ULTIMA noapte de dragoste Întâia noapte de război

Pag.104

1=Camil Petrescu s-a născut la 22 aprilie 1894, fiu al lui Camil și al Anei Cheler. A rămas orfan încă de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din mahalaua Moșilor.
Clasele primare le-a făcut la o școală din Obor, în timp ce cursurile liceale le-a urmat la Colegiul „Sfântul Sava” și Liceul „Gheorghe Lazăr”; a urmat cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București.
Între anii 1916 și 1918 a participat ca ofițer la Primul Război Mondial, experiență pe care a descris-o în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.”
Romane: Patul lui Procust; Un om între oameni;nuvele;poezie;dramaturgie: Jocul ielelor; Suflete tari; Danton;

2=Cuvinte cheie:literatura;să descrie;realistă;realitate;comunicare;esența;prezentul;

3=definiția literaturii: Literatura este o formă de artă care a jucat întotdeauna un rol important în cunoașterea și înțelegerea vieții umane. Literatura ne oferă oportunitatea de a explora diferitele aspecte ale vieții, de la experiențele personale la problemele sociale și politice. Prin intermediul literaturii, ne putem dezvolta abilitățile de gândire critică și de empatie și putem înțelege mai bine lumea din jurul nostru.

Pag.105

1=Naratorul-personaj, subiectiv si naratiunea la persoana I definesc perspectiv narativa. Naratorul este omniscient, naratiunea este la persoana întâi, perspectiva narativă este internă, iar viziunea narativă este subiectivă.

2=Inițial este prezentat ca student la filizofie sărac , tânăr căsătorit,  după primirea moștenirii se implică în afaceri, se înrolează ca sublocotenent în armata română, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale  Elei.

3=Discuții ale ofițerilor la popotă: despre un bărbat care şi-a ucis soţia pentru infidelitate şi a fost absolvit de crimă. Părerile sunt împărţite: de la cele privind rolul tradiţional al căsniciei. Părerea lui Gheorghidiu este că cei doi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt, neputând accepta formula de metafizică vulgară conform căreia fiecare îşi poate retrage cantitatea de suflet investită într-o relaţie, deoarece iubirea transformă pentru totdeauna. 

4=Student la filozofie, Gheorghidiu este măgulit de atenţia pe care i-o acordă una din cele mai frumoase fete de la Litere, şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că ştie că asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se căsătoreşte cu aceasta. 

Ela, studentă de la Litere si Ștefan, student la filozofie, s-au cunoscut la cursurile de matematici

5=unchiul Tache este fratele tatălui lui Ștefan,care locuia într-­o casă veche, nu primea pe nimeni, zgârcit și avar, nu erea agreabil,dar era tratat cu respect și atenție

6=Iese la iveală o faţă a Elei care îl nemulțumește pe protagonist: implicarea în discuţiile şi lupta  pentru bani, plăcerea vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare Grigoriade, excursia la Odobești, certuri şi împăcări, care culminează cu despărţirea în clipa în care eroul, întors pe neaşteptate de la Azuga  acasă, găseşte casa goală.

7= Ela si Stefan sunt studenți săraci, moștenirea de la unchiul Tache Gheorghidiu schimbă fericirea celor doi în neînțelegeri și certuri. Ela pătrunde în viața mondenă, la via din Odobești cochetează cu G, provoacând senzații dureroase în sufletul lui Stefan,care duce acasa ,,o cocotă”,se despart apoi se împacă. Reîntors din cantonamentul militar, Stefan nu o gasește acasă, găsește o scrisoare în care prietena ei o invita să doarmă la ea,iar se împacă. Ela dorește să-i dea lirele engleze de la banca,îl întâlnește pe G., dar pleacă pe front,este rănit,spitalizat,revine acasa si o gaseste pe Ela schimbată,
divorțează, lăsându-i totul.

8=cine este ,,Lumânaru”? Vasile Lumânăraru

este un afacerist care are legături cu Nae. Este întâlnit de Ștefan atunci când cei trei dețin uzina metalurgică. Deși era stimat pentru calitățile sale, Lumânăraru, care purta mereu ochelari și care își punea secretarul să-i citească tot, îi destăinuie secretul său: el purta ochelarii pentru că era analfabet.

9= Primului Război Mondial 

10= Un soldat, Marin Tuchei, şopteşte întruna: "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” ilustrează tragismul și absurdul războiului și a confruntării cu moartea, soldații fiind luati prin surprindere, nu au sentimentul eroismului si al vitejiei.Ștefan simte războiul cumplit cu explozii, trăiește teama, frica, groaza, dar și bucuria supravieturii atacului.

