romanul,,ION”de Liviu Rebreanu

Pag.87

O caracteristica a romanului ION de Liviu Rebreanu este constructia circulara sau de "corp sferoid" cum o numeste chiar autorul. Impresia de intoarcere la punctual de pornire rezulta din descrierea drumului,o cale de acces într-un alt univers. cu care se deschide si se inchide cartea, sugerând o existenţă închisă în care totul se petrece potrivit unui ritual. Reluarea cu valoare simbolica a incipitului ca final marcheaza aceasta structura circulara. Drumul care serpuieste printre coline si ajunge in Pripas reprezinta calea care face trecerea de la realitate la fictiune ( in incipit ) si de la fictiune la realitate (in final). Simetria dintre cele doua elemente se realizeaza prin prezentarea acelorasi elemente de natura geografica, toponimica:drumul, podul de lemn, Rapele dracului, Hristosul de tinichea, dar in ordine inversa. Astfel, se observa aici ca drumul,,alb” este personificat, aparand in incipit ca o fiinta tanara, plina de viata: ,,spintecă,aleargă", "drum alb". Constructia discursului narativ al romanului isi are esenta in acesta imagine de inceput. Finalul romanului infatiseaza acelasi drum, dar nu din perspectiva celui care intra in Pripas, ci din cea a celui care iese. De asemenea, la inceputul romanului este prezentata o scena semnificativa din viata satului:hora duminicala cu jocul  Someșana  si se incheie cu sfintirea bisericii noi, ocazie cu care se intinde o petrecere cu cantec si joc popular, iar lautarii canta ca altadata învârtita. Hora iniţială reprezinta viata, reunind toate personajele semnificative in evenimentele ce vor fi narate. Hora finala, simbolizează începutul unei noi existente, dupa sinuciderea Anei si omorârea lui Ion de către George. Din punct de vedere simbolic, hora corespunde motivului „cercului”, sugerand ciclicitatea.

In ceea ce priveste structura, romanul este alcatuit din doua mari parti complementare, avand in centru pamantul, respectiv iubirea: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii", carora li se subordoneaza cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: "Inceputul", "Blestemul", "Sfarsitul" etc. De aceea romanul are o structura binara, in functie de cele doua glasuri de care asculta Ion. Intre cele doua miscari:intrarea in sat - iesirea din sat se aduna substanta epica a romanului al carui protagonist este Ion al Glanetasului.

Pag.88

1=llăutari                                 cântă la horă

     Fetele                                  ajută acasă   

      Nevastă tânără                 soție,mamă

Mame și babe                         casnice

    Copii                                     se joacă

2=bărbați                                ocupații

primarul                                      administrează satul

taranii mijlocasi,                         muncesc pământul

preotul Belciug                           biserică

învățătorul Herdelea                 școală

Ion                                                muncește este sărac

George                                         are avere       

Pag.89

3=  Conflictele romanului sunt generate de batalia pentru avere, intr-o societate in care statutul social al unei persoane este determinat numai de pamantul pe care il posedă. Mentalitatea lumii satului face ca respectul sa se indrepte doar catre oamenii instariti, ceaa ce face ca relatiile dintre membrii celor doua clase sociale sa fie tensionate, ducand deseori la conflicte violente. Un astfel de conflict se declanseaza la hora satului, intre Ion si Vasile Baciu, care are la baza dorinta lui Ion de a lua pe Ana pentru pamantul sau si dorinta lui Vasile Baciu de o casatori pe aceasta cu George.                        

