Poezia,,POEMA CHIUVETEI”
Pag.173
1=Postmodernismul neagă şi desfiinţează tiparele, cenzura, stereotipul, certitudinea, cauzalitatea, permanenţa, ierarhia, punând în locul lor concepte ce au ca valori dominante libertatea, toleranţa, originalitatea, interculturalitatea, renunţarea la limite şi graniţe, amestecul stilurilor, discontinuitate, descentralizare. Pentru înţelegerea postmodernismul trebuie să luăm în consideraţie dorinţa sincronizării datorată libertăţii de acces la explozia informaţională de după „eliberarea” de regimul autoritar. Postmodernismul se sincronizează cu tendinţa globalizării, fără a fi o aspiraţie specifică acesteia. Cititorul textului postmodernist trebuie să fie, de aceea, unul avizat, atent, pregătit, familiarizat cu experimentele inovatorii. Un astfel de text nu mai are finalitate ca întâlnirea cu esteticul, cu frumosul, ci şi cu un fel de katharsis eliberator de tensiuni. Literatura, filmele, spectacolele de teatru se adresează, tot mai mult, unor persoane cu „nervii tari.” Postmodernismul recuperează vechi experienţe artistice, dar de care se distanţează prin cultivarea ironiei, prin respingerea seriosului, a elementului grav şi înlocuirea lor cu un registru ludic, parodic. Se observă tendinţa de respingere a sentimentalismului şi de refuz al plasticizării. Se descoperă caracterul hibrid prin amestecul de genuri şi specii, precum şi importanţa limbajului cu abundenţa „clişeelor vorbirii curente” ce contribuie la contextualizarea unor vechi şi cunoscute creaţii literare, pe care le încorporează sub formă fragmentată.
2=Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir”,Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti,este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni, a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, Este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate.
Pag.174
1=Spațiul chiuvetei: muşama,borcanul de muştar,tacâmuri,linoleumul,gaura din perdea, sifonul, vasele cu resturi de conservă de peşte
Spațiul stelei: colţul geamului de la bucătărie, fabrica de pâine şi moara dâmboviţa, acoperişuri
şi paratrăznete, strecurătoare de supă,
2=Poema chiuvetei rescrie scenariul romantic al iubirii imposibile dintre un muritor şi o fiinţă aparţinând supraumanului, ale cărei linii de antiteză sunt accentuate până la grotesc. Este povestea iubirii unei chiuvete de bucătărie pentru "o mică stea galbenă din colţul geamului de bucătărie".
3=raporturi:
Chiuveta se îndrăgostește de o stea
Steaua iubește o strecurătoare
Chiuveta se mărturisește mușamalei
Gaura din perdea are o iubire imposibilă pentru o dacie crem
4= Primele versuri expun drama iubirii neîmpărtăşite,
iar următoarele reprezintă cele trei chemări ale chiuvetei, adresate stelei,
prin care se parodiază ceremonialul serenadei. A doua parte începe cu o exclamaţie retorică („dar, vai!”), anticipând presupusa dramă a neîmplinirii iubirii. Cuplul incompatibil cunoaşte în
acesată secvenţă alte două ipostazeieri: stea-strecurătoare de supă, gaura
din perdea-superba dacie crem.
5= Tema ilustreaza o iubire imposibila abordata intr-o maniera inedita, postura de indragostita fiind preluata de catre o chiuveta. De fapt, poetul parodiaza teme din trecutul literarin mod special face referire la poemul “Luceafarul” prin ideea iubirii dintre doua entitati incompatibile.
Pag.175
6= Lirismul este unul subiectiv, în care povestitorul,gaura din perdea, utilizează verbe și pronume la persoana I singular. ,,Gaura din perdea"este cea căreia poetul îi acordă rolul de narator al acestei povești, finalul neputând fi decât ironic:,,cândva în jocul iubirii dragostei m-am implicat și eu./eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste./am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată/dar, ce să mai vorbim, acum am copii preșcolari/și tot ce a fost mi se pare un vis".
7= I Secvență lirică – Prezentarea universului cotidian și momentul apariției dragostei;
II secvență lirică – Exprimarea iubirii chiuvetei către stea;
III Secvență lirică – Acceptarea condiției existențiale a chiuvetei;
IV Secvență lirică – Surprinderea vocii narative (povestea gaurei din perdea).
ANALIZĂM
1= Primele versuri ilustrează drama pe care o trăiește chiuveta în fața iubirii neîmpărtășite –„ într-o zi chiuveta căzu în dragoste/iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie/se confesă muşamalei şi borcanului de muştar/se plânse tacâmurilor ude.”
