COMEDIA,,O scrisoare pierdută”

Pag.180

1=Seneca,,Fedra”

    Sofocle ,, Oedip-rege“„Antigona“

2=Avarul de Moliere;Chirița în provincie” de Alecsandri;

Pag.181

1=30 ianuarie 1852,s-a născut în satul Haimanale (I.L. Caragiale), absolvă gimnaziul Sf. Petru si Pavel din Ploiești; se înscrie la cursul de mimică și declamațiune al unchiului său Costache, la Conservatorul dramatic din București; sufleor la Teatrul Național; colaborează la,,Ghimpele";1878 citește la Junimea "O noapte furtunoasă",apoi,,Conu Leonida față cu reacțiunea";1882 revizor școlar în județele Argeș și Vâlcea;1884 la aniversarea Junimii citește,,O scrisoare pierdută",1885 se naște fiul său Mateiu Caragiale;Titu Maiorescu publică studiul "Comediile d-lui L. Caragiale";1890 prima reprezentare a dramei "Napasta"; îl atacă pe Maiorescu că ar fi falsificat textele lirice ale lui Eminescu și părăsește Junimea; 1893 apare,,Moftul român";9 iunie se stinge din viata in urma unui atac de cord in locuinta sa de la Schöneberg-Berlin.

2=opere: O noapte furtunoasă ; D-ale carnavalului ; Năpasta; n vreme de război ; Cănuță, om sucit; Căldură mare;

3=cum au fost receptaye comediile?

Maiorescu observă că meritul lui Caragiale este acela de „a arăta realitatea din partea ei comică”, prin „scoaterea şi înfăţişarea plină de spirit a tipurilor şi situaţiilor din chiar miezul uneri părţi a vieţei noastre sociale, fără imitare sau împrumutare din literaturi străine.” Criticul susţine că „o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul îşi ia personajele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidenţă partea comică aşa cum o găseşte. Tipurile înfăţişate în comediile d-lui Caragiale trebuie să vorbească cum vorbesc, căci numai astfel ne pot menţine iluzia realităţii în care ne transportă.

Pag.182

1=Zaharia Trahanache

2=b.Cațavencu

3=Tipătescu și adresată lui Zoe

4=Zoe Trahanache, soția lui Zaharia Trahanache, pierduse o scrisoare de dragoste primită de la Ștefan Tipătescu, prefectul județului și în același timp amantul ei.Scrisoarea este găsită de Cetățeanul turmentat din întâmplare. Nae Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat cu scopul de a o folosi ca mijloc de șantaj împotriva adversarilor săi politici, prin publicarea ei în ziarul său în cazul în care nu va fi susținut în alegeri ca deputat.

5=Nae Cațavenu dorește să devină deputat și-l șantajează pe Zaharia Trahanache cu publicarea scrisorii în ,,Răcnetul Carpaților”

6=c

7=partidul aflat la putere:Trahanache,Tipătescu,Brânzovenescu,Farfuridi,  Agamemnon Dandanache;

    Opoziția=Cațavencu,Popescu,Ionescu,popa Prichici

8=cetățeanul turmentat

9=Lovitura de teatru vine către finalul piesei, când râvnita candidatura este atribuita unui trimis de la Centru, Agamemnon Dandanache.

10=Ghiță Pristanda,polițaiul

Pag.183

1=b

2=În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, acţiunea comediei se desfăşoară "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Reperul spaţial vag, fără a numi cu exactitate elemente toponimice, are efect de generalizare, indicând faptul că evenimentele se pot produce oriunde în ţară. Timpul precizat este sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, condiţionat de scopul operei dramatice de a fi pusă în scenă. Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, cu excepţia unor situaţii în care perspectiva temporală este discontinuă, remarcându-se alternanţa temporala a întâmplarilor, prin flashback.

3=Tema ilustrează degradarea vieţii politice, sociale şi private, concretizată prin surprinderea unui episod din campania electorală pentru desemnarea unui candidat pentru viitoarele alegeri parlamentare.

4=un singur tip de conflict în operă, cel principal constând în înfruntarea pentru putere politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache şi soţia sa, Zoe) şi gruparea independentă consituită în jurul lui Nae Caţavencu, avocat şi proprietar al ziarului "Răcnetul Carpaților". Conflictul are la bază contrastul dintre aparenţa personajelor, ceea ce îşi doresc să pară, şi esenţa lor, ceea ce sunt de fapt.

5=Zoe pierde scrisoarea,este găsită de un cetățean care este îmbătat de Cațavencu și o fură,o ascunde în pălăria găsită tot de cetățean în timpul bătăii de la întrunirea celor două partide și i-o înapoiază Zoei.

6=rezumat

Expoziţiunea

Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte”, în anul 1883, pe fondul agitat al unei campanii electorale.

Aici are loc conflictul dintre ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, „din opoziţie” ( care aspiră la funcţia de deputat) şi grupul conducerii locale, format din prefectul Ştefan Tipătescu şi prezidentul Zaharia Trahanache, care conduc abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului.Polițaiul Pristanda îi povestește prefectului Tipătescu despre întrunirea opozanților și despre o scrisoare de amor.

 Intriga:acţiunii constă în pierderea unei scrisori de „amor” de către Zoe, soţia „prezidentului”, primită de la Ştefan Tipătescu.

Desfăşurarea acţiunii

Scrisoarea este găsită de un Cetăţean care este îmbătat de Nae Cațavencu şi sustrasă de la acesta.

Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judeţului, Caţavencu îi şantajează cu publicarea scrisorii în gazeta sa, „Răcnetul Carpaţilor”.

Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care – de teama de a nu fi compromisă public – exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi :Zaharia şi Ştefan, făcând uz la început de lacrimi şi leşinuri. Nereuşind în acest fel, ea îşi dovedeşte autoritatea şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu.

Punctul culminant

Când totul părea rezolvat, urmează o adevărată „lovitură de teatru”: de la Bucureşti se cere, fără explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un anume Agamemnon Dandanache.

În timpul şedinţei de numire oficială a candidatului (actul III), are loc o încăierare iscată de poliţistul Pristanda, iar Caţavencu îşi pierde pălăria în căptuşeala căreia se alfa scrisoarea. Aceasta este găsită din nou de Cetăţeanul încă turmentat care o înapoiază în sfârşit „andrisantului”, adică lui Zoe.

Tactica de parvenire a lui Dandanache fusese asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. Acesta povestește  încă de la sosirea sa că prezenţa în acel oraş se datora unei scrisori de dragoste găsite în buzunarul unei „pesoane însemnate”.

Deznodământul

Nae Caţavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii, umil acceptă supunere față de Zoe,ţine un discurs în cinstea lui Dandanache într-o atmosferă de carnaval şi se îmbrăţişează cu vechii adversari politici.

Pag.184

1=Cetățeanul turmentat nu are nume, el este alegătorul anonim, bulversat de campania electorală confuză pentru omul simplu, care simte nevoia să fie îndrumat de cineva priceput la politică, de aceea întrebarea ,,Eu pentru cine votez?"

   Agamemnon Dandanache este ridicol, grotesc: șantajul lui Cațavencu pare nevinovat în comparțtie cu gestul abject de a nu înapoia scrisoarea de amor. Îndemnat să rostească discursul politic prin care să se adreseze alegătorilor, este incapabil să rostească ceva inteligibil, fluent sau logic, uitând chiar motivul pentru care se afla acolo și pentru care luptase.

