Poezia,,Eu nu strivesc.....
Pag.165
1=Lucian Blaga s-a născut în Lancrăm, lângă Sebeș; copilăria sa a stat “sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, denumindu-se “mut ca o lebădă”, deoarece poetul nu a vorbit până la vârsta de 4 ani. Clasele primare le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană, Liceul Andrei Șaguna din Brașov, a studiat la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde s-a înscris pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară.A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena;a debutat în 1910 în ziarele arădene “Tribuna” cu poezia “Pe țărm” și în ziarul “Românul” cu studiul “Reflecții asupra intuiției lui Bergson”. În anul 1936 a fost ales membru al Academiei Române, profesor la Catedra de filozofia culturii a Universității din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie și Filozofie, dar și la Secția de istorie literară și folclor a Academiei, filiala Cluj.Profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, redactează revista Saeculum, A fost îndepărtat de la catedră, din 1948 a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf, cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie,bibliotecar,director adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.
2=“Poemele luminii” ;“Pașii profetului”, “În marea trecere”, “Lauda somnului”, “La cumpăna apelor”, “La curțile dorului”, “Nebănuitele trepte”.
3=Trilogia cunoașterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Cenzura transcendentă.
4=marele anonim===instanța supremă...............
Cunoașterea luciferică===are funcția de a dezvălui......
Cunoașterea paradisiacă are funcția de a reda.....................
Metafora plasticizantă ====demers rațional
Metafora revelatorie====abordare intuitivă,poetică
Pag.166
1= Titlul textului reprezintă o metaforă revelatorie, lumea este percepută ca o corolă de minuni (o imensă floare cu nestemate petale), pâlpâind de taine.
Crezul literar al poetului presupune că misterele trebuie adâncite, sporite ca să rămână nesecate (eterne) surse de inspiraţie artistică.
Sintagma „eu nu strivesc” sugerează atitudinea eului liric care protejează misterele universului, nu vrea să le distrugă prin descoperire.
Cuvântul „corolă” se poate referi la o coroană regală, simbolul bogăţiei, al măreţiei, iar prin forma de cerc devine simbolul perfecţiunii, trăsături care devin atributele misterului. „Corola” se poate referi şi la o coroană de flori, reprezentând frumuseţea, gingăşia, viaţa. Dar florile sunt fragile şi asemenea misterelor pot fi distruse uşor prin descoperire.
„Corola” este o metaforă a operei artistice deoarece aşa cum se împletesc florile într-o coroană, aşa se înlănţuie gândurile, sentimentele, alcătuind poezia, adică frumosul artistic, care are ca izvor misterul. Datoria poetului este să protejeze acest izvor artistic pentru că odată distrus, nu se mai poate reface. Cuvântul „minuni” legat de corolă reprezintă ceva frumos, admirabil şi etern, de fapt creaţia care este peste tot şi este a tuturor - „a lumii”.
Titlul analitic ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - înseamnă de fapt ”eu nu distrug tainele universului”.
2= Corola de minuni a lumii” este imagine a rotundului, simbol al perfecţiunii lumii, alcătuire armonioasă de splendori, este suma de taine asupra cărora eul poetic se apleacă plin de iubire (concept gnoseologic aici), demersul său fiind unul ce sporeşte, îmbogăţeşte şi nu striveşte. Concretizarea corolei de minuni a lumii se relizează în alt vers printr-un procedeu specific blagian: enumerarea. Corola de minuni a lumii se materializează în flori, ochi, buze şi morminte. Florile evocă lumea vegetală, existenţa ingenuă, ochii sunt simbolul gândirii umane, al reflecţiei, al speculaţiei, buzele reprezintă deopotrivă rostirea cuvântului şi sărutul, iar mormintele încorporează taina morţii. Corola de minuni a lumii este un spaţiu al fascinaţiei (“vraja nepătrunsului ascuns”).
Pag.167
3=. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă prezența eului liric în text sunt pronume personale „eu”, ce apare de mai multe ori în textul poetic, dar și verbele la persoana întâi: „nu strivesc”, „ucid”, „iubesc”, expresii ale stării interioare extaziate a autorului. Eul liric apeleaza indispensabil la cunoasterea de tip ,,luciferic”, sustinand tema filosofica a cunoasterii prin importanta mentinerii unui echilibru in sfera frumosului din univers.