Pag.106

Romanul de analiză psihologică:

- Conceptul de ''analiză psihologică'' este definită de majoritatea exegeților în domeniu ca modalitate de sondare a subiectivității personajului pentru a evidenția tensiunile, căutările, traumele vieții lui interioare.

- -monologul interior este un discurs neauzit și nespus prin care un personaj își exprimă cele mai intime gânduri, acelea care sunt mai aproape de inconștient, anterior oricărei organizări logice, adică în starea lor originară, prin intermediul unor fraze, reduse la minimum sintactic, astfel încât să dea impresia ca reproduce gândurile chiar așa cum vin ele în minte;

-obsesiile personajului: iubirea, linistea sufletească ;

-raportarea comportamentului la anuminte întâmplări exterioare;

- -concordanța dintre stările sufletești ale personajului și cele ale naturii;

- este scris de obicei la persoana I--perspectiva narativa subiectiva, pune accent pe descrierea stărilor sufletești, a problemelor de conștiință sau chiar patrunderea în zonele obscure ale inconștientului.

-  crearea impresiei de autenticitate prin utilizarea unor elemente care țin de realitate :jurnal, elemente autobiografice, scrisori.

Romanul realist:

- Compoziția este obiectivă, naratorul este omniscient și omniprezent. 

- Subiectele sunt inspirate din realitate.

- Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, iar conflictele sunt de natură socială, psihologică, politică .

- Personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă tipuri umane. 

- Structura unor astfel de opere literare este închisă.

- Se utilizează tehnica detaliului și se accentuează relația dintre mediu și personaj.

Pag.107

2=Naratorul actorial este mai convingător,pentru că lumea e filtrată prin conştiinţa subiectivă a unui personaj; r devine dramatizat de îndată ce se referă la sine însuşi prin eu sau noi” =de exemplu: naratorul din romanul,, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu; participă la acţiune în calitate de personaj: Ştefan Gheorghidiu; naratorul se implică în desfășurarea evenimentelor.
Naratorul joaca si rolul unui personaj, iar faptele nu sunt prezentate chronologic, ci intr-o ordine personala dictata de propria constiinta. Naratorul comunica la persoana I si se concentreaza asupra propriului univers sufletesc, iar, din acest motiv, lumea prezentata se infatiseaza cititorului dintr-un singur unghi.

3=

a.Literatura fluxului de conștiință pentru Camil Petrescu constă în faptul că „Noua structură în psihologie se înfățișează sub semnul covârșitor al subiectivității, în locul obiectivității” Literatura modernă se vede limitată la faptele de conștiință ale eului cunoscător și narator,asttfel autorul nu poate povesti decât propria sa viziune despre lume. Timpului subiectiv, mult mai lent față de cel al istoriei, percepțiile parțiale și trunchiate asupra evenimentelor.

Romanul fluxului conştiinţei este tipul de proză psihologică care îşi propune să reprezinte interioritatea conştiinţei personajelor, mecanismele sale intrinseci. 

b.Monologul interior îşi propune să înregistreze viaţa interioară, emoţională a personajelor la fiecare nivel al conştiinţei sau în diferite combinaţii ale nivelelor psihicului, dar întotdeauna urmărind să atingă acolo unde imaginea trebuie să înlocuiască senzaţiile şi emoţiile neverbalizate. Personajele devin reflectori ai întâmplărilor, fiecare reflectare în conştiinţă a evenimentelor alcătuind o versiune proprie, care se suprapune parţial peste celelalte.

Pag.108

1=Tema romanului o reprezintă condiția intelectualului superior ce trăiește două experiențe: iubirea și războiul. El crede în dragostea absolută, dar realitatea nu permite atingerea acestui absolut. Eroul înțelege că drama colectivă a confruntării cu moartea în război este superioară dramei individuale.

2=Cartea intaia: 6 capitole: "La Piatra Craiului, in munte"," Diagonalele unui testament"," E tot filozofie."," Asta-i rochia albastra"," Intre oglinzi paralele"," Ultima noapte de dragoste".

Este o ficțiune care prezintă drama intelectualului Gheorghidiu, aflat în căutarea sensului absolut al iubirii. Acțiunea se petrece la București și Buftea, înainte de Primul Război Mondial.
    Cartea a doua: 7 capitole: "Intaia noapte de razboi", "Fata cu obraz verde de la Vulcan", "Intamplari pe apa Oltului"," Post inaintat la Cohalm"," Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu", "Wer kann Rumanien retten_", "Comunicat apocrif".

Se bazează pe experiența reală a autorului ca ofițer în Primul Război Mondial și prezintă imaginea crudă și absurdă a războiului. Acțiunea se desfășoară pe front, în nordul Moldovei.