2= răsturnări de situație: Zoe decide să primeasc,,târgul", dar Tipătescu pune să fie arestat Caţavencu, pe care soţia prezidentului îl eliberează; Trahanache descoperă o polită falsificată cu care Caţavencu ridicase o suma de bani din avutul statului şi crede că şi scrisoarea este un fals; are loc o mare întrunire electorală, prilej pentru rostirea de discursuri interminabile prin care aleşii poporului îşi demonstrează lipsa de cultură şi demagogia.Trahanache descoperă o poliţă falsificată cu care Caţavencu ridicase o sumă de bani din avutul statului şi crede că şi scrisoarea este un fals, arată prefectului și Zoei polița falsificată. Cațavencu, amenințat cu polița falsificată, acceptă să conducă festivitatea în cinstea noului ales. 

3=   Titlul operei reliefează intriga, sugerând – prin substantivul cu articol nehotărât – faptul că acea „scrisoare pierdutăˮ este doar unul dintre mijloacele de șantaj în lupta politică. Prin repetarea situației scenice (apariția unei scrisori similare, care determină numirea „de la centruˮ a lui Dandanache), scrisoarea de dragoste trecută prin mai multe mâini devine laitmotiv al operei, un simbol al corupției și al compromisului, ca și al depersonalizării individului într-o lume în care până și sentimentele (iubirea, onoarea, prietenia) ajung obiecte de negociere. 

Pag.185

1= Structura piesei cuprinde patru acte, organizate în scene. Textul se deschide cu lista de „persoane” (personaje)

Repere spațio-temporale

spațiu: "în capitala unui județ de munte"

decor:

actele I, II: salonul din locuința lui Tipătescu

"anticameră bine mobilată"

+ multe uși ⇒ dinamism al personajelor prezente pe scenă (multe intrări / ieșiri)

actul III: "sala cea mare a pretoriului primăriei"

detalii abundente ⇒ trăsătură realistă

actul IV: grădina lui Tipătescu, spațiu deschis

+ "perspectiva orășelului pe un fundal de dealuri"

timp: "în zilele noastre"

sfârșitul secolului 19, în perioada campaniei electorale

spațiu + timp (3 zile) limitate ⇒ concentrare a acțiunii (trăsătură a operei dramatice)

2=act1- Scena 2 îl surprinde pe Ghiță Pristanda singur, meditând la statutul de polițai aflat în slujba personală a celor de la putere. 

            - Scena 3 Intra in scena Zaharia Trahanache agitat si, ignorand prezenta lui Ghita, vorbeste tare, comentand societatea, fusese chemat de Nae Catavencu pentru a-i arata o scrisoare de amor a prefectului.

             - Scena 6 Branzovenescu si Farfuridi, doi membrii marcanti ai partidului de guvernamant, ii banuiesc pe fruntasii partidului de tradare,

Act 2- Scena 3 Pristanda vine acasa la prefect si, printr-un monolog relateaza cum il arestase pe Catavencu si cum ii prechezitionase casa.

          - Scena 5 Zoe citeste cu glas tare stire publicata in gazeta „Racnetul Carpatilor”

          - Scena 8 Intr-un monolog care ilustreaza parvenitismul personajului, Catavencu isi exprima deviza dupa care se conduce in viata, „scopul scuza mijloacele”

           - Scena 11 Conu Zaharia rosteseste un monolog ce consta in scrierea si citirea cu glas tare, totodata, a unui bilet pe care il lasa lui Fanica si prin care il roaga sa se intalneasca.

Act 4- Scena10 Zoe are o izbucnire emotionala, citeste si saruta scrisoarea de mai multe ori, plange nervos, apoi zambeste si pleaca fericita sa-i spuna bucuria lui Fanica.

Pag.186

a=indicațiile scenice din fragment sunt necesare regizorului,scenografului și actorilor pentru a se orienta în scenă:

decorul -este o anticameră mobilată cu o canapea și un fotoliu,o ușă în fund cu două ferestre mari,în dreapta și în stânga câte o ușă;

- jocul de  scenă al actorilor:manifestarea stărilor psihologice :agitație,,indignare,nervozitate;mișcările scenice ale personjelor

  b=Ștefan Tipătescu, prefectul județului,,Conu’ Fănică”este împreună cu Ghiță Pristanda, polițaiul orașului și au o conversație interesantă și aprinsă despre un articol di ziar. Este foarte agitat, plimbându-se cu ziarul în mână și comentând anumite fraze care fac referire chiar la dânsul.

=Servil, Ghiţă aprobă atitudinea de revoltă a prefectului printr-un tic verbal,,curat", pe care-l alătură comentariilor acestuia: ,,curat caraghioz...curat mişel", culminând cu o contradicţie în termeni,,curat murdar",repetă continuu cuvintele lui Tipătescu.

c=Tipătescu nu pronunță numele celui care a scris articolul,îl înlocuiește cu apelative jignitoare:,,mișel,murdar,câine”;indignarea îi este stârnită de articolul din ziar prin care este numit,,vampir.”

d=Anonimul la care se referă Tipătescu(Cațavencu)este numit:,, mişel... murdar... câine”

e=expozițiunea îl înfățișează pe Ștefan Tipătescu, prefectul județului,,Conu’ Fănică”, într-o scenă împreună cu Ghiță Pristanda, polițaiul orașului, având o conversație interesantă și aprinsă despre alegeri. Domnul Tipătescu este foarte agitat, plimbându-se cu ziarul în mână și comentând anumite fraze care fac referire chiar la dânsul,iar polițaiul îl aprobă.

Pag.187

1= În această scenă este comicul de limbaj realizat prin ticurile verbale ale polițaiului: „curat" alăturarea cuvântului ,,curat" altor cuvinte, evidenţiază un nestăpânit servilism, făcându-l penibil şi ridicol: ,,curat mişel...curat murdar...curat ca un câine";

;comicul de situație: Tipătescu este într-o stare de agitaţie şi nervozitate,pentru că articolul din ziar scrie adevărul despre el;

2= În actul IV acțiunea evoluează către deznodământ evidențiind înfrângerea lui Cațavencu

și alegerea lui Agamiță Dandanache. Zoe se teme încă de publicarea scrisorii,cel care o

deținea dispăruse ca prin miracol. Sosește Agamiță Dandanache care povestește cu naivitate cum tot printr-un șantaj exercitat prin intermediul unei scrisori a ajuns să fie propus de la Centru. Își face apariția umil și Cațavencu foarte spășit,pierduse scrisoarea în timpul încăierarii de la întrunire. Vine si Cetățeanul turmentat care are acum scrisoarea și o dă Zoiei.Nae Cațavencu este amenințat de Zoe

cu polița falsificată și acceptă să conducă festivitatea organizată în

cinstea noului ales și totul se termină într-o atmosferă de veselie și fericire prin acea totala

împăcare.

Pag.188

1=Tipătescu e tipul junelui prim,amorezul                      Trahanache încornoratul

     Cațavencu al demagogului ambițios,          Zoe adulterina ambițioasă

     Pristanda servitorul, omului slugarnic        Dandanache,canalia, politicianului lipsit de scrupule

     Farfuridi si Branzovenescu prostul fudul     Cetățeanul turmentat,omul simpu confuz  

2= Zaharia Trahanache sugereaza zahariseala,ramolismentul și capacitatea de a se adapta la orice situație; trahanaua este o coca moale.

