".

Prin acest deznodamant, conflictul psihologic ratiune/ pasiune isi afla rezolvarea: iubirea isi pierde rangul de valoare absoluta, sfarsind in oboseala si indiferenta. Al doilea conflict, exterior de ordin moral cu familia, cu societatea, cu lumea, isi va gasi rezolvare in hotararea eroului de a dezerta: intelectualul orgolios adus in starea de animal haituit in invalmaseala unui razboi care nu e al lui si refuzul ofiterului care este responsabil pentru vietile oamenilor lui.

 

,,ION” rezumat

Este o zi de vară în satul Pripas.Sunt prezentate două case. a lui Zaharia Herdelea,învățătorul din sat, și a lui Glanetașu. Fiind zi de sărbătoare,este horă în sat,lăutarii cântă, iar tinerii dansează, bătrânii stau și îi privesc.Ion se întâlnește cu Ana într-un loc mai ascuns,moment în care Vasile Baciu începe cearta cu el.Familia învățătorului este și ea prezentă la horă,întreținându-se cu preotul Belciug. Ion și George se ceartă,iar la cârciumă se bat din cauza plății lăutarilor.Titu,fiul învățătorului, îl descoase pe Ion dar fără succes.

(Capitolul 2-Zvârcolirea) Ion pleacă a doua zi la câmp.Nu aveau mult pământ, deoarece tatăl său pierduse zestrea mamei,fiind un mare petrecăreț.Ajuns la lotul său de pământ,începe să  cosească.O vede pe Ana, dar nu vorbește mult cu ea.Se gândeșe la ea doar știind că aceasta are avere și că primi zestre pământ, dacă s-ar mărita,El o iubește pe Florica,o fată frumoasă, dar săracă. Tatăl Anei nu-l suportă pe Ion. Familia Herghelea discuta despre cearta celor doi băieți.Titu,mândria familiei,le povestește celorlalți ce a aflat în legătura cu aceștia.Doamna Herdelea și surorile sale,Laura și Ghighi discută intens,însă Titu le liniștește.
(Capitolul 3:Iubirea)George se împacă cu Ion,dar preotul îi face de rușine în fața oamenilor strânși la o predică de la sfârșitul unei slujbe.Ion nu mai vorbește cu Ana un timp,gândindu-se să se însoare cu Florica.Se supără când aude că George este tot mai interesat de Ana,deoarece nu voia să piardă zestrea acesteia.Se duce la Florica și îi promite că se va însura cu ea. Apar divergențe intre invatatorul Herdelea si preotul Belciug.Casa lui Herdelea este construita pe un teren al bisericii,invatatorul neavand acte.Preotul,denumit ,,pamatuful" de soria invatatorului,poate sa vina si sa-i ia munca de o viata. Laura,fiica cea mai mare a lui Herdelea este petita de doi baieti:Pintea si Aurel.Desi ea il simpatizeaza mai mult pe Aurel,la sfatul parintilor ea il alege pe Pintea. La venirea toamnei,desi a muncit toata vara,Ion descopera ca este tot sarac.Aceasta stare il determine sa o uite pe Florica si sa o curteze din nou pe Ana.La casa invatatorului ere loc o petrecere,prilej cu care cele doua fete isi invita prietenele.Aurel soseste si el dar cu intarziere,comunicandu-le fetelor ca balul s-a amanat,va fi in noiembrie..Aurel nu arata nicio intentie serioasa referitoare la Laura,fapt ce o determina sa il abandoneze definitiv.Titu o intalneste pe Rosa Lang,marturisindu-i dragostea puternica ce i-o poarta. Titu ii spune lui Ion ca Simion Lungu l-a dat in judecata, deoarece Ion ar fi furat din pamantul lui.Ion ii spune ca s-ar insura cu Ana pentru a scapa de saracie.Laura se hotaraste sa se marite cu Pintea.
(Capitolul 4.Noaptea) George inmulteste vizitele la Ana,dar aceasta nu pare sa-l placa prea mult.Reuseste insa sa-l impresioneze pe Vasile Baciu,tatal ei,care i-o promite pentru insuratoare.Dimpotriva,Ana se bucura mai mult cand il primeste pe ascuns pe Ion. Desi se impaca cu Vasile Lungu, Ion este chemat la judecata de unde iese destul de necajit, deoarece preotul a complotat impotriva sa.Pintea trimite o telegrama familiei Herdelea prin
care isi anunta venirea in Pripas.Ion ii cere ajutorul invatatorului,acesta ajutandu-l prin intermediul unei citatii trimise la ministerul justitiei.Pintea ajunge in Pripas fiind bine primit de familia Herdelea.A doua zi le conduce pe fete la bal. Titu ii cere trasura preotului Belciug luandu-l pe Ion ca vizitiu.Tanarul taran este impresionat de bal,dar gandul ii ramane tot la pamant. Herdelea petrece cu prietenii sai intr-o carciuma, in timp ce Titu isi viziteaza amanta,pe Roza Lang. Ion reuseste sa o lege pe Ana definitiv de el,facandu-i un copil.
(Capitolul 5.Rusinea) Familia Herdelea face pregatiri pentru logodna,sacrificand doi porci.Ion ii ajuta,povestindu-i lui Titu ce a facut.Are loc logodna lui Pintea cu Laura.Familia ginerelui este invitata impreuna cu alti prieteni.Herdelea este foarte fericit, pentru ca si-a vazut fata mai mare logodita.Tot satul afla insa ca Ana este insarcinata,tatal ei crezand ca George este tatal. Ghita Pop,un prieten al invatatorului il avertizeaza pe acesta ca a intrat in bucluc.Herdelea il sfatuieste pe Ion sa nu spuna nimic,gasind intre timp o slujba pentru Titu,acesta urmand sa fie subnotar.Titu nu este de acord la inceput ,deoarece trebuia sa o paraseaca pe Roza.Primeste o scrisoare de la Pintea prin care acesta il informeaza despre data mult asteptatei nunti. Vasile Baciu ii cere socoteala lui George, dar acesta ii spune ca Ana a ramas insarcinata cu Ion.Din acest moment incepe cosmarul fetei,ea fiind batuta in fiecare zi de tatal ei.Ion nu este interesat de soarta ei,situatia lor fiind totusi cunoscuta de tot satul.Nu vrea sa se duca el sa vorbeasca cu Vasile Baciu,cea care sufera cel mai mult fiind Ana,prinsa la mijloc intre orgoliile celor doi barbati.