Blaga optează pentru lirismul subiectiv, ale cărui mărci lexico-gramaticale figurează încă din titlu, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii presupunând o situare orgolioasă, de sorginte expresionistă, în centru universului creator.
4= Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului: cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă numai prin iubire.
Tema textului este cunoașterea prin creație.
Poemul este artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic al autorului, enunțarea temelor fundamentale ale operei, precum și prin specificarea relației poet-lume, poet-poezie, poet-cunoaștere. Ideea centrală este aceea că poezia transfigurează misterul, nu îl reduce, iar eul liric își asumă acest mister până la a deveni parte din universul său interior.
Tema cunoașterii prin creație este dezvoltată în primele două secvențe poetice , urmate de concluzia ultimelor două versuri care pot constitui în sine o a treia secvență.
Motive literare:luna,taina,flori,ochii,buze,morminte;
5=
Taina: tainele, nepatrunsul ascuns, a lumii taina, intunecata zare, sfant mister, ne-nteles, ne-ntelesuri si mai mari.
Cosmos: "luna" , "noapte", "zare",
Senzoriale:,,lumina mea; de minuni; nepătrunsul ascuns/ adâncimi de întuneric;fiori;
6= vers liber, ingambament-- vers întrerupt sintactic, a cărui idee se continuă în câteva versuri succesive, măsura variabilă și organizare astrofică. Versificaţia poeziei este modernă: versurile sunt inegale şi aritmice; se valorifică ingambamentul ce constă în continuarea ideii poetice în mai multe versuri. Efectul expresiv este mărit prin multitudinea metaforelor referitoare la mister respectiv prin organizarea antitetică a ideii poetice. Discursul este concentrat în numai 20 de versuri incluse într-o strofă compactă.
Pag.168
1=Prima secvenţă oferă o definiţie a creaţiei, poezia însemnând pentru Blaga intuirea în particular („eu nu strivesc”) a universalului, a misterului.
A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre opţiunea poetului şi opţiunile altor scriitori în ceea ce priveşte revelarea misterului. Această opoziţie semnifică de fapt antiteza dintre cele două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică.
Secventa a treia se află în relațe de opozițe cu cea de a doua și de simetrie cu prima reluând ideile
acesteia și amplificându-le.Dorința de potențare a misterului este atât un act de cunoaștere cât și unul de iubire ,,căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte.”
2=metafore simbol:
,,corola” - misterele universului, măsura binelui, a frumosului, sublimul perfecţiunii;
„de minuni” - revelaţia poetului în faţa frumuseţii şi perfecţiunii lumii, în faţa misterelor universului
„flori” - natura înconjurătoare, viaţa, existenţa însăşi a universului;
„ochi” - simbol al sufletului omenesc
„buze” - sărut, iubire, dar şi de rostire, cuvânt,
„morminte” - moartea ca o „marea trecere” într-o lume superioară
lumina altora” - cunoaşterea paradisiacă, gândirea logică, raţiunea;
„nepătrunsul ascuns/ adâncimi de întuneric” - universul misterios trebuie ocrotit pentru a-i asigura echilibrul spiritual existenţial;
„lumina mea” - cunoaşterea luciferică, poetică, sensibilă, iubitoare de perfecţiune
„largi fiori de sfânt mister” - emoţia poetică, extazul în faţa revelării misterelor universului;
3=A doua srcvență este construită pe relația dintre opțiunea poetului și a altora,este antiteza dintre cunoașterea paradisiacă și luciferică:,,eu...lumina mea”și,,lumina altora.”
4=Folosind conjuncția adversativ,, dar,” poetul insistă asupra opoziției fundamentale dintre felul său de cunoaștere și cunoasșerea celorlalți;poetul folosește și o comparație expresivă: așa cum razele lunii măresc taina nopții, poetul, prin cunoasterea sa intuitivă, metaforică, îmbogățește lumina lumii.