3=Titlul romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu, ilustreaza elocvent compozitia, deoarece confesiunea personajului principal, Stefan Gheorghidiu, urmeaza doua planuri distincte: unul interior si altul exterior, care ilustreaza doua experiente de cunoastere. Aimbolul noptii sugereaza incertitudinea care-l devoreaza launtric, irationalul si intunericul firii umane cu care se confrunta; cele doua adjective: ultima, intaia, asezate semnificativ in aceasta ordine sugereaza disponibilitatea eroului de a depasi    drama iubirii inselate si de a intra mereu in alte orizonturi ale cunoasterii.

Pag.109

1=repere spațio-temporale:

=primăvara anului 1916//o jumătate de zi//timpul bătăliei de la Verdun//10 mai//doi ani de neutralitate//

=valea Prahovei,între Bușteni și Predeal//tranșee//,,gropi de lup-fortificații//boturi de deal//valaea fortificată//Sinaia//deasupra Dâmbovicioarei//în munți//10-15 kilometri//vama Giuvala//300 de metri de tranșee//căsuța//popotă//mahalaua Oborului//

2=spirit de observațe,spirit critic,capacitate de analiză;

3=ironia amară:

,, Zece porci tiganesti, cu boturi puternice, ar fi râmat, într­o jumatate de zi, toate întariturile de pe  valea Prahovei, cu retele de sârma si cu "gropi de lup" cu tot. (Gropile astea de lup erau niste gropi cât cele pe care le fac, jucându­se, copiii în nisip, iar în fund aveau batut câte un mic tarus, ascutit apoi ca o  teapa în sus.)

,, În realitate, vremea se trecea cu instructie într­o poiana mai marisoara,  cu asalturi eroice, care nu erau departe de jocurile de copii din  mahalaua Oborului, când ne împarteam în români si turci, si navaleam  urlând unii într­altii. Stiu bine ca în acest timp se dadeau asigurari în  Parlamentul tarii ca "suntem bine pregatiti", ca în doi ani de neutralitate "armamentul a fost pus la punct", iar anumite persoane îsi luau  raspunderea afirmarii ca suntem gata "pâna la ultimul nasture, pâna la  ultimul cartus", iar cu stiinta luptei pâna la cucerirea oricarei pozitii, fie ea socotita ca inexpugnabila.”

Pag.110

4=realitatea și discursul politicienilor:

Despre "valea fortificata" a Prahovei vorbea cu respect toata tara: Parlamentul, partidele politice si presa.....  aceeasi gluma: câteva sute de metri de transee­jucarii erau menite sa ilustreze principiile tactice ale armatei române de neînvins. .... Noi "fortificasem" însa, cu trei sute de metri de transee, ca mai sus, dar  fara gropi de lup, numai batatura de iarba verde dintre casuta care ne  slujea de popota si casuta unde locuia comandantul de batalion. Fireste ca daca vreun nefericit s­ar fi ratacit pe aci "sa vada" întariturile noastre, ar fi fost arestat si probabil executat ca un spion.... vremea se trecea cu instructie într­o poiana mai marisoara,  cu asalturi eroice, care nu erau departe de jocurile de copii din  mahalaua Oborului, când ne împarteam în români si turci, si navaleam  urlând unii într­altii. Stiu bine ca în acest timp se dadeau asigurari în  Parlamentul tarii ca "suntem bine pregatiti", ca în doi ani de neutralitate "armamentul a fost pus la punct", iar anumite persoane îsi luau  raspunderea afirmarii ca suntem gata "pâna la ultimul nasture, pâna la  ultimul cartus", iar cu stiinta luptei pâna la cucerirea oricarei pozitii, fie ea socotita ca inexpugnabila. ”

II

1=Incipitul oferă

Incipitul oferă repere spatio-temporale precise -acţiunea este plasată în timpul Primului Război Mondial şi prezintă protagonistul, Ştefan Gheorghidiu- subofiţer concentrat, ilustrează, în fond, inutilitatea războiului şi, mai ales, drama colectivă.

Finalul romanului se află în relaţie simetrică cu incipitul are valoare simbolică în raport cu timpul:

gestul lui Gheorghidiu de a se despărţi de Ela,lăsându-i tot (,,adică tot trecutul’’) marchează, în

fond, relaţia timp psihologic/timp cronologic detaşat de cel psihologic şi condus de alte valori

reale şi nu ideale.