Următoarele versuri surprind chemările chiuvetei adresate stelei, remarcându-se parodia ritualului serenadei – “- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa/dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine”.
Aceste versuri fac trimitere la poemul eminescian – Luceafărul. La poezia eminesciană, schimbarea condiției existențiale presupunea o direcție ascendentă, iar la Mircea Cărtărescu acesta este diferită, prin ideea decăderii stelei devenind “crăiasă a gândacilor de bucătărie”.
Decăderea iubirii și durerea trăirii experienței este reliefată prin confesiunea lirică a chiuvetei către “borcanele de muștar” și “mușamaua”.
2=,, căzu în dragoste... dă-te jos... te risipeşti ... nichelul meu te doreşte... a bolborosit... crăiasă a gândacilor de bucătărie... se chinuia sorbind-o din ochi...dar, ce să mai vorbim,”, „cum se pricepe şi el”.
3= Titlul alătură două substantive comune din sfere romantice total diferite. ”Poema”, specie a poeziei epice și ”chiuveta” - obiect de uz casnic, personificat, întruchipând o voce lirică în cadrul poemului.
4= Textul este un joc de cuvinte fără nici o adâncime, preferă formula poemului larg.Segmentarea textului se face printr- o exclamaţie retorică („dar, vai!”), anticipând presupusa dramă a neîmplinirii iubirii.
5=Renunțarea la convențiile prozodice face ca lectură să fie citită ușor ca o proză.
Pag.176
1=vocile lirice:chiuveta- imposibilitatea comunicării cu steaua și gaura din perdea relatând despre o iubire fulgerătoare, la prima vedere.
2= Luceafărului, stea strălucitoare, îi corespunde „o mică stea galbenă” din„colţul geamului de la bucătărie”,
3= Poezia coboară în banalitatea cotidiană, chiuveta întruchipând ființa umană inferioară care aspiră la planul superior, cosmic, zugrăvește în registru parodic degradarea trăirii intense a iubirii, a suferinţei interiorizate din romantism, prin expunerea în confesiuni făcute celorlalte obiecte derizorii.
4=În prima parte a poemului chiuveta îndrăgostită se plânge celor asemenea ei, celorlalte obiecte casnice: mușamaua, borcanul de muștar, tacâmurile ude. Suferința generată de imposibilitatea împlinirii erotice o conduce către invocația stelei.În poemul,,Luceafărul” incipitul poemului se află sub semnul basmului, fata contemplă Luceafărul de la fereastra castelului,iar acesta o îndrăgește pe fată și se lasă cuprins de dorul ei.
5=asemănări:
-primul vers numește iubirea prin sintagma „căzu in dragoste”, înlocuind formula lui Emiescu „îi cade dragă fata”.
- tema este una a iubirii imposibile, unul dintre protagoniști fiind de esență cosmica: Luceafărul in poemul eminescian, o ,,stea mică" in poezia lui Mircea Cărtărescu
- aspiratia unei entități terestre--chiuveta către absolutul cosmic, către înalt;
- ambele texte sunt structurate pe două dimensiuni:terestră: bucătăria, orașul, chiuveta, perdeaua, Dacia; cealaltă cosmică:steaua, noaptea înstelată;
Deosebiri:
-în Luceafărul există o atmosferă solemnă, un limbaj elevat, apoi unul familiar, in Poema chiuvetei limbajul este colocvial si ironic;
- locul fetei de impărat este luat de chiuvetă;
- palatul si cadrul de vis, oglinda, noaptea din poemul eminescian sunt înlocuite de bucătăria mizeră, unde mișună gândacii și bolborosește sifonul de la chiuvetă;
- „Pătrunde-n casă şi în gând/ Şi viaţa-mi luminează”, în poema lui Cărtărescu „vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum,/ crăiasă a gândacilor de bucătărie”.
- finalul nu mai are semnificația detașării geniului de lumea pământeană,ci este o poantă care dezvăluie ,,consolarea" inevitabilă a unei existențe banale;
Pag.177
1=putem vorbi de un postmodernism preponderent ludic, auto-ironic și parodic, caracterizat prin discontinuitate pică, expunere ostentativă a strategiilor și procedeelor narative și încălcarea sistematică a regulilor constitutive ale operei, parodiere a convențiilor literare și provocarea directă a cititorului”. Mulţi critici îl consideră pe Mircea Cărtărescu drept vîrful de lance al curentului postmodern, curent care nu a putut fi încă definit cu precizie nici până în prezent. Postmodernitatea este o epocă relevantă atât din punct de vedere temporal pentru contemporaneitate, cât și pentru direcția acestei cercetări. Viziunea postmodernă asupra lumii, relevantă și pentru prezent, se bazează pe refuzul sentimentalismului din romantism, exploatarea oralităţii şi a limbajului cotidian, Refuzul metaforei În postmodernitate, lumea este văzută ca fiind multilaterală, complexă, un mozaic de lumi, fără ca una anume să fie superioară.