5=verbe pers I=,,nu strivesc;nu ucid;întâlnesc;sporesc;îmbogățesc;iubesc;
Verbe pers a3a=,,sugrumă;nu micșorează;mărește;se schimbă;
Pag.169
6=modul indicativ - plasarea eului poetic într-o relație definită, sigură şi reală cu lumea permanentizare a trăirilor eului liric.;
7= „corola de minuni a lumii”, care semnifică ideea cunoaşterii luciferice; imagine a perfecţiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale, iar rolul poetului este de a adânci taina.
cunoașterea paradisiacă are caracter determinat de tipul de intelect,încercarea de a descifra taina;
cunoașterea poetică având rolul unui act de contemplație ( ,,tot…se schimbă…sub ochii mei”) și de iubire (,,căci eu iubesc”); ,,lumina altora; distruge ,,tainele" Acest tip de cunoaștere are un efect distructiv asupra misterului: “sugrumă vraja nepătrunsului ascuns“, ucide “cu mintea tainele”.
8= iubirea o cale de cunoaştere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete.
Tema poemului o constituie cunoașterea lumii prin iubire, La baza cunoaşterii şi a actului poetic poetul pune iubirea:,,căci eu iubesc și flori,și buze,și morminte.” Iubirea nu are la Blaga doar o funcţie sentimentală, ci reprezintă o modalitate de cunoaştere, de pătrundere în misterele universului.
9= Comparaţia amplă:
În care se regăseşte motivul lunii, „şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu
micşorează, ci tremurătoare / sporeşte şi mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc
şi eu întunecata zare / cu largi fiori de sfânt mister” , este o construcţie explicativă, este asociată cu antiteza. Cunoașterea pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este asociată cu lumina lumii, care, în loc să lămurească misterul, îl sporește. Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate, oferă un farmec unic peisajului nocturn.
10=motivul lunii:
Blaga face o comparație cu luna, care, prin razele sale albe, nu face noaptea mai mică sau mai puțin misterioasă, ci, dimpotrivă, o face să pară și mai profundă și mai plină de mister. Acest aspect al poeziei subliniază ideea că umanitatea trebuie să accepte și să abordeze misterele și aspectele necunoscute ale vieții cu curiozitate și recunoștință.
poetul sporeste misterul, prin lumina sa, comparata cu o forta cosmica, primara, creatoare, lumina lunara, reminiscenta din legendele vechi celtice:,, cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii, Motivul lunii, care domina universul poetic eminescian, este si aici un factor potentator de mister si de cunoastere, cu aceeasi forta de cuprindere, orientata, de asta data, nu spre orizontul cosmic, infinit, al astrilor, ci catre penumbra intermundiilor, a tainelor profunde din infinitul mic, de foarte aproape, materializate simbolic "in flori, in ochi, pe buze ori morminte". imprumutand din lumina lunara ("eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"), poetul oficiaza el insusi un act de creatie, complementar creatiei originare, savarsite sub semnul exploziei de lumina. Nu este insa una devastatoare, ci "tremuratoare", subtila, creatoare de mister si de valori estetice, profund umane; "lumina altora", incredintata cunoasterii limpezi, paradisiace, excesiv rationale, se dovedeste brutala, "sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric", anuleaza sansa unei noi creatii. La Eminescu,astrul selenar in asociere cu toate celelalte elemente al cadrului natural, avand insa un rol privilegiat, contribuie la realizarea atmosferei de extaz si somnie, preferal eminesciana, careia este greu sa-i gasim un echivalent nu numai in poezia romana dar si in cea universala. Luna tuteleaza intrega fire si mai ales pe indragostiti:
pag.170
11=finalul: ,,eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” flori- viațța, frumosul, ochi-cunoașterea, buze-iubirea, rostirea, morminte-marea taină a morții. Misiunea poetului este deci de a amplifica tainele universului, de a intui în formele concrete:flori, ochi, buze, morminte, marile taine, esenţa lucrurilor şi a fenomenelor. Substantivele enumerate,şi flori şi ochi şi buze şi morminte” evocă ipostaze ale misterului universal, la diferite niveluri ale sale (vegetal, uman, mineral).