      Agamemnon Dandanache-- Agamemnon este numele unui celebru erou homeric, sugerând veleitățile sale istorice,,vechi luptator de la 48", dar devenind ridicol prin diminutivare:Agamiță,Gagamiță,redând căderea, ramolismentul.

     ,,Pristanda" este un substantiv care denumește un dans popular asemănător cu brâul, bazat pe mișcări laterale, arată comportamentul slugarnic al politaiului.

3=portofoliu???????

4=Cațavencu—ipocrit,cameleonic,lipsit de demnitate,îngâmfat,incult,lipsit de scrupule,demagog,

a=(ia poză,trece cu importanță prin mulțime...) când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile, Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie „o poză”,atitudine de patriot îngrijorat de soarta ţării sale, rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-l îneacă.

b=elemente paraverbale(intensitatea vocii, tonul folosit, ritmul vorbirii, accentuarea unor cuvinte, dicția, pauzele sau tăcerile):,,tușește și luptă ostentativ cu emoția....tonul brusc,vioi și lătrător”

c=domnilor!onorabili concetățeni!fraților!

d=,,fiu al țării sale...sunt ultraprogresist...sunt liber-schimbist”

e= ,,Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne...(de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc...la ţărişoara mea...(plânsul l-a biruit de tot )  la România...( plânge)...la fericirea ei!...la progresul ei!...la viitorul ei!”

f=  personajul foloseste vorbe umflate, fara sens ("sunt ultraprogresist", "sunt liber-schimbist"), care acopera lipsa lui de continut.

Tehnica discursului său prevede pauze menite să crească tensiunea și să dea timp ascultătorilor să-l

aplaude și aceste pauze sunt marcate prin puncte de suspensie,iar semnele de exclamație arată înălțimea tonului vioi.

g=Ultima replică a discursului este autocaracterizarea care trădează și imaginea superlativă pe care o are despre sine și demagogia acestuia, autocaracterizându-se ,,ultra progresist,liber-schimbist",deși nu cunoaște înțelesul cuvintelor.Prin repetiția cuvântului,,da”cu ton ridicat dorește să-și accentueze spusele.

ESEU

Opera literară „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale explorează în detaliu statutul social, psihologic și moral al personajului principal, Nae Cațavencu. Statutul social înalt al lui Nae Cațavencu îi conferă putere și influență în societatea vremii, dar și responsabilitatea de a-și păstra reputația și statutul în fața amenințărilor.

Statutul psihologic al lui Nae Cațavencu este unul complex, el fiind prezentat ca un personaj ambițios și determinat, dar și fragil și anxios în fața unor potențiale dezvăluiri.

Statutul moral al lui Nae Cațavencu este unul controversat, el fiind un politician corupt și ipocrit, care urmărește interesele personale în detrimentul binelui public. Caragiale adaugă elemente comice în portretul moral al personajului, ridiculizându-i comportamentul.

Statut social

Având un statut social destul de ridicat, Cațavencu este un politician influent și de succes în Bucureștiul secolului al XIX-lea. Acest statut se reflectă în limbajul și comportamentul său, emanând o atitudine de superioritate față de celelalte personaje din piesă.

Din punct de vedere social, Nae Cațavencu este directorul și redactorul-șef al ziarului „Răcnetul Carpaților” și fondatorul și președintele Societății Enciclopedice „Aurora Economică Română”. El este, de asemenea, un lider al unei grupări de opoziție în partid.

Cațavencu reprezintă tipul omului parvenit și demagog. Este descris ca un personaj ambițios, care își dorește să evolueze prin muncă. Deși încearcă să pozeze într-un cetățean corect, este prins de Trahanache falsificând o poliță pentru a obține bani de la societate. Trahanache îl întreabă retoric: „Girurile astea două cu care onorabilul d. Cațavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soțietate, sunt tot pentru enteresul țării?”, evidențiind astfel ipocrizia și corupția lui Cațavencu.

Statut moral

Din punct de vedere moral, Nae Cațavencu este un personaj controversat și ambiguu. Deși este un politician corupt, implicat în afaceri ilegale și folosește influența pentru a-și atinge obiectivele personale, el este perceput și ca un personaj comic datorită modului său de a vorbi și de a se comporta. Caragiale pune în evidență ipocrizia și ridicolul comportamentului său, transformându-l într-o figură satirică.

Statutul moral al lui Nae Cațavencu este adesea subiect de discuție în opera lui Caragiale, reflectând problemele etice și morale din societatea românească de la acea vreme. Pe parcursul comediei, Cațavencu se confruntă cu alegeri dificile între auto-protecție și respectarea principiilor morale, iar statutul său moral este testat în mod repetat.

Statut psihologic

Statutul psihologic al lui Nae Cațavencu este unul complex. El este un om foarte inteligent și manipulator, reușind să își atingă scopurile prin discursuri și jocuri politice elaborate. Cu toate acestea, Cațavencu are un statut psihologic fragil, temându-se constant de dezvăluirea unor secrete care i-ar putea distruge reputația și cariera politică.

Deși dispune de toate resursele necesare - un statut social înalt, prosperitate financiară și succes profesional - starea psihologică a lui Cațavencu rămâne complicată. El dorește să pară un cetățean onorabil, obligat prin statutul său de ziarist să susțină un comportament impecabil, dar frica de expunerea adevăratei sale naturi îl macină în permanență.

Trăsături

Ambiția politică a lui Nae Cațavencu este o trăsătură definitorie care îl motivează în toate acțiunile sale. Este dispus să folosească orice mijloc, inclusiv șantajul și manipularea, pentru a-și atinge scopurile. Un exemplu evident al ambiției sale politice este scena în care șantajează pentru a obține sprijin politic: „Șantajul e arma politicienilor moderni”. Acest citat relevă cinismul lui Cațavencu și dorința sa nemărginită de a ajunge la putere. El consideră șantajul un instrument legitim în jocul politic, evidențiind astfel lipsa de scrupule și determinarea sa.

Alt exemplu este atunci când își exprimă ambiția personală: „Eu am și răbdare, și calități. Mă pricep la gazetărie, mă pricep la politică, mă pricep la administrație. N-o să mă las până n-o să ajung cineva!” Acest citat arată cât de departe este dispus să meargă Cațavencu pentru a obține o poziție de influență. El este convins de propriile sale abilități și este hotărât să-și atingă obiectivele, indiferent de obstacole.

Ipocrizia lui Nae Cațavencu constă în discrepanța dintre ceea ce afirmă public și adevăratele sale intenții și acțiuni. El pozează în fața celorlalți ca un om integru și patriot, însă în realitate acționează doar în interesul propriu.

În scena în care Nae Cațavencu ține un discurs în fața alegătorilor, el spune: „Industria română e admirabilă, dar lipsește cu desăvârșire!” Acest citat scoate în evidență ironia și ipocrizia sa. Deși aparent critică starea economică a țării, el nu face nimic concret pentru a o îmbunătăți, fiind interesat doar de propria sa ascensiune politică.

Un alt exemplu clar de ipocrizie este atunci când se prezintă ca un apărător al moralității: „Eu sunt un om onest, dar, când e vorba de țară, nu cunosc pe nimeni!” Aici, Cațavencu încearcă să-și justifice acțiunile imorale sub pretextul unui fals patriotism. Pretinde că șantajul pe care îl practică este pentru binele țării, deși evident că este doar în avantajul său personal.