2=Ștefan se desparte de Ela:

Primul motiv al aceste destrămării este primirea unei moșteniri,care schimba cursul existenței conjugale a celor doi studenți săraci;apoi gelozia lui Ștefan, sentiment ce porneste de la situatiile la care este supus cuplul :schimbarea Elei ,excursia la Odobești, unde Stefan este neglijat; Stefan  descoperă în Ela o altă femeie; Ștefan nu poate depista adevărul in ceea ce privește infidelitatea soției sale. 

Pag.111

1=d.iubirea absolută

2=iubirea în viziunea lui Ștefan:,, O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie..... Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă.”

3=interogațiile:

,,Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? 

Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalităţii?

 Cum? Se pot despărţi aşa de uşor doi amanţi? 

 Dar cum să primeşti formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entităţi abstracte, care când se desfac se regăsesc în aceeaşi formă şi cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apă şi sare, puşi la distilat, dau un litru şi jumătate de apă şi o jumătate de litru de sare; amesteci iar şi iar ai doi litri de apă şi sare? ”

Interogațiile lui Ștefan arată confuzia sentimentului de iubire, dominat de incertitudini.

4=neologisme:,,o iubire mare e un proces de autosugestie....trebuie complicitate...nu e looial”

Sunt exprimarea unui intelectualul,student la filozofie  însetat de absolut.

5=,,Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”

      „Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă”

Pentru studentul la filosofie, îndrăgostit de abstracții, iubirea este “un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă”, astfel încât “acei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Ștefan Gheorghidiu este omul însetat de ideal.

6= Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală".Firea Elei pragmatică, dornică de petreceri, excursii și mese în oraș, nu s-a potrivit cu concepția despre viață a lui Ștefan, Eroul este o natură reflexivă, care analizează în amănunt, adună progresiv

semne ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale interioare, suferința,pe care le disecă minuţios.Este nemulțumit,orgolios. 

Pag.113

II

-Introspecția(privirea înăutru,autoanaliza)

  Fire pasională, puternic reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale interioare, pe care le disecă minuţios. Atenţia insistentă acordată Elei de domnul G., avocat obscur dar bărbat monden, sporeşte suspiciunile, personajul-narator, care, autoanalizându-se, îi observă pe cei doi cu luciditate, despicând firul în patru: "Nevastă-mea avea o voce uşor emoţionată".
Incertitudinea iubirii devine în curând "o tortură", nu mai putea citi "nici o carte", aşa că Ştefan se desparte de soţia sa, deşi respinge ideea geloziei: "Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii." Văzuse în Ela idealul său de iubire şi de feminitate.

-Retrospecția(rememorarea,flashbackul)

  Memoria involuntară, declanșată de discuția de la popotă, aduce in prezent (timpul subiectiv), prin retrospecție și discontinuitatea temporală a feed-backului, experiența erotică, pe care o notează în jurnalul de campanie: student fiind,,eram căsătorit de doi ani și jumatate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală". 

-Acronia(evenimentele nu sunt relatate neapărat în ordine cronologică)

   Cele două părţi se ȋncheagă ca o unitate compoziţională bazată pe introspecţie, notaţie scurtă, precisă, de jurnal. Actiunea ȋncepe ȋntr-o seară de vară ȋn anul 1916, când Gheorghidiu, concentrat de câteva luni, se află la Piatra Craiului, ȋn munte, cu regimentul său și asistă la o discuţie de la popota ofiţerilor. Momentul este ȋntrerupt de o retrospectivă (cap. al-II-lea – al-IV-lea), ce constituie un veritabil roman, și ȋn care sunt dezvăluite ȋntâmplările petrecute ȋn cei doi ani jumate care au precedat „eram ȋnsurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate”, de  asemenea este evocat și momentul moștenirii. Paranteza epică se ȋncheie cu fraza „Dar ultima scrisoare mă cheamă la Câmpulung pentru sâmbătă sau cel mai târziu duminică”, și cititorul este adus ȋn seara discuţiei de la popotă. Capitolul care ȋncheie prima parte cuprinde ceva mai puţin de două zile: sâmbătă și duminică. Sunt două zile foarte bogate ȋn evenimente.

-Autenticitatea derivă din folosirea persoanei I, conform concepției autorului. Romanul nu mai este un act de invenție, ci de cunoaștere și autocunoaștere, căci teatrul acțiunii se mută din planul exterior al faptelor către cel interior al conștiinței, opera având astfel aspectul unei confesiuni. Eroul, Ștefan Gheorghidiu, analizează reacțiile și cuvintele celorlalți, dar și propriile trăiri, ilustrând tipul intelectualului superior.

-Diferența dintre timpul psihologic și timpul obiectiv al faptelor

  timpul obiectiv corespunde realităţilor exterioare, experienţa războiului descris în manieră demitizată, iar timpul subiectiv constă în pasajele ce prezintă reflexul faptelor în conştiinţa protagonistului.