(Capitolul 6. Nunta) Titu se acomodeaza la Gargalau.Incepe sa-i urasca pe unguri,mai ales dupa ce descopera ca fata de care se indragostise acum avea legaturi puternice cu ungurii.Isi exprima dorinta
de a pleca in Romania si revolta fata de ungurii ce conduc Transilvania. Tot satul cunoaste acum faptul ca Ion refuza sa se insoare cu Ana,El este chemat la judecator,acolo dezvaluind faptul ca Herdelea a scris plangerea.Invatatorul ii face morala in privinta Anei, dar Ion ii raspunde obraznic.Familia Herdelea nu il mai considera pe Ion un baiat bun. Belciug afla de plangerea lui Herdelea,relatiile dintre cei doi inrautatindu-se.Preotul incearca sa-i impace pe Ion si Vasile Baciu,dar fara succes la inceput.Cei doi nu ajung la un consens, deoarece Ion voia toate pamanturile fetei, iar celalalt ii ofera prea putin.Intr-un tarziu s-a hotarat ca Ion si Ana sa se casatoreasca, iar zestrea sa fie trecuta pe numele ambilor. Titu se implica in politica alaturi de romanii nationalisti impotriva ungurilor.Acest lucru il infurie pe seful sau Friedman care il concediaza.Herdelea are de achitat o datorie foarte mare,fiind nevoit sa-si liciteze propria mobila.Ion ii cere sa-i fie nas, lucru care nu il bucura, dar accepta in cele din urma. Titu ii viziteaza pe sotii Lang,afland ca barbatul a fost concediat din functia de invatator din Armandia.Isi da seama acum ca doamna Lang a fost doar o aventura.Are loc nunta lui Pintea si a Laurei,avand ca invitati ai multi oameni importanti. Ion se insoara in cele din urma cu Ana.La nunta el danseaza mai mult cu Florica,Ana intelegand pentru prima data ca pe Ion il interesa doar pamantul si nu o iubea.Copilul ce il are in pantece este singurul care ii mai aduce speranta.

