POEZIA:,,Zburătorul”

Pag.139

1=Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog, profesor de matematică și astronomie și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă; a realizat și a tipărit prima gramatică modernă a limbii române, în anul 1828. Frecventează Școala grecească, Colegiul Sfântul Sava, deschisă de Gheorghe Lazăr, mai târziu va preda cursuri de – Aritmetică rațională, de geometrie și trigonometrie, de algebră, de geographiă matematică sau astronomie. A scris, printre altele, "O noapte pe ruinele Târgoviștii", elegia "Dragele mele umbre", mitul popular "Zburătorul", capodopera sa literară.

2=I.E.Rădulescu=O noapte pe ruinele Târgoviștii

    M.Kogălniceanu=,,Introducție”(programul Daciei literare)

    V.Alecsandri=Hora Unirii

     A.Russo=Cântarea României

3=a.Dacia literară

4=Pașoptismul a fost ideologia literară a participanților la Revoluția Română din 1848,un moment de răspântie în evoluția istorică a țărilor române. Promotori importanți ai pașoptismului au fost: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Golescu, C.A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Eftimie Murgu, Timotei Cipariu sau Alecu Russo.

Cel dintâi care a schițat un program teoretic având ca scop modernizarea literaturii române a fost Ion Heliade-Rădulescu, este fondatorul ,,Curierului românesc” , revista în limba română, apărută pe 8 aprilie 1829. Heliade a fost determinat să colaboreze cu Frăția, o societate secretă revoluționară; a participat la redactarea, în cea mai mare parte, a Proclamației de la Islaz, împreună cu Nicolae Bălcescu, ce cuprindea revendicările pașoptiștilor ;după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu devine ministru la „Credință” (culte) și la Instrucția Publică; Heliade a favorizat menținerea unor bune relații cu Poarta, sperând că această politică ar putea favoriza o desprindere totală de sub protectoratul Rusiei, se credea șeful incontestabil al locotenenței, într-un cuvânt domnitorul;apoi căutatăr efugiu la consulatul britanic din București;exil în Franța,Londra,se întoarce în țară 1859.

Pag.140

1=tema-b=primii fiori ai dragostei,mitul zburătorului

2=a.baladă

3=b.obiectiv

Pag.141

1=în partea întâi--  monologul liric al Floricăi ;

     Partea a doua conține câteva descrieri ale satului surprins în momentul înserării,

    Partea a treia are un caracter dinamic datorită dialogului dintre cele două femei;

2=simptomele iubirii: în partea întâi: Pe prispa casei, Florica îi mărturiseşte mamei o misterioasă suferinţă care a cuprins-o şi îi cere ajutorul: să meargă mama,,la baba Comana sau Sorica”,;,,la moş popa” ori ,,la vrăjitor”. Este naivitatea cu care fata îşi descrie “boala”: pieptul i se zbate, o ia cu foc şi cu răcoare, buzele-i ard, obrajii i se pălesc, tremură de dorinţă şi viaţa îi devine o “lungă aşteptare”, un “chin nesuferit”. Suferinţa, descrisă foarte amănunţit, nu este fizică într-atât pe cât este sufletească, fapt relevat stilistic prin pauze şi exclamaţii, prin propoziţii scurte, retezate, suspinate, expresive.

3=Exclamațiile retorice consemnează surprinderea în fața sentimentului de iubire, urmate de o succesiune de interogații prin care se solicită un răspuns concret pentru o stare de spirit greu de definit.

4= Prima secvență a monologului liric este dominată de verbe la indicativ prezent:se bate,ard, tremur; care arată semnele unei boli misterioase, apoi verbele:o ști,o fi,or da-arată incertitudinea în stabilirea unei cauze a tulburării fetei;verbele la conjunctiv:să se roage,să fie;și imperativ:vezi,pune,du-te,mergi,aleargă; prin care cere luarea unor măsuri urgente de vindecare a chinului crescând.