-Fluxul conştiinţei (memoria involuntară),

  Principiul de realizare al materialului epic nu mai este cel cronologic, ci apare memoria afectivă, memoria involuntară sau voluntară, fluxul conștiintei, trecutul și prezentul contopindu-se într-un timp subiectiv, cel al prezentului conștiintei. Subiectivitatea relatarii presupune urmarirea fluxului constiintei personajului-narator. 

Eseu—Tema și viziunea despre lume

1=

Camil Petrescu pledează pentru romanul de observare a vieții interioare, pentru romanul psihologic in care scriitorul descrie realitatea pe care a cunoscut-o printr-o experiența proprie. Scriitorul fundamentează principiul sincronismului, contribuind la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană,europenizarea literaturii române, prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul, şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie cu ideile vremii, care promovau,,o duzină de eroi plângăreţi". Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze,,probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată nevoie de un mediu social în cadrul căruia acestea să se poată manifesta.Propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: ,,Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...". Apărut în anul 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” confirmă teoretizările lui Camil Petrescu pe marginea romanului şi prezintă drama lui Ștefan Gheorghidiu în două experienţe existenţiale : a iubirii şi a războiului. Dramatismul experienţelor imaginate de scriitor rezultă din analiza minuţioasă a stărilor de conştiinţă izvorâte din întâmplările trăite individual sau colectiv şi asumate de erou. Martor atent al evenimentelor în care este direct implicat, Ştefan Gheorghidiu le răsfrânge în propriul cuget, afirmând „ în afară de conştiinţă, totul este bestialitate”. Se pune accent pe autenticitate, timpul actiunii este prezent și subiectiv care actualizează gânduri și fapte trecute, înglobându-le în cele prezente, totul fiind
subordonat memoriei, singura ce poate oferi sentimental concretului. Utilizarea persoanei întâi imprimă textului un caracter subiectiv, conducând la identitatea dintre planul naratorului și cel al personajelor.

Tema romanului surprinde drama intelectualului lucid,însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.

Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existenţiale: ,,Ultima noapte de dragoste", care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută şi ,,întâia noapte de război", care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii.

Dacă prima parte este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial.

 Romanul debutează printr-un artificiu composițional.Astfel acțiunea primului capitul,,La Piatra Craiului în munte” este posterioară întâmplărilor relatate în restul cărții întâi, scoțând in evidență cele două planuri temporale în discursul narativ: pe de o parte timpul narării: prezentul frontului, pe de altă parte timpul narat prin trecutul povestii de iubire. În ,,primavara lui 1916”, Gheorghidiu asistă la popota ofițerilor la o discuție despre dragoste și fidelitate pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat ce și-a ucis femeia a fost achitat de tribunal, ceea ce-i declanșează memoria afectivă a personajului, trezindu-I amintiri legate de casnicia cu Ela. Discuția de la popotă- declanșează rememorarea unor întâmplări sau stări trăite într-un timp trecut,autorul le prezintă cronologic și sunt analizate lucid. Cuvântul ,,noapte" repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala, iraţionalul, nesiguranţa şi absurdul, necunoscutul şi tainele firii umane. Cele două ,,nopţi" din titlu sugerează şi două etape din evoluţia personajului principal, dar nu şi ultimele, întrucât - în final - Ştefan Gheorghidiu este disponibil sufleteşte pentru o nouă experienţă existenţială.
Perspectiva narativă este ,,impreuna cu” și se caracterizează prin existența unui narator care este prezent în istorie și ca personaj-actor; prezentarea universului operei din punct de vedere al naratorului-personaj se numește perspectiva auctorială. Relatarea se face la persoana întâi, arătând trăirile protagonistului, ca reflex al unor evenimente exterioare, trecute însă, prin reflectarea la nivelul conștiinței, in plan secund; de aici rezultă toate caracteristicile romanului subiectiv.

 În aceste conditii, naratorul se concentrează asupra propriei experiențe de viață, evidențiate pe două planuri, relative simetrice: drama unei iubiri eșuate și experiența războiului.

 Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă reperele spațio-temporale:,,în primăvara anului 1916 ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat luasem parte cu un regiment de infanterie din capitală la fortificarea Văii Prahovei între Bușteni și Predeal.”

Finalul este unul deschis ce lasă loc interpretărilor multiple așa cum se întâmplă în proza de analiză psihologică. Astfel, Gheorghidiu obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, se simte detașat de tot ceea ce-l legase de Ela și hotărăște s-o părăsească și să-I lase “,,ot trecutul”.