12=viziunea asupra lumii a poetului este tipic modernistă, deoarece se confundă cu viziunea despre poezie, accentul căzând pe legătura dintre poet şi lume, dar şi pe relaţia poetului cu poezia. În legătura sa cu lumea, rolul poetului este acela de a-i spori tainele prin intermediul creaţiei poetice. La rândul ei, creaţia poetică trebuie să fie mijlocul prin care poetul stabileşte legătura sa cu lumea, pentru a o înfăţişa, fără a-i reduce însă misterul. Titlul poeziei este alcătuit dintr- o propoziție negativă, sintetizând crezul poetic al lui Blaga, relatia poet-univers. Cele doua extreme, poetul, prezent prin marca specifică eului liric „eu” și lumea surprinsă printr-o metaforă revelatorie „corona de minuni a lumii” sunt relaționate prin verbul la forma negativă „nu strivesc”, prin această formă negativă se exprimă refuzul atitudinii distructive a poetului față de lume și față de farmecul pe care îl conferă misterul, corola reprezentând totalitatea misterelor universului.
1= Este o artă poetică , deoarece autorul îşi exprimă crezul liric, adică propriile convingeri despre
arta literară şi viziunea asupra lumii. Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ” este
expresia viziunii poetului asupra lumii şi a atitudinii faţă de „corola de minuni” – imagine a
rotundului, simbol al perfecţiunii lumii. Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului: cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă numai prin iubire.
2=Tema și viziunea despre lume în „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Primul volum de poezie a lui Blaga, „Poemele luminii”, apărut în 1919, promovează o „poezie cosmică, străbătută de fiori metafizici” (Dicționarul General al Literaturii Române) și conține și poezia manifest „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Volumul reliefează concepția metafizică a poetului așa cum va fi ea prezentată și în volumul filosofic „Trilogia cunoașterii.”
1.Încadrare într-un curent/specie
Ca specie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică, poezie ce prezintă idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și rolul artei sale. Aparține expresionismului prin expresia pură a stărilor sufletești ale autorului („eu iubesc”, „îmbogățesc”) și prin imaginile artistice puternice, violente, prin elanul vital, starea de neliniște și impuls interior ce derivă din text: „eu nu strivesc”, „nu ucid”. Este modernă prin limbajul ambiguu, prin înnoirile prozodice: măsură variabilă, vers liber, ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric…”) prin intelectualism dar și prin noutatea metaforei (misterul este sugerat aici de metafora „vraja nepătrunsului ascuns”, iar „lumina” sugerează cunoașterea), dimensiune subliniată și de Dumitru Micu (Scurtă istorie a literaturii române”): „modernismul blagian este înainte de orice «metaforă revelatorie»”.
2.Tema ilustrată prin două secvențe semnificative
Tema poeziei este cunoașterea poetică, act de exprimare artistică autentică a eului liric blagian. Aceasta este de tip luciferic, artistic, intuitiv, definind viziunea despre lume specifică autorului.
Ideea cunoașterii se construiește în primul rând pe motivul luminii, foarte prezent în volumul Poemele luminii, aici fiind asociat pe de o parte eului liric (în urma actului artistic), dar și oamenilor de știință (în urma cunoașterii raționale); în al doilea rând, luna, care prin lumina difuză mărește taina nopții, este asemănată cu efectul actului artistic al poetului ce îmbogățește tainele lumii.
Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister, un concept fundamental la Blaga, enunțat în opera filosofică Trilogia cunoașterii. Pentru Blaga există două modalităţi de cunoaştere a tainelor universului: cunoaşterea luciferică sau minus cunoaşterea, care mărește misterul, şi cea paradiziacă sau plus cunoaşterea, care descifrează misterul. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii şi de a le ucide astfel (“lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le spori misterul prin actul de creație artistică (“eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”).
3.Elemente de structură
Lirismul poeziei este unul subiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă prezența eului liric în text sunt pronumele personal „eu” ce apare de mai multe ori în textul poetic dar și verbe de persoana I: „nu strivesc”,„nu ucid”, „iubesc”, expresii ale stării interioare extaziate ale poetului.
Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel întâlnim aici versul liber precum și măsura variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă este și ingambamentul (reluarea ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu literă mică):
„Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric, (…)”
Compoziția
Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal de persoana I „eu”, menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în poezie. Aceasta conturează exacerbarea eului creator în raport cu lumea exterioară, influență expresionistă în poezie. Verbele de persoana I „nu strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică, exprimând refuzul de a distruge cu mintea tainele acestui univers. Metafora misterului („corola de minuni a lumii”), comună cu titlul poeziei este dezvăluită în enumerația ulterioară a locurilor ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice pe parcursul vieții ființei („în calea mea”). Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația lumii, ochii trimit la suflet, la profunzimea interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al iubirii iar mormintele trimit înspre moarte.
Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul cunoașterii prin metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii altora, care prin rațiunea lor „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”, lumina lui definește cunoașterea luciferică ce sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează la Blaga prin creația artistică, prin poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii îl produce asupra obiectelor, distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.
Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv, enumerația din prima secvență, adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoașterea tainelor existenței precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează deci cu ajutorul rațiunii și al înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează misterul. Astfel ele nu sunt pătrunse cu mintea și „strivite” ci intuite și contemplate, mărindu-și frumusețea.
Limbajul metaforic
• / cu mintea tainele” - confesiunea poetului privind potenţarea misterelor universului, pe care nu doreşte să le lămurească pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia „eu nu strivesc /.../ şi nu ucid;
• „corola” - misterele universului, măsura binelui, a frumosului, sublimul perfecţiunii;
• „de minuni” - revelaţia poetului în faţa frumuseţii şi perfecţiunii lumii, în faţa misterelor universului;
• „flori” - natura înconjurătoare, viaţa, existenţa însăşi a universului;
• „ochi” - simbol al sufletului omenesc („ochii sunt oglinda sufletului”), al spiritualităţii omenirii în esenţa ei;
• „buze” - cu dubla semnificaţie de sărut, iubire, dar şi de rostire, cuvânt, ca unic mijloc de comunicare;
• „morminte” - moartea ca o componentă structurală a existenţei duale şi ciclice (viaţămoarte), care la Blaga nu este sfârşitul dramatic, ci constituie „marea trecere” într-o lume superioară, dar şi continuitatea omenirii prin aceea că trecutul s-a săvârşit în fiecare om („Sângele meu se trage înapoi în părinţi”);
• „lumina altora” - cunoaşterea paradisiacă, gândirea logică, raţiunea;
• „nepătrunsul ascuns/ adâncimi de întuneric” - universul misterios ce nu trebuie descifrat în esenţa tainelor sale, ci trebuie ocrotit pentru a-i asigura echilibrul spiritual existenţial;
• „lumina mea” - cunoaşterea luciferică, poetică, sensibilă, iubitoare de perfecţiune;
• „eu” - eul poetic, accentuând confesiunea lirică;
• structura antitetică a poeziei: „dar eu”, „ci”, „lumina mea”, „lumina altora”; „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc”, „iubesc”, „sugrumă”;
• „largi fiori de sfânt mister” - emoţia poetică, extazul în faţa revelării misterelor universului;
• conceptul de mister este ilustrat în textul poeziei printr-o varietate de metafore revelatorii: „tainele”, „nepătrunsul ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „sfânt mister”, „ne-nţeles”, „ne-nţelesuri şi mai mari”, iar ca simboluri esenţiale ale universului misterios: „flori”, „ochi”, „buze” şi „morminte”;
• cunoaşterea luciferică: „eu nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc a lumii taină”, „îmbogăţesc şi eu întunecata zare”, „se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari”, „eu iubesc”;
-cunoaşterea paradisiacă: „lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric”.
Pag.171==EVALUARE
1=derivare=încătușat;nemărginirea;deasupra;străfulgerat;
2=,,joc”:bătaie de joc=În rândul colegilor a ajuns bătaia de joc,pentru că se poartă ca un clovn.
face jocul cuiva=Fără personalitate,el face jocul unui om puternic.
3=cosmos:Dumnezeu;nemărginirea;cer;lumină;
4= O, vreau sa joc...virgula desparte interjecția de restul propoziției;este strigătul unei călătorii spre aştrii;
5=Tema arată că jocul este o artă ritualică prin care omul se înalţă la stele.
6=figuri de stil:
,,săgeată vreau să fiu să spintec / nemărginirea”=metaforă prin care omul înaripat este o imagine a omului-îngerul, a omului superior care, asemenea lui Hermes, poate străbate văzduhurile precum o săgeată, fiind un mesager al zeilor.