5=scene violente

Vasile Baciu, tatăl Anei, care începe a îl jigni pe Ion (după ce a auzit că acesta se întâlnise cu Ana), lucru care stârnește în Ion o sete imensă de răzbunare

Ion îl bate pe George la horă

Ion o bate pe Ana pentru a obține pământul de zestre

Vasile Baciu,o bate pe Anaauzind de releția ei cu Ion

Ion se bate cu Siion Lungu pentru o brazdă de pământ

George îl omoară pe Ion lovindu-l cu sapa

6= Savista este un personaj uman,are un nume ce poate însemna invidie, ură, intrigă,este batjocorită pentru handicapul fizic,oloagă, și întârzierea mintală, nu se lasă doborâtă, acceptând mila trecătorilor și interacționând cu copiii din sat, Ea apare intotdeauna inainte de a se petrece o nenorocire , "prevestind-o" . Este martora la toate evenimentele esentiale din roman.Apare în scena horei și este descrisă cu defectele fizice,are grijă de copiii lui Trifon,care se supără că o vede la horă aduce vești bâlbâindu-se.Dornică de a vedea dansul tinerilor își face loc cu greu printre fete.Asistă îngrozită la certurile bărbaților și pleacă îngrozită, târându-se oloagă spre casă.În final,așa cum poate vorbi îl atenționează pe George de întâlnirile dintre Ion și Florica și se preface că doarme în momentul venirii lui Ion.

Pag.90

             Conflicte:

1=Ion-george

    Ion-Vasile Baciu

    Ion-Ana

    Ion-Zenobia(mama(

    Ion- Simion Butunoiu

2=invatatorul Herdelea- preotul Belciug

    Laura – Pintea. Teologul

   Profesorul Spătaru-Herdelea

    Herdelea-Grofșoru,

     Notarul-Titu

3=Ion si familia sa

     Vasile Baciu si Ion

    Vasile Baciu-preotul Belciug

    George si Ion

    Ion-preotul Belciug

   Herdelea-autoritatile maghiare,  

2=

a=Ion este sfâşiat de două forţe, glasul pământului =Pământul înseamnă pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra căruia îşi exercită energia, vigoarea, hărnicia şi priceperea. și glasul iubirii, căzând victimă acestor două patimi: iubirea pătimaşă pentru Florica, duce fără dubiu la destinul tragic.

  b=    Conflictul interior al Anei;Ea este împărțită între iubirea ei pentru Ion și dorința ei de a fi independentă și de a-și urma propriul drum; este îngrijorată de relația ei cu Ion și de modul în care el o tratează, ceea ce o face să se simtă neînțeleasă și nedreptățită; eprezintă feminitatea în toată complexitatea ei, cu toate emoțiile și sentimentele ei.

Pag.91

3=

a=Patima pentru pamant il macina pentru ca pamantul îi era drag ca ochii din cap, de copil pamantul i-a fost mai drag ca o mamă,însemna respect,putere. Intrat în proprietatea aparentă a pământurilor, Ion se simte în sfârşit drept aparţinând categoriei sociale cuvenite, fapt ce-i alterează comportamentul. 

b.=Pentru Ana,pământul este zestrea,care este o atracție pentru Ion. Ana devine victima violențelor, a brutalităţilor fizice şi verbale ale tatălui şi ale lui Ion.

C=Vasile Baciu --stețPamanturile le obtinuse prin casatoria cu o fata urata, dar bogata. Suficient de isteț,intelege ca sotia lui e legatura cu pamanturile pe care le iubeste cu patima si care ii asigura locul printre oamenii respectati ai satului, instarit, Baciu agoniseste treptat tot mai mult. 

4=

a=Ion pare sincer și profund emoționat în fața pământului,când exclamă: „Cât pământ, Doamne!”are un scurt moment de aplecare spre smerenie în care se vădește adevărata lui simțireSe simte mic și slab. Punctele de suspensie din secventa citata au rolul de a accentua uimirea naratorului fata de intinderea de pamant pe care o priveste.

b=Descrierea scurtă demonstrează o atitudini poetică:metafora,,sărutarea zorilor”,glasul pământului,enumerațiile,,porumbiștile,holdele de grâu și ovăz,cânepiștile,grădinele,casele,pădurile;epitetele:,,brazda călcată,neputincioasă,biruită,hiperbola,,să domnească peste tot pământul”exprimă puterea.