Caracterizare directă

Personajul principal al operei este descris folosind o varietate de tehnici literare care ilustrează tipologia demagogului ambițios. Acest demagog impresionează audiența printr-un discurs care se remarcă prin caracterul său schimbător și prin abilitatea de a flata. În plus, caracterizarea sa este realizată nu doar prin intermediul faptelor și limbajului pe care le utilizează, ci și prin menționările autorului și prin autocaracterizare.

Un rol esențial în conturarea personalității acestui personaj îl au relațiile sale cu celelalte personaje din operă. Atitudinea protagonistului față de ceilalți și percepția lor asupra sa oferă cititorilor indicii prețioase despre trăsăturile și motivațiile sale. De exemplu, reacțiile celor din jurul său dezvăluie adesea adevărata natură a demagogului, subliniind contrastul dintre ceea ce spune și ceea ce face.

În ceea ce privește caracterizarea directă, încă de la început lista de personaje ni-l înfățișează pe Nae Cațavencu drept „avocat, director proprietar al ziarului „Racnetul Carpaților", prezident-fundator al Societății enciclopedic-cooperative „Aurora economică română"".

Caracterizarea directă a personajului se realizează atât prin vorbele celorlalți, cât și prin autocaracterizare.

Pentru Zoe, Cațavencu este „un mișel" căruia îi acordă iertarea când nu mai este șantajată, pentru Farfuridi – „nifilist", pentru Brânzovenescu „moftolog", Pristanda îl consideră „mare pișicher! Strașnic prefect ar fi asta!" (cu o notă admirativă), pe când Tipătescu îl numește fie „mizerabile!", fie „canalie nerușinată", fie „mișel!", însă reușește să păstreze aparențele unui dialog civilizat: „lubite și stimabile domnule Cațavencu, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați, cu oarecare pretenție de seriozitate, să mai înceapă astfel de meșteșuguri și rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situația lor e așa de limpede... Eu sunt un om căruia îi place să joace pe față...". Confruntarea dintre cei doi demonstrează duritatea jocului politic și importanța scrisorii rătăcite. În același timp, Tipătescu recunoaște „caracterul practic" al adversarului său politic și apreciază că va găsi un partener onest de discuție: „dumneata ești un om practic, dumneata posedă un lucru care-mi trebuie mie și știi cât îmi trebuie".

Caţavencu însuși completează portretul. Autocaracterizarea dezvăluie logica dezlănțată a personajului, care generează comicul de limbaj: „ce vreau? ce vreau? Știi bine ce vreau. Vreau ceea ce mi se cuvine în orașul acesta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici... Vreau... (...) Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! Nimic! Nimic!". Autocaracterizarea trădează și imaginea superlativă pe care o are despre sine și demagogia acestuia: „Cațavencu (ștergându-se repede la ochi și remițându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi și lătrător): Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta!... O primesc! Mă onorez a zice că o merit!... (foarte volubil) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist... că sunt liber-schimbist... că voi progresul cu orice preț."

Caracterizare

indirectă

Caracterizarea indirectă a lui Nae Cațavencu se face prin intermediul faptelor, comportamentelor și replicilor sale, oferind o imagine profundă și nuanțată a personajului. Deviza „Scopul scuză mijloacele", pe care o atribuie greșit, reflectă perfect moralitatea sa flexibilă. Utilizarea scrisorii de dragoste ca mijloc de șantaj pentru a obține un post de deputat dezvăluie latura sa manipulatoare și lipsa de scrupule. Cațavencu este portretizat ca fiind extrem de arogant, un parvenit care nu ezită să recurgă la ipocrizie pentru a-și atinge scopurile.

Această trăsătură se manifestă cu claritate în momentul în care pierde scrisoarea, iar atitudinea sa se schimbă radical, devenind umil și servil, în special față de prefectul Ștefan Tipătescu, față de care ridică un toast:

„În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea județului nostru!" (declarația lui Nae Cațavencu la adresa lui Ștefan Tipătescu).

Această schimbare de atitudine evidențiază adaptabilitatea sa cameleonică și lipsa de principii ferme. De asemenea, capacitatea lui Cațavencu de a-și schimba discursul și atitudinea în funcție de circumstanțe este ilustrată în discursurile sale demagogice. El știe să plângă și să se emoționeze în fața publicului, mizând pe sensibilitatea ascultătorilor pentru a câștiga simpatie și voturi:

„Domnilor!... Onorabili concetățeni!... Fraților!... (plânsul îl îneacă.) Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare..." (Nae Cațavencu ținând un discurs în fața publicului).

Această teatralitate este o dovadă a încercărilor sale de a manipula și de a se prezenta în lumina cea mai favorabilă, indiferent de veridicitatea sentimentelor exprimate. Schimbarea discursului său după înfrângerea în alegeri, când Dandanache este anunțat câștigător, și modul în care prezintă aceasta ca o victorie a idealurilor sale, „După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat!", demonstrează capacitatea lui de a se repoziționa și de a-și păstra relevanța și influența indiferent de rezultatul luptei politice.

Comicul

Comicul

Nae Cațavencu este un personaj comic, iar trăsăturile sale reies din mai multe aspecte:

Comicul de caracter dezvăluie însușirile personajului prin atitudinea, faptele și vorbele acestuia, precum și din relațiile cu celelalte personaje, sau din didascalii.

Prin comicul de situație se conturează și alte trăsături ale lui Cațavencu în mod indirect. El este lipsit de demnitate și coloana vertebrală, fără niciun scrupul, și pare să bănuiască că șansa sa de a câștiga în viitor este legată de Zoe.

Comicul de limbaj este evident mai ales în discursurile politicianului, care ilustrează personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanță.

Comicul onomastic, sugerează, indirect, firea de mahalagiu, de pălăvrăgiu a lui Cațavencu, deoarece „cață" înseamnă persoană răutăcioasă, cicălitoare, iar „cațaveica" numește o haină cu două fețe, de unde derivă, indirect, ipocrizia și demagogia individului.

Pag.190

1=formule de adresare:

Tipătescu:,,iubite și stimabile d-le Cațavencu; onorabile domn;

Cațavencu:,, stimabile domn;

2=indicațiile scenice se referă la atitudinea supărată,intimidantă,falsă bunăvoință;nervozitate a lui Tipătescu la atitudinea de a fi pe plac celui din fața lui;

3=Tipătescu își ascunde adevăratele gânduri, sentimente față de Cațavencu,deși este nervos,nerăbdător,amenințător,hotărât vrea să-l intimideze,totuși se străduiește să fie fals binevoitor; reușește să păstreze aparențele unui dialog civilizat.

Pg.191

4=În fața lui Tipătescu care este într-o stare de agitație,Cațvencu este extrem de arogant,refuză să se așeze,pentru a fi la aceeași înălțime cu celălalt,pare fals naiv,rugător,știind că nu poate fi refuzat în cererea lui.

5=În dialogul aparent amabil dintre cei doi,Cațavencu este este orgolios, agresiv,direct,apoi se schimbă devine fals naiv,rugător, inflexibil. știind că nu poate fi refuzat în cererea lui de a-i fi susținută candidatura chiar de opozanți.