,, sa nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
și cer sub mine."= repetiţia accentuează eliberarea de cadrul pământesc, unirea cu o lume cerească, ascensiunea eului liric către cer, spre a cuceri nemărginirea, spre a putea prin intermediul jocului – mijloc de călătorie între lumi.
7= versurile poeziei nu sunt organizate în strofe,formând două secvențe distincte:monologul eului liric,adresarea către pământ. vers liber, ingambament(continuarea unei idei in versul sau in versurile urmatoare) măsura variabilă,organizare astrofică.
8= Omul înaripat este o imagine a omului-înger, a omului superior care poate străbate văzduhurile precum o săgeată, fiind un mesager al zeilor. Trupul omenesc devine o temnita mult prea stramta pentru poetul devenit Demiurg, prin contrastul flagrant cu dimensiunile spatiului cosmic, cu imensitatea acestuia. Dumnezeu se simte liber numai intr-un trup de lumina. În fiecare om există Dumnezeu. Acest Dumnezeu are nevoie să se înalţe, are nevoie să fie liber, are nevoie să zboare. Depăşirea limitărilor aduse de lumea pământului reprezintă în acest context o ridicare către condiţia supraumană, către cunoaşterea divinului lăuntric. Eul liric dorește să reîntâlnească, să recucerească lumea spirituală.
9= Trăsăturile moderniste în poezie sunt: intelectualizarea emoției, conceperea volumului de versuri ca un întreg care se deschide cu o artă poetică, dispariția rigorilor prozodice și alternanța majusculă/ minusculă la începutul de vers ( prin intermediul literei mici la început de vers fiind ilustrată continuitatea ideilor poetice), abordarea unor teme importante – tema vieții și a morții, iubirea, cunoașterea – atitudinea eului creator în Univers, creația poetică, raportul omului cu Divinitatea, condiția eului creator în Univers, tema trecerii ireversibile a timpului, tema desacralizării universului creator.
Una din aceste trăsături apare în poezia,,Vreau să joc” are în atenție descătușarea sufletului. Poetul simte în el aceleași puteri nebănuite, care îi cer să se manifeste total:
"O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță - încătușat."
Blaga propune un sens mai adânc jocului,acest joc este o artă ritualică prin care el se înalţă la stele. În viziunea sa are valori cosmogonice,de a integra omul în univers printr-un act de magie. „Pământule, dă-mi aripi, săgeată vreau să fiu” continuă această idee şi ridică eul liric de la greutatea pământească spre nemărginirea celestă către care acesta tinde în aspirațiile sale.
Pământul este punct de pornire al omului in saltul de regăsire a calităților sale primordiale, deasupra lumii fizice: ,,săgeata vreau să fiu să spintec / nemărginirea, / să nu mai vad în preajmă decât cer, / deasupra cer, / și cer sub mine -."
Omul înaripat este o imagine a omului-înger, a omului superior care poate străbate văzduhurile precum o săgeată, fiind un mesager al zeilor.
Poezia este dominată de simboluri urcătoare:aripile, săgeata,și de imagini ale r spațiilor cosmice ca în ,,Luceăfarul" eminescian. Omul muritor încearcă înlocuirea condiției sale strabătând imensitatea spațiului cerest către limitele spațiului și timpului. Trupul uman este schimbat cu un,,corp de lumină", energetic, capabil să străbată spațiile siderale și timpul. Raza de lumină este situată într-o altă dimensiune în raport cu materia pământeană:,, ca sa rasufle liber Dumnezeu în mine”ca o ridicare către condiţia supraumană, către cunoaşterea divinului lăuntric.
Trupul omenesc devine o temniță strâmtă pentru poetul devenit Demiurg, prin contrast cu dimensiunile spațiului cosmic, cu imensitatea acestuia. Dumnezeu se simte liber numai într-un trup de lumină.
Poezia „Vreau să joc!” este un imn al libertăţii spiritului care poartă tema înrobirii dumnezeirii în omul pământesc, este ascensiunea eului liric către cer, spre a cuceri nemărginirea, spre a putea prin intermediul jocului – mijloc de călătorie între lumi – să danseze aprins în valuri de lumină „străfulgerat de-avânturi nemaipomenite”. Eul liric dorește să reîntâlnească, să recucerească lumea spirituală.