5= A doua secvență poetic se constituie într-un pastel al înserării,este  un moment intermediar între zi și noapte,între timpul real și cel mitic. Decorul este populat de elemente ale satului tradițional: cumpăna puțului, jgeabul, bătătura, cirezile de vite venind de la păscut;întreaga atmosferă emană vitalitate, optimism. Imaginile auditive,,A pufurilor cumpeni țipând parcă chemă", "vitele muginde", "în gemete de mumă vițeii lor strigă", "Vibra al serii aer de tauri grea murmură", "a laptelui fântână/începe să s-audă ca șoapta în susur", "Tăcere pretutindeni acuma stăpânește."  Impresia de solemnitate şi de magie, de ceremonial al unei naturi cosmice provine aici din îmbinări de cuvinte, epitete, metafore şi repetiţii care creează muzicalitate:„În cântec şi descântec pe lume s-a lăsat”. Personificările prezente în această parte a poemului sunt foarte sugestive, :„vântul nu suspină”, „apele dorm duse”, „morile au stat.” Poetul utilizează propoziţii principale, ce creează o tonalitate solemnă. Pastelul înserării are rolul de a accentua impresia de vrajă ,de a stabili o legătură între magia întrebărilor Floricăi despre trăirile ei contradictorii şi peisajul nocturn.

Pag.142

6= liniștea, 

7=a.=vizual:,,Veștmântul ei cel negru de stele semănat", "cobe tot cade câte-o stea",a luci stele una câte una”,,,frunza nu se mișcă”  Si focuri in tot satul încep a se vedea', "E noapte naltă, naltă' (epitet dublu),

b.= auditiv=“a punților cumpeni țipând”, “vitele muginde”, “în gemete de muma vieții lor strigă”, s-auză ca șoapta în susur”.  

8= Imaginile auditive arată multă mișcare la momentul înserării, ca un punct culminant, după care urmează liniștea,,Tăcere este totul și nemișcare plină" ce prefigurează venirea zburătorului,iar cosmosul devine purtător de semne magice.

9=portretul zburătorului: În noaptea de vară se produc evenimente ca de basm, fabuloase. Cele două surate îi fac un dublu portret zburătorului, unul fantastic, demonic, ce-l prezintă hiperbolizat: „Balaur de lumină cu coada-nflăcărată, / Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc”. Apoi el ia înfăţişare umană, comparaţiile, epitetele şi metaforele descriind un ideal masculin de frumusețe un flăcau chipeș, cu înfățișare angelică, dar periculos pentru tinerele fete, deoarece inima lui este de gheață:: „Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,/ Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine/ N-au nici un pic de sânge, ș-un nas – ca vai de el!” un semn aluziv al apartenenței sale la lumea "de dincolo", ca și strigoii. Referirea la slabele lui vine care n-au nici un pic de sânge este simbolică, un atribut al fiinţei eterne, pe când sângele este atributul, semnul vieţii. Ființă din altă lume, el poartă marca non-umanului, are paliditatea întrupărilor nefirești,dar în final este plin de ironie si umor.  

  10= Ultima strofă este moralizatoare, reflecție morală ce îndeamnă la echilibru prin glasul bunicii exprimându-se credință strămoșească a pericolului pe care-l reprezintă dragostea pătimașă e considerată nefirească, pentru că nu poate fi controlată în niciun fel, rațional sau magic.: "Să fugă fata mare de focul de iubit!". Iubirea pasională, nestăpânită mistuie și distruge sufletul omului, astfel încât nu mai ajută nici descântecele, nici rugile, așa că mai bine "Ferească Dumnezeu!" un semn aluziv al apartenenței sale la lumea "de dincolo", ca și strigoii.   

Pag.143

1=motive: visul, noaptea, luna, stelele, misterul, fata îndrăgostită; portretului fabulos al Zburătorului; motivul Zburătorului;

2= Fata este derutată, bulversată de senzaţiile contradictorii, redate prin antiteză, „ Îmi cere... nu-ş ce-mi cere! Şi nu ştiu ce i-aş da; / Şi cald, Şi rece, uite, [...] / În braţe n-am nimica şi parcă am ceva; [...] Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit!”. Aceasta figură de stil traduce contradicțiile din sufletul adolescentin, confruntat cu un sentiment nou, imposibil de transpus în termeni raționali. Cele mai multe dintre aceste stări contradictorii se manifestă la nivel fizic, aproape exterior, ceea ce conduce la ideea unei derute provocate de o suferință făra o cauză precisă. Echilibrul ființei s-a tulburat.

3= Dramatismul primei părți este atenuat de calmul naturii evocate in pastel, se produce gradat trecerea de la psihologic la fantastic, de la cazul particular al sentimentului Floricăi la cazul general al unui sentiment si al unei suferințe a vârstei adolescentine. Trecerea se realizează prin evocarea unei nopți pline de vrajă în care fantasticul devine posibil.  Autorul utilizează acest episod al înserării  ca moment intermediar intre existența diurnă și cea nocturnă, între timpul real și cel mitic.