6= Ştiindu-se atotputernic e arogant şi dispreţuitor şi îi propune lui Caţavencu tot felul de funcţii şi moşii ca şi cum judetul i-ar fi aparţinut. Arogant, el trăieşte sentimentul abandonării unei cariere strălucite în favoarea partidului. Totodată, nu este lipsit de inteligenţă, este instruit, dar este, de multe ori, nestăpânit, impulsiv, devenind chiar violent, aşa cum se întâmplă într-una dintre confruntările cu Nae Caţavencu. Oscilează între dorinţa de ascensiune politică şi sentimentele faţă de Zoe şi, dovedind luciditate, dar şi la insistenţele acesteia, acceptă menţinerea candidaturii lui Caţavencu. De fapt, el stăpâneşte o adevărată artă a disimulării: când se întâlneşte cu Caţavencu, devine violent faţă de acesta, pentru a-l impresiona, schimbându-şi apoi atitudinea. După ce pierde scrisoarea devine umil, linguşitor, supus. Principala trăsătură a lui Caţavencu este capacitatea de a se adopta la orice situaţie. El este mereu pregătit să schimbe masca.

==text argumentativ:

Eugen Ionescu a exercitat o puternică influenţă asupra modului în care opera lui Caragiale a fost receptată când afirmă:,, Personajele sale sunt nişte exemple umane în aşa măsură degradate, încât nu ne lasă nicio speranţă.”
  În primul rând, personajele piesei sunt numite de autor,, persoane" și sunt menționate cu numele și statutul lor social,formând două forțe politice aflate în opoziție: Zaharia Trahanache,liderul puterii locale,soția sa, Zoe,Ștefan Tipătescu, prefectul orașului, Farfuridi și Brânzovenescu - avocați, Pristanda,polițaiul orașului-ei susțin candidatura lui Farfuridi; a doua grupare este condusă de Nae Cațavencu,avocat, director al ziarului,,Răcnetul Carpaților și el candidat independent susținut de colaboratorii: lonescu și Popescu,de preot si profesorime.

  În altă ordine de idei, personajele apartinand aceleiasi categorii se disting prin modul de a reacționa la împrejurări,comportament, fiind astfel orientate către comicul de caracter. Tipătescu și Trahanache reprezintă tipul politicianului demagog, dar în timp ce Trahanache își păstrează calmul imperturbabil in fața Cațavencu și caută ,,cu diplomație” o armă de contrașantaj, altă ,,plastografie”,

Tipătescu reacționează impulsiv și violent, ordonă arestarea fără mandat a lui Cațavencu,iar în

confruntarea directă îl amenință că iî ucide cu bastonul (comic de situație,comportament)

fiind astfel orientate către comicul de caracter.

Caţavencu e un prefăcut: gestica sa - plânsul - are rolul de a capta atenția,inerent oricărui orator. Sesizând că şi-a înduioşat suficient auditorul, îşi începe de fapt discursul „cu tonul brusc, vioi şi lătrător" ca un actor desăvârşit, se adresează auditoriului pe care încearcă să-l impresioneze plângând

(“plânsul l-a biruit de tot”), apoi stăpânindu-se, apoi hohotind şi rostind într-un limbaj patriotard vorbe mari. Două personaje secundare au un rol aparte:

Cetățeanul turmentat apare ca un instrument al hazardului,fiind cel care găsește în două rânduri scrisoarea,iar Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul;el rezolvă

ezitarea scriitorului. Personajul întărește semnificația operei (piesei), prin generalizare și îngroșare a

trăsăturilor, candidatul trimis de la centru fiind ,,mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât

Catavencu.”

  În concluzie, dramaturgul ilustrează astfel motivul „lumii pe dos“ şi evidenţiază caracterul iluzoriu al ideii de autoritate într-o lume ce are ca principii fundamentale de funcţionare minciuna şi înşelătoria.

Viziunea despre lume a lui Caragiale ste critică,autorul selectează moravuri ale societății, își pune personajele în situatii ridicole, dar totul are un scop moralizator 

Pag.192

1=

a=Cațavencu umil, imploră iertare,în timp ce Zoe adoptă o atitudine de superioritate ce reiese, în primul rând, din replica ei: „Ești un om rău”…pentru toate neplăcerile pe care le-a suportat din cauza scrisorii.

b=...,,d-ta ai s-o conduci...o să prezidezi banchetul popular....o să chefuiești cu poporul...o să vii aici cu toții,să saluți....ia loc în capul mesei”...

c= Dacă la început Cațavencu, când are scrisoarea, afişează o atitudine superioară şi o umileşte pe Zoe prin santaj, în final, pierzând biletul compromitator, se arată sleit, cade în genunchi şi îşi cere iertare. Comicul de situație este că cei doi se împacă, iar Cațavencu chiar își cere scuze pentru comportamentul său, iar conflictul se soluționează.

d= După ce recuperează scrisoarea și devine stăpână pe situație, vrea să-i dovedească lui Cațavencu că este o femeie iertătoare și tolerantă, cerându-i să conducă festivitatea alegerilor. Îi amintește în același timp, pe un ton ironic, că „asta nu-i cea din urmă Cameră”. Astfel, nu doar că nu se răzbună pe Cațavencu, dovedind că este „o damă bună”, ci, în plus, destramă orice opoziție politică în județ, preluând puterea.  

Pag.193

2=

a= Discursul are o temă:Europa 

b= ,,Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe acolo, şi anume în punctele... esenţiale”..

c=Indicațiile scenice alăturate discursului arată manifestările pe care le trăiește personajul care se chinuie să convingă auditoriul:transpiră,tușeșete,suflă greu.

d= Intervenţia lui Farfuridi la tribună capătă uneori caracteristicile unui monolog. Ceea ce dă savoare întregului text al comediei este maniera în care autorul a adus în valoare tautologia: „ca să fie moderaţi… adică nu exageraţiuni!“ sau „să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte“.

e= Farfuridi, care este un personaj secundar,la nivelul replicilor este printre cele mai importante personaje ale piesei.  Farfuridi rostește o caricatură de discurs, model perfect de incoerență și lipsă de logică, de prostie și aberație, din moment ce în final declară convins: ,,Din două una, dțti-mi voie:
sau să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale Din aceasta dilemă nu puteți ieși Am zis!" Evident că dilema, pe care Farfuridi o anunță într-un final de discurs ce se vrea apoteotic, este falsă. Discursul lui Farfuridi este penibil şi incoerent, confuz şi agramat, ilustrând un comic de limbaj monumental, fapt ce reiese din nonsensul şi ridicolul frazei, care ilustrează imbecilitatea personajului, incapacitatea lui intelectuală.

Pag.194

Caragiale oferă lecţii de patriotism,scriindu-i fiului său,chiar dacă personajele sale vociferează inutil, fac politică, coborând în ridicol ideea de vot şi trăindu-şi existenţa ca pe un spectacol ieftin. Caragiale este patriotul absolut şi pentru că el oferă soluţii. Cum ne vindecăm de arta de a emoţiona, cum ne redobândim luciditatea, cum îl facem pe Caţavencu să se retragă în hruba propriei sale mediocrităţi? Prin ironie, prin constanta, nemiloasă şi inteligenta ironie. Asta e lecţia dramaturgului.Ironia este definită de subtilitate, ea nu trebuie confundată cu hăhăitul tâmp sau cu miştocăreala suburbană.

«Tinere, să-ţi fie patria scumpă şi sfântă ca şi mama ta! S-o iubeşti şi s-o respectezi din adâncul sufletului tău!” 