Pag.92

C= Din punctul de vedere al statutului social, Ion este tipul ţăranului sărac, a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din convingerea că averea îi asigură demnitatea şi respectul comunităţii. Din punct de vedere moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care foloseşte femeia ca mijloc de parvenire. Psihologic, este ambiţiosul dezumanizat de lăcomie.

D=Setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii lui Ion, față de pamant simte o chemare, aude" vocile pamantului personificat, si percepe "mesajele" care vin din adancuri.

Sarutarea pamantului este o scena care evidentiaza momentul in care Ion se simte ca un urias la picioarele caruia se zbate un balaur.Pentru pământ renunță la iubirea adevărată pentru Florica,se însoară cu Ana pe care n-o iubește.Dobândindu-i pământul îi este indiferentă,n-o plânge când aceasta se sinucide,dar se teme pentru fiul lui,care ar fi siguranța lui.Uită de pământ,ascultând glasul iubirii pentru Florica și moare.

 

Eseu—Conflictul dintre Ion și Vasile Baciu

Unicul fiu al lui Pop Glanetaşu şi al Zenobiei, ţărani săraci din Pripas, Ion este nemulţumit de sărăcia lui. Ar fi avut ceva pământ, dar tatăl, om petrecăreţ, băuse pământul adus ca zestre de Zenobia. Cel care îl judecă direct este Vasile Baciu, care, la hora de duminică, îl numeşte “sărăntoc” – eveniment care declanşează conflictul epic şi constituie motivaţia psiho-socială a faptelor lui . V. Baciu vede în Ion nu pe ginerele său, ci pe arivist. Dragostea lui faţă de pământ răzbate din felul pătimaş în care munceşte, deşi munceşte pământul altora, ca în scena cositului, în care sufletul lui Ion e cuprins de o exaltare aproape mistică: pământul e iubita lui Ion şi ar vrea să-l cuprindă pe tot într-o îmbrăţişare.

Bucuria lui e umbrită de faptul că nu are pământ şi el ştie că lumea, satul nu preţuieşte pe nimeni decât în măsura în care are avere. Scena horei duminicale, cu gruparea oamenilor în funcţie de averi, e relevantă pentru raporturile lui Ion cu lumea. Ion ştie asta, dar, atunci când i se strigă în faţa lumii “sărăntocule”, realizează dimensiunile dramei sale şi, înnebunit de furie, îl stâlceşte în bătaie pe George Bulbuc, prietenul său, îl bate chiar pe Glanetaşu, vinovat de condiţia socială în care l-a adus (avusese pământ de la Zenobia, dar îl băuse). Cu aceasta se declanşează un conflict în care se angrenează preotul Belciug. Acum se hotărăşte Ion să nu mai aştepte ca să-şi agonisească pământ, renunţă la Florica, fata frumoasă, dar săracă, şi ia calea parvenirii. Norocul îi surâde şi o seduce pe Ana, fata bogătanului Vasile Baciu, care îl voia ca ginere pe George. De aici încolo chipul sufletesc al lui Ion se dezvăluie într-un mod neobişnuit şi neaşteptat. Nu-i trebuie prea multă inteligenţă pentru a şti cum să smulgă de la V. Baciu mai mult pământ – mizează pe tradiţiile cutumiare ale compromiterii fetei care procreează în afara căsătoriei. Rămâne inflexibil şi nu arată nicio compasiune pentru Ana, care, deşi gravidă, începe să fie bătută de tatăl ei. În timpul nunţii, ajunge în culmea fericirii, dar se uită surprins şi mirat la Ana, întrebându-se parcă ce caută şi ea acolo ? Fericirea lui era averea, nu mireasa. În timpul căsătoriei, Ion se dovedeşte a fi o brută, o bate şi o schingiuieşte pe Ana, pe care o bate şi tatăl ei, atunci când vrea să afle un adăpost ocrotitor. În felul acesta, Ana cedează sufleteşte şi se sinucide. Comportarea lui e fără precedent în sat, întrucât şi V. Baciu obţinuse la fel pământul de la mama Anei, dar se purtase faţă de soţie cu multă consideraţie, ştiind că-i datorează statutul social de care se bucura. Ion nu poate face asta . preotul Belciug, care reuşeşte să-l determine pe el şi pe V. Baciu să doneze bisericii, testamentar, pământul disputat. Ion trăieşte acum spaima că după ce a pierdut şi copilul, ar putea să rămână şi fără pământ şi că toată încordarea lui sufletească a fost zadarnică. Nu pare să trăiască nici momentul căinţei, al remuşcării, al regretului că n-a ştiut s-o păstreze pe Ana.