4=

                           Eseu===Tema dragostei:

,,Zburătorul” este o baladă de factură romantică ce valorifică, în spiritul programului Daciei literare, mitul erotic al Zburătorului,,un demon frumos, un Eros adolescent, care dă fetelor pubere turburările și tânjirile intaiei iubiri"-G. Calinescu.

,,Nu este vorba de o simplă transpunere directă a unor credințe și ritmuri folclorice, nici măcar de o preluare a mentalității, a psihologiei concret populare, ci de o magistrală transfigurare artistică a unor date furnizate, evident, de mitologia populară și de însuși folclorul nostru.”-Mircea Anghelescu
  Poezia se încadrează în tematica iubirii și anume prefigurarea fiorilor dragostei în sufletul adolescentin-este construită pe motivul mitic românesc al Zburătorului,de inspirație folclorică.
  Poezia este structurată în trei părți, delimitare impusă de distribuția modurilor de expunere:

prima parte reprezintă monologul Floricăi, a doua parte este o descriere, ce se constituie într-un pastel al înserării, iar ultima parte redă dialogul celor doua,,surate"care comentează vizitele Zburătorului la Florica.

  Poezia ,,Zburătorul”a apărut în „Curierul românesc”în 1844. Ca specie literară este o baladă şi se impune prin prelucrarea mitului folcloric al „zburătorului”, personaj mitologic care întruchipează primele semne ale dragostei la tinerele fete, mit cu o circulaţie destul de mare în literatura română, de la Cantemir la Eminescu.

  În viziunea lui Ion Heliade Rădulescu, cauza, mobilul interior al dragostei ţine de un mister inexplicabil, de nepătruns, ale cărui semne se preschimbă în descoperirea proprie a fiinţei ce îşi presimte trecerea într-o altă vârstă, într-o nouă dimensiune biologică, sporindu-se astfel caracterul tainic al sentimentului trăit şi  cu neputinţă de a fi exprimat. Valoarea poeziei rezultă  din exprimarea în stil direct, în tânguirea înfiorată şi naivă a unei fete adolescente.

  Prima parte a poeziei are aspectul unei confesiuni,mărturisiri tulburătoare către ființa cea mai apropiată sufletește, mama. Confesiunea Floricăi exprimă neliniştile tinerei în faţa invaziei nedesluşite a sentimentului iubirii. Absența unui răspuns poate fi interpretată ca o compasiune mută, ca o înțelegere. Mama știe că nu există remediu împotriva dragostei și că fata are nevoie de cineva care să o asculte și să o lase să se descarce de povara unui sentiment devastator. Manifestările adolescentine sunt asemănătoare simptomelor unei boli misterioase, fără o cauză concretă: durere imposibil de localizat, bătăi de inimă, stări febrile ce alternează cu spasme de frig, agitație interioară, tremurat, plâns lipsit de o motivație. Dragostea este arătată până la cel mai mic detaliu ca manifestare sensibilă: ,,pieptul mi se bate...inima-mi zvâcnește...tremur de nesațiu...ochii-mi văpăiază." Sunt multe contradicții în sufletul adolescentin, confruntat cu un sentiment nou, imposibil de exprimat: ,,Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate...și cald și rece, uite, că-mi furnică prin vine.”

Exclamațiile retorice consemnează surprinderea în fața sentimentului de iubire, urmate de o succesiune de interogații prin care se solicită un răspuns concret pentru o stare de spirit greu de definit. Ansamblul morfologic este dominat de substantivului ,,mama" în cazul vocativ; interjecții :,,ah,uite,ia”, prezența adverbului/adjectivului pronominal relativ ,,ce" la gradul superlativ absolut,,ce mă doare!....ce sudoare!" evidențiază suferința. Extrem de sugestiv este și regimul verbal: verbele la indicativ prezent :,,se bate,ard,tremur" exprimă semnele clare ale unei maladii misterioase, în timp ce a doua secvență lasă locul verbelor,,o ști...o fi", care arată incertitudinea în stabilirea unei posibile cauze a dezechilibrului fetei sau conjunctiv:,,să se roage,să fie",imperativ:,,vezi,pune,du-te,mergi, aleargă", prin care se solicită luarea unor măsuri urgente de vindecare a chinului crescând. Pentru prima data este mentionat Zburătorul ca posibilă cauză a suferințelor îndurate, fără a exista o certitudine.Florica apelează la practicile magice, convinsă că numai vrăjile și descântecele pot vindeca această situație inexplicabilă:,,Mătușele cu bobii fac multe și desfac;/ și vrăjitorul ăla și apele încheagă;/ Aleargă la ei, mamă, că doar mi-o da de leac.”