ESEU: Tema și viziunea despre lume

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un final fericit. Satirizând realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în funcție de tipul de comic utilizat și poate fi comedie de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.

Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea), prin susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un  scop didactic, moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor  și prin construcția personajelor tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema  o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.). Discuția inițială este secvența ce reflectă  raporturile dintre autoritățile statului. Polițaiul Ghiță, dă umil raportul prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică a subordonatului și nu reacționează la  steagurile pe care acesta le fură. Într-o altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional,  să-și dea votul, de dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea deciziilor politice.

Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii: imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.

3. Elemente de structură

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima scrisoare este una de dragoste a  Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă  prin vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

4. Compoziție

Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic și politic în care ne  aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele noastre (respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de opoziție sau coaliție dintre celelalte persoanje, detalii referitoare la situația politică sau familială.  Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic, președinte de comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare, aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede o plastografie. Cei doi amanți, Zoe și Tipătescu, acționează însă impulsiv și caută o cale de a smulge scrisoarea adversarului politic.

Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic, Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun rezultat favorabil, însă îl eliberează la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul acestor frământări politice și personale, se primește de la centru o depeșă  prin care se solicită alegerea unui candidat trimis de aici.

Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și Farfuridi din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat se anunță numele candidatului numit de la centru  în persoana lui Agamemnon Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală, învălmășeală  în care Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat și predată destinatarului Zoe.

Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult decât candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare, folosită ca armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de însuși Cațavencu.

5. Personaje

Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza personajele, prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la realism. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul „Comediile lui Caragiale” nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și în „O scrisoare pierdută”: tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache), tipul primului-amorez și al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul politic și al demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează având o mentalitate de stăpân absolut: „moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Trahanache” (după cum remarca Pristanda). Tipătescu este impulsiv, nestăpânit în momentul în care aude despre scrisoarea de dragoste dar și în momentul în care Farfuridi îl acuză de trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează „venerabilul” Trahanache: “E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.” 

Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt ani în urmă, devenind chiar de atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău” (Trahanache). Flerul său de amorez reiese şi din scena în care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în sfârşit, dacă vrei tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Este folosit și comicul de nume, Tipătescu, trimițând la cuvântul „tip”, care semnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.

6. Relația dintre două personaje

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna din societatea burgheză nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor.  Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă de la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: „Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul turmentat închină şi el: “în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.

   In opinia mea, tema ți viziunea ironică, caricaturală despre lume a autorului se

reflectă în mod original in comedia„O scrisoare pierduta”. Prin diferite tipuri de comic: de moravuri, de intenție, de situație, de caracter, comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor în desfașurarea evenimentelor. 

opera dramatică provoacă râsul, atrage atenția cititorilor asupra ridicolului comediei umane.

2=În opinia mea,cred că I.L.Caragiale îşi cunoştea bine personajele, îi erau familiare; putem avea  impresia că el petrecea ceasuri plăcute alături de Farfuridi și Cațavencu,ori la o cafea cu Zoe. Atitudinea lui critică este una firească la oricare moralist care crede în perfectibilitatea fiinţei umane. De aceea el nu putea să-şi urască personajele, ci doar le-a îngroşat unele trăsături spre a provoca râsul.

   În primul rând,desigur Caragiale nu-și urăște personajele, dar le privează de substanța care le-ar face

cu adevărat oameni: Farfuridi și Brânzovenescu sunt niște marionete, cetățeanul

turmentat este lipsit de consistență, polițistul Ghiță e lacom și servil, Cațavencu e un

șantajist fără noroc și orgolios, Trahanache e politicianul corupt, cu limitări de

comportament și de limbaj, Zoe este imorală, profitoare și egoistă. Niciun personaj

pozitiv nu luminează scena. Firul evenimentelor nu face decât să pună în evidență un

șir nesfârșit de defecte omenești.

   În al doilea rând,se poate observa comicul de moravuri care dezvăluie o societate în care abaterea de la valorile morale

devine normalitate. Prefectul se folosește de avantajele puterii deținute pentru a

răscumpăra scrisoarea de la Cațavencu. Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu

întocmesc liste cu alegătorii cărora le-ar putea influența votul. Polițistul Pristanda se

declară în serviciul permanent al prefectului, dar și al Zoei și al lui Trahanache (pe

acesta din urmă întâmpinându-l cu formula: ”Sărut mâna, coane Zaharia”). Cațavencu

se extaziază în fața beneficiilor unui sistem constituțional și ”plânge” gândindu-se la

”țărișoara” lui.

   În concluzie,scrierea lui Caragiale produce râs contagios, aruncând totuși o lumină crudă și

violentă asupra societății românești contemporane autorului și asupra defectelor umane

atemporale.

3=text argumentativ despre rolul corupției:

  Consider că corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup.

    În primul rând, corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare. Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și: slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.

    În al doilea rând, corupția poate avea loc la diferite scări. Există corupție care apare ca mici favoruri între un număr mic de persoane (mica corupție), corupția care afectează guvernul la scară largă (marea corupție), cât și corupția care face parte din structura de zi cu zi a societății (corupția sistemică), inclusiv corupția care permite existenta unor rețele de crimă organizată. Fenomenul corupție nu poate fi definit ca fiind propriu doar anumitor forme de guvernare. Corupția este întâlnită atât în societățile democratice cât și în cele totalitare.

   În concluzie,deși se vorbește despre  limitarea fenomenului corupției, stoparea totală a fenomenului este considerată utopică, poate fi obținută prin mecanismul costurilor. Aceste costuri pot fi pecuniare sau sub forma recluziunii și au ca idee centrală indezirabilitatea efectuării unor fapte reprobabile datorită costurilor mari pe care trebuie să lă plătească un individ sau grup de indivizi atunci când faptele acestora sunt descoperite. Accentuând această idee, legiuitorul, din dorința de a descuraja un astfel de comportament, a definit corupția printr-o serie de fapte cu caracter penal.

4=cronică de teatru:

Spectacolul de teatru cu piesa O scrisoare pierdută, regizat de Liviu Ciulei, a avut premiera în anul 1972 pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din București, cu prilejul aniversării a 120 de ani de la nașterea dramaturgului. În anul 1982, Televiziunea Română a imprimat o reprezentație a spectacolului pentru a fi difuzat la televizor. Înregistrarea a fost filmată într-o singură noapte, pe ascuns, în mare grabă. Publicul din sală a fost adus special în acest scop. Preluarea nu fusese trecută în scriptele sau la avizierele TVR. Totul s-a făcut cu mare discreție, pe răspunderea lui Tudor Vornicu, redactor-șef al Direcției Programe.