În romanul lui Camil Petrescu apare conflictul interior din conștiința personajului narator, Stefan Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare, iar principalul motiv al rupturii dintre ei era implicarea soției în lumea mondenă.

Așadar conflictul interior se produce din cauza diferențelor aspiraționale ale lui Ștefan și realitatea

ce-l înconjoară. Conflictul interior este dublat de cel exterior, generat de relația acestuia cu societatea, acesta fiind un inadaptat social, mistuit lăuntric de utopia în care crede.

2=

 Tema si viziunea despre lume

(roman modern, subiectiv, de analiza psihologica)

Camil Petrescu

                Incercand sa sublinieze evolutia fiintei umane in raport cu realitatea exterioara, filosoful Michel Foucault stabileste doua moduri de raportare la realitate: una clasiaca, tradititonala si una moderna. Daca pentru omul traditional realitatea exterioara exista independesnt de vointa lui, destinul sau fiind prestabilit de Dumnezeu, pentu omul modern realitatea exterioara exista atata vreme cat poate fi filtrata de constiinta individului. Daca omul traditional percepe realitatea ca fiind una coerenta, omogena, omul modern percepe o singura realitate, cea interioara. Literatura reflecta aceasta trece de la traditional spre modern, iar dintre toate speciile literare romanul pare sa reflecte cel mai bine aceasta motivatie de viziune.

                Semnificativa pentru viziunea moderna asupra lumii este creatia lui Camil Petrescu „Ultima noapte...”, un roman subiectiv de analiza psihologica, aparut in anul 1930. In conferinta intitulata „Noua structura si opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu teoretizeaza noul tip de roman, idei care se regasesc si-n opera „Ultima noapte...”

                In primul rand noul tip de roman respinge ideea mimesisului, iar veridicitatea si verosimilitatea din proza traditionala sunt inlocuite de autenticitate. Universul fictional imaginat de Camil Petrescu reda autentic trairile personajului-narator, Stefan Gheorghidiu in raport cu cele doua experiente de viata traite. Prima parte a discursului narativ surpinde povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu, student la Filosofie si frumoasa Ela studenta la Litere. Modernitatea romanului consta-n aceea ca lectorul are acces la aceasta poveste printr-o singura perspectiva, cea a barbatului. De aceea citittorul nu se va pronunta niciodata asupra fidelitatii sau infidelitatii femeii, cu atat mai mult cu cat aceasta poveste de iubire este redata dintr-o perspectiva unica subiectiva. De asemenea, modernitatea se evidentiaza si in mocul in care e prezentat razboiul. Realizata sub forma unui jurnal de campanie partea a doua a romanului surprinde experientele participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Foamea, frigul, frica, durerile de stomac ale unui soldat ori un picior amputata sunt mult mai autentice penru un romancier decat tabloul general al bataliei. La Camil Petrescu razboiul nu mai inseamna acte de eroism si de vitejie, ci haos, absurd, spaima in fata mortii. De pe scena Istoriei, razboiul se muta pe cea a constiintei individului.

                In al doilea rand, caracterul modern al romanului se evidentiaza si la nivel tematic. Asa cum se prefigureaza inca din titlu, discursul narativ dezvolta doua teme majore: erosul si razboiul, perepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii. Pesonajul-narator compara cele doua experiente pentru a le releva, in final, adevarata valoare. Asadar, traind experienta individuala a erosului si apoi pe cea colectiva, a razboiului, protagonistul ajunge la concluzia ca drama colectiva este mai puternica decat cea individuala: absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii.

                In aceeasi ordine de idei, la fel ca Marcel Proust, Camil Petrescu respinge ideea de personaj tipologic, specific prozei traditionale. De aceea construieste in romanul sau un personaj unic, complex din punct de vedere psihologic, un personaj a carui constiinta sa sustina intreaga constructie epica a romanului. Astfel, Stefan Gheorghidiu intruchipeaza intelectualul lucid, analitic, hipersensibil si introspectiv.

                Nu in ultimul rand, perspectiva narativa obiectiva din romanul traditional este inlocuita la Camil Petrescu de o perspeciva subiectiva, cu o viziunea „impreuna cu”. Naratorul omniscient este considerat de Camil Petrescu o voce necredibila, care creeaza o lume artificiala. Noul tip de roman aduce in prim plan naratorul-personaj, subiectiv, homodiegetic „Eu nu pot scrie onest decat la persoana I singular”. Limbajul tradeaza atitudinea anticalofila a unui scriitor a carui intentionalitate artistica o reprezinta redarea autentica a propriilor trairi.

               Discursul narativ al romanului dezvolta doua teme, percepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii.