La Mihai Eminescu, Universul era generat prin gândire, la Mircea Cărtărescu este fundamentat pe memorie. Ambii demonstrează o percepție asupra Universului ca fiind o formă decăzută din armonia Originară, transpunând filozofia romantică, precum și principiul universalei analogii, conform căreia și ființele umane, asemenea Universului, se află într-o stare de corupere. Dar la Mircea Cărtărescu, nu este vorba despre o corupere generată de căderea sub imperiul timpului, ci existența în sine este absurdă și eul se află într-o permanentă stare de căutare a unui sens. În centrul prozei cărtăresciene, ca în cea eminesciană, se află căutarea de sine și căutarea unei modalități de înțelegere a sensului lumii, ceea ce nu se poate obține prin concentrarea pe lumea dată, ci prin căutare în afara ei. Deoarece, nici la Eminescu, nici la Cărtărescu, lumea ,,reală” nu se identifică cu Adevărul, ci este o formă de poveste.
2=
-narativitatea poemului este un prim element menţionat de MC în definiţia dată poemului postmodern, motivată în text prin prezenţa unui fir epic şi a personajelor, prin aglomerarea verbelor, fixarea unor indici spaţio-temporali (într-o zi, în altă zi, moara dâmboviţa, fabrica de pâine)
-ineditul vocii lirice, care nu mai reprezintă o proiecţie a autorului în text, ci este o voce obiectuală, nonpersonală („eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste”) reflectă „jocul de-a literatura” definiorii curentului în discuţie.
-recuzita casnică (chiuveta, muşamaua, tacâmurile ude, sifonul, resturile de conservă de peşte, gândacii de bucătărie) şi urbană (fabrica de pâine, moara dâmboviţa, paratrăznete)
-parodierea ideii de cuplu format din entităţi incompatibile: „chiuveta-steaua”, „steaua-strecurătoarea”, „gaura din perdea-superba dacie crem”
Pag.178
1=sinonime:,,stele”=aștri//,,amurg”=înserare;
2=,,braț=a duce de braț(a sprijini);a ajunge în brațele cuiva(a fi la discreție)
3=campul semantic al orașului:cartierele,asfalturile,cofetăriile,țevile de canalizare;
4= Scrierea cu litere mici a numelor proprii, majoritatea toponime, într-un univers poetic arată că toate obiectele sunt egalizate și uniformizate.
5=,,am încercat;noi;ne;
6=enumeratia.:,, "turtind farmaciile, cofetariile; pleznind tevile de canalizare/ incalecand asfalturile, presand atat de mult stelele”, metafore hiperbolizante : ,,arzand cu troznete, ca dati cu benzina/ arzand cu gheturi albastre, cu stalactite de fum/
7=imagine vizuală=,, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg... lumină scânteietoare”
Imagine olfactivă=,, ceară sfârâitoare, cu seu orbitor”;
8= A treia secvență aduce imaginea îmbrățișării îndrăgostiților, într-o pasiune a simțurilor, ca o explozie a trupurilor contopite, ca o ardere totală a materiei și a ființei carnale. Iubirea se dezvăluie ca o materia în degradare, de moarte ca descompunere a organismului. Imaginilor pline de mișcare le iau locul imagini ale staticului, ale cenuşii, ale încremenirii:
,,iar noi ne-am trezit față-n față
și ne-am apropiat din ce în ce mai mult
până ne-am îmbrățișat strivindu-ne buzele
pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima
mâncându-ne genele..."
În acest joc starea de,,ardere", de purificare pe care o generează iubirea, ia aspectul unei explozii, al unui incendiu care nimicește totul.”
9=Teme si motive ale poeziei "Ciocnirea "
. Degradarea tehnica a universului, intr-o totala deriziune a artefactelor: chiuvetele si lita de la telefon sunt acoperite de simboluri ale lumii organice, intr-o tarzie relevanta a viului.
. Distorsiunea elementelor universului real, provenita din aprinderea acestei "gauri negre", declansata de tragerea firului de telefon din priza.