Distribuție

• Victor Rebengiuc - Ștefan Tipătescu, prefectul județului
• Fory Etterle - Agamemnon Dandanache, vechi luptător de la 48
• Petrică Gheorghiu - Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului Școlar, Comițiului Agricol și al altor comitete și comiții
• Dem Rădulescu - Tache Farfuridi, avocat, membru al acestor comitete și comiții
• Mircea Diaconu - Iordache Brînzovenescu, asemenea
• Octavian Cotescu - Nae Cațavencu, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-fundator al Societății enciclopedice-cooperative Aurora economică română
• Jean Reder - Ionescu, institutor, colaborator la acel ziar și membru al acestei societăți
• Simion Hetea - Popescu, institutor, asemenea
• Ștefan Bănică - Ghiță Pristanda, polițaiul orașului
• Aurel Cioranu - un cetățean turmentat
• Mariana Mihuț - Zoe Trahanache, soția celui de sus

REGIA: LIVIU CIULEI

    Am văzut O scrisoare pierdută la TV și am urmărit cum se ridică cortina şi se luminează decorul, desăvârşit ca linie, culoare, umor şi bun-gust, gândit de Liviu Ciulei – cel mai mare scenograf al teatrului nostru. Ghiţă şi Fănică Tipătescu discută diferite treburi gospodăreşti ale oraşului, printre care şi situaţia steagurilor, despre cum i-a venit coanei Joiţica ideea diabolică de a le număra, Bănică are o mutră de pişicher nemaipomenit, îl fură pe prefect nu numai la steaguri, dar mai ciuguleşte şi din bunurile de pe masă, iar Rebengiuc arată a mare belfer de provincie, ghiftuit de hrană, de situaţie, de trai bun, de laudele concetăţenilor şi de plăcerea de a fi iubit de către o damă bine şi arătoasă ca Joiţica, e plictisit şi infatuat, vorbeşte din gât, afectat. Îngrijoraţi de zvonul cum că s-ar fi comis o trădare, Farfuridi şi Brânzovenescu vin să ceară socoteală, în calitate de membri ai partidului şi ai comiţiului local, Dem Rădulescu şi Mircea Diaconu adunându-se într-un cuplu de imbecili, unul înspăimântat şi peltic, altul agresiv şi gălăgios, se ţin tot timpul de mână, ca nişte siamezi. Conu Zaharia Trahanache, senil şi boşorog, se târăşte cu greu prin scenă, fără să priceapă mare lucru din ce se întâmplă. Coana Joiţica, strălucitor şi apetisant încarnată deMariana Mihuț, e singurul personaj lucid şi inteligent, întregul conflict e în mâinile ei, ea desface nodurile, lămureşte încurcăturile şi organizează un final fericit, cu mici şi muzică. Cetăţeanul turmentat ar fi fost unicul personaj pozitiv al piesei, ceea ce mi se pare o prostie. Aurel Cioranu îl compune cu o mască de mitocan imbecil.Personajele cele mai de haz şi substanţă ale spectacolului sunt Caţavencu şi Dandanache, primul cu faţă şi gest de lichea feroce, cu o iuţeală felină în mişcări, al doilea o statuie a prostiei, copil arierat de familie veche, de la paşopt, care aduce în scenă morala teribilă a piesei. Montarea lui Ciulei intră în istoria spectacolelor caragialeşti ca un act de curaj şi modernitate, tineresc-constatator. Peste un anumit număr de ani, spectacolul va deveni, fatalmente, clasic şi model, şi atunci va veni un alt regizor, ca să-l conteste, cu o nouă viziune,dar aplauzele publicului vor fi mereu furtunoase.

Pag.195==EVALUARE

1=,,Râzi,tu,ingrato,de amoarea mea?”

-virgulele despart un verb la modul imperativ,un pronume personal și un substantiv în cazul vocativ de restul enunțului.

-semnul întrebării marchează un enunt interogativ

2=Noatea este momentul întunecat al zilei.

3=,,amoarea...sufere”

4=pleonasm

5=comicul de situație: Când se dumirește asupra confuziei, este îngrozit atât de âncurcătura produsă, Rică se pierde cu firea și devine incoerent.

6= Rica se pierde cu firea și devine incoerent, comicul de limbaj fiind remarcabil prin anacolut(întrerupere în structura sintactică a unei fraze): ,,Madam! să am pardon! scuzați! Cocoană! considerând că adică, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca și pe motivul scuzați pardon".

7= Veta este siderată de îndrăzneala tânărului, se sperie îngrozitor și îi dă o replică pe măsura acestuia, voind parcă să se facă mai bine înțeleasă.

8= Dialogul este modul de expunere care constă în succesiunea replicilor dintre Rică și Veta prin care Rică înțelege confuzia, este îngrozit de încurcătura produsă, se pierde cu firea,devine incoerent,iar Veta râde de prezența lui și-l sfătuiește să plece.

9=Indicațiile scenice arată caracterizarea indirectă,mișcarea personajelor,atitudinea lor:Veta râde de confuzia în care este Rică,își descoperă chipul în fața tânărului care este derutat de figura femeii din fața lui, se pierde cu firea și devine incoerent,își dă seama de confuzie.

........................................................................................................................................................

Acțiunea este plasată realist în capitala unui județ de munte, un oraș de provincie, în „nul de grație 1883”. Deși creează o operă de ficțiune, Caragiale pornește de la o bază istorică reală – revizuirea Constituței și a Legii electorale, care a scindat partdul liberal în gruparea condusă de I.C.Brătianu și gruparea conservatoare condusă de C.A.Rosetti.

Titlul piesei reliefează intriga, substantivul articulat nehotărât sugerând faptul că scrisoarea pierdută este unul dintre multele instrumente de șantaj în lupta politcă. Prin repetarea situației scenice, o altă scrisoare care determină recomandarea de la „centru” a lui Dandanache, scrisoarea de dragoste trecută prin mai multe mâini devine simbol al corupției și compromisului, dar și al degradării sentimentelor (iubirea, onoarea, prietenia) care devin obiecte de negociere.

Formula dramatică se bazează pe structuri clasice (succesiunea cronologică, tehnica acumulării situațiilor și a înlănțuirii evenimentelor)și pe structuri moderne (repetarea situație scenice, instalarea ex-abrupto a conflictului, situația-intrigă care s-a consumat înainte de ridicarea cortinei și care este reconstituită din replicile personajelor pe un traseu invers cronologic).

Conflictul jocului de interese determină gruparea personajelor în două facțiuni politice în interiorul aceluiași partid: aripa conservatoare, care deține puterea și este reprezentată de Trahanache, tipătescu, Brânzovenescu și Farfuridi; aripa reformatoare care năzuiește să acceadă la putere, reprezentată de Cațavencu și „dăscălimea”. Această polarizare a personajelor pe criteriul grupului de interese este vizibilă și în lista personajelor care nu se întocmește ca de obicei după importanța rolului scenic. Spre deosebire de teatrul clasic, conflictul se amplifică permanent, antrenând un număr tot mai mare de personaje, situațiile sunt proliferate în timp și în spațiu pentru că imoralitatea, corupția, șantajul politic nu definesc numai acest orășel de provincie, și și viața politică a capitalei, iar promisiunea făcută de Zoe lui Cațavencu anunță perpetuarea acestor practici politice și în campaniile viitoare.

Subiectul urmărește momente de mare tensiune din viața politică, din viața de familie care stau sub semnul acelorași idei fixe și automatisme. Acțiunea se desfășoară într-o durată limitată, ceea ce amintește de regula unității de timp din teatrul clasic. Astfel, evenimentele din primele trei acte se aglomerează într-o singură zi, cea a desemnării candidatului (vineri, 11 mai 1883), actul final mută acțiunea peste două zile, într-o duminică, când se încheie alegerile, se alege candidatul care se va bucura de o sărbătorire publică. Precizarea inițială a dramaturgului, „în zilele noastre”, a permis de-a lungul timpului regizorilor să actualizeze în modurile cele mai neașteptate „lumea pe dos” a lui Caragiale.