                Prima parte a romanului se centrează pe povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Experienta erosului este o forma de cunoastere, fapt dovedit de ipostazele diferite in care apare protagonistul. La inceput, personajul traieste iubirea-pasiune. Se casatoreste din dragoste cu Ela si traiesc in armonie, chiar daca modest din punct de vedere material. Stefan o transforma pe Ela intr-un ideal de feminitate si traieste senzatia sustragerii din realitate. Primirea mostenirii de la unchiul Tache declanseaza declinul cuplului, deoarece lui Stefan i se parea ca sotia lui pare din ce in ce mai atrasa de existenta materiala: „As fi vrut-o mereu feminina deasupra acestor discutii vulgare”. Cei doi se despart, moment in care Gheorghidu experimenteaza iubirea de tip Don Juan. Este vazut aproape in fiecare seara la bratul unei alte femei, aduncandu-si chiar in patul conjugal o actrita frivola. Acest gest al personajului trebuie interpretat insa tot din perspectiva cunoasterii. El vrea sa se convinga ca toate femile sunt la fel si ca Ela nu este cu nimic mai presus. Ba mai mult, gestul tradeaza si o forma de autopedepsire pentru naivitatea de care a dat dovada atunci cand a vazut-o pe Ela o fiinta superioara. Personajul resimte insa, nostalgia iubirii pasionale, fapt marturisit de el insusi: „Am reluat legatura cu toate prietenele Elei, dintr-una mi-am facut chiar amanta sa aflu vesti despre ea”. In finalul romanului cititorul descopera o alta ipostaza a protagonistului. Acesta traieste cu regretul ca „nu m-am istovit intr-o frenezie sexuala neintrerupta si ca mor capabil sa iubesc cu aceeasi pasiune ca la 23 de ani”. Se observa aici conditia intelectualui lui Camil Petrescu, un individ insetata de absolut.

                Partea a doua a romanului se constitue intr-un jurnal de camapnie care transcrie fidel experientele participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Stefan Gheorghidiu isi constientizeaza limitarea propriului eu si de aceea decide sa cunoasca o noua experienta, cea a razboiului. Pe front insa, descopera ca adevarata realitate este diferita de imaginea „razboiului cel adevarat” despre care a aflat din carti. Frontul nu-i ofera imaginea unor acte de eroism, ci haos, dezordine, ordine contradictorii ale superiorilor. Absurdul razboiului este evidentiat de secventele narative in care Gheorghidiu la varful al avangardei romane urca imreuna cu propriul batalion muntele Magura, iar cand ajunge in varf descopera ca armata romana isi are intoarse tunurile spre propriile trupe. Spaima in fata mortii, dimensiunea apocaliptica a razboiului ating punctul culminant in capitolul intitulat „ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Pe frontul de lupta, personajul-narator reuseste sa se detaseze de drama sa individuala, de povestea de iubire dintre el si Ela „Nevasta-mea, amantul ei, minciunile si bucuriile lor sunt nesemnificative in fata suferintei acestor oameni dintre care unii vor muri in 10-15 minute.” Detasarea de trecut ii favorizeaza aparitia sentimentului de camaraderie fata d cei alaturi de care lupta. Combatantii romani devin pentru el „soldatii mei”, „camarazii mei”, „singurii ce conteaza pentru mine”.

                Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si prin relatia incipit-final. Daca in proza tradiionala omogenitatea lumii era redata prin simetria incipit-final, in proza moderna, care reflecta lumea interioara, faramitata a individului, incipitul si finalul nu mai pot urma aceeasi logica a simetriei.

                Incipitul este realizat in maniera prozei realiste, prin fixarea exacta a cronotopului: „In primavara anului 1916 luam parte ca proaspat sublocotenent la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei intre Bucuresti si Predeal”. Modernitatea romanului consta in faptul ca aceasta realitate exterioara este filtrata in continuare de subiectivitatea naratorului personaj. Acesta consemneaza, in roman, artificialitatea frontului „ Zece porci tiganesti, cu boturi puternice ar putea darama in mai putin de o jumatate de zi toatea aceste fortificatii”. Incipitul surprinde si discutia de la popota ofiterilor pe marginea unui banal subiect despre un sot care ucigandu-si nevasta acuzat de infidelitate a fost achitat la tribunal. In timpul acestei discutii, Gheorghidiu se comporta ca un expert in psihologia dragostei, considerand ca „cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. Ba mai mult, ii trateaza cu superioritate pe partenerii de discutie acuzandu-i ca utilizeaza „notiuni primare, grosolane, cu sensuri nediferentiate.”