Rămas singur stăpân pe pământul Anei, se trezeşte iarăşi în el glasul lui autentic – al iubirii, care se opune glasului pământului, de care ascultase până acum, specific ţăranului, adică fiinţei sale generice, care ştie că numai pământul îi oferă libertatea şi demnitatea, dar este, totuşi, glasul inautentic, în măsura în care nu este cu totul individual, ci împrumutat de la colectivitate. Ion se întoarce, aşadar, la Florica, săvârşind de data aceasta un păcat capital, Florica fiind acum căsătorită. Este surprins de George şi ucis sălbatic, izbit în cap cu sapa – unealta convertită simbolic în armă.

Moartea aceasta lentă poate simboliza puternica lui legătură cu viaţa, cu pământul pe care l-a iubit atât de mult şi care acum îl va îmbrăţişa la rândul lui şi îl va odihni.

Pag.93

1 caracteristici realiste:

               a.dorința de a avea pământ

               b.nunta cu Ana

               c.iubirea pentru Florica  

 

2=caracteristici naturaliste:-

     a.obsesia de a avea pământ

     b.cruzimea față de Ana

     c.uciderea lui Ion de cître George

2.capitolul ,,Zvârcolirea”:

-Ion contemplă loturile până în zare și exclamă cu uimire: "Cât pământ, Doamne".

-privirea îi alunecă spre pământul vecinului ce-i aparținuse cândva 

-Acest regret îl determină să fure câteva brazde, ceea ce îi va atrage mai târziu necazuri. 

3=

a.       doamna Herdelea îl consideră ,,băiat cumsecade

b.       preotul Belciug

c.       Colectivitatea (Ilie Onu): „ăsta-i un ucigaş, oameni buni, acesta-i un hoţ”

d.       Vasile Baciu: “„sărăntoc, fleandură, hoţ, tâlhar”

e.       Titu:,,  mândria flăcăului, istețimea și stăruința lui de a împlini ceea ce își pune în gând.

4=setea de înavuțire;viclenie;egoism;dragoste față de pământ;impulsivitate

Pag.94

a.câmp semantic al pământului:pământul,delniță,lutul,bulgăre,

b.personificare:,,pământul se închina”

   epitet:,,lutul negru lipicios

   hiperbolă:,o ceată de balauri îngrozitori”

   comparație:,,ca un uriaș di basme”

c. Sintagma ,,dulceata amară” este un oximoron.termeni contradictorii Ion simte atingerea ,,dulce” a pamantului pe care il iubeste mai presus de viață.

d. Ion are pământurile obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el însuși devine uriașul din poveste și simte acea superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de adorație aproape erotizat, se apleacă și sărută pământul, simțind "un fior rece amețitor la atingerea lutului moale". El se ridică repede și se uită în jur de rușine să nu-l fi văzut cineva. Gestul său se naște involuntar datorită intensității trăirilor sale și îi subliniază idolatria față de pământ, îi justifică patima, respectiv sugerează că pământul este privit cu iubire.

e. În fața pământului, Ion extaziat,se abandonează,se pierde ca ființă

   lutul negru, lipicos îi atrage picioarele, din care nu se mai ridică niciodata,

   Mainile care zdrobesc bulgărele rămân unse, par ,,niste manusi de doliu"

   placerea i pe care o savurează sarutând pamantul îi lasa un gust de o dulceata amara, un fior rece, ca o adiere a mortii presimtite.