Spațiul scenic este și el puternic simbolizat. În primele două acte – anticamera bine mobilată a prefectului, care sugerează faptul că deciziile politice importante nu se iau în spațiul public, ci în culise, așa cum se întâmplă și în actul III, când deciazia de a fi desemnat candidat Dandanache este luată de Trahanache, Zoe și Tipătescu, în cabinetul primarului. Doar în actul final evenimentele au loc în grădina casei lui Trahanache care comunică cu grădina publică.

Actul I îl are ca personaj de referință pe Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Incipitul de tip ex-abrupto are ca situație scenică citirea ziarului. Lectura articolului incriminator la adresa prefectului pe care Cațavencu l-a publicat în Răcnetul Carpaților pune în evidență lupta pentru putere în care sunt antrenați cei care conduc județul. Tipătescu, în haine de odaie, se plimbă agitat cu ziarul în mână, în timp ce Pristanda, sprijinit în sabie, servil, aprobă atitudinea de revoltă a superiorului său. Schimbul de replici și jocul scenic al personajelor relevă raportul dintre stăpân și subordonatul lingușitor. Dialogul continuă cu „istoria steagurilor”, după care Ghiță relatează cum cu o seară înainte s-a strecurat sub fereastra lui cațavencu pentru a spiona întrunirea „dăscălimii”. Stăpânul casei, Nae Cațavencu, le spune opozanților politici ai lui Tipătescu că se află în posesia unei scrisori compromițătoare pentru „bampir”. Se configurează astfel situația-intrigă, instalată definitiv prin vocea lui Trahanache în scena a IV-a a actului. Trahanache îi dezvăluie „prietenului său”, Fănică, șantajul pe care îl exercită asupra sa Cațavencu, având ca armă scrisoarea de amor trimisă lui Zoe de prefect. Chemat în redacția ziarului „Răcnetul Carpaților”, Trahanache este amenințat cu publicarea acestei scrisori compromițătoare atât pentru imaginea soției, cât și pentru puterea politică a momentului. Din naivitate sau din diplomație, Trahanache nu acceptă evidența, considerând „docomentul„ o plastografie. Comicul de situațăe este foarte sugestiv, căci soțul încornorat se străduiește să îl calmeze pe amantul nervoz, deși scrisul seamănă leit cu al prefectului, iar limbajul prin care îndrăgostitul o invită pe soția „venerabilului„ său prieten la întâlnirea amoroasă este de o scandaloasă familiaritate.

Tipătescu reacționează impulsive, fiind violent în exprimare : „Îl împusc! Îi dau foc!”, pe când Trahanache se îngrijorează pentru reacția soției, cerându-i prefectului „puțintică răbdare”. Știrea, într-adevăr, o duce la disperare pe soția infidelă, care nu știe cum să-și salveze onoarea. Apariția cetățeanului turmentat, în ultimele scene ale actului I, elucidează circumstanțele în care Cațavencu îi „subtilizase” scrisoarea.

În actul II, la ridicarea cortinei, Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu studiază listele electorale, calculând probabilitatea voturilor. Stereotipia gesturilor și a reacțiilor dezvăluie obtuzitatea și ignoranța oamenilor politici ai urbei. În contrast, Cațavencu va apărea ca o prezență dinamică, plină de temperament și de voință. Arestat ilegal din ordinul prefectului, Cațavencu este eliberat de Zoe și invitat să negocieze. El refuză cu tenacitate orice ofertă  a lui Tipătescu (moșia Zăvoiul, postul de primar, funcția de avocat al statului), scena negocierii reliefează duplicitatea personajelor prin contrastul dintre dialogul amabil-insinuant și aparteul sugerat prin jocul scenic. În cele din urmă, la insistențele Zoei, care uzează de toate armele persuasiunii feminine, Tipătescu acceptă să susțină candidatura lui Cațavencu, numai că, printr-o răsturnare de situație, tipică în teatrul clasic, conflictul care păruse a se fi rezolvat în favoarea lui Cațavencu, se acutizează prin depeșa de la centru în care se cerea trecerea pe lista candidaților a lui Agamemnon Dandanache, un nume care nu spunea nimănui nimic.

Actul III aduce în scenă un personaj colectiv, „alegători, cetățeni, public”. Lumea care participă la întrunirea cu cei antrenați în cursa electorală nu se distanțează de politicienii cabotini, demagogi, inculți și imorali, ci aderă la o viață politică marcată de corupție și falsificări. În timpul ședinței de numire a noului candidat, se produce o încăierare provocată de pristanda din ordinul prefectului -  o metaforă scenică definitorie pentru lumea haotică, absurbă și violentă prin prostia agresivă, prin tirania beției de cuvinte, prin incapacitatea de a deosebi adevărul de fals. În această încăierare, Cațavencu pierde pălăria în căptușeala căreia ținea ascunsă scrisoarea. Dezarmat și umilit, cațavencu dispare mai multe zile dând mari emoții doamnei Trahanache. Scrisoarea este găsită de cetățeanul turmentat și înapoiată „andrisantului”. Trecându-i furia, Zoe îl iartă pe fostul șantajist, luându-l sub tutela ei, promițându-i sprijinul ei în campaniile viitoare. Cațavencu este gata să conducă festivitățile prin care se sărbătorește alegerea lui Dandanache.

Toasturile, șampania, îmbrățișările, atmosfera de veselie unanimă din actul IV subliniază „binefacerile” unui sistem „curat constituțional”. Dialogul dintre Cțavencu și Pristanda sugerează ideea 

Tipuri de comic în „O scrisoare pierdută”

Comicul de situaţie tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute, construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv, răsturnarea de statut a lui Caţavencu, teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi-Brânzovenescu, confuziile lui Dandanache care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache, când lui Tipătescu şi, în final, împăcarea ridicolă a forţelor adverse.

Comicul de limbaj este ilustrat prin intermediul ticurilor verbale: „Ai puţintică răbdare”, „Curat...”, tautologia: „O soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”, stâlcirea cuvintelor: „momental”, „nifilist”, „famelie”, clişeele verbale, negarea primei propoziţii prin a doua: „Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”, „Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră”. Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. Vorbirea constituie criteriul după care se constituie două categorii de personaje: parveniţii, care îşi trădează incultura prin limbajul valorificat de autor ca sursă a comicului şi personajele „cu carte” (Tipătescu şi Zoe), ironizate însă pentru legătura extraconjugală.

Comicul de caracter se observă din ipostazele personajelor, disponibilitatea pentru disimulare, în timp ce comicul de moravuri cuprinde mai ales relaţia dintre Tipătescu şi Zoe, dar şi practicarea şantajului politic şi a falsificării listelor electorale.

Un tip aparte de comic este comicul de nume: Zaharia (zaharisitul, ramolitul) Trahanache (derivat de la cuvântul trahana, o cocă moale, uşor de modelat), Nae (populistul, păcălitorul păcălit) Caţavencu (demagogul lătrător, derivat de la caţă), Agamiţă (diminutivul carghios al celebrului nume Agamemnon, purtat de eroul homeric) Dandanache (derivat de la dandana, încurcătură, cu sufix grecesc,

semn al vechilor politicieni), Farfuridi şi Brânzovenescu (prin aluziile culinare sugerează inferioritate, vulgaritate, prostie), Ghiţă (slugarnic, individul servil şi umil în faţa şefilor) Pristanda (numele unui dans popular în care se bate pasul pe loc).