. Tema erotica, prezentata intr-un mod suprareal, prin apropierea caselor, combustia hainelor, moartea provocata de acesti demoni erotici.
. Moartea, elementul thanatic asociat sentimentului de dragoste. Cei doi iubiti devin artefacte in acest univers dominat de obiectele tehnice, avand acelasi sfarsit.
Poemul,,Ciocnirea"este reprezentativ pentru tipul de poetică susținut de Cărtărescu,,poezia cotidianului", care se centrează pe experiența eului liric într-o realitate înconjurătoare arătată în cele mai mici și banale detalii.
,,Ciocnirea" este o poezie de dragoste care surprinde refacerea cuplului de la începutul lumii,iar decorul în care a avut loc povestea de dragoste este Bucureștiul.Timpul este arătat prin termenii specifici ai unei perioade - miliția,consiliul popular. În poezie, emoția lirică ia forma unei situații năstrușnice, senzaționale: eul poetic îndrăgostit trage de șnurul telefonului până comprimă orașul, străzile, casele, aducând fereastra iubitei în dreptul ferestrei proprii și anulând distanța într-o frenetică îmbrățișare. Apucă firul de telefon in jocul halucinant cu realitatea și reușeșete chiar
imposibilul, să pună în mişcare faliile tectonice şi să mute cartierele şi să o aducă pe iubită lângă el, pentru o alipire de tip androginic,bărbatul și femeia uniți în imaginea perfectă a cuplului primordial, care se epuizează și redevine materie moartă.
În prima secvență a discursului poetic, eul îndrăgostit este copleșit de operațiuni tehnice inutile, neizbutind să refacă legătura telefonică cu iubita,este o criză a comunicării, dacă nu a comuniunii, dintre două fiinţe aflate într-un univers intens tehnicizat, Cel ce iubește prezintă realitatea prin simțuri - miros și pipăit. Canalul cel mai modern de comunicare este invadat de furnici,viermi, păianjeni și astfel contactul indirect dintre îndrăgostiți devine imposibil. Singura cale de comunicare este comunicarea directa, întâlnirea, însa ea nu se poate împlini decât prin contractarea spațiului care îi înconjoară, astfel se declanșează joaca inocentă a eului liric care trăgând de firul telefonului reușește să înghită ca într-o avalanșă clădiri, oameni,străzi, făcând posibila apropierea de ființa iubită. Întâlnirea celor doi se produce neașteptat, cladirile în care ei locuiesc se ciocnesc și se întrepătrund,tinerii se aproprie tot mai mult pâna la contopirea violentă.
Focul transformă și nivelează incompatibilitățile organice pentru ca la final cele două corpuri să de- vină unul singur.
Secvenţa a doua a poeziei ,,viziunea" se derulează în decorul citadin, cu farmacii, cofetarii și țevi de canalizare, un spațiu cu mișcări brutale ale eului liric ca într-un film de animație,în care jocul face ca obiectele să se deformeaze, formele şi suprafeţele să se amestece, distanţele se anulează şi diferenţele dispar, lucrurile îşi pierd ponderea şi consistenţa, iar spaţiul şi timpul încetează să mai funcţioneze.Apar detalii reale ale spațiului: statuia lui c.a.rosetti, miliția, consiliul popular al sectorului doi, foișorul de foc, strada latină, casa cu brâuri(ornamente) albe și roz.Scrierea cu litere mici a numelor proprii, majoritatea toponime, într-un univers poetic arată că toate obiectele sunt egalizate și uniformizate.Sunt comparații simple a unor imagini:,,cerul... o muchie de lumină scânteietoare...în aerul ars ca de fulger...,,casa ta cu brâuri albe și roz ca o prăjitura de var."
A treia secvență aduce imaginea îmbrățișării îndrăgostiților, într-o pasiune a simțurilor, ca o explozie a trupurilor contopite, ca o ardere totală a materiei și a ființei carnale. Iubirea se dezvăluie ca o materia în degradare, de moarte ca descompunere a organismului. Imaginilor pline de mișcare le iau locul imagini ale staticului, ale cenuşii, ale încremenirii:
,,iar noi ne-am trezit față-n față
și ne-am apropiat din ce în ce mai mult
până ne-am îmbrățișat strivindu-ne buzele
pulverizându-ne hainele, pieile, amestecându-ne inima
,,Ciocnirea” e şi o poezie a crizei iubirii, stare privilegiată alcătuită din înălţări şi căderi, din ardere şi cenuşă, din relații şi limitele realității, din viziunea unei stări de vis și realul cotidian.