                Finalul deschide perspectiva unui text deschis, trasatura specifica modernitatii. Ultimul capitol, intitulat sugestiv „Comunicat apocrif” nu seamana cu titlul confesiv intalnit in celelalte capitole a romanului. Desi naratiunea la persoana I se pastreaza, nu regasim tensiunile interioare a personajului din celelalte capitole. Ranit pe front, Gheorghidiu se intoarce la Bucuresti, unde manifesta indiferenta fata de mama sa, cat si fata de Ela pe care o privea acum „cu indiferenta cu care privesti un tablou”. Ororile frontului l-au marcat intr-atat, incat nu este capabil de auto-analiza: „ma simt extenuat si mi-e indiferent chiar daca este vinovata”, afirma el despre Ela. Ultimele randuri de roman, dobandesc aspectul unui proces verbal, personajul narator, decizand sa se desparta de Ela si odata cu ea, de tot trecutul: „Am decis sa-i las totul: de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale, la amintiri.”.

                Pentru ca este un roman psihologic, discursul narativ al operei „Ultima noapte...” nu se mai focalizeaza pe reprezentarea unor conflicte exterioare, ci pe redarea conflictelor interioare ale naratorului personaj. Adept al filosofiei lui Kant, Gheorghidiu considera ca singura realitate care conteaza este cea interioara, a propriei constiinte, inafara de aceasta, „totul e bestialitate”. Conflictul major al romanului este generat de diferenta intre modul in care Gheorghidiu se raporteaza la realitate si adevarat fateta a acesteia. Partea a doua a romanului ii schimba insa personajului viziunea asupra lumii. Experienta frontului, ororile razboiului l-au marcat atat de mult incat, in final, acesta renunta la autoanaliza.

Pag.115

1=

a.= comportamentul Elei:,,voce ușor emoționată;exclamații;voie bună primăvăratică

b.=stările și gândurile lui Gheorghidiu:,,am crezut că din cauza soarelui; Pe drum, nevasta-mea n-a trait decât prezenta lui; am crezut ca din cauza soarelui si aerului; nevasta-mea era de o voie buna primavaratică; S-au dus amândoi si ea si-a umplut bratele cu ramuri; N-am putut sa nu bag de seamă; nevasta-mea a gasit ca ar fi mult mai buna alta; e o suferinta crâncena sa vedem ca le are si pentru altul; Îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă. 

2= Stefan Gheorghidiu adună semne ale neliniștii și indoielilor sale interioare.  Ceea ce-l frământă până la disperare este nu atât incertitudinea în care se zbate, cât faptul că s-a inşelat, că nu a putut intui de la început adevărul constatat ulterior cu o „uimire dureroasă”,mărturisindu-și descoperirea că iubita sa era un chip fals. Îl frământă faptul că s-a înșelat, că nu a putut intui de la început adevărul constatat ulterior cu o uimire dureroasă.

3=

Luciditate: „Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acu, treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar.”

Inadaptare:...,, am înțeles mai târziu, mai mult mort, ca intrusul, în patima apropierii lor, eram eu.”

Gelozie:,, Pe drum, nevastă-mea n-a trăit decât prezența lui.”

Orgoliu rănit:,, N-am putut sa nu bag de seama, de sus de unde eram, placerea cu care ea se lasa sprijinita toata de el”...

Sete de absolut:,, Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum, treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj și un cap străin și vulgar. ”

Pag.116

II= Ștefan Gheorghidiu are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potrivește, de a renunța la o iubire care nu coincide cu imaginea sa despre acest sentiment. El rămâne un om superior, trăind cu nostalgia absolutului, dar nu poate fi considerat un învins. El se înalţă deasupra societăţii meschine, trăind o experienţă morală superioară, aceea a dramei omenirii, silită să îndure un război tragic şi absurd.

III= Întors de pe front, Ștefan Gheorghidiu își dă seama că nu mai simte nimic pentru Ela, despre care afirmă: „O priveam cu indiferența cu care privești un tablou”. Primește o scrisoare anonimă prin care este înștiințat că Ela l-a înșelat cu domnul G., însă această epistolă nu-i provoacă niciun sentiment. Așadar, fără să dea vreo explicație, protagonistul decide să se despartă de aceea pentru care odinioară era în stare să ucidă: „I-am scris că-i las totul de la obiecte de preț la cărți, de la lucruri personale la amintiri, adică tot trecutul”.

Pag.117

a. Ștefan Gheorghidiu trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela ... - el susține că „Singura existență reală e aceea a conștiinței”.

b. Iubirea lui pentru Ela se născuse din admirație, duioșie, dar mai ales, din orgoliu. „Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și ...