 A doua secvență poetică se constituie într-un pastel al înserării. Autorul utilizează acest episod ca moment intermediar între existența diurnă și cea nocturnă, între timpul real și cel mitic. Decorul este populat de elemente ale satului tradițional: cumpăna puțului, jgeabul, bătătura, cirezile de vite venind de la păscut.Întreaga atmosferă emană vitalitate, optimism, exprimând bucuria unei zile încheiate. Pastelul este construit gradat, inregistrand o curba descendenta de la zarva revenirii turmelor acasa si a pregatirilor de seara la adormirea treptata a tuturor vietatilor si instaurarea linistii depline. Tabloul înserării e configurat aici prin intermediul unor imagini vizuale şi auditive pregnante, dar şi printr-o suită de figuri de stil sugestive. 

Sunetele şi imaginile tot mai stinse,lumina mai atenuată în imperiul nocturn în care umbrele se așază tot mai mult dau impresia de solemnitate şi de magie, de ceremonial al unei naturi cosmice.Îmbinările de cuvinte, epitete, metaforecare sugerează liniștea nopții:,,mijlocul tăriei' reprezinta cerul, ,,brațele somniei' sugerează visul, pacea produsă de întuneric

şi repetiţiile creează armonii,,Încântec şi descântec pe lume s-a lăsat.”,personificări:„vântul nu suspină,apele dorm duse,morile au stat” exprimă ieșirea din real și pătrunderea în fabulos prin intermediul practicilor magice.

Poetul utilizează mai ales propoziții principale, ce creează o tonalitate solemnă, o anumită gravitate sobră a discursului liric. Pastelul înserării are rolul de a accentua impresia de vrajă, de mister,dar şi de a stabili o legătură între magia întrebărilor Floricăi şi peisajul nocturn fantastic.

În atmosfera nocturnă apariția Zburătorului este anticipată de căderea unei stele. Este introdus motivul visului, tărâm fabulos unde Florica îl va întâlni pe Zburător.Acesta vine la fetele care îl doresc fără a-l cunoaște, care simt nevoia să iubească.Acest fenomen al vârstei adolescentine surprinde nașterea și înțelegerea propriei feminități, generând nevoia de a iubi și de a fi iubită.

  A treia secvență poetică reia credințele și superstițiile despre stelele căzătoare care pot prevesti moartea unui om sau apariția Zburătorului. Aceasta ultimă parte dezvolta mitul Zburătorului și conturează portretul acestei ființe fabuloase.(Zburătorul este o semidivinitate erotică,un demon care  se poate metamorfoza și pătrunde nevăzut ca o adiere și tulbură firea acelora ce-l așteptă în somn.)
Două vecine identifică sursa suferinței fetei, pretinzând că au fost martore la venirea acestuia la tânăra fată, noaptea, pe horn. ,,Balaurul de lumină”este imaginat sub forma unei lumini puternice,,cu coada-nflacărată", pe care strălucesc ,,pietre nestimate", o ființă malefică, fiind denumit prin termeni negativi:,,împielițatu,spurcatu,bată-l crucea.În descrierea sa predomină termeni din câmpul semantic al focului: ,,balaur de lumina,coada-nflacărată,bălai, cu părul de-aur,pietri nestimate lucea pe el ca foc", fiind deopotrivă apariție infernală:,,închină-te, suratol",dar și un model al iubirii ideale,,june cu dragoste curată.” Portretul zburătorului este realizat prin comparații și epitete populare care compun un flăcău chipeș, cu înfățișare angelică, dar periculos pentru tinerele fete, chinuind visele fetelor, de aceea trebuie să fugă,,fata mare de focul de iubit!"

 Cele două surate îi fac un dublu portret zburătorului, unul fantastic, demonic, o proiectie cosmică, el fiind receptat ca un,,fulger" , ca o ,,lumina iute",este hiperbolizat: „Balaur de lumină cu coada-nflăcărată, / Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc”. Apoi el ia înfăţişare umană, comparaţiile, epitetele şi metaforele descriind un ideal masculin de frumusețe: „Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,/ Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine/ N-au nici un pic de sânge, ș-un nas – ca vai de el!” Ființă din altă lume, el poartă marca non-umanului, are paliditatea întrupărilor nefirești, cu simțire rece, fără sânge în,,slabele lui vine. De la teamă, suratele trec la ironie, deposedându-l pe Zburător de atributele iniţiale, de vreme ce fac haz pe seama unui defect fizic,are „un nas ca vai de el”. Concluzia este că fata trebuie să fugă de iubit, pentru că sentimentul se insinuează treptat,din vis devine „lipitură” şi apoi „zmeu”, copleşeşte şi nimic nu te mai scapă de el„Ş ce-i mai faci pe urmă? Că nici descântătură / Nici rugi nu te mai scapă. – Ferească Dumnezeu!” Poezia se încheie printr-o reflecție morală ce îndeamnă la echilibru: dragostea ca patimă e considerată nefirească, pentru că nu poate fi controlata. in nici un fel.