Glasul Iubirii
(Capitolul 7.Vasile )Soseste avocatul Ledvay insarcinat cu licitatia mobilei.Belciug cumpara o masa, desi trebuia sa-l ajute pe Herdelea.Cand vine a doua zi sa o ia este numit talhar si dat afara.Dupa nunta,Ion se gandeste cu drag la pamanturile ce vor intra in posesia lui.Cand vorbeste cu Vasile Baciu acesta ii da doar o parte.
Titu este tot mai inversunat in lupta sa pentru români.In Armandia se organizeaza alegeri pentru postul de deputat,in lupta intrand un candidat roman,Grofșoru si unul ungur,Bela Beek.Ion este suparat, pentru ca nu a primit pamanturile si o bate pe Ana, dupa ce a fost deja batuta de tatal ei atunci cand sa dus sa vorbeasca cu el.Titu incearca sa-i convinga pe români sa-l voteze pe Grofsoru.Herdelea primeste citatia de la judecatorie, hotaraste sa-l sustina pe ungur pentru a nu ramane pe drumuri. Ion se plange invatatorului, dar acesta nu reuseste sa-l impace.Ana este alungata de toti acum,avand o soarta foarte grea.La casa lui Ion ramane un batran,Dumitru Moarca.Ion ii cere sfatul preotului care ii spune sa-si ia un avocat.O trimite pe Ana inapoi la casa lui Baciu,ea dandu-si seama ca este folosita.Acest sentiment ii trezeste un gand negru,cel al mortii.

(Capitolul 8.Copilul )Titu se cearta cu tatal sau,Herdelea, in privinta voturilor.Candidatul ungur invinge din cauza voturilor aduse de invatator lucru vazut si de judecatorul care il ancheta.Ion angajeaza un avocat,chiar pe Grofsoru.Acest lucru il sperie pe Baciu care de frica proceseelor ii da ginerelui pamanturile cerute.Herdelea primeste o scrisoare de la Laura prin care acesta ii spune ca o duce bine,dar in locul unde sta nu poate vorbi romaneste, deoarece toti vecinii vorbesc ungureste. Ion este convins ca Ana si tatal ei s-au inteles sa nu-i dea totusi pamantul.Ana naste un baiat de care Ion este mandru,dar nu o apreciaza mai mult pe Ana.Titu isi gaseste de lucru ca ajutor de notar.O intalneste pe Virginia Gherman de care sustine ca il leaga un sentiment superior. Copilul este botezat in ziua de Sf Petru,el purtand numele sfantului.Invatatorul Herdelea este suspendat din functie temporar.

(Capitolul 9.Sarutarea) Învățătorul Herdelea care se arata foarte ingrijorat in legatura cu slujba
lui,pentru ca-i era frica sa nu ramana pe drumuri.Primeste scrisoare de la Laura in care-i spunea ca este insarcinata,dar ca are o sarcina cam grea. Mosul Ion moare ,inainte spunandu-i Anei ca lui nu-i e frica de moarte,si ca este multumit ca o sa moara,vorbe ce au afectat-o pe Ana facand-o sa se gandeasca mai adanc. Vasile se duce cu Ion la notar hotarat sa-i lase si ce-a mai ramas din avere,apoi dandu-si seama ce a facut,a vrut sa-l loveasca pe Ion,dar acesta l-a trantit pe scari. Titu,indragostit de Virginia,afla ca acesteia ii facea curte plutonierul,fiind foarte suparat din aceasta privinta.De acum se isca certuri intre Titu si locotenent,finalzate cu o strangere de mana, Titu nu voia sa petreaca cateva zile la arest.Din acest moment hotaraste ca ar fi mai bine sa plece in Romania.Vazand ca nu are banii necesari de drum,se gandeste sa se intoarca acasa.Chiar in ziua plecarii,afla ca Virginia s-a logodit cu locotenentul,neuitand sa o felicite cu aceasta ocazie. Acum Ion este foarte fericit ca a reusit sa puna mana pe atata pamant,pe care il saruta.Aceasta scena a sarutului este cruciala in cadrul romanului. (10.) Herdelea si Belciug sunt impacati de avocatul Grofsoru.Zaharia promite sa se revanseze la urmatoarele alegeri. Laura naste o fetita pe care o numesc Maria.Are loc nunta Floricai cu George Bulcuc,Ion este foarte gelos.

Vazandu-l,Ana hotaraste sa se omoare,spunandu-i acest lucru lui Ion care nu o ia in seama.Se construieste o noua biserica in Pripas,moment de bucurie pentru preot care nu-l placea nici el pe Zagreanu deoarece ii invata pe copii ungureste. Titu strange bani pentru a pleca in Romania.Rudele Laurei vin la Sangeorz,unde este invitat si Titu. Ana se sinucide,cosmarul batailor sfarsindu-se pentru ea.

(11.Blestemul )Are loc inmormantarea Anei,moment in care Ion isi da seama ca doar prin intermediul baiatului sau,Petrisor,poate tine pamanturile. Ii spune Zambiei sa-l ingrijeasca cat mai bine,gandindu-se foarte mult la pamant. Ion isi executa pedeapsa de o luna,gandindu-se doar la Florica si la baiatul sau.Herdelea este achitat,primindu-si pensia. Desi primeste slujba inapoi,nu se mai muta in Pripas dar spune tuturor despre dreptatea ce i s-a facut.In acest fel nu renunta la slujba data de Grofsoru.Petrisor se imbolnaveste si moare.Vasile Baciu ii cere pamanturile inapoi ginerelui sau,dar Ion nu vrea sa i le dea.Laura revine acasa,apoi pleaca cu totii la Sangeorz.Fratii lui Pintea din Romania il asigura pe Titu ca o va duce bine.Ion isi da seama abia acum ca dragostea este mai importanta decat averea.Ii este frica ca va pierde pamantul,dar vrea sa-l omoare pe George.

(12.George) Atunci cand Geroge era plecat de acasa Ion vine la Florica.Geroge este informat de oloaga Savista aceasta atentionandu-l ca Ion are de gand sa-l omoare.Herdelea renunta la postul sau,netinand cont de insistentele familiei.Preotul Belciug reuseste sa-i impace pe Ion si Vasile Baciug,
trecand averea acestora in posesia bisericii, daca cei doi nu vor mai avea urmasi. Titu se hotaraste sa plece in Romania,corespondent al revistei Tribuna Bistritei.Isi vede parintii, dupa care participa la petrecerea de la beraria Rahova.Belciug ii arata noua biserica.Il sfatuieste pe Ion sa se linisteaca, dar acesta continua sa se duca la Florica,Savista îi spune totul lui George.Acesta ii spune nevestei ca duminica va pleca la lemne,Ion urmând sa vina in acea zi pe la Florica. Titu se intalneste in Romania cu Virgil si Liviu Pintea.Pana la urma George pleaca, desi voia sa-l prinda pe Ion. Se intoarce,dar Ion nu era venit.Aude mai tarziu pasii lui Ion prin curte,ia o sapa si il loveste de trei ori,dupa care ii spune sotiei ca l-a omorat.

(13.Sfarsitul) Ion isi da sufletul langa un copac.Este gasit a doua zi,fiind chemate si autoritatile.George este arestat,recunoscandu-si vina.Glanetasu si Zenobia sunt îndurerați la auzul vestii mortii baiatului lor.Preotul Belciug face o slujba frumoasa, deoarece tot pamantul revenea bisericii,Vasile Baciu nefiind un obstacol. Titu isi indeplineste visul si ajunge in Romania,vazand Bucurestiul.