2=Ion se întoarce la Florica, fiind acum căsătorită, săvârşind de data aceasta un păcat capital, Este surprins de George şi ucis sălbatic, izbit în cap cu sapa – unealtă devenită armă. Deşi omul moare nefiresc, moartea lui Ion pare firească, potrivită cu o justiţie divină. Ion moare greu, în chinuri cumplite, conştient, parcă ispăşindu-şi păcatele. Pe de altă parte, moartea aceasta lentă poate simboliza puternica lui legătură cu viaţa, cu pământul pe care l-a iubit atât de mult şi care acum îl va îmbrăţişa la rândul lui şi îl va odihni.

3= Ion simbolizează dorinţa organică a ţăranului român pentru pământul pe care s-a născut”.

Inca de mic el isi da seama ca traieste intr-o lume in care pamantul reprezinta totul: el conditioneaza pozitia sociala si relatia dintre oameni. In aceasta lume oricat de inzestrat ar fi omul el nu este apreciat dupa calitatile sale, ci dupa holdele de pamant pe care le are. Pamantul este deci garantia unei vieti indestulate si fericite. Nu este vorba de o sete de pamant, ci de o dorinta fierbinte de a trai altfel. Ion se simte umilit de ceilalti. Cearta cu Vasile Baciu, bataia cu George, mustrarile preotului, reprosurile mamei, ca trage la saracie amplifica zbuciumul personajului. Pentru Ion pamantul inseamna mai mult decat stapanirea unui teren intins, inseamna demnitate, inseamna dorinta de a intra in rand cu oamenii. Singura solutie de a ajunge la pamant oferita de lumea in care traieste este casatoria cu o fata bogata. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunavoie, Ion se decide sa o seduca pe Ana. Setea de pamant intalneste in sufletul lui Ion o rezistenta puternica pentru ca Ion nu se hotaraste usor sa o ia pe Ana de nevasta. Neputinta de as-i schimba viata il determina sa aleaga aceasta soluție.

 

Eseu=pag 95

 

Ion este personajul cheie în romanul care-i poartă numele. Toate firele epice ale naraţiunii se împletesc în povestea lui. Satul şi societatea, problemele ei sociale şi politice constituie fundalul pe care se proiectează, drama acestuia, precum într-un basorelief.

Ion a fost considerat o figură emblematică a ţăranului român, deşi acţiunea este datată şi localizată în Transilvania. Cel puţin în punctul de plecare, dacă ţinem seama de mărturia autorului – anume că romanul a fost scris pornind de la o scenă văzută de acesta, în care un ţăran îngenunchea şi săruta pământul –, romanul trebuia să ilustreze dragostea ţăranului pentru pământ.

Unicul fiu al lui Pop Glanetaşu şi al Zenobiei, ţărani săraci din Pripas, Ion este nemulţumit de sărăcia lui. Ar fi avut ceva pământ, dar tatăl, om petrecăreţ, băuse pământul adus ca zestre de Zenobia.

Personajul este caracterizat preponderent în mod indirect, prin faptele sale, prin situaţiile pe care le creează, prin felul în care vorbeşte ş.a. Caracterizarea directă este mai restrânsă, dar nu lipsită de importanţă, întrucât redă modul în care se reflectă faptele sale în alte conştiinţe. Cei care îl judecă direct sunt: Vasile Baciu, care, în prima scenă epică (hora duminicală), îl numeşte “sărăntoc” – eveniment care declanşează conflictul epic şi constituie motivaţia psiho-socială a faptelor lui Ion. Învăţătorul Zaharia Herdelea îl apreciază pentru hărnicia, isteţimea, cuminţenia lui, la început: “În orice caz, Ion e băiat cumsecade. E muncitor, e săritor, e isteţ. Omul mai greşeşte, că doar de aceea-i om.”. Preotul Belciug îi judecă aspru faptele şi îl consideră un ticălos, un răzvrătit, urmărindu-l în justiţie cu o înverşunare ce depăşeşte interesul personal şi vizează reaşezarea comunităţii satului în limitele prestabilite: “De mult tot aud că feciorul Glanetaşului s-a făcut un becisnic, dar tot n-am crezut. Isprava de acum însă le-a pus vârf la toate. Trebuie să se isprăvească odată în sat cu bătăuşii, altminteri mâine-poimâine ne-om pomeni că au început să omoare oameni!...” V. Baciu vede în Ion nu pe ginerele său, ci pe arivist.

Prin caracterizare indirectă, Ion se dezvăluie ca o personalitate puternică, complexă, sfâşiată tragic între două chemări la fel de puternice, între glasul pământului şi glasul iubirii, care declanşează şi întreţin tot atâtea conflicte: conflictul interior constituie drama psihologică, iar conflictul exterior generează drama socială.

Deşi este isteţ, cu tragere de inimă la carte, Ion rămâne în sat, pentru a munci pământul pe care îl îndrăgeşte. E un flăcău chipeş şi harnic ca nimeni altul. Dragostea lui faţă de pământ răzbate din felul pătimaş în care munceşte, deşi munceşte pământul altora, ca în scena cositului, în care sufletul lui Ion e cuprins de o exaltare aproape mistică: pământul e iubita lui Ion şi ar vrea să-l cuprindă pe tot într-o îmbrăţişare.

Bucuria lui e umbrită de faptul că nu are pământ şi el ştie că lumea, satul nu preţuieşte pe nimeni decât în măsura în care are avere. Scena horei duminicale, cu gruparea oamenilor în funcţie de averi, e relevantă pentru raporturile lui Ion cu lumea. Ion ştie asta, dar, atunci când i se strigă în faţa lumii “sărăntocule”, realizează dimensiunile dramei sale şi, înnebunit de furie, îl stâlceşte în bătaie pe George Bulbuc, prietenul său, îl bate chiar pe Glanetaşu, vinovat de condiţia socială în care l-a adus (avusese pământ de la Zenobia, dar îl băuse). Cu aceasta se declanşează un conflict în care se angrenează preotul Belciug. Acum se hotărăşte Ion să nu mai aştepte ca să-şi agonisească pământ, renunţă la Florica, fata frumoasă, dar săracă, şi ia calea parvenirii. Norocul îi surâde şi o seduce pe Ana, fata bogătanului Vasile Baciu, care îl voia ca ginere pe George. De aici încolo chipul sufletesc al lui Ion se dezvăluie într-un mod neobişnuit şi neaşteptat.

Nu-i trebuie prea multă inteligenţă pentru a şti cum să smulgă de la V. Baciu mai mult pământ – mizează pe tradiţiile cutumiare ale compromiterii fetei care procreează în afara căsătoriei. Rămâne inflexibil şi nu arată nicio compasiune pentru Ana, care, deşi gravidă, începe să fie bătută de tatăl ei. În timpul nunţii, ajunge în culmea fericirii, dar se uită surprins şi mirat la Ana, întrebându-se parcă ce caută şi ea acolo ? Fericirea lui era averea, nu mireasa. În timpul căsătoriei, Ion se dovedeşte a fi o brută, o bate şi o schingiuieşte pe Ana, pe care o bate şi tatăl ei, atunci când vrea să afle un adăpost ocrotitor. În felul acesta, Ana cedează sufleteşte şi se sinucide. Imoralitatea brutalităţii lui Ion apare mai evidentă, dacă înţelegem că el îi datora femeii măcar respect, dacă nu iubire, pentru că numai prin ea dobândise atât de râvnitul respect al satului. Comportarea lui e fără precedent în sat, întrucât şi V. Baciu obţinuse la fel pământul de la mama Anei, dar se purtase faţă de soţie cu multă consideraţie, ştiind că-i datorează statutul social de care se bucura. Ion nu poate face asta !

Inteligenţa lui se dovedeşte şchioapă în momentul în care este prins în iţele jurisprudenţei de către preotul Belciug, care reuşeşte să-l determine pe el şi pe V. Baciu să doneze bisericii, testamentar, pământul disputat. Ion trăieşte acum spaima că după ce a pierdut şi copilul, ar putea să rămână şi fără pământ şi că toată încordarea lui sufletească a fost zadarnică. Nu pare să trăiască nici momentul căinţei, al remuşcării, al regretului că n-a ştiut s-o păstreze pe Ana.

Rămas singur stăpân pe pământul Anei, se trezeşte iarăşi în el glasul lui autentic – al iubirii, care se opune glasului pământului, de care ascultase până acum, specific ţăranului, adică fiinţei sale generice, care ştie că numai pământul îi oferă libertatea şi demnitatea, dar este, totuşi, glasul inautentic, în măsura în care nu este cu totul individual, ci împrumutat de la colectivitate. Ion se întoarce, aşadar, la Florica, săvârşind de data aceasta un păcat capital, Florica fiind acum căsătorită. Este surprins de George şi ucis sălbatic, izbit în cap cu sapa – unealta convertită simbolic în armă.

Deşi omul moare nefiresc, moartea lui Ion pare firească, potrivită cu o justiţie divină. Ion moare greu, în chinuri cumplite, conştient, parcă ispăşindu-şi păcatele. Pe de altă parte, moartea aceasta lentă poate simboliza puternica lui legătură cu viaţa, cu pământul pe care l-a iubit atât de mult şi care acum îl va îmbrăţişa la rândul lui şi îl va odihni.

Această viziune a ţăranului, obiectivă şi realistă, situată în tradiţia inaugurată de Slavici, este departe de viziunea lirică şi idilizantă a ţăranului, pe care o propunea G. Coşbuc, în a cărui operă asemenea drame nu se nasc, oamenii nu devin niciodată imorali şi cruzi, nu-şi trădează glasul iubirii ca să asculte de glasul pământului.

Pag.96

1=

a.       “Cât e de slăbuţă şi de urâţică !... Cum să-ţi fie dragă ?”. Numai zestrea ei contează: “Las’ că-i bună Ana !”

       b, „nu-i fusese dragă Ana... dar avea locuri şi case şi vite multe.” 

       c.„Uite pentru cine răbd ocări şi sudălmi”.

2.= Anei îi este drag Ion şi inima ei tresaltă de câte ori îl zăreşte, dar nu îndrăzneşte nici măcar să ridice privirea spre el. Aşa că, atunci când Ion o întâlneşte, ca din întâmplare, şi-i vorbeşte drăgăstos, Ana se simte copleşită de fericire. De aici nu mai este decât un pas pentru Ion.

3=

a.Rămasă fără nicio urmă de demnitate,Ana coboară pe treptele umilinței. Ana se înspăimântă mai mult simţind, înfricoşată, că se află în faţa unui om cu suflet de piatră. Ana îl privea pe Ion care mânca nepăsător,tăcea și nu știa ce o așteaptă.

b. Expresia “Mintea-i era stoarsa ca un burete uscat” arata prabușirea Anei si tristea pe care aceasta o avea in suflet. Comparatia exprimă deznădejdea, totul a fost o iluzie.

c. în faţa nepăsării lui Ion, Ana se înspăimântă mai mult simţind, înfricoşată, că se află în faţa unui om cu suflet de piatră.  Ion mânca nestingherit înțelegând că venirea Anei înseamnă victoria în tentativa sa de a intra în stăpânirea moşiei lui Vasile Baciu.

4=

a.trăirile Anei:,, Odinioară s-ar fi prăpădit de durere; acuma numai o rușine crâncenă îi ardea sufletul, că toți oaspeții o văd batjocorită.....

                            ,, Închidea ochii și totuși vedea neîncetat apa spre care o împingea o mână grea, ca spre un liman care spală urmele și părerile de rău.

b.supărare................disperare, decădere morală

c.Ion trăiește bucuria de a o revedea pe Florica și este absent alături de Ana.Aceasta site că amărăciunea o sugrumă şi se pomeneşte zicând fără voia ei că se va omorî.Nepăsător,dar cu gândul la Florica,acesta parcă se trezește din vis și o aprobă,spunându-i că așa va scăpa de ea.Este dominat de glasul ascuns al iubirii adevărate.