 Finalul baladei conţine o ironie,vocea poetului putând fi identificată în comentariul suratei – şi o explicaţie lirică, imaginară a apariţiei Zburătorului, explicaţie potrivit căreia,,boala” iubirii are un leac magic – şi arată atotputernicia iubirii.Vina este a fetei – a omului– care n-a ţinut seama de ce a zis bunica, înţeleapta, cea care a pățit cândva:,,Să fugă fata mare de focul iubit...”. Visul ei a devenit lipitură şi lipitura, zmeu. Acum nici vrăjile, nici popii nu-i mai pot veni în ajutor. Fazele erotice:visul, tulburarea şi dominaţia sentimentului apar ca un dat al vieţii de care nimic nu te scapă: "că nici descântătură, / Nici rugi nu te mai scapă.”

  Mitul Zburătorului e reluat în poeziile eminesciene,,Luceafărul,Călin,file din poveste, sub forma fetei îndrăgostite care își visează iubitul,în romane,,Noaptea de Sanziene” a lui Mircea Eliade.Poezia ,,Zburătorul” reprezintă, în această privinţă, un perfect echilibru între gândul poetic şi formă, între conţinutul stărilor de suflet şi expresia chemată să le moduleze, un triumf al unei limbi literare în care există o armonie deplină între cuvinte din cele mai diverse registre ale lexicului românesc.

Pag.144 EVALUARE

1=sinonime:slava=Faimă; strălucire; glorie

                      Vremea=timpul,

2=locuțiuni: ochi în ochi ; de (sau pentru) ochii lumii;

3=război:biruința;oștirea;războinici;

4=ghilimele= la începutul și la sfârșitulunei citării unui vers

    Virgula=pentru a despărți o interjecție de restul propoziției

   Semnul exclamării=marchează intonația propozitiei exclamative dupa o interjecție care exprimă o stare afectivă. 

5=Motivul ruinelor ; trecutul vitejesc:timpul ireversibil;

6=,,vitejilor războinici!”epitet antepus unui substantiv în caz vocativ exprimă admirația,recunoștința pentru strămoșii ce-au luptat în trecut;

,,nume ca o undă lină”-comparație ce exprimă frământarea sufletului la auzul numelui vitejilor;

7=vizuală=,,ochiul de mii de ori văzu biruința”//ierburi sălbatice ce în pustiuri cresc”

     Auditivă=,,geme vântul prin boltiri”

8=Motivul ruinelor, legat de timpul ireversibil exprimă sentimentul de recunoștință față de propriul trecut eroic. Adresarea directă,exclamația retorică către luptătorii viteji din toate timpurile exprimă recunoștință,admirație,este un strigăt al prezentului pentru păstrarea amintirii.Natura întreagă se alătură strigătului omului:frunza,simbol al vieții veșnice freamătă,,suspină”,vibrează la trăirile poetului, realizându-se o imagine auditivă și o atmosferă de intensă reverie.Sub bolta cerului vântul,duhul,astupat”,domolit  murmură,șoptește cu tristețe numele,umbrele vitejilor prin momentele când timpul se mai oprește pentru amintirea celor curajoși.Epitetul antepus,,vitejilor”,comparația,,ca o undă lină”,imaginile vizuale și auditive,rima îmrățișată,ritmul iambic,măsura 13-14 silabe face posibilă viziunea trecutului reînviat de imaginația poetică. 

9= Genul liric cuprinde toate operele literare prin intermediul cărora poetul transmite în mod direct și subiectiv propriile gânduri, sentimente, trăiri, idei cu ajutorul eului liric.Fragmentul este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct. Elemente de pastel,imagini simbol, nu sunt poezie descriptivă, ci exprimă stările și sentimentele poetului în fața trecutului reînviat de imaginația poetică.Ruinele cetății trezesc poetului gânduri melancolice despre trecutul istoric luminat de jertfa războinicilor viteji. Adresarea directă,exclamația retorică este un strigăt al prezentului pentru păstrarea amintirii. Este un limbaj artistic,  prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţia.