câteva lecții pentru CLASA a X a

CRONICA literară

pag.85

2=Eugen Ionescu scrie astfel:,,Patul lui Procust este cea mai proastă carte apărută de zece ani încoace”, îi neagă orice valoare literară, pe ideea că perspectiva narativă este unidimensională, că-i lipseşte orice coerenţă interioară şi că romancierul e mult prea influenţat de Proust, în sensul că nu reuşeşte să fie decît „un Proust deficient”, pentru că, deşi îi imprumută tehnica, metoda, asociaţiile, fraza, chiar şi cultul pentru neesenţial, rămîne prolix şi relaxat, dezorganizat şi fragmentar.

Numeroși critici literari au admirat romanul lui Camil Petrescu,de exemplu:

   Nicolae Manolescu arată că,,Exprimarea adevărului în literatura este norma morală fundamentală a lui Camil Petrescu. Autenticitatea si substantialitatea, realitatea inteleasa ca flux al constiintei,,Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi” îl situează pe Camil Petrescu ca un scriitor de primă mărime în înnoirea formulelor estetice ale romanului românesc, în sincronizarea cu spiritul european. Cel mai relevant din acest punct de vedere este,,Patul lui- Procust”, care e ,,o forma de garantare a autenticității realității și impresiilor, înrâurită de Stendhal și de Gide, creatorii ,,dosarului de existențe””

   Ov.S.Crohmalniceanu arată și el ,,Camil Petrescu, romancier prin excelență citadin, realizează o literatură intelectuală, situându-se pe linia ideii, că actul scrisului este, in primul rând,,o experiență spirituală, o formă de confesiune destinată să atingă suprema sinceritate și să ducă la o revelație existențială"

  Tudor Vianu,, în ,,Patul lui Procust” tehnica e complexă. Camil Petrescu lărgește sfera de observare a realității prin prezentarea unor mărturii deosebite, fiind astfel un ,,per-spectivist”

3=,, Din cer au cazut trei mere”de Narine Abgarian(editura HUMANITAS)

  Cronică literară= Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

            În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. În acest sat de piatră aflat sub legea credințelor străvechi de pe vârful unui munte armean, războiul și dezastrele naturale zdruncină pacea fragilă a unor oameni ieșiți din comun. Doar câțiva vor supraviețui și vor putea spune povestea unui veac. Printre ei, Anatolia și Vasili, a căror iubire neașteptată salvează lumea. Anatolia, a cărei sarcină târzie, miraculoasă, amintește de sarcina Sarei, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a satului. Ea aduce pe lume o fetiță, la capătul unui lung șir de drame. Viața sa, ca și cea a lui Vasili, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, precum îngerii care coboară din cer să adune sufletele celor care mor. Apariția unui misterios păun alb, la sfârșitul unei cumplite foamete care a secerat viețile copiiilor din sat, stă sub semnul fantasticului. Misiunea sacră a splendidei păsări este să-l protejeze pe singurul băiat din Maran, un orfan pe care bunicii îl ocrotesc cu fervoare. Sub protecția acestui geniu bun, copilul supraviețuiește, crește, se căsătorește departe, are un fiu, iar întoarcerea lui în Maran și nașterea fetiței Anatoliei sunt semnele unei mântuiri.

   „Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — Narine Abgarian

 

 

 

Monologul argumentativ

Pag.21

1=pro sau contra,,Basmul este o specie literară depășită”

PRO:

G. Calinescu,în  Estetica basmului  a spus:
”Basmul este […]o oglindire a vietţii în moduri fabuloase." .
„Basmul e un gen vast, depdăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie moraă etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe himerice, animale. […] Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de a face cu un basm."

basmul, ca opera de arta, este o lume cu totul aparte, […], opusa deci cotidianului, o lume in care vointa omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu poata fi rezolvate. Basmul porneste de la realitate, dar se desprinde de ea, trecand in suprareal. […] Este o lume opusa realitatii cotidiene nu prin personaje si intamplari ( care pot fi verosimile ), ci prin atmosfera ei interioara, prin esenta ei.”

Basmul este o naratiune deliberat fantastica, definita ca specie a genului epic din literatura populara sau culta, care prezinta confruntarea dintre doua categorii opuse – Binele si Raul -, simbolizate prin personaje pozitive si negative. “Ceea ce caracterizează basmul, ca operă de artă, este o lume cu totul aparte, concepută in coordonatele unui univers fantastic, opusă  cotidianului, o lume in care voința omului nu cunoaște limite, in care nu există contrarii care să nu poată fi rezolvate.”

 

Basmul ocupă un loc aparte, fiind revelaţia cea mai profundă a sentimentului popular. Nicăieri nu pot vieţui atît de direct căile destinului poporului, suferinţele-i ascunse, forţele victorioase şi dorurile sale cele mai pure ca în basme. Povestite şi repovestite, aceste texte alcătuiesc un ferment al vieţii noastre afective,fiindcă ele acţionează în mod creator în acele temelii sufleteşti din care mai tîrziu răsar speranţele şi se nasc idealuri, devenind cel mai înţelept act de cunoaştere, un text de primă importanţă în formarea cititorului.Adaptabil la orice vîrstă, basmul ne prezintă cele mai verosimile strategii de acţiune şi scenarii ale vieţii,deci e important doar să le înţelegem .

   În primul rând, valoarea basmelor constă în: caracterul nedeterminat al locului acţiunii şi al eroului principal,deoarece  cititorul se teleporteză imaginar ,,peste nouă mări şi nouă ţări” nu într-o localitate concretă.Basmul este o comoară de înţelepciune, îi este specific divizarea clară a binelui şi răului. O caracteristică a basmului adevărat este sfîrşitul fericit,iar eroul, care trece prin toate încercările, îşi manifestă cele mai frumoase calităţi şi, neapărat, este răsplătit.Dar în basm este o aureolă  a tainei şi a magicului.

   În al doilea rând,trecerea protagoniştilor prin încercări dificile,peripeţiile eroilor, drumurile lor sunt lecţii fundamentale de viaţă, în urma cărora cei ce citesc sunt edificaţi, proiectaţi calitativ pe o orbită superioară a devenirii lor. . Basmul, avînd un rol preponderent educativ, propune cititorului o multitudine de aspecte ale vieţii, din care se poate învăţa, variate personaje purtătoare de mesaje moralizatoare, de un bogat conţinut de idei, nenumărate situaţii ce ilustrează comportamente umane.Simbolurile ce apar în basme ne pot ajuta să cuprindem sensurile vieţii, deoarece ele nu sunt altceva decât o reprezentare a acesteia.

  În concluzie,basmele, prin învăţăturile ce se desprind din lecturarea lor, oferă imaginea unei lumi feerice, ideale, o lume în care  răul până la urmă este pedepsit, iar binele triumfă. Învățăm astfel să avem un comportament adecvat din punct de vedere moral. De asemenea, dezvoltă procesele cognitive :gândirea,limbajul, memoria, imaginaţia, dar şi procesele psihice: senzaţiile, percepţiile, repretentarea. Basmele îi fac pe oameni fericiți - și nu doar pe copii. Ele distrează și leagă generații între ele de secole.

CONTRA:

Basmele sunt literatură pentru copii, astăzi ele s-au modernizat, evoluția lor se îndreaptă spre ficțiune sau povestea științifico-fantastică, copiii ,adolescenții sunt mai mult atrași de poveștile SF care arată tehnologia viitoare, decât spre revizuirea trecutului. 

În primul rând, o parte din părinti consideră că rândurile lui Hans Christian Andersen sau ale fraților Grimm,Petre Ispirescu,Creangă,Slavici nu mai sunt potrivite pentru micuții lor și preferă să le citească acestora povești mai actuale,scurte, din cărți moderne, cu multe desene,puține rânduri pe pagini,litere mari,apărute recent pe piață.

Sunt părinți care refuză chiar să le povestească despre Rapunzel,  deoarece aventura ei abrodează tema răpirii, despre Scufița Roșie, deoarece lupul cel rău ajunge s-o mănânce pe bunicuța sau despre Cenușăreasa, invocând că aceasta este demodată și portretizează o fată care stă toată ziua în casă, făcând treabă.

Despre Jack si Vrejul de fasole uni părinți spun că este o poveste nerealistă, iar problema cu Alba ca Zăpada este ca îi are alături de ea pe cei șapte pitici, iar termenul ,,pitic” este jignitor.

Alți părinți spun că  nu  citesc povești,pentru că  se tem ,deoarece copiii adresează întrebări incomode și rușinoase despre desfășurarea acțiunilor.

,,Hansel si Gretel”– este o poveste despre doi copii abandonați,sunt singuri pe lume și cei ce ascultă  se pot speria. În,,Frumoasa și Bestia” – Bestia este o creatură înfricoșătoare și restul nu mai are importanță.

În al doilea rând,basmele moderne nu mai încep cu ,,a fost o dată ca niciodată…”,iar vremurile – și o dată cu ele poveștile, personajele și rolurile lor au căpătat astăzi, într-o lume în care tehnologia ne ajută să fim la un click distanță de orice – alte nuanțe, valori, mize și semnificații.Astăzi, aflăm că noul film ,,Albă ca Zăpada” nu va mai avea pitici, ci „creaturi magice.” Nici Lupul nu mai este parcă atât de înfometat ca altădată, iar Cenușăreasa vrea să-și croiască singură drumul în viață, fără ajutorul prințului și al pantofului fermecat.

În concluzie, într-o lume în care ne tehnologizăm pe zi ce trece, pe copii sau pe oamenii cu suflet de copil îi mai bucură poveștile sau este un mit că mai mult le-ar plăcea statul pe telefonul mobil,laptop,tik-tok sau,sau,......????

    Și totuși de ce Albert Einstein, vestitul fizician, spunea: ,,Dacă vrei ca cei mici să fie inteligenţi,citeşte-le basme. Dacă vrei ca ei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le şi mai multe basme?”

Pag.22

1=cuvinte care o o componentă negativă:adunătură; a se sinchisi;a catadicsi;tagmă

=fraze:

   În podul vechi există o adunătură de obiecte uitate printre care șoarecii și-au făcut culcușuri.

   Când a auzit în noapte zgomote la ușa mare,nici nu s-a sinchisit să o deschidă.

   De lene,trândavul n-a catadicsit să mulțumească oamenilor binevoitori.

 

2=am ales:adjective:natural,deosebit,unic///substantive:aparență,adâncime;

      Oamenii au dreptul la un mediu natural nepoluat.

      Nu tot ce e natural e folositor omului.

      Un interes deosebit pentru oameni îl are cunoașterea legilor.

      Câteodată nu ne mai interesează obiectul deosebit al copilăriei.

      Respectul este un obicei unic al omului.

      Nu există un model unic de organizare pentru reușită.

Aparența unui obiect vechi poate ascunde secrete.

Să nu privim aparența strălucitoare a unui om cu încredere.

În adâncimea muntelui sunt galerii ale unor ființe stranii.

Nu avem încredere în adâncimea unui sentiment.

3= neechivoc- adj. categoric, clar

limbajul evaluativ este folosit pentru a expune un fel de judecată, pozitivă sau negativă, asupra a ceva; cuvântul este să facă o evaluare (în acest caz, o evaluare pozitivă) și nu conține niciun conținut descriptiv. „Bine”, „rău”, „corect” și „greșit” sunt exemple de termeni pur evaluativi. 

=Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziţie forţată, simţimântul natural ce le-a inspirat. 

a=distinge;celelalte poezii;literaturii noastre;dispoziție;simțământul;

    adevăratele probleme;să comenteze;știri politice;moda bărbătească;remanierile și comploturile politice;existența bărbaților;

b=modul cel mai favorabil;naivitatea;lipsa de orice artificiu;dispoziție forțată;

     ciudata dezinteresare;să soarbă știri;o problemă mult mai sobră și mai vitală;stranii indiferențe;în pofida formidabilului rău;în pofida neurastenizantei monotonii,

pag.23

1=formule de certitudine: așadar,bineînțeles,totuși,există,este,decide,=stil decis,autoritar de întărirea ideilor;

     Formule de incertitudine= poate fi,e preferabil,așa cum era,poate,ar putea fi;este o manieră de exprimare,de întărire a unor adevăruri

Există idei care arată că nu e vorba de conținutul propriu-zis al geometriei, de teoreme, de probleme.

 Cultura e omenească, e adevăr, e ordinea în a înțelege creațiile spirituale.

Dar sunt și propoziții în care rolul argumentativ este de păstrarea unei distanțe prudente în ceea ce privește cultura noastră care poate avea un caracter schematic,,de a geometriza”,pentru că cultura geometrică nu numai că ordonează, dar și construiește, cultura omenească este adevărul nostru, este ordinea construită de noi, este lumea omului, este omul însuși,

(Mathesis universalis este știința universală, noțiunea care sintetizează și cuprinde întreaga gândire.)

2=,,Atentate, cancer, accidente și alte pericole”—editorial de Cornel Nistorescu în ,,Cotidianul”

                                           (24 martie 2024)

,, Într-o zi sau chiar în numai cîteva ore, atmosfera lumii se încarcă pînă la irespirabil. Pe nesimțite, se amorsează ca o bombă. Internetul aleargă știrile proaste cu mai mult decît viteza fulgerului. Într-o secundă, totul devine planetar. A murit o vedetă! Viitoarea Regină consoartă sau viitoarea Regină mamă a Angliei are cancer. Un model de frumusețe și echilibru se clatină. Așezată pe o bancă într-un parc, îmbrăcată simpluț, ca un om de rînd, ea dă semenilor o veste care ar trebui să clatine orice inconștiență și nepăsare. Și cele mai iubite persoane ale omenirii se pot prăbuși într-o clipă. Iubirea nu-i un scut în fața morții. Este doar un cîntec divin de sfidare a neantului. Și Regele Charles III a fost atins de cancer. Nici gloria Coroanei nu protejează. Splendoarea Regelui nu este egală cu măreția imperiului.

  Accidentele de circulație se înmulțesc mai ceva decit ciupiturile de țînțar. Despre cele mai multe dintre ele nu mai auzim nimic. Sunt doar anonime tragedii locale, cel mult regionale.

Atentatul de la Moscova îngrozește populația planetei. Deja ne bîntuie o întrebare:

-Și dacă va fi înțeles altfel, într-o altă cheie decît o răzbunare dementă?

Tîrziu, după miezul nopții, ca un refugiat din nebunia lumii, am urmărit Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Montreal, așteptînd să se întîmple o altă minune. Cu o noapte înainte, canadienii Deanna Stellato-Dudek şi Maxime Deschamps au cucerit aurul în proba de perechi din cadrul Campionatelor Mondiale de patinaj artistic. Deanna Stellato-Dudek la cei 40 de ani ai săi, după 16 ani de retragere din patinaj, devenea campioană mondială și își împlinea un vis care ne arată că speranța omului este cea mai frumoasă parte din eternitatea lui.

Gramatica argumentării:

1=

Raport condițional,exprimând un raționament ipotetic:Dacă jurnal înseamnă viaţă înregistrată şi comentată, viaţă de la o zi la alta, atunci jurnalul unui poet este o noţiune lipsită de sens,

Raport cauzal(explicativ)exprimând o explicație: pentru că viaţa poetului nu are absolut nicio importanţă.

Poetul există şi rămâne numai prin ceea ce reuşeşte să nu trăiască  şi, netrăind, să creeze  doar.

Raport cauzal exprimând un motiv: pentru că,după cum bine se ştie, numai ceea ce nu există în planul vieţii se realizează în planul artei. O  dragoste împărtăşită nu naşte poeme - mărturie stă întreaga istorie a poeziei lumii. 

Raport conclusiv,exprimând o concluzie finală: Deci, pentru a fixa dintru început termenii, pentru a turna în ei înţelesul dorit de noi, pentru a impune noţiunii o sferă care să poată semăna cu o aureolă, aş spune, parafrazând o mai veche afirmaţie, că jurnalul unui poet nu mi separe o chestiune de viaţă, ci de absenţă a vieţii.

Raport adversativ,exprimând o ipoteză negată,substituită de poziția prezentată de vorbitor ca reală: Nu lucrurile întâmplate le voi comenta, ci pe cele care aş vrea să se întâmple.

Raport concesiv,exprimând o acceptare parțială a unei situații: Şi chiar dacă voi comenta fapte, ele nu vor fi decât îndepărtate pretexte pentru gândurile mele.”

2=  Jurnalul Anei Blandiana nu respectă definiția, el nu s-a ivit din dorința de a eterniza fleacuri cotidiene, fiind instrument de fixare a celor trăite, dar și de mai bună gândire și înțelegere a lor:

3=de altminteri=de altfel introducerea unei idei diferite;

     Pe de altă parte=în plus, =adăugarea unei idei;

     În fine=în sfârșit,=exprimarea concluziei;adăugarea unei idei;

Rolul acestor locuțiuni: realizează conexiunea textului,

4= ,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“

Cel mai însemnat=formulă de evaluare pozitivă

trebuie=certitudine

nu aduce nici un folos=neechivioc,clar,fixat în limbă

este de-a dreptul=direct,fixat în limbă

fiindcă=raport cauzal,exprimă o anumită situație

prin urmare=raport concluziv,exprimă o concluzie parțială

este mai bine=certitudinea față de ideile din mesaj

decât=adverb repetat

mai bine=certitudine;repetiție;

să facem//să nu facem=repetiție,

cu siguranță=formulă de certitudine

Ultima frază conține structuri gramaticale ce exprimă raporturi logice care arată că mediocritatea nu este favorabilă societății.Expresia,,este mai bine.....decât” înseamnă ,,mai convenabil„și exprimă un motiv de a fi precaut în existența unei societăți care nu aprobă superficialitatea și încalcă armonia, fără a duce vreun folos și distruge un mijloc de cultură.Folosirea persoanei întâi plural,pluralul autorității, este un mod de exprimare în care persoanele vorbesc la persoana întâi plural, referindu-se la ei înșiși, spun „noi” când își exprimă propria lor părere. 

 

 

 

 

Calitățile stilului

Pag.197

Claritate:

1=corect:

Radu Gheorghe susține că și-a ucis soția,iar poliția refuză să-l aresteze.

Otrava contra șobolanilor afectează toate animalele.

2=

Vreau puțină supă!---a.Sigur,ți-o încălzesc imediat.

Prietena mea are puțină minte.---b.Decinu va reuși să găsească soluția.

3=Cei cinci locatari ai imobilului care ,nu erau acasă în momentul exploziei, au scăpat cu viață.

Proprietate

1=cuvinte cu sens impropriu:

a.Rezultatele confirmă,din fericire,un (ascendent)adevăr în ceea ce privește aplicarea unor măsuri cu caracter reformator.

b.Ultimul grad l-a primit cu ocazia aniversării (onomasticii.)

c.Descoperă (astfel și) cealaltă fațetă a medaliei.

d.Nu se simte bine decât descoperind misterele locurilor( absconse ale) orașului.

   (abscons=greu de înţeles; ascuns, tainic)

e.A trecut prin multe (avataruri)experiențe, până să-și găsească un loc de muncă stabil.

  (avatar=transformare, metamorfoză; schimbare (obişnuită)

f.(Genocidul )Tăierea pădurilor din această zonă a țării trebuie neapărat stăvilită

   (genocid=.Crimă comisă cu intenţia de a distruge un grup uman, naţional, etnic)

2=Limbajul,tributar tradiției (de dată recentă),trădează altă intenționalitate,poate inconștientă.

     (tradiție=obiceiuri,credințe moștenite din trecut)

     (Intenționalitate= deliberare, finalitate, intenție, premeditare.)

      Limbajul,tributar tradiției trădează altă intenție,poate inconștientă.

   =Mii de cetățeni,avizi de îmbogățire peste noapte,au căzut,în ultimii ani,în plasele (fără fund ale) escrocilor.

      Mii de cetățeni,avizi de îmbogățire peste noapte,au fost înșelați de escroci.

      (a cădea în plasă=a înșela)

Precizie

1=

a.Anumiți cetățeni,în diverse situații,manifestă o oarecare timiditate în a protesta față de aceia care i-au nemulțumit prin unele măsuri nepopulare.

   În unele situații,sunt cetățeni nemulțumiți de măsurile nepopulare care se tem să protesteze.

b.Știm,din diferite surse demne de încredere,că s-au lansat fel de fel de informații despre anume fabrici care ar fi în pragul falimentului.

    Se știe din surse sigure că există anumite fabrici ajunse în pragul falimentului.

c.Aceasta ar putea duce la concluzia preliminară că pe undeva s-ar putea crede că este vorba de o favorizare a infractorului.

    Concluzia preliminară expusă poate arăta că infractorul va fi favorizat.

2=înlocuire cu:deosebit,aparte,special;

-În împăcarea lor,prietenii au jucat un rol (deosebit)important.

-În acest context,eventuala participare la guvernare are o semnificație (aparte)distinctă.

-Căutarea unei soluții dă un sens (special)deosebit acestei zbateri.

3=înlocuire:,,și nu numai”prin alte sintagme:

a.Faptele că două mari cotidiene au publicat o știre privitoare la modificarea uni emisiuni TV a produs mare supărare într-o anumită parte a Televiziunii și nu numai(dar și în alte părți ale mediei)

b.Acela a fost apogeul meu politic și nu numai(după care au urmat alte realizări)

c.Scrisoare către concitadinii mei și nu numai(dar și către cei din alte părți)

Puritate

Contraste:

1=,,Mult ar fi rămas Iovănuţ pe gânduri, cugetând la cele rostite de înţeleapta doamnă Potoţki, dacă în clipele acelea somptuoasele uşi de Lipsea ale salonului gazdei nu s-ar fi deschis cu sfială, lăsând să apară în cadrul lor – cine? Întrebăm noi, atenți la retorica suspansului, despre care noua critică a scris pagini strălucite, şi ține de onestitatea şi datoria noastră, a povestitorilor contemporani, să amintim câteva nume de la care nu puţin am învăţat: A. J. Greimas, Michel Foucault, Julia Kristeva, Alain Brassier, Wayne C. Booth, Igor Vitowski, Phillipe Lejeune, A. Blaimberg şi alţii – tocmai, bat-o vina, perechea în jurul căreia se învârtea întreaga conversaţie: Zbignew şi Malgorzata.

Frumoşi tineri! El, înalt, cu mustăcioară, bine legat, având pe chip una din acele expresiuni nobile ce trezesc considerațiune”.....

==fragmentul are un limbaj pretențios cu neologisme și popular—cel subliniat.

2=amestec stilistic:

Arhaisme:treji;tracii;flinta;durda;

Regionalisme:jaf;ceatlăul;răslogul;

Cultisme:titilează;antama;

Franțuzisme:deranjează;momentul;cestiunea;ideologice;atacul;defensivă;negocia;condiții;optime;

invenții lexicale:titilează;bulbul horasangian;Ciobanul Miorit;gândirostiviețuire;

jocuri de cuvinte:varii contexte istoriale;parul gardual;cheatra de râu;Nistrul simbolic;

Exerciții de stil:

=variantele de bilet:

-,,Stimată doamnă”...

-Doamnă,ascundeți urgent cartea...

-Știu,doamnă,că nu iaste alta mai de folos zăbavă decât cetitu cărților;totul e să nu vă prindă...

-ascunde degrab cartea,doamnă,că e revoluție...

-Gestul meu poate părea insolit,dar nu e;cu ani în urmă,într-o ședință asemănătoare și într-o postură asemănătoare cu dumneavoastră,eu însumi am fost destul de duratenționat,pentru că citeam.Mi se pare că sunteți deja urmărită de prezidiu.Colegul din dreapta.”

Gestul meu poate părea ciudat,dar,cum am pățit-o și eu nu demult într-o ședință asemănătoare,îl fac totuși,anunțându-vă că prezidiul e pe cale de a vă face observația că citiți aici.Sebbastian.

==N-am reușit să descifrez decât cinci cuvinte.Repetați,vă rog.

Umorul scenei constă în străduința unui participant la o ședință de a o avertiza pe o colegă de scaun că este urmărită de cei de la prezidiu că,în loc să asculte ce se discută,ea citește.Nu o cunoaște și dorește să o atenționeze pe străină,cătând cuvinte pe care aceasta să le înțeleagă.Finalul este plin de haz:scrisul lui era confuz,literele nu puteau fi citite,deci totul fusese zadarnic.

 

 

 

 

 

Figuri de stil

Pag.129

1=

a. Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!=  în antiteză se opun secvențe cu sens contrar, fapte, personaje, idei și se subliniază prin contrast deosebirile existente între modalitățile lor de a fi și de a se manifesta.

b. „Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,/ Braț molatic ca gândirea unui împărat poet.“

„Marmură caldă“ și „ochi de piatră ce scânteie“ oximoron=figură de stil de nivel sintactic care constă în evocarea în aceeași sintagmă a unor însușiri contradictorii, cu efecte surprinzătoare.

c. “Vîjîind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie”=

Aliterație-repetiție consonantică cu efect eufonic,: Eminescu, imită în “Scrisoarea III” şuierul săgeţilor şi lovirea lor în inamic prin repetarea consoanelor v, j, s, ş şi a grupului pl:

2=,,Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.”

= repeterea aceleaşi părţi de vorbire:adverbul,,mereu”//

=,, va plânge apa”=personificare

= la nivel sintactic repetarea aceluiași adverb,,mereu”la începutul și la sfârșitul aceleași unități sintactice sau al aceluiași vers

Figuri de sunet

1=

a.„Argint e pe ape şi aur în aer”= imagini vizuale prin strălucirea apei și aerului prin jocul de lumini de pe suprafața apei cu repetarea vocalelor: ,,a”și,,e”=asonanță; pentru a se obţine un efect muzical, eufonic.

b.,, „Stelele-n cer”=imaginea creată este vizuală, desfăşurată pe verticală, de jos în sus prin aliterație – repetarea consoanelor: ,,l”și asonanță prin repetarea vocalelor,,e”, pentru a se obţine un efect muzical, eufonic.

c.,,Alunece luna”= asonanță prin repetarea vocalelor,,u”și,,e”pentru a se obţine un efect muzical, eufonic; aliterație – repetarea consoanelor:,,l”și,,n”și a grupului,,lun”ce arată o cădere ușoară.

2=aliterație:repetarea consoanelor:,,t,m,n,g,nt,= efect de intensificare sau repetarea unei structuri (expresii sau cuvinte) de cel puțin 2 ori),in aceeași ordine .

,, Toamna sună-n geam frunze de metal,

      Vânt.

    În tăcerea grea, gând și animal,

      Frânt.”

Figuri sintactice:repetiția

1=

a.,, Spre albele ziduri, aleargă — aleargă, Și albele ziduri ... Si albele ziduri, lucesc, — strălucesc!”= mișcarea continuă,  tot mai departe , pe monotonia fundalului, repetițiile dau o notă muzicală,o cadență desăvârșită,vizuală

b.,, Din lumea ultimului cîntec, Purtat pe-a berzelor aripă • Din ţărm în ţărm, , Din ţară-n ţară, Din om în om, Din gură-n gură,”=repetiția ritmul și cadența versurilor,  un procedeu stilistic,și l sintactic,repetiția unei prepoziții și substantiv; intensifică expresia prin mențiunea consecutivă a aceluiași cuvânt și sporește efectul sugestiv al cuvântului insistând asupra lui în diverse ipostaze;

c.,, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag.”=repetiția cuvintelor accentuează fiorul iubirii

d.,, La noi sunt cântece și flori. Și lacrimi multe,multe” ... repetiție multitudinea dar și diversitatea trăirilor :bucurie și durere;

e.,, Se face mai albastru-adâncul, și codrul mai adânc se face, Mai dulce sunetul de fluier, mai leneșă a nopții pace, Mai răcoroasă adierea, mai viu ala stâncilor ecou.”=repetiția unui cuvânt ce are diferite valori morfologice:substantiv,adjectiv;diferite adjective la comparativ de superioritate

pag.130

2=chiasmul-- repetarea încrucișată a segmentelor cu aceleași funcții sintactice sau opunerea a doi termeni, al doilea fiind inversul primului.

a.,,Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde”..=  repetiția și  chiasmul

b.,Toate-s vechi și nouă toate”=antiteză,repetiție

c.,, “Căci toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte.”=repetiție prin schimbarea formei verbului,,a muri”;

FIGURI DE GÂNDIRE ȘI ATITUDINI RETORICE

1==exclamație=

a.,,Oh! sufletul - curat argint de odinioară ." „Oh!” accentuează starea de melancolie, de nostalgie faţa de pierderea sufletului inocent de altădată: „curatul argint de-odinioară”.=exclamație intimă

b.,, Cât de frumoasă te-i gătit , Naturo, tu!”=personificare;exclamație; poetul se adresează naturii ca unei persoane aievea, frumoasă de care se simte îndrăgostit;

c.,, Bătrâne Olt!cu buza arsă. Îţi sărutăm unda căruntă.”=invocație solemnă,adresare directă,personificare;

d.,,O! ce glas de clopot spart și răgușit”=exclamație intimă;personificare înfiorată;

2=

a.,,De ce m-ați dus de lângă voi/De ce m-ați dus de-acasă?”=întrebare reală,dramatică,răspunsul e dificil.

b.,, Câte nu ne povestirăm /Stând alăturea la masă?”=întrebare reală,admirativă,exclamativă,fără răspuns;

c.,,Lăcaş străbun, cu turnul şubţiratec, Mă mai primeşti sub zidurile tale?”=întrebare care ascunde o dorință de a a-și găsi adăpost în credința unui loc;

d.,,Putea-va oare cerul să mă ierte?”=întrebare plină de regrete la care nu se așteaptă răspuns,dar cu speranță;

e.,,  Şi cine s-ar opri să plângă./ O frunză veştedă-n cărare, /Când codrii freamătă alături. /Şi râd în răsărit de soare?”=întrebare falsă,emoționantă,tristă,neliniștită,fără un răspuns;

 

 

GLOBALIZAREA AMENINŢĂ IDENTITATEA NAŢIONALĂ

globalizare = integrarea socio-economica între state
identitate naţională = sentiment de apartenenţă faţă de un stat, definit prin intermediul factorilor sociali, culturali.

Nimic din ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim în prezent nu rămâne neatins de fenomenul globalizării, acest fenomen devenind chiar un simbol al prezentului, un mecanism ireversibil. Este imposibil să putem cuprinde într-o definiție toate resorturile pe care le implică acest fenomen. Se poate spune că globalizarea este „sistemul nou, foarte bine uns şi interconectat“, care a înlocuit „sistemul lent, stabil, ciopârţit al Războiului Rece care dominase politica internaţională începând din 1945“. Prin această „globalizare”, parcă suntem toți „un singur fluviu”, așa cum spune Thomas L. Friedman și toți părem luați de valurile aceleiași ape și duși în aceeași direcție. Toate componentele societății noastre moderne: economia, finanțele, cultura, politica, chiar și religia într-o oarecare măsură, sunt sub mirajul capitalismului liber de piață și profită de oportunitățile acestui tip de societate care a devenit forța centrală a globalizării.

 Ce este globalizarea?  

Prin ce se caracterizează globalizarea? În primul rând prin faptul că a luat ființă în spațiul lumii occidentale şi s-a extins în urma dorinţei ferme şi a deciziei conştient asumate de celelalte ţări de a se conecta la acest sistem în vederea câştigării unor beneficii de pe urma lui. Acest lucru nu presupune însă niște relații deosebit de bune între partenerii aderenți ai globalizării, iar rolul fiecăruia nu este definitiv distribuit, de aici, distingem ca o caracteristică a globalizării constând în mobilitate continuă. Deși se vrea ca globalizarea să genereze oportunități, drepturi depline și egale, nimic nu este declarat ca fiind bătut în cuie și practic nu se declară valori absolute. Oamenii beneficiază de drepturi și libertăți egale, dar în mod diferit cumva, în funcție de teritoriul pe care se află și trebuie să manifeste înțelegere, inițiativă sau destulă deschidere față de semenii lor.

Problema fiecărei națiuni, apărută ca urmare a acestui fenomen al globalizării, este păstrarea identității naționale. Conform Dicționarului explicativ al limbii române acțiunea de „a globaliza” reprezintă fenomenul de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. Ce ar trebui să facem noi, românii? Să ignorăm acest fenomen, să îi ținem piept sau să îl lăsăm să ne învăluie?

 Ce este identitatea națională?

În mod clar, nu putem  ignora fenomenul globalizării dar cu multă înțelepciune, îl putem folosi ca o oportunitate  în privința păstrării identității naționale. „Identitatea naţională a unui popor este un dat istoric, adică o însuşire înnăscută, cuvenită în mod natural unei comunităţi etnice. Ca urmare, aceasta nu se stabileşte la masa tratativelor şi nici nu poate fi atribuită unui popor de către vreo mare putere politică a momentului sau vreo organizaţie cu vocaţie mai mult sau mai puţin universală. Această noţiune fundamentală defineşte un popor o dată pentru totdeauna şi este rezultatul unui proces istoric îndelungat, care are la bază unitatea de limbă, de teritoriu, de viaţă economică, de factură psihică, de cultură şi se manifestă, în esenţă, în conştiinţa originii comune şi sentimentul apartenenţei la o singură naţiune. Naţiunea, cea mai înaltă expresie a identităţii unui popor, a apărut ca formă de comunitate umană istoriceşte necesară în perioada destrămării feudalismului şi apariţiei modului de producţie capitalist.Cu toate că are unele premise etnice şi antropologice, naţiunea este un fenomen preponderent social, rezultat al unei evoluţii istorice îndelungate, în cursul căreia diferite neamuri, popoare şi rase s-au amestecat între ele, dând naştere naţiunii”.

Identitatea naţională este definită prin intermediul culturii și cetățenii simt nevoia să aibă anumite elemente materiale și spirituale, anumite tradiții și obiceiuri prin care să-și definească apartenența la o anumită națiune. În acest fel ia naștere produsul cultural care facilitează această definire a apartenenței naționale. Produsele culturale ajung să fie consumate, în acest proces de globalizare, datorită popularităţii şi accesibilităţii acestora, nu neapărat datorită originilor acestora. Astfel, datorită globalizării am ajuns să consumăm produse tradiționale din țări în care nu am pășit niciodată, avem posibilitatea de a cunoaște obiceiuri și tradiții culturale specifice altor popoare. Asistăm la un fenomen ce implică accesibilitatea la informaţii din alte state iar populaţia ajunge să consume majoritar produse culturale din afară. Acest lucru se întâmplă din două motive principale. În primul rând, anumite ţări mai dezvoltate au avut fonduri pentru a dezvolta industrii de divertisment puternice care monopolizează pieţele ţărilor în curs de dezvoltare prin posibilitatea de a-şi populariza creaţiile prin publicitate. În al doilea rând, există state dominante la nivel global, iar această dominaţie este generată şi de imaginea lor pozitivă şi caracterul universal al culturii lor populare. Din această cauză se poate ajunge la acel fenomen de pierdere a identității naționale, căci oamenii devin doar niște consumatori ai unor diversități, care vor uita poate cărei națiuni aparțin.

 Globalizare vs. identitate națională

Globalizarea și cultura naţională sunt două concepte asupra cărora au fost emise cele mai multe judecăţi, unele contradictorii. După dramaticele consecinţe ale războiului rece și ale autoritarismului ideologic, după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din America și după proaspătul Brexit, asistăm la o redefinire, dacă nu chiar la o reconstrucţie a naţionalului, a naţiunii. Cultura naţională se află într-o relaţie de contextualizare culturală cu ceea ce am numi cultura universală ori mai degrabă globală. „Globalizarea și cultura naţională” nu este doar o expresie, ci reprezintă o dilemă. Pe de o parte, procesul de globalizare, văzut atât ca proces natural, cât si ca proces dirijat, iar pe de altă parte, avem reacţia de răspuns a universului cultural, mai bine spus a patrimoniului cultural al fiecărei naţiuni. Globalizarea include exportul și impunerea modelelor culturale și socio-economice occidentale, fiind definită ca o situaţie nouă, de construcţie a unui sistem planetar caracterizat printr-o enormă capacitate de comunicare și schimburi informaţionale la scară globală. Dar cum ar putea afecta globalizarea cultura naţională română? Unii susţin că fenomenul globalizării are ca efect diversificarea culturilor naţionale, alţii – în special, francezii – susţin contrariul. Se observă tendința culturilor dominante să se impună asupra celorlalte, tendință ce conduce către o omogenizare culturală. Bineînțeles că gradul de intensitate al acestei omogenizări îl reprezintă puterea economică a fiecărui stat în parte și nicidecum valoarea culturii în sine. Dacă globalizarea este tratată doar ca proces direcționat decis doar de societățile care dețin puterea economică, atunci omogenizarea culturilor va avea un efect negative de aglutinare a diferențelor care sunt, în fond, elementele definitorii ale identității naționale. Sistemul de standardizare culturală și comportamentală specific globalizării este promovat, printre altele, și prin intermediul Internetului, al televiziunii și al spoturilor publicitare. Cultura de masă, în cea mai mare parte de provenienţă americană, având ca simboluri Mc Donald`s-uri, Coca-Cola, muzica pop, filme, divertisment – capătă dimensiuni planetare, devenind o subcultură a tuturor pământenilor – cel mai adesea criticată, dar îmbrăţişată fără rezerve mai ales de generaţiile tinere. Imaginea culturală americană este probabil cel mai vândut produs cultural contemporan. Comunicarea se produce azi aproape instantaneu, deoarece într-o lume virtuală spaţiul și timpul nu mai sunt bariere reale. Impactul extraordinar la nivelul generaţiilor tinere ne determină să afirmăm că nu putem ignora sau neglija importanţa educaţiei care să cultive specificul naţional. Cultura de origine americană poate fi integrată în cultura noastră naţională, dar limba, tradiţiile și cultura română rămân definitorii pentru identitatea culturală proprie.

  Concluzie

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit si analizat în mod diferit de către cei ce și-au asumat acest risc sau această răspundere. Cel mai mare pericol pe care îl implică acest fenomen ar fi dezumanizarea unora care s-ar lăsa înghițiți de acest fluviu. Lumea globalizată se confruntă cu numeroase probleme cum ar fi: îndoctrinarea de către televiziuni, bombardarea informațională, de cele mai multe ori contradictorie, dependența de internet și rețele de socializare, criza generală a sensurilor vieții, barbarizarea societății viitorului. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru producție și consum, golit de cultură, politică, sens, conștiința, religie. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluția umanității sau „ultimul om” anunțat de A. Kojeve in 1947 si F. Fukuyama în 1992.

În concluzie, nu ne putem exclude din acest fenomen, dar ar trebui să îi valorificăm oportunitățile și avantajele: reducerea costurilor de producţie datorită economiei de scară; accelerarea tranzacţiilor, a schimburilor – fax, Internet, etc; creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice; extinderea puternică a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale; creşterea eficienţei întregii activităţi economice la nivel planetar ca urmare a mişcării libere a capitalurilor, investiţiilor, tehnologiilor şi forţei de muncă spre domeniile şi zonele mai profitabile; redifinirea cetăţeniei – o nouă dimensiune a cetăţeniei îşi face apariţia, care este denumită cetăţenie globală; creşterea mobilităţii şi comunicaţii mai rapide – a devenit mult mai uşor să călătoreşti de la o ţară la alta sau să comunici cu oameni din întreaga lume; deschiderea treptată a graniţelor – ar trebui să faciliteze dezvoltarea şi aplicarea sistemelor juridice regionale şi transnaţionale de protecţie a drepturilor omului. Însă nu trebuie să uităm de efectele negative ale acestui fenomen, căruia ar trebui să-i ocolim capcanele și să-i evităm efectele negative: desfiinţarea naţiunii şi a statului naţional; reducerea locurilor de muncă în ţările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivităţii muncii; specializarea unor state în activităţi de producţie generatoare de poluare şi care necesită un consum mare de muncă, materii prime şi energie; adâncirea decalajelor economice; pericolele privind desfiinţarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieţii economice, inclusiv a unor state, distrugerea politică/distrugerea statului – naţiunea îşi goleşte politica de substanţa sa, sunt multe amenințări la adresa mediului, distrugerea culturilor naționale sau reducerea lor la folclor; reducerea suveranității statelor căci guvernele au din ce în ce mai puţin control asupra deciziilor cheie; dezvoltarea spionajului industrial; insecuritatea economică şi financiară, crize economice şi extinse datorită legăturilor dintre pieţe, amenințarea mediului de industrie şi de exploatărea iraţională a resurselor naturale. Trebuie să avem grijă ca în drumul nostru pentru valorizarea principiilor acestui fenomen, să nu uităm de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea putând deveni un agent al sfârșitului civilizației umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

Globalizarea reduce impactul culturii naţionale
Indenitatea naţională este definită prin intermediul culturii. Oamenii au nevoie de elemente materiale, palapabile, pentru a îşi defini apartenenţa la o anumită naţiune. Produsele culturale facilitează acest proces[1]. Produsele culturale sunt în schimb consumate în prinicipal datorită popularităţii şi accesibilităţii acestora, nu neapărat datorită originilor acestora. Astfel, în urma globalizării, ce implică accesibilitatea la informaţii din alte state, populaţia ajunge să consume majoritar produse culturale din alte state. Acest lucru se întâmplă din două principale motive. În primul rând, anumite ţări mai dezvoltate au avut fonduri pentru a dezvolta industrii de divertisment puternice care monopolizează pieţele ţărilor în curs de dezvoltare prin posibilitatea de a-şi populariza creaţiile prin publicitate. În al doilea rând, există state dominante la nivel global, iar această dominaţie este generată şi de imaginea lor pozitivă şi caracterul universal al culturii lor populare. Un bun exemplu este importul de valori culturale din SUA în estul Europei, după finalul Războiului Rece.

Globalizarea reduce dependenţa cetăţenilor faţă de stat
Identitatea naţională este generată şi de dependenţă pe care cetăţenii o au faţă de stat. Cetăţenii unui stat se identifică cu conceptul abstract de ‘natiune’ fiindcă sunt dependeti de acea comunitate. Globalizarea implică migraţie, reducerea importanţei statelor în faţa organizaţiilor internaţionale (ONU, UE), dezvoltarea unei economii transfrontaliere. Acest lucru face ca anumiţi cetăţeni să nu mai fie dependenţi de propriul stat şi să aibă o viziune mai cosmopolită. Un cetăţean ce emigrează nu mai este dependent de structurile economice ale statului orginar şi implict nu se mai idenitifca drept un cetăţean al unui stat, ci drept un individ în general, cu un set de valori universal. Acest tip de tranziţie poate fi observat în retorică UE, în care identitatea naţională a cetăţenilor este parţial înlocuită cu un conept universal de ‘cetatean european.

 

 

 

 

 

Limbajul evaluativ ca tehnică retorică

O altă tehnică retorică întâlnită în mod obișnuit în argumentare este utilizarea limbajului evaluativ pentru a influența audiența pentru a accepta concluzia pe care o susține. Limbajul evaluativ poate fi pus în contrast cu un limbaj descriptiv. În timp ce limbajul descriptiv descrie pur și simplu o stare de fapt, fără a judeca (pozitiv sau negativ) asupra acelei stări de lucruri, limbajul evaluativ este folosit pentru a expune un fel de judecată, pozitivă sau negativă, asupra a ceva. Contrastați următoarele două afirmații:

Bob este înalt.

Bob este bun.

„Înalt” este un termen descriptiv, deoarece a fi înalt nu este, în sine, nici un lucru bun, nici rău. Mai degrabă, este un termen pur descriptiv care nu expune niciun fel de judecată, pozitivă sau negativă, asupra faptului că Bob este înalt. În schimb, „bun” este un termen pur evaluativ, ceea ce înseamnă că singurul lucru pe care îl face cuvântul este să facă o evaluare (în acest caz, o evaluare pozitivă) și nu conține niciun conținut descriptiv. „Bine”, „rău”, „corect” și „greșit” sunt exemple de termeni pur evaluativi. Un tip mai interesant de termen este unul care este parțial descriptiv și parțial evaluativ. De exemplu:

Bob e băgăcios.

„Băgăcios” este un termen evaluativ negativ, deoarece a numi pe cineva băgăcios înseamnă a face o evaluare negativă a acestuia – sau cel puțin a acelui aspect al acestuia. Dar implică, de asemenea, un conținut descriptiv, cum ar fi faptul că Bob este curios despre treburile altora. Am putea redescrie problema cu Bob folosind un limbaj pur descriptiv:

Bob este foarte curios despre treburile altora.

Observați că, în timp ce sintagma „foarte curios despre treburile altora” surprinde sensul descriptiv al lui „băgăcios”, nu surprinde sensul evaluativ al lui „băgăcios”, deoarece nu poartă cu sine conotația negativă pe care o conține „băgăcios”.

Limbajul evaluativ este răspândit în societatea noastră, poate mai ales în discursul politic. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece folosind un limbaj evaluativ pentru a descrie anumite persoane, acțiuni sau evenimente, putem influența modul în care oamenii înțeleg și interpretează lumea. Dacă puteți determina o persoană să se gândească la cineva sau la o anumită stare de lucruri în termeni evaluativi pozitivi sau negativi, sunt șanse să puteți influența evaluarea acelei persoane sau a stării de lucruri. Aceasta este una dintre utilizările retorice ale limbajului evaluativ. Comparați, de exemplu,

Bob este un rebel.

Bob este un luptător pentru libertate.

În timp ce „rebel” tinde să fie un termen evaluativ negativ, „luptător pentru libertate” tinde să fie un termen evaluativ pozitiv. Ambele cuvinte, totuși, au același conținut descriptiv, și anume că Bob este cineva care a activat în rezistența armată față de un guvern existent. Diferența este că, în timp ce „rebel” face o evaluare negativă, „luptător pentru libertate” face o evaluare pozitivă. Tabelul 3 de mai jos oferă o eșantionare mică a unor termeni evaluativi.

frumos	periculos	risipitor	șmecher	drăguţ
crimă	prudent	curajos	timid	băgăcios
neglijent	inteligent	capabil	nebun	scurt

Limbajele conțin un mecanism interesant pentru a transforma termenii evaluați pozitiv în termeni evaluați negativ. Tot ce trebuie să faceți este să puneți cuvântul „prea” înaintea unui termen de evaluare pozitivă și, dintr-o dată, va lua o conotație negativă. Comparați următoarele:

John este sincer.

John este prea sincer.

În timp ce „sincer” este un termen evaluativ pozitiv, „prea sincer” este un termen evaluativ negativ. Când cineva îl descrie pe John drept „prea sincer”, ne putem imagina cu ușurință că acea persoană continuă să descrie modul în care sinceritatea lui John este de fapt o răspundere sau o trăsătură negativă. Nu este la fel atunci când este pur și simplu descris drept sincer. Deoarece cuvântul „prea” indică un exces și a spune că ceva este în exces înseamnă a face o critică, putem vedea de ce cuvântul „prea” schimbă valența unei evaluări de la pozitiv la negativ.

La fel ca asigurarea și reducerea, utilizarea unui limbaj evaluativ pentru a încerca să influențeze audiența este o tehnică retorică. Ca atare, este mai preocupată de persuasiunea non-rațională decât de motivare. Convingerea non-rațională este omniprezentă în societatea noastră de astăzi, nu în ultimul rând, deoarece publicitatea este omniprezentă, iar publicitatea astăzi folosește aproape întotdeauna convingerea non-rațională. Gândiți-vă la ultima dată când ați văzut câteva dovezi comerciale prezente de ce ar trebui să le cumpărați produsul (adică niciodată!) și veți realiza cât de omniprezent este acest tip de retorică. Filosofia are o relație complicată cu retorica – o relație care se întinde până în Grecia Antică. Socrate nu-i plăcea pe aceia, precum sofiștii, care promiteau să-i învețe pe oameni cum să convingă în mod eficient pe cineva de ceva, indiferent dacă acel lucru era adevărat. Deși unii oameni ar putea susține că nu există nicio diferență esențială între motivarea acceptării unei concluzii și încercarea de a convinge prin orice mijloace, majoritatea filozofilor cred altfel. Dacă definim retorica drept arta persuasiunii, atunci deși argumentarea este un fel de retorică (întrucât este un mod de a convinge), nu toată retorica este argumentare. Diferența esențială, așa cum s-a sugerat deja, este că argumentarea încearcă să convingă motivând, în timp ce retorica încearcă să convingă prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace non-raționale. Dacă îți spun iar și iar (în moduri creative și subliminale) să bei berea x pentru că berea x este cea mai bună bere, atunci te pot face să crezi că berea x este cea mai bună bere, dar nu ți-am dat un argument potrivit căruia berea x este cea mai bună bere. Gândindu-ne rațional, simplul fapt că ți-am spus de multe ori că berea x este cea mai bună bere nu îți oferă motive întemeiate să crezi că berea x este de fapt cea mai bună bere.

Dispozitivele retorice cercetate până acum – în special asigurarea, reducerea și utilizarea limbajului evaluativ – pot fi modalități eficiente de a convinge oamenii, dar nu sunt același lucru cu oferirea unui argument. Și dacă încercăm să le vedem ca argumente, acestea se dovedesc a fi de obicei argumente destul de slabe. Unul dintre multele lucruri pe care psihologii le studiază este modul în care suntem convinși să credem sau să facem lucrurile. Ca știință empirică, psihologia încearcă să descrie și să explice modul în care lucrurile sunt, în acest caz, procesele care ne determină să credem sau să acționăm așa cum facem noi. Logica, în schimb, nu este o știință empirică. Logica nu încearcă să ne spună cum gândim, ci ce este gândirea bună și, astfel, cum ar trebui să gândim. Studiul logicii este studiul naturii argumentelor și, mai important, a ceea ce distinge un argument bun de unul rău. „Bun” și „rău” sunt ceea ce filozofii numesc concepte normative, deoarece implică standarde de evaluare. Deoarece logica se referă la ceea ce face din ceva un argument bun, logica este uneori denumită o știință normativă. Standardul cheie al evaluării argumentelor pe care l-am văzut până acum este cel al validității. Alte „științe normative” includ etica (studiul a ceea ce este o viață bună și modul în care ar trebui să trăim) și epistemologia (studiul a ceea ce avem motive întemeiate să credem).

 

,,DĂNILĂ PREPELEAC”de Ion Creangă---basm cult

Ingeniozitatea în fața adversității

Deși Dănilă este prezentat adesea ca un om simplu și chiar prost, el demonstrează o ingeniozitate surprinzătoare atunci când se confruntă cu situații dificile sau cu personaje care încearcă să îl înșele. Fie că este vorba de dracul, de boier sau de alte provocări, Dănilă găsește modalități neașteptate de a-și rezolva problemele.

Satira socială din Dănilă Prepeleac

Prin aventurile lui Dănilă, Creangă satirizează viciile și ipocrizia societății sale. Fie că este vorba de boierii aroganți, de preoți sau de draci, autorul folosește umorul pentru a critica moravurile vremii și pentru a scoate în evidență absurditățile comportamentului uman.

Confruntarea dintre lumea reală și cea supranaturală

În povestea sa, Dănilă se confruntă adesea cu elemente ale lumii supranaturale, cum ar fi dracii. Aceste confruntări pun în contrast credințele populare și realitatea, evidențiind în același timp ingeniozitatea și istețimea țăranului în fața forțelor care îl depășesc.

“Dănilă Prepeleac” este o reflecție asupra naturii umane, a ingeniozității și a modului în care oamenii simpli pot naviga într-o lume plină de capcane și provocări, folosindu-se de umor și viclenie pentru a triumfa în fața adversității.

Personajele din “Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă

“Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă este o poveste plină de umor și înțelepciune populară, în care personajele încapsulează trăsături umane universale, prezentate într-un mod caracteristic stilului lui Creangă. Fiecare personaj contribuie la dezvoltarea temelor de istețime, curaj și viclenie:

Dănilă Prepeleac – Protagonistul poveștii, Dănilă este un personaj isteț și plin de umor, cunoscut pentru abilitatea sa de a se descurca în situații dificile. El reprezintă tipul popular al omului sărac, dar ingenios, care își folosește inteligența și șiretenia pentru a depăși obstacolele vieții.

Diavolii – Personaje negative ale poveștii, diavolii sunt înșelați de Dănilă în mai multe rânduri. Ei reprezintă obstacolele și ispitele, dar, în mod ironic, sunt prezentati ca fiind mai puțin inteligenți decât Dănilă. Prin interacțiunea lor cu Dănilă, Creangă satirizează fricile și superstițiile umane.

Soția lui Dănilă – Deși nu este un personaj central, soția lui Dănilă contribuie la dezvoltarea caracterului său, fiind o prezență constantă care reflectă viața de familie tradițională.

Alți locuitori ai satului – Personaje secundare care completează universul rural al poveștii. Ei reprezintă comunitatea și adesea sunt martori sau participanți la isprăvile lui Dănilă.

Personajele din “Dănilă Prepeleac” sunt create cu umor și afecțiune, ilustrând abilitatea omului simplu de a se descurca în fața dificultăților, folosindu-și inteligența și spiritul ager.

 Povestea este un exemplu clasic al talentului lui Ion Creangă de a transforma situațiile cotidiene în lecții morale pline de haz.

DĂNILĂ PREPELEAC DE ION CREANGĂ

ESEU BASM CULT

1 - încadrarea în epocă

Ion Creangă., autor cu o semnificativă activitate literară în perioada clasică, fiind contemporan cu Mihai Eminescu, loan Slavici şi I. L. Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai poporului nostru, reprezentativ pentru spiritualitatea ancestrală românească. Operei sale capitale, scrierea memorialistică „Amintiri din copilărie", i se adaugă basmele culte, care proiectează in fabulos lumea ţărănească apropiată de sufietul său intr-o manieră originală de exprimare.

2 - definirea speciei literare

Basmul cult este o specie a genului epic in proză cu numeroase personaje ridicate la rangul de simbol, in care se prezintă confruntarea dintre bine şi rău, soluţionată, de regulă, printr-un final fericit. Elementul fabulos, supranatural este acceptat, prin convenţie, ca aparţinând sferei firescului, indicii spaţiali şi temporali sunt vagi, generalizând întâmplările relatate, iar acţiunea urmăreşte o schemă prestabilită.

 - apariție

Basmul cult „Dănilă Prepeleac" este publicat la 1 martie 1876 în revista „Convorbiri literare". El respectă, ca ansamblu, structura speciei literare epice, totuşi elementele de originalitate sunt poate mai evidente decât în alte basme scrise de Creangă, constituindu-se astfel ca o scriere atipică.

3 - construcția subiectului

Subiectul basmului porneşte de la o situaţie de echilibru: un om înstărit este agasat de faptul că mereu trebuie să-şi ajute fratele sărac, cu diverse obiecte din gospodărie, pentru că acesta din urmă se află la limita subzistenţei. Intervenţia soţiei celui bogat in defavoarea fratelui îl determină pe soţ să renunţe la a-şi mai ajuta fratele, propunându-i să  se descurce singur. Protagonistul basmului se vede astfel nevoit să întreprindă o serie de actiuni, să se confrunte cu propria fire şi chiar cu forţe supranaturale, dracii, spre a-şi găsi echilibrul financiar de care are nevoie.

4 - semnificația titlului

Titlul basmului reproduce numele personajului principal, completat de porecla dată de consăteni, Prepeleac. Aceasta, desemnează un par cu braţe înfipt în pământ, utilizat drept suport pentru atârnatul oalelor; conotaţia ei insă, conduce la date esenţiale despre personaj, dezvăluindu-i condiţia materială precară care derivă din lipsa lui de iniţiativă.

5 – enunțarea temei

În cel mai original mod se dezvoltă tema operei epice, anume confruntarea dintre bine şi rău, care cunoaşte două coordonate: una concretă, între eroul central, Dănilă şi personajele negative, dracii, şi una deductibilă, între isteţime şi prostie, in cadrul aceleiaşi personalităţi, cea a lui Dănilă.

Putem afirma chiar că, pe parcursul acţiunii, Dănilă trece printr-un proces de maturizare sub aspectul utilizării in propriul folos a capacităţilor intelectuale superioare. Din leneş şi credul, el devine o fire practică, acţionând in vederea intreţinerii propriei familii.

6 - motive specifice

Motivele prezente in basm, care particularizează tema sunt: fratele sărac, fratele bogat, prostia, călătoria, schimbul păgubos, dracul, propele, înavuţirea.

7 - perspectiva narativă

Acţiunea este relatată la persoana a III-a, de către un narator a cărui perspectivă narativă obiectivă este completată de multiple comentarii subiective. 

Instanțele comunicării

Discursul narativ îmbină original cele trei moduri de expunere. Naraţiunea are cea mai mare pondere în ţesătura epică, redând prin frecvenţa verbului, înaintarea acțiunii.

Aceasta este completată de dialog, care are, la Creangă, dublu rol, ca în operele dramatice: -dezvoltarea acţiunii şi a personajelor prin detalii specifice, care le caracterizează. Descrierea are o pondere destul de redusă. (în basm, reducându-se la evidenţierea unor amănunte semnificative, în special in ceea ce priveşte personajele.)

8 - construcția subiectului

Construcţia subiectului se bazează pe un fir narativ simplu. Dănilă este sărac şi, pentru că fratele său înstărit, certat de soţie, nu mai  e de acord să-l ajute, îl sfătuieşte să vândă singura sa avere, doi boi mari şi frumoşi, pentru a-şi lua un car şi boi mai ieftini. Dănilă porneşte către târg, dar, în urma unor schimburi total dezavantajoase, rămâne cu pungă goală. Dovedindu-şi sieşi şi fratelui că nu este capabil de nimic bun, după ce face şi alte pagube în gospodăria acestuia, pleacă în lume, hotărât să se călugărească, dar se întâlneşte cu dracii. Se dovedeşte abil şi inteligent şi, păcălindu-i pe aceştia, reuşeşte să pună mâna pe o comoară care le aparţinea, de care Dănilă se poate folosi pentru a asigura, în continuare, traiul zilnic al familiei sale numeroase.

Universul ficţional se desfăşoară intre două formule specifice speciei literare.

9 - semnificația incipitului

Incipitul debutează cu o formulă iniţială, menită, să introducă cititorul în lumea imaginației:

 „Era odată intr-un sat doi frați..." sugerează o realitate repetabilă în oricare mediu ţărănesc, în satul moldovelesc arhaic. Timpul rămâne nedeterminat, pe când spaţiul face referire la mediul rural familiar lui Creangă.

10 - semnificația finalului

Formula finală, atipică şi parţială, închide o ficţiune,fantezie repetabilă oricând ca realitate: „a mâncat, a băut şi s-a desfătat până la adânci bătrânţi."; aceasta păstrează însă rolul din basmele populare, anume părăsirea universului fantastic de către cititor.

11 – acțiunea

Acţiunea basmului este lineară, alcătuită fiind din secvenţe înlănţuite.

Ea debutează cu antiteza puternică dintre doi fraţi, cu o situaţie materială şi familială total diferită: „Erau odată intr-un sat doi fraţi, şi amândoi erau insuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. lară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii!". Antiteza se extinde şi la prezentarea soţiilor: cea săracă este „muncitoare şi bună la inimă", iar cealaltă - „o femeie pestriţă la maţe şi zgârcită".

Personajele prezentate sumar încă de la inceput sunt foarte diferite fară de cele din basmul popular.

Dănilă Prepeleac nu are nici pe departe trăsăturile corespondentului său exemplar, Făt-Frumos. În prima parte a scrierii dă dovadă de o capacitate intelectuală redusă, fiind un erou „pe dos".

12 - elemente de structură

Basmul este structurat în două părţi, marcând cele două călătorii ale protagonstului si delimitând două planuri narative: real şi fabulos.

Prima parte

Partea întâi prezintă călătoria păguboasă a lui Danilă, dornic de a-şi schimba destinul în situaţia in care fratele se hotărăşte să nu-l mai împrumute cu cele folositoare într-o gospodărie. Sătul de discuţiile din familie (cu soţia cea rea), fratele înstărit îl stătuieşte pe acesta meargă la târg să schimbe singura sa avuţie, boii cei frumoși pe un car şi alţi boi mai mici. Dănilă se dovedeşte a fi lipsit total de inițiativă și acceptă sfatul chiar cu entuziasm. Călătoria sa are o latură inițiatică deoarece prostia de care dovadă personajul are menirea de a-l pune pe gânduri pentru remediere.

El e ste tipul de om delăsător: „Omul nostru era un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă, și toate trebile câte le făcea, le făcea pe dos"; pleacă la târg când acesta era deja „pe sfârşite", dovedind lipsă de responsabilitate, dar şi lene. Încă de pe drum, întreprinde numeroase schimburi dezavantajoase, fiind de o naivitate extremă. Astfel, dă boii pe un car, care „mergea singur la vale", dar observă că, la deal, trebuie depună efort să-l tragă şi, din comoditate, îl schimbă pe o capră, aceasta este îndărătnică şi Dănilă o dă pe un gânsac, care, fiind prea gălăgios, este schimbat pe o pungă „cu baiere lungi, de pus la gât", atunci când personajul deja ajunsese la iarmaroc.

Aflat în situaţia dramatică de a se întoarce la familia sa doar cu o pungă goală, Dănilă începe să realizeze că a greşit şi are mustrări de conştiinţă, pe care le rezolvă fără ezitare formulând o scuză cu sursa în credinţa populară: „dar parcă dracul mi-a luat minţile!". Invocarea prin învinuire a forţelor răului anticipează experienţa miraculoasă din partea a doua a basmului.

Deşi îl cataloghează drept „mare nătărău", fratele, dovedind „sângele apă nu se face", îi mai împrumută, pentru ultima oară, carul cu boi pentru ca Dănilă să aduca familiei sale numeroase, lemne de foc din pădure. Comoditatea îl impinge de aceasă dată la cea mai gravă faptă de până acum: ajuns in pădure, taie un copac care ar trebuit să cadă exact în car, ca nu se mai obosească să-l care. Evident acesta sfărâmă carul şi ucide animalele.

Aflând că trebuie să dea şi iapa, intrucât, susţine Dănilă, boii s-au împotmolit Într-un oc mlăştinos, fratele atinge limita exasperării, spunându-i că mai bine ar fi fost dacă se călugărea. Această secvenţă narativă face trecerea către cel de-al doilea plan, reliefând intrarea în fabulos. Dănilă nu găseşte altă soluţie decât  să plece în lume, după ce fură de la fratele său iapa şi o secure, mărind paguba pe care i-o pricinuise.

Partea a doua

Partea a doua debutează cu dorinţa lui Dănilă de a construi o mănăstire pentru a delimita spaţiul călugăriei sale, pe o pajişte, lângă un heleşteu. Fericit că îşi aflase menirea, sugerată tot de frate, personajul dă dovadă de multă naivitate, găsind un loc pe îl considera prielnic. Dar cum norocul îl ocoleşte de fiecare dată, încalcă un teribriu stăpânit de forţe malefice, o zonă liminală dintre lumea terestră şi ţinutul demonic, heleşteul unde locuiau dracii. Intervine, astfel, în basm, miraculosul, integrat spaţiului real. La apariţia unui reprezentant al acestui tărâm, Dănilă reacţioriează cu dezinvoltură, fiind hotărât să nu renunţe la idealul său. Pentru prima oară, ia o decizie în nume propriu, convins fiind că şi-a găsit menirea. Sfătuindu-se cu mai marele dracilor, solul de pe lumea cealaltă oferă eroului „un burduf de bivol plin cu bani", iar Dănilă ajunge la concluzia că iubeşte mai mult bunurile materiale decât chemarea spirituală.. Dar lăcomia şi zgârcenia lui Scaraoţchi, care se putea folosi de acea avere pentru dobândirea multor suflete, împiedică să facă trocul.

Forţele malefice se hotărăsc astfel să-l supună unor probe, sperând să îl înfrângă și să rămână şi cu locul, şi cu banii. Având experienţa unor gesturi necugetate din trecutul apropiat, care au avut consecinţe nefaste prin lipsa lui de judecată, își dovedește de această dată gândirea corectă,păcălind dracii, naivi in raport cu viaţa reală reprezentată de urrnătoareleîncercări: înconjuratul iazului, întrecerea la alergat, trânta, chiuitul, aruncarea buzduganului, blestemul.

 În structura basmului sunt introduse ajutoarele, fără de care eroul nu ar reuşit să păcălească dracii: iapa, iepurele, ursul. De remarcat este faptul că ele nu depun un efort în a-l ajuta, ca în alte basme, ci se comportă cât se poate de firesc, Dănilă fiind cel care le atribuie semnificaţii deosebite, pentru a păcăli dracii. Prin acţiunile sale, protagonistul este reabilitat de către narator, dracii, deşi reprezintă un tărâm fabulos şi ar trebui să deţină puteri supranaturle, nu uzează de ele, dovedindu-se inferiori lui Dănilă ca isteţime, comportându-se umanizat, fiind foarte fricoşi.

Pe parcursul ultimei probe, Dănilă își pierde vederea unui ochi, semn că orice confruntare presupune sacrificii, dar şi beneficii prin accentuarea capacitătilor sale de a discerne esenţa lucrurilor.

Pentru a depăşi proba finală, Dănilă se reîntoarce la familia sa, rugându-i pe toți să-l ajute să-l blesteme pe drac, care îi cărase banii până în sat. Cu toţii reuşesc să-l îndepărteze pe necurat, dovedind unitate in lupta cu forţele răului. Călătoria iniţiatică se încheie astfel cu victoria spirituală a eroului in confruntarea cu lumea de dincolo, recompensată cu o considerabilă avere dobândită prin efortul personal al celui care, văzând consecinţele negative ale prostiei sale, se îndreaptă şi devine înţelept.

13 - construcția personajului

Construcţia personajului principai al basmului cunoaşte douâ ipostaze,: ipostaza profană și cea sacră.

Din punct de vedere profan, real,Dănilă este un om anapoda, fără noroc şi iniţiativă, dovedind chiar prostie dusă la extrem. Ipostaza religioasă  reprezintă o descoperire,un adevăr, personajul de transformă. Simbolistica „prepeleacului", singurul obiect din gospodărie făcut prin strădania sa, poate fi interpretată ca o axăa vieții, în legătură cu semnul crucii cu care îşi marchează teritorul mânăstirii,loc sacru al călugăriei, (în partea a doua a basmului)situat chiar într-un spaţiual răului, pentru a-l purifica. Dănilă devine inteligent prin trezirea din interiorul lui în urma unor experienţe nefericite.

   În prima parte a basmului, Dănilă Prepeleac este omul obişnuit, urmărit permanent de ghinion şi sărac. Nu are trăsături excepţionale, nu este nici pe departe un Făt-Frumos şi nici nu face o călătorie, pentru a-şi găsi aleasa inimii, pentru că era deja însurat, ceea ce demonstrează că singurul scop este întreţinerea familiei numeroasă.

                  Modalități de caracterizare

El este caracterizat in mod direct de către narator chiar de la începutul scrierii, ca fiind „leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi", „un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă", pe care nenorocul îl urmăreşte la tot pasul şi îl determină să renunţe la orice iniţiativă practică.

             Motivul călătoriei

Călătoria nu este aleasă de personaj, ci este o consecinţă a situației-limită în care î| pune fratele său înstărit, aflat în antiteză cu Dănilă care, nedorind să îl susţină material, îl trimite să facă o acţiune simplă. Personajul înțelege propunerea şi face întocmai, dar călătoria păguboasă dezvăluie noi trăsături ale sale: comoditatea, atunci când se duce la târg când acesta este pe sfârşite sau atunci când nu vrea să tragă, la deal, carul achiziţionat, naivitate, când face schimburile, prostie, când, dintr-o pereche de boi frumoşi, rămâne cu o pungă goală. Faptele sale grave îl caracterizează în mod indirect.

   Atitudinea sa faţă de greşelile fâcute este autoironică: „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o", „Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză nu-i bărbânţă.". Mustrările de conștiinţă sunt aparent inutile, mai ales că se resemnează repede, dând vina pe forţele necurate.

   În esenţă, acest fapt anticipează evenimentele neaşteptate din partea a doua, dar dezvăluie şi o latură profund optimista a personajului. Fratele său, auzindu-i isprăviile, îl caracterizeazâ direct prin apelativul „mare nătărău", dar priveşte cu îngduinţă.

   Punctul maxim al lipsei de logică şi al comodităţii personajului, soldat cu pagube ireparabile, este drumul în pădure, acolo unde pune carul şi boii sub copac, după care îl taie, ca să nu se obosească să il mai care.

   Nevoile, în care însuşi se adâncise,îl  imping la furt, păgubindu-l din nou pe frate de o iapă şi o secure. Este evident astfel că nu conştientizează deloc menirea sacră pe care i-o sugerează fratele. De altfel, când dracîi oferă bani, renunţă cu mare ușurință la a se călugări, doar că aceştia se răzgândesc repede. Cu toate acestea, se poate spune că forţele binelui îl aleseseră, pe el, împingându-l la rău, pentru a se reablita la final.

Probele la care este supus

   Dănilă se dovedeşte superior dracilor, reprezentanţi ai forţelor supranaturale.

Prima probă, înconjuratul iazului, Dănilă demonstrează inventivitate şi isteţime. 

Cea de-a doua probă îi pune pe draci în postura de a se confrunta cu iepurele, „presupusul" „copil cel mic" al lui Dănilă,considerat un alergător performant, nu poate fi invins de drac. Dănilă este ironic faţă de adversarul său care este la fel de naiv cum fusese el cândva.

Proba forţei fizice este şi ea de netrecut de către drac, Dănilă inventând, tot prin vicleşug, un adversar foarte puternic, ursul, presupusul său ,unchi".

Chiuitul atinge punctul maxim,fiindcă Dănilă e mai abil decât el: îl leagă la ochi şi la urechi şi îl loveşte puternic, în cap, cu un ciomag.

 În fața celui de-al treilea drac Dănilă îşi păstrează stăpânirea de sine şi continuă să răspundă provocărilor, trecând, cu isteţime proba aruncării buzduganului, invocând un grad de rudenie cu reprezentanţii unei alte lumi.

Ultima probă, blestemele crâncene, creează in mintea lui Dănilă o altă poveste pentru a se sustrage; întocmai ca Păcală, el invocă motivul păstrării în spaţiul propriei case a „blăstămurilor părinteşti". Dându-şi seama că dracul nu glumeşte, doarece în urma blestemelor sale grave „pocneşte lui Dănilă un ochi în cap", încât acesta „crapă de durere", apelează la unitatea familiei sale pentru a se salva. Naratorul are o atitudine compătimitoare în ceea ce priveşte suferinţa fizică a personajului, fiind ironic: „Săracul Prepeleac! Se vede că i-a fost scris tot el să răsplătească şi păcatele iepei frăţine-său, a caprei, a gânsacului logodit, şi ale boilor ucişi in pădure.". Totuşi îndură cu stoicism suferinţa, dovedind stăpânire de sine şi ambiţie de a câştiga dificila confruntare. Se foloște de drac să-i care banii până acasă şi, cu ajutorul familiei, îl alungă, prin isteţime şi vicleşug, rămânând astfel cu averea dracilor.

14 Relația cu celelalte personaje

În ceea ce priveşte relaţia lui Dănilă cu celelalte personaje, reprezentativă este întâlnirea lui cu dracii. Lupta dintre ei simbolizează confruntarea dintre real şi fabulos. 

Un ţăran inteligent, viclean, ambiţios, creativ este prezentat în antiteză, cu forţele răului caracterizate de naivitate, frică, laşitate. Deşi deţin puteri supranaturale - dracul care căra banii până la casa lui Dănilă, poate zbura „iute ca gândul" - nu le folosesc atunci când ar fi nevoie de ele, fiind profund umanizaţi. Gesturile, comportamentul şi limbajul dracilor trădează apropierea de lumea oamenilor. Spațiul lor este, de altfel, integrat planului terestru, cu care au multiple tangenţe. Dănilă se dovedeşte a fi mult mai abil decât ei, speculându-le naivitatea, dar şi lipsa de experienţă, privind  activităţile specific umane

15 arta narativă

În ceea ce priveşte arta narativă a lui Creangă, importantă este exprimarea populară, dominată de regionalisme, expresii populare, ziceri, interjecţii, exclamații, locuțiuni:, „nechitit", „păreche", „a face treampa", „a şugui", „bărbânță", „Aho!", „Mă!", „Măi! măi! măi!, „măl!", „laca", „sângele apă nu se face", : „Hărți!", „scârți!", „la vale cu proptele şi la deal cu opintele" etc.

Umorul, oralitatea

O altă notă de unicitate a stilului său o constituie umorul inconfundabil, care merge de la ironie şi până la tratarea comică a situaţiilor dramatice. Astfel în prima parte, el derivă din acţiunile lui Dănilă pline de prostie :„Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur.”În a doua parte - din maniera savuroasă în care el discută cu dracii :„Măi, Michiduță! doar eu te credeam mai tare decât eşti! Aşa-i că tu ai luat iapa in spate? Însă eu ți-oi lua-o numai între picioare..." Ironia naratorului şi autoironia lui Dănilă completează nota de originalitate formală a basmului.

Viziunea despre lume reflectată ân basmul „Dănilă Prepeleac" dezvăluie aspecte din viaţa reală, privită din perspectivă umoristică, în maniera specifică autorului lon Creangă, din care se pot extrage învăţăminte.

 

,,Basmul,,Dănilă Prepeleac”de Ion Creangă

Pag.12

1 Povestiți oral o întâmplare în care voi sau un cunoscut v-ați comportat la fel ca Dănilă în prima parte a basmului.

 2 Notați, în caiete, seria trocurilor pe care le face Dănilă în drum spre târg. Ce părere aveți despre faptul că a dat perechea de boi pentru a rămâne în final cu o pungă goală?

Drumul cunoașterii parcurs de este redat prin motivul trocurilor dezavantajoase în care Dănilă din personajul comic devine victimă.

El e ste tipul de om delăsător despre care naratorul  arată că„Omul nostru era un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă, și toate trebile câte le făcea, le făcea pe dos"; pleacă la târg când acesta era deja „pe sfârşite", dovedind lipsă de responsabilitate, dar şi lene. Încă de pe drum, întreprinde numeroase schimburi dezavantajoase, fiind de o naivitate extremă. Astfel, dă boii pe un car, care „mergea singur la vale", dar observă că, la deal, trebuie depună efort să-l tragă şi, din comoditate, îl schimbă pe o capră, aceasta este îndărătnică şi Dănilă o dă pe un gânsac, care, fiind prea gălăgios, este schimbat pe o pungă „cu baiere lungi, de pus la gât", atunci când personajul deja ajunsese la iarmaroc. Aflat în situaţia dramatică de a se întoarce la familia sa doar cu o pungă goală, Dănilă începe să realizeze că a greşit şi are mustrări de conştiinţă, pe care le rezolvă fără ezitare formulând o scuză cu sursa în credinţa populară: „dar parcă dracul mi-a luat minţile!".

1 Personajul principal din ,,Dănilă Prepeleac ”apare în două ipostaze antitetice: prostul sau păcălitul (tip întruchipat în basmele populare românești de Tândală) și istețul (alias Păcală). Delimitați în text părțile corespunzătoare acestor ipostaze.

Chiar de la începutul scrierii, naratorul îl prezintă ca fiind „leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi", „un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă", pe care nenorocul îl urmăreşte la tot pasul şi îl determină să renunţe la orice iniţiativă practică. Prostia lui este evidențiată prin schimburile dezavantajoase și prin alte doua  acțiuni: distrugerea carului și omorârea boilor fratelui, apoi pierderea toporului. Probele prin care trece personajul  sunt menite să dovedească însușirile acestuia, adică istețimea urmată de vicleșug. Ele încep în momentul când un drac îi spune lui Dănilă că Scaraoschi vrea să-și încerce puterile .Probele sunt diferite ,iar Dănilă reușește să le depășească de fiecare dată, fără vreo putere supranaturală și fără intervenția altor ființe supranaturale.

Pag.13

2 Care dintre cele două fețe ale lui Dănilă vă este mai simpatică? Argumentați-vă opinia.

Păcălitul, naivul, săracul cu duhul, devine păcălitor şi reuşeşte să‑i facă de ruşine pe draci, care‑i luaseră minţile pe drumul târgului.

 

 3 Prima parte a basmului este construită pe opoziții specifice basmului: între cei doi frați și între soțiile acestora. Precizați elementele care diferențiază aceste personaje.

Ci doi frați sunt în antiteză: fratele cel mai mare era harnic , grijuliu ,dar n-avea copii, iar cel mic,Dănilă, era leneș, nechibzuit, prost cu o multime de copii. Nevasta fratelui mare este o scorpie, care isi indeamna barbatul sa scape de fratele mai sarac. Nevasta lui Dănilaă,,era muncitoare și bună la inimă" insa săraă,avea grijă de o multime de copii. La intoarcerea din targ, Danila îi da punga fratelui sau, care, afland teribila patanie, il face ,,mare natarau". Totusi el ii imprumuta apoi nastrusnicului personaj inca o data carul si boii, pentru a se duce in padure si a taia lemne pentru numeroasa Iui familie.

4.Notați în caiete și alte perechi de personaje opuse prezente în basmele citite de voi (zâna și zmeoaica, Făt-Frumos și zmeul ș.a.).

Harap Alb-Spânul;Greuceanu-Zmeii;Prâslea ce voinic și Zmeii; Ţugunea, feciorul mătuşii-zmeaicele;

Alba ca zăpada-Mama vitregă;Ileana Cosânzeana-Baba Cloanța;

5 În prima parte a textului apar câteva motive specifice basmului popular. Acestea sunt: călătoria, trocul, prostia omenească. În ce basme citite de voi ați mai întâlnit asemenea motive?

În “Povestea lui Harap-Alb” motivele narative asemănătoare sunt: călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile;în,,Greuceanu,călătoria;

6 Care este scopul călătoriei lui Dănilă la târg? Discutați variantele următoare: • Dănilă nu face decât să urmeze sfatul fratelui său, fără prea mare tragere de inimă; • Dănilă are un plan de a se îmbogăți, în care drumul la târg este important; • drumul la târg este făcut cu intenția de a-și schimba în bine gospodăria, dar și cu ideea că această schimbare nu prea s-ar potrivi cu firea sa.

. Dănil pleacă la târg  să vândă boii și pe banii obținuți să-și ia alții mai mici și un car, drumul la târg este făcut cu intenția de a-și schimba în bine gospodăria, dar și cu ideea că această schimbare nu prea s-ar potrivi cu firea sa.

 7 După fiecare schimb dezavantajos, Dănilă, în loc să se întoarcă acasă, își continuă drumul spre târg. Cum explicați această opțiune a personajului?

În loc să se întoarcă acasă, Dănilă continuă drumul spre târg,este obosit, este derutat,nu are spirit negustoresc,este enervat de smuciturile caprei, exasperat de ţipetele asurzitoare ale gânsacului,În final se dezmeticeşte, „parcă dracul mi‑a luat minţile”, se căinează el. Aşadar, Dănilă pare a nu fi atât de prost, pe cât lasă să se înţeleagă faptele sale.

8 Deși prostia este o trăsătură umană negativă, Dănilă este un personaj simpatic. De unde credeți că provine această impresie?

Chiar şi atunci când face lucrurile anapoda, el rămâne simpatic, pentru că este o victimă. Simpatia aceasta izvorăşte şi din candoarea cu care rezolvă situaţiile, obişnuite, sau dificile. Naivitatea, simplitatea, ingenuitatea lui de copil, paradoxală la un bărbat matur, sunt altceva decât simpla prostie. Dumnezeu îl alege pe el, dăruindu‑i copiii şi apoi bogăţia, de care ştie să se bucure, fără înverşunarea sporirii ei: va trăi în petrecere, bând şi mâncând, ceea ce în limbaj popular, simbolizează bucuria, pacea interioară, eliberarea de povara grijilor existenţei, posibilitatea de a gândi şi la altceva decât la ziua de mâine.

9 Identificați în text secvența care face legătura între cele două părți ale basmului.

La întoarcerea de la târg,fratele lui Dănilă,Indignat, îl sancționează, dar se înduplecă să-i mai dea o dată carul. Însă Dănilă distruge carul, omoară boii, iar fratele îi spune, supărat, că mai bine s-ar fi călugărit, ca să nu mai fie o povară pentru familie. Această secvență face legătura dintre cele două părți ale basmului.

 10 Care dintre cele șase probe ale confruntării lui Dănilă Prepeleac cu dracii vi se pare mai amuzantă? De ce?

Danilă se întrece cu dracii în șase probe, pentru a câștiga sacul cu galbeni promis în schimbul renunțării la construirea mânăstiriI - acestea sunt:

-proba cu iapa ce trebuie cărată împrejurul lacului --Dănilă îl păcălește pe drac spunându-i că el preferă să o călărească;
. întrecerea la alergare --eroul îl păcălește pe drac folosindu-se de un iepure, dat drept copilul său mai mic;
. luarea la trântă în care personajul este substituit de unchiul său,un urs ,,de 999 de ani și 52 de săptămâni";
. proba chiuitului ,din care dracul iese năucit de lovitura pe care i-o da Prepeleac peste tâmplă;
. aruncarea buzduganului; Danilă mimează caăse pregătește să arunce buzduganul pe lună, la frații săi care aveau mare nevoie de fier, astfel că acest buzdugan nu se va mai întoarce. Speriat că va pierde buzduganul lăsat moștenire din strămoși, dracul renunță;
. întrecerea în blesteme ,deși lui Danila îi pleznește un ochi, reușește să-l păcălească pe drac să-i ducă sacul cu aur acasă, unde ține ,,blestemele părintești" și îl alungă definitiv cu ajutorul copiilor, ce-l iau pe Aghiuta la scărmănat.

Este proba cea mai amuzantă, dracul este pus să ia în spate burduful cu bani și pe Dănilă deasupra și să –l ducă acasă, pentru că acolo îșii uitase personajul ,,blăstămurile părintești",iar copiii vor tăbărî asupra dracului cu ,,ragila și peptenii de peptănat câlți"și îl vor ,,schingiui" după voia lor, încât dracul fuge cât mai repede și mai departe de acest loc.

11 Pe care dintre acestea le-ați întâlnit în alte basme citite de voi? Exemplificați.

,,Ivan Turbincă,prinde dracii și-i bagă în sacul lui;

,,Povestea lui Stan Pățitul”,dracii la porunca lui Scaraoțchi trebuie să necăjească oamenii și unul dintre ei devine sluga unui om;

,,La hanul lui Mânjoală”de I.L.Caragiale,dracul este un motan negru

12 Cum credeți că se explică personalitatea contradictorie a lui Dănilă? Alegeți dintre variantele de mai jos sau formulați voi un răspuns: • conform concepției populare, săracul e prost, iar bogatul, deștept; • după ce-și pierde carul și risipește avutul fratelui său, Dănilă își dă seama că trebuie să părăsească lumea și să se călugărească, pentru a nu-i mai supăra pe cei dragi; pentru acest gând bun, Dumnezeu îi dăruiește mai multă minte; • Dănilă este prost în fața oamenilor, dar isteț în comparație cu dracii, care sunt mai proști decât oamenii; • Dănilă este, de fapt, isteț și atunci când face schimburile dezavantajoase în drumul spre târg, pentru că el găsește întotdeauna soluții pentru a scăpa de animalele sau lucrurile nedorite; • Dănilă este și prost, și isteț în același timp.

• Dănilă este prost în fața oamenilor, dar isteț în comparație cu dracii, care sunt mai proști decât oamenii;

13 Redactați o caracterizare a personajului Dănilă Prepeleac. Puteți porni de la una dintre următoarele opinii critice:

• „Dănilă Prepeleac e un «anapoda» prea frumos din punct de vedere etic și existențial, până la vremea prinderii de minte, fiindcă e nimbat de naivitatea (exacerbată prin sărăcie) căreia nimeni nu poate să-i găsească pricină.” (George Munteanu, Istoria literaturii române, vol. II)

• „Dănilă Prepeleac nu-i atât de prost, cât Tândală, ci lasă-mă să te las. Ca și cum i-ar fi lehamite de toate, Dănilă schimbă boii pe car, carul pe capră și așa mai departe până ce se alege cu o pungă goală, nu însă fără a-și plânge el însuși de milă: «Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o! Dintr-o păreche de boi am rămas c-o pungă goală. Măi! măi, măi, măi!» Dănilă e mai adânc decât un prost oarecare, el e lăsătorul care așteaptă totul de la Dumnezeu, ca să-i facă treburile: ploaie, soare, vânt. În partea a doua autorul va fi voit să-i ofere o neașteptată compensație, scoțându-l isteț și victorios în întrecerea cu dracii.” (Nicolae Manolescu, Recitind poveștile lui Creangă, în Lecturi infidele)

• „Dănilă nu este un om oarecare, ci, din perspectiva succesului social privind lucrurile, cel din urmă dintre oameni, «leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi». Pare el numai leneș și prost sau într-adevăr este? Probabil că, judecat cu normele unui sistem socio-moral consolidat de o experiență milenară, este și una, și alta. Dar Dănilă se sustrage sistemului de norme consolidate, se raportează la un alt sistem, în curs de constituire, în care, nechitit la minte și nechibzuit la treburi cum este, poate totuși triumfa în fața forțelor obscure, non-umane. [...] Această superioritate constă în capacitatea celui mai nevolnic dintre oameni de a gândi metaforic. [...] Incapabil de acțiune practică, inactiv și contemplativ, Dănilă se salvează prin metaforă, metonimie și mit. El este prototipul artistului. Dar nu numai. Pentru că în ultima încercare (cea a blestemelor), Dănilă demonstrează libertatea omului față de cuvânt, pe care îl poate interpreta în sens propriu sau figurat, după nevoi.”

                             (Roxana Sorescu, Dănilă Prepeleac sau despre metaforă, în Lumea, repovestită)

     Numele personajului este comic prin alcătuirea sa. Dănilă provine de la Dan (echivalentul slavon al grecescului doron, cu sensul „dar”, „dăruit”, ca în Bogdan, „de Dumnezeu dăruit”), fiind derivat cu sufixul augmentativ şi peiorativ „ilă” (ca în Setilă, Ochilă, Sarsailă etc.). Prepeleac este porecla ce sugerează sărăcia țăranului, nepriceperea și credulitatea sa.;este denumirea trunchiului de copac în jurul căruia se stivuieşte fânul în clăi, ceea ce ar însemna că Dănilă stă ca un lemn înfipt locului, ţintuit. Dănilă este un om anapoda, fără noroc şi iniţiativă, dovedind chiar prostie dusă la extrem. El este caracterizat in mod direct de către narator chiar de la începutul scrierii, ca fiind „leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi", „un om de aceia căruia-i mănâncă cânii din traistă", pe care nenorocul îl urmăreşte la tot pasul şi îl determină să renunţe la orice iniţiativă practică. Călătoria nu este aleasă de personaj, ci este o consecinţă a situației în care î| pune fratele său instărit, aflat in antiteză cu Dănilă care, nedorind să-l mai ajute, îl trimite să întreprindă o acţiune cât se poate de simplă.

În  călătorie păguboasă dezvăluie noi trăsături ale sale: comoditatea, atunci când se duce la târg când acesta este pe sfârşite sau atunci când nu vrea să tragă, la deal, carul achiziţionat, naivitate, când face  schimburile, prostie, când, dintr-o pereche de boi frumoşi, rămâne cu o pungă goală pe care o dăruiește fratelui. Însă, prin gestul dăruirii, Dănilă îşi manifestă dispreţul lui înnăscut faţă de avere (simbolizată de pungă), generozitatea lui spontană, neumbrită de niciun egoism. Punga de la iarmaroc anticipează burduful. Faptel sale grave îl caracterizează în mod indirect. Târgul, iarmarocul simbolizează lumea obişnuită, comună, alergând după bani, după bunuri, este ca o lume „îndrăcită”.

   Atitudinea sa faţă de greşelile fâcute este autoironică: „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o", „Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză nu-i bărbânţă.". Mustrările de conștiinţă sunt aparent inutile, mai ales că se resemnează repede, dând vina pe forţele necurate.

   Fratele său, auzindu-i isprăviile, îl caracterizeazâ direct prin apelativul „mare nătărău", dar priveşte cu îngduinţă.

   Punctul maxim al lipsei de logică şi al comodităţii personajului, urmat de pagube ireparabile, este drumul în pădure, acolo unde pune carul şi boii sub copac, pe care îl taie, ca să nu se obosească să îl mai care.

   Nevoile, în care insuşi se adâncise, imping la furt, păgubindu-l din nou pe frate de o iapă şi o secure.

În a doua parte a textului,caracterizarea indirectă serealizează prin faptele lui Dănilă dar și prin personajele cu care intră în opoziție. Caracterul eroului este acum în antiteză cu cel pe care îl avea la inceput.Nu mai are rolul omului prost, ci devine un simbol al istețimii omenești.Încercând să repare una din pagubele pe care i le-a făcut fratelui său(distruganu-i carul și omorându-i boii), se hotărăște să fugă în lume.Este neputința unui om de a realiza ceva. Pe drum da peste un heleșteu, unde ciopleșteo cruce și încearcă să ridice o mânăstire.Ca să scape de el, dracii îl pun la încercări, dar acesta dă dovadă de o inteligență deosebită, păcălindu-i și luându-le banii Dănilă se dovedeşte a fi mult mai abil decâtdracii, speculându-le naivitatea, dar şi lipsa de experienţă, privind  activităţile  specific umane. Dănilă conştientizează prostia dracilor dându-şi seama că şi el a fost cândva în situaţia în care alți oameni au ieșit în câştig ca pe urma propriilor sale prostii. Întrecerile la care este provocat de draci sunt tratate de către Dănilă ca o joacă de copii, după cum tot un joc de copil este şi ideea de a fugi în lume sau de a‑şi face singur mânăstire.

 Cu toate acestea, se poate spune că forţele binelui îl aleseseră, pe el, împingându-l la rău pentru a se reablita la final.  Dănilaă va ieși învingător din acest duel prin șiretenie.La sfârșitul drumului inițiatic, Dănilă rămâne un om obișnuit cu preocupări obișnuite. Experiența din pădure l-a maturizat pe personaj.

Pag.14

1 Identificați în text și comentați, acolo unde considerați necesar, următoarele elemente specifice basmului:

• formula inițială și formula finală;

 Formula tipicăa basmului specifică începutului, ,,a fost odată ca niciodată", este înlocuită  cu,,era odată într‑un sat doi fraţi” tipică basmului, în sensul că timpul şi spaţiul sunt în mod nedeterminate

Finalul basmului se abate de la formula tipică, iesirea din ireal, ,aici este atmosferă de bine,descrisă prin voia bună dimprejurul meselor încărcate.

• secvențele prin care se exprimă nedeterminarea spațială și temporală a cadrului poveștii;

 Spaţiul face referire la mediul sătesc,și locurile din apropierea satului:Dănilă merge la târg,suie un deal înalt,acasă la frate-său, padurea-labirint (în care cărările i se încurcă, conducându-l spre iazul locuit de demoni),pe marginea heleșteului,în porumbiște,sub niște stânci,acasă la el; 

Timpul rămâne vag, nedeterminat:,,de la o vreme,în acest timp,atunci;

• călătoria, drumul este văzut ca ritual de inițiere,de învățare terminat cu transformarea prostiei în istețime. Drumul cunoasterii parcurs de Danila are trei etape: Danila nu stie sa faca diferenta dintre bine si rau, adevarat si fals și face trocuri păguboase;apoi observarea realității, cade copacul peste car de-l sfarmă și peste boi de-i ucide",acesta este momentul hotărâtor când înțelege situatiile în care îl pune viața;etapa probelor inițiatice declanșată de ispita de a se înțelege cu diavolul are ca punct de plecare gândul de a construi o biserică,iar în probele cu dracii Dănilă valorifică întreaga experineță de viață. Drumul, călătoria, simbolizează aventura cunoaşterii: târgul, iarmarocul simbolizează lumea obişnuită, comună, alergând, după bani, după bunuri, o lume „îndrăcită”. Lui i se opune codrul, simbolizând eternitatea, retragerea din lumea obișnuită a omului.

 • forțele care se confruntă;

Forţele malefice se hotărăsc astfel să-l supună unor probe, sperând să îl înfrângă și să rămână şi cu locul şi cu banii. Având experienţa gesturilor prostești datorită lipsei lui de judecată, își dovedește înțelegerea,istețimea ,păcălind dracii naivi  prin înconjuratul iazului, intrecerea la alergat, trânta, chiuitul, aruncarea buzduganului, blestemul.

• ajutoarele;

În structura basmului sunt introduse ajutoarele, fără de care eroul nu ar reuşit să păcălească dracii: iapa, iepurele, ursul, fraţii din lună, copiii.Ajutoarele  nu depun un efort în a-l ajuta, ci se comportă cât se poate de firesc, Dănilă fiind cel care le atribuie semnificaţii deosebite pentru a păcăli dracii. 

• cifrele simbolice;

Apare cifra magică: trei plecări în pădure,cei trei draci cu care se întrece Dănilă, echivalentul celor trei zmei din basmele tipice, şi cele şase probe, multiplu al lui trei.

• personajele cu puteri supranaturale;

Dracii locuiesc pe fundul iazului din pădure și au pus stăpânire pe aceste elemente ale cadrului natural.

Când Dănilă a aruncat toporul, acesta a căzut pe fundul iazului, lovind poarta iadului și deschizand-o. Scaraoschi, conducatorul dracilor, îi oferă mulți bani lui Dănilă, pentru a nu construi mânăstirea pe teritoriul lor, apoi se răsgandește și dorind să recupereze banii trimite dracii, pentru a-i recupera întrecându-se cu Dănilă prin diferite probe. Prin istețime și inteligență , dracii se dovedesc a fi naivi, ei cred ceea ce Dănilă le spune.

Dracii prezintă o lume aparte în care fantasticul este umanizat, animalele devin caricaturi ale oamenilor,prin  lene, răutate și prostie.

Sunt singurele personaje ce țin de sfera fabulosului. Ei sunt forța cu care se confruntă Dănilă, imaginea lor este umanizată prin modul de a gândi, prin gesturi, prin limbaj. Deși au forțe supranaturale, ei sunt proști, fricoși, lași. Prin ei Dănilă înfruntă  prostia - pe care o lasă deoparte și pe care o transformă în istețime.

• cele două tărâmuri;

Padurea-labirint (în care cărările i se încurcă, conducându-l spre iazul locuit de demoni), Iazul din mijlocul codrului este simbolul locului de trecere în tărâmul întunecat. Lumea morţilor, lumea de dedesubt,infernul,este aici reprezentată de dracii din străfundurile iazului. Înşelându‑i pe draci, Dănilă câştigă întrecerea cu lumea morţilor.

• probele prin care trece protagonistul;

Probele prin care trece personajul  îi dovedesc însușirile, istețimea la care se adaugă viclesugul. Probele sunt diferite, mai ales prin modul în care Dănilă reușește să le depășească de fiecare dată, fără vreo putere supranaturală și fără intervenția altor ființe supranaturale. Dănilă este provocat la îndeplinirea unor probe,mai multe decât trei, de către un al doilea drac ,trimis de stăpânul iadului să recupereze banii daţi prea uşor.El trebuie să înconjoare cu iapa în spinare iazul de trei ori -cifra 3 este reluată pe parcursul basmului, să se întreacă în fugă şi să se ia la trântă, să chiuie. Cum între timp, în urma experienţelor acumulate, „Dănilă mai prinsese acum la minte", el reuşeşte să treacă peste probe prin isteţime,ajungând să râdă el de prostia dracului. Puterile magice sunt transferate asupra personajului, Scaraoschi, stăpânul iadului, constată că „nu-i de şuguit cu vrăjitorul acesta". Al treilea drac este trimis pentru a-l înfrânge pe Dănilă prin proba aruncării buzduganului, pe care Dănilă o reușește prin şiretenie, folosind naivitatea dracului care nu doreşte să piardă buzduganul. Pentru că nu izbuteşte, un ultim drac îl provoacă la o întrecere în blesteme, pe care o trece cu ajutorul copiilor săi năzdrăvani.

• semnificația finalului.

Finalul basmului se abate din nou de la formula tipică, și aici este o  atmosferă  fericită,echilibrată, descrisă prin voia buna împrejurul meselor încărcate.

 

2 Motivul trocului este frecvent în basmele populare ale diverselor popoare. Trocul nefavorabil cuprinde, de obicei, următoarele serii:

• vacă, capră, gâscă, cocoș, murdărie (variantă lorenă);

• vacă, cal, porc, capră, gâscă, cocoș, bani (variantă norvegiană);

• bani, vacă, cimpoi, mănuși, baston, nimic (variantă engleză);

• bani, cal, vacă, oaie, purcel, gâscă, canar, baston (variantă rusă).

Indicați seria animalelor și obiectelor de troc din basmul lui Creangă și discutați semnificația elementelor noi din cadrul acesteia.

 Trocurile păguboase ale lui Dănilă, care dă pe rând boii săi pe un car, carul pe o capră, capra pe un gânsac și gânsacul pe o traistă goală, seria de schimburi catastrofale sunt amuzante,dar arată prostia unui om. Punga de la iarmaroc anticipează burduful luat de la draci. Pentru că punga de la târg e mică şi goală, o dăruieşte fratelui. Însă, prin gestul dăruirii, Dănilă îşi manifestă dispreţul lui înnăscut faţă de avere. Schimburile pe care le face capătă un înţeles, mobilul acestora fiind sugerată de fratele bogat, al cărui mod de existenţă Dănilă nu‑l împărtăşeşte

3 În basmul lui Creangă există două planuri: unul care pare „real”, eroii și situațiile prezentate semănând cu acelea specifice vieții satului moldovenesc din zona Neamțului; altul, „fantastic”, în care personajele sunt draci, având atât trăsături umane, cât și puteri supraumane. Identificați în text aceste trăsături ale dracilor și explicați de ce, deși în general ei simbolizează răul, cei din basmul Dănilă Prepeleac nu provoacă neapărat antipatia cititorului.

Caracterul realist, autohton, deoarece actiunea basmului lui Creanga se petrece intr-un timp contemporan cu el, intr-un spațiu cunoscut din Amintiri din copilărie” - satul moldovenesc în care oamenii au preocupări specifice: lucrul pământului, tăiatul lemnelor, căratul sacilor la moară și alte ocupații gospodăresti, folosindu-se de unelte agricole. Cele două planuri nu sunt separate, tărâmul „celalalt”,fantastic, este asemănător planului uman,real,este un iaz ce se afla în pădure.

Elementele fantastice sunt reprezentate prin dracii care locuiesc în lacul din mijlocul pădurii,un fel de poartă, deschidere spre infern.Dorința  lui Dănilă de a construi o mânăstire tocmai în spațiul lor îi supără și îl determină pe Scaraoțchi să-i promită un sac cu galbeni. Apoi hotărăște să-l supună pe Dănilă la mai multe probe. Dracii sunt făpturi cu puteri supranaturale, simboluri ale răului și întunericului. Lipsiți ratiune, dracii nu reușesc să-l învjngă pe Prepeleac, care nu mai e prost și ajunge să râdă și el de dracul.

4 Finalul basmului este de tip „happy-end”. Explicați opțiunea autorului pentru un final fericit.

Finalul operei îl prezintă pe Dănilă ca pe un erou împlinit şi fericit care dobândeşte isteţime şi prosperitate. Păcălitul, naivul, săracul cu duhul, a devinit păcălitorul isteț,trezit la realitate și,după atâtea întâmplări a meritat să fie alături de familia sa cu bunăstare.

Dumnezeu îl alege pe Dănilă, dăruindu‑i copiii şi apoi bogăţia, de care ştie să se bucure, va trăi în petrecere, bând şi mâncând, ceea ce simbolizează bucuria, pacea interioară, eliberarea de povara grijilor existenţei, posibilitatea de a gândi şi la altceva decât la ziua de mâine.

Experiența lui Dănilă arată depășirea prostiei, a sărăciei. Finalul marchează dobândirea istețimii și a prosperității. 

Oralitatea artei

1 Găsiți în text elementele de oralitate a stilului, referindu-vă la:

• forme ale graiului viu (ziceri tipice ale poporului și particularități regionale sau populare ale vorbirii); „Frate, frate, dar pita‑i pe bani!, „sângele apă nu se face”, „înghiţea noduri”, „Dă‑ţi, popă pintenii şi bate iapa cu călcâiele”, „a‑i mânca cânii din traistă”,

• interjecții onomatopeice;,, : la, mă, hai, hai! si onomatopeelor: ptiu'., ga, ga, ga!, hustiuliuc, harti!

• rime și asonanțe strecurate în expunere (de exemplu: „la vale cu proptele și la deal cu opintele”);

„Nici nu‑i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta”, „dur la deal, dur la vale”; 

• enumerații și juxtapuneri;

"Dar plug, graba, teleaga, sanie, car."

„la vale cu proptele şi la deal cu opintele"

 • interogații și exclamații retorice care stabilesc un dialog al naratorului cu cititorul (de exemplu: „Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac?”).

,,Ce să facă dracii?", "Ș-apoi ce este mai gingaș decât ochiul? „Dracul, când n‑are ce face, ştiţi ce face…”.

Pag.15

2 Despre caracterul de reprezentație, de povestire dramatizată al operei lui Creangă s-a scris foarte mult. G. Călinescu afirma:

„Dănilă Prepeleac se poate juca aproape în întregime. Intonația cuvintelor, gestul ghicit cu care sunt spuse, asta e totul.” (Istoria literaturii române de la origini până în prezent)

 a Selectați din text fragmentele care credeți că ilustrează cel mai bine această afirmație.

fragmentele care pot fi jucate:

-dialogurile dintre Dănilă și frate-său;dialogurile dintre frate-său și nevasta acestuia;dialogul cu Scaraoski;apariția dracului în fața copiilor;finalul povestirii;

b. Textul Dănilă Prepeleac a fost pus în scenă în nenumărate montări, a stat la baza unui film și a multor adaptări contemporane. Căutați pe internet două astfel de transpuneri în alte limbaje artistice ale basmului lui Creangă.

Piesa de teatru "Dănilă Prepeleac" regia Gabriel Costea-Brașov,// spectacol adaptat pentru TV și regizat de Ada-Maria Ichim, o coproducție TVR - Adenium Film.// spectacol de teatru de păpuși//Dănilă Prepeleac este un film moldo-român din 1996, regizat de Tudor Tătaru //

• BASM POPULAR, BASM CULT

1 Între basmul popular și basmul cult există multe asemănări, dar și deosebiri. Încercați să le identificați, referindu-vă la următoarele aspecte: forma (scrisă sau orală) în care este transmis fiecare • autorul este anonim și colectiv sau individual, cunoscut

• prezentarea unor situații tipice de viață

• construirea unor personaje fie în alb, fie în negru sau, dimpotrivă, cu trăsături complexe, care nu permit încadrarea acestora în categoriile tipice, pozitiv și negativ

 • viziunea optimistă din final, conform căreia binele învinge întotdeauna răul

• măsura în care în aceste texte sunt folosite mijloacele artei literare

• prezența formulelor inițiale, mediane și finale

• existența unor planuri/tărâmuri opuse: real și fantastic

                  Basmul popular:

are caracter anonim, având un autor rămas necunoscut;

are caracter colectiv, nefiind opera unei singure persoane, în special şi pentru că se modifică în timp;

are caracter oral, fiind transmis de la o generaţie la alta prin viu grai;

are caracter sincretic, deoarece în timpul spunerii textul poate fi însoţit de muzica instrumentelor populare și de jocul scenic (în cadrul unei şezători);

realitatea este transfigurată în fabulos;

are un tipar narativ consacrat, concretizat într-o serie de situaţii- tip, cu grad mare de stabilitate, devenite funcţii; succesiunea funcţiilor este canonică

modul de expunere predominant estenaraţiunea;

 personajele sunt unilaterale, plate, reprezentând fie forţele binelui, fie răul.

transmite viziunea despre lume a unei colectivități

                  Basmul cult:

caracterul cult rezultă din existenţa unui autor cunoscut; acesta este individual, cazurile operelor colective nefiind excluse;

se transmite în formă scrisă, tipărită, diversele variante rămân în manuscris;

 nu are caracter sincretic;

fabulosul este tratat realist;

poartă mărcile originalităţii scriitorului, care preia tiparulnarativ consacrat, dar reorganizează

foloseşte dialogul, naraţiunea şi descrierea;

personajele sunt complexe, vii, fiind greu de catalogat în funcţie de cele două forţe opuse;

transmite viziunea despre lume a unui autor, concepţiile sale filosofice, viziunea sa asupra folclorului (conform ideilor epocii culturale şi literare în care trăieşte) şi poartă amprenta stilului şi originalităţii artistului.

2 Ceea ce diferențiază basmul lui Creangă de basmele populare s-ar putea rezuma astfel:

 • estomparea epicului prin folosirea abundentă a dialogului: „Creangă nu dă narațiunii sale simpla formă a expunerii epice, ci topește povestirea în dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce în povestirea faptelor dialogul personajelor, ceea ce îi dă putința să intre în psihologia lor, să ni-i arate cum gândesc și cum simt, cum ezită și cum se hotărăsc.” (Tudor Vianu, Studii de literatură română)

• viziunea despre lume exprimată în basmul Dănilă Prepeleac, ca și în alte opere ale lui Creangă, dezvăluie o perspectivă umoristică: totul (situații dificile, personaje „anapoda”) este privit cu multă bunăvoință și cu gândul că în orice rău există și o parte bună, care poate răzbi la suprafață;

• stilul, deși conține diverse mijloace ale oralității, este, așa cum observă G. Călinescu, rezultatul unui rafinat talent de povestitor.

1 Scrieți un eseu de maximum trei pagini, în care să comentați considerațiile de mai jos, referindu-vă la basme din literatura română și din cea universală citite de voi.

 „Povestea, străveche plăcere universală pe care o simțim din copilărie, este atât de trainică pentru că, fără îndoială, are o însușire anume, un principiu deosebit de permanență. Mai întâi, pentru că ne duce, în câteva cuvinte, într-o altă lume, în care nu trăim întâmplările, ci le închipuim, o lume în care stăpânim spațiul și timpul, în care punem în mișcare personaje imposibile, cucerim după dorință alte planete, […] o lume fără granițe și fără legi, în care putem orândui cum ne place întâlnirile, luptele, pasiunile. Povestitorul este înainte de toate cel care vine din altă parte, care îi adună în inima satului pe cei care nu pleacă niciodată nicăieri și le arată alți munți, alte planete, alte spaime și alte chipuri. Este cel care aduce schimbarea.”

                                   (Jean-Claude Carrière,, Cercul mincinoșilor.” Povești filozofice din toată lumea)

Basmul este o narațiune fantastică, specie a genului epic din literatura populară sau cultaă care prezintă confruntarea dintre Bine și Rău, simbolizate prin personaje pozitive și negative.Ceea ce caracterizează basmul este o lume cu totul aparte, concepută în coordonatele unui univers fantastic, o lume în care voința omului nu cunoaște limite, în care nu există contrarii care să nu poata fi rezolvate.

Din confruntare Binele iese învingător, deoarece basmul propune modele de conduită, idealuri prețuite de om. Din literatura populară, specia a trecut și în literatura cultă, basmul cult exprimând viziunea artistică a unui singur creator.

În basme domină fantasticul atât în cadrul în care se desfășoară acțiunea , cât și în prezentarea personajelor care fie că au calități hiperbolizate , supraomenești , fie că sunt ființe cu înfățișări și însușiri supranaturale , sau obiecte care au însușiri neobișnuite.

Tema basmelor este lupta dintre bine și rău , care se termină întotdeauna cu victoria binelui Adeseori tema basmului se sprijină pe conflictul cauzat de inegalitățile sociale , pe contrastul dintre bogație și sărăcie , dintre harnicie și lene , dintre modestie și îngâmfare , curaj și lașitate , viclenie și cinste , dintre adevăr și minciună.

Eroul pozitiv al basmelor este în majoritatea cazurilor Făt-Frumos , pe care îl găsim sub denumiri felurite , dar întrupând întotdeauna aceleași calități.El este de obicei un om puternic , viteaz și hotărât , perseverent în realizarea scopului său.El nu reușește numai datorită forței fizice și vitejiei , ci și datorită istețimii , prezenței de spirit și curajului său.

Eroul pozitiv al basmelor este adesea fiu de oameni săraci , ca în basmele ,,Țugulea , fiul unchiașului și al mătușii" sau ,,Ciobanașul cel isteț.”

Uneori , la începutul basmului ,eroul principal e prezentat chipeș , strălucind de frumusețe și plin de voioșie.Alteori apare lipsit de frumusețe, este o figură neînsemnată , pe care ceilalți frați mai mari îl consideră inferior :Călin , Țugulea.În realitate , el este numai lipsit de experiența vieții.

În desfasășurarea acțiunii basmului el reușește să-și puna în evidență calitățile sale deosebite , dovedind că nu este nici prost , nici naiv sau nefolositor , cum se credea , ci că , dimpotrivă , are cele mai alese însușiri.El este de obicei ultimul dintre cei trei frați și e desconsiderat de aceștia: Prâslea cel voinic (si merele de aur), Harap Alb.

Fatță de frații săi considerați mai deștepți , dar care în realitate sunt șireti și invidioși , hrăpăreți și egoiști , Prâslea , cel de-al treilea dintre frați , se deosebește prin umanism , cinste , curaj , îndemanare , iscusință. O altă caracteristica ă eroului principal din basme este mila lui pentru diferite viețuitoare , care iî ajută să învingă toate greutățile și să iasă biruitor din toate încurcăturile.

Eroina basmelor este de obicei Ileana Cosânzeana ,uneori poartă alt nume.Alteori , n-are nume : este fata mijlocie sau cea mică a împăratului cu o frumusețe deosebită. Fata din popor sau fiica de împărat , ea este salvată de Făt-Frumos din robia Zmeului sau a vreunei vrăjitoare , ca Baba-Harca, Baba-Chioara, Cotoroanta, Muma Padurii, Muma Zmeilor, Vrajitoarea cea Rea.

Alteori , eroina are caracteristici asemănătoare cu cele ale lui Praslea ; este modestă și muncitoare ; are mult de suferit din partea mamei vitrege sau este slujnică la o stăpână bogată și rea.În cele din urmă , prin hărnicie , prin curaj , perseverență , modestie sau istețime , ea reușește să înfrunte toate greutățile , să învingă răul , devenind fericită alături de Făt-Frumos .ca Fata unchiașului,Ileana Cozânzeana.

Eroii pozitivi din basme sunt ajutați în lupta lor pentru victoria binelui de diferite personaje cu însușiri supranaturale , create de fanteziacreatorilor.Uneori , eroul principal este ajutat de un frate bun :Afin și Dafin,Greuceanu.Alteori , în ajutorul personajului pozitiv vin ființe omenești cu puteri supranaturale : Flămândul și Setosul din basmul,, Țugulea , fiul unchiașului și al mătușii” sau ființe fantastice , ca zânele : Zâna Apelor , Zâna Zorilor.

Adeseori , Făt - Frumos este ajutat de diferite viețuitoare din lumea animalelor.Prietenul și sfătuitorul său în toate împrejurările este calul năzdravan , care-și însoțește stăpânul tot timpul , ducandu-l,,ca vântul și ca gândul" și sfătuindu-l cum să iasă din încurcăturile cele mai grele sau cum să învingă piedicile ce-i stau în cale.Alături de Făt-Frumos , în basmul popular , calul năzdrăvan joacă un rol important.Fără cal , faptele eroice ale lui Făt-Frumos nu s-ar putea realiza.Așa cum arată George Calinescu în studiul,,Estetica basmului” : "mitologia hipică e vastă, reducându-se în fond la ideea străbaterii fulgerătoare a spațilui.”.De cele mai multe ori calul are un număr variat de aripi , care-l ajută să străbată cu mai multa rapiditate distanțele.În basm calul năzdrăvan apare ca un animal cu însușiri omenești exceptionale , ca un prețios sfătuitor al omului , care vorbește cu voinicul în limba acestuia.Uneori calul năzdrăvan poartă în urechi diferite obiecte folosite de Făt-Frumos spre a scăpa din primejdie : gresia care se preface în munte de piatră , peria care se transfpormă în pădure deasă , haine , arc , săgeți..Eroul pozitiv este ajutat și de viețuitoarele cărora le făcuse un bine , dându-le ajutor în împrejurările grel:. păsări , pești , raci,albine,țânțari,furnici.

Eroul principal are nenumărați prieteni: uriași cu puteri supranaturale,care se leagă frați de cruce cu eroul principal.Uriașii se pot grupa în mai multe categorii:unii sunt întruchipări ale forțelor și anomaliilor naturii ; întotdeauna reprezintă și unele limite ale puterii omului:smulge pădurea , sfarmă piatra, retează munții,modifică temperatura.

O altă categorie de personaje reprezintă fenomene meteorologice și cronologice , personificări ale vânturilor:Mama crivățului , Mama vântului turbat

În unele basme apar și zânele , binevoitoare față de eroul principal , simbolizând binele și frumosul.Asemănătoare zânelor sunt și ursitoarele , prevestitoare bune sau rele ale vieții omului.

Dar personajul principal nu are numai prieteni, are și numerosi dușmani. Are de înfruntat pe reprezentantii răului , cu care luptă  sș-i învinge fie prin forță și curaj , fie prin iscusință și prin istețime.

Printre dușmanii personajului pozitiv apar în unele basme oamenii care îl dușmănesc: chiar frații mai mari , care-l invidiază pentru faptele sale de vitejie.Dușmanii eroinei basmului sunt uneori surorile sale sau mama vitregă ,care o dușmănește pentru frumusețea ei :,,Mama cea rea ”..Alteori , deși muncește cu toată sârguința , e dușmănită de mama sa vitrega pentru că fetele acesteia nu au aceleași calități ca ea :,,Fata unchiasului.”

Personajele negative sunt unele ființe monstruase sau cu puteri supranaturale : zmeul , balaurul , simbolizând manifestările neînelese și înspăimântătoare ale naturii sau elemente negative din viață.

Zmeii sunt ființe uriașe,create de fantezia poporului,care au și unele asemănări cu omul și unele aspecte de monstru. Zmeii sunt nu rareori hoți.Împăratul cel cu grădina cu merele de aur nu poate avea mere ,fiindcă ,desi a pus paznicii cei mai strașnici,cineva fură merele în noaptea în care se pârguiesc.Fiul cel mare al împăratului se pune la pândă , însă după miezul nopții îl apucă ,,o picoteală de nu se mai poate ține pe picioare",la fel se întâmplă și cu fiul mijlociu ,dar în anul al treilea , fiul cel mic,Prâslea își pregătește pânda și izbutește să biruie somnul.Aude un foșnet ,t rage trei săgeți, aude un geamăt.Voinicul culege merele de aur și  le duce tatălui său .Pleacă pe urmele zmeului și-l pedepsește.

Portretul fizic al zmeului rămâne nedeslușit,este o ființă cu forță fizică ,un uriaș un mare simț al mirosului. Un zmeu se preface în balaur,în buștean,în foc,în arme de luptă.Este o ființă violentă cu repulsie pentru oamenii de pe pământ. Zmeul trăiește pe ,,alt tărâm”,un loc închipuit,are familie:tată,mamă, frați,surori,duce o adevarată  viață într-o gospodărie asemănătoare cu a oamenilor.

Zmeoaicele au puteri uriașe , zboară prin aer , prefacute în fulgere,nori, se catără pe munți , soarbe pe vrăjmași,îi împietrește,au colți cu care roade piatra,mănâncaăpomii.

Locuința zmeilor este asemănătoare cu cea a împăraților:palate de aramă , de argint,de aur.Casa altor zmei este așezată,,unde-și înțarcă dracul copiii"în ,,Greuceanu.

În ciuda forței lor fizice sunt fricoși, lipsiți de raționament, nătângi, putând fi ușor păcăliți și omorați de un om isteț.Frica îl face pe zmeu să se umilească și să fie prefăcut.

În basme este des întâlnit balaurul este o reptila monstruoasa ,având trei până la douăsprezece capete , varsă foc și smoală pe nări. Balaurul e monstrul redus numai la reflexe , pe care omul , înspăimântat de aspectul straniu îl învinge ușor ca pe orice animal.Balaurul se deosebește de zmeu prin aceea că este o reptilă gigantică cu mai multe capete care poate zbura. Se hrănește adesea cu oameni." Ca în,,Balaurul cel cu sapte capete.”

Elementele fantastice , personificarea animalelor și a obiectelor își au originea în animism, credinţa primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii au suflet și de aceea omul dă obiectelor o forță supranaturală.Astfel, apar în basme nenumarate obiecte fermecate , care acționează la porunca omului , venind în ajutorul personajului pozitiv : masa care se așază și se strânge și ale cărei bucate nu se termină niciodată ,buzduganul sau topotul care zboară și taie sau lovesșe singur ,covorul sau cizmele cu care se zboară prin văzduh.Trăsătura lor caracteristică constă în faptul că ele își pierd calitățile și nu mai aduc foloase dacă au căzut în mâinile unui om nepriceput , lenesș, lacom sau necinstit. Aceste imagini ale obiectelor cu puteri miraculoase pot deveni un imbold pentru noi creații în domeniul științei.

Basmul este prețios și pentru că pune într-o lumină vie ce e bine și ce e rău , ajutandu-l pe om să-și însușească aceste reprezentări morale.

Lectura basmelor prezintă o deosebită importanță educativă și prin reliefarea calităților eroilor , care constituie pentru oameni modele demne de urmat.Din faptele eroului pozitiv , ei învață să fie curajoși și dârji , perseverenți și hotărâți , modești și harnici , cinstiți și drepți , prieteni adevărați , exprimând compasiune fațăde cei mai slabi , admiraie față de cei optimiști și încrezători în forțele lor.

2 Citiți ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă și discutați în ce măsură schema narativă tipică basmului se regăsește în această operă literară.

BASMUL Definiţie: Basmul este specia epicii populare şi culte, cu largă răspândire, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare (feţi-frumoşi, zâne, animale şi păsări năzdrăvane etc), aflate în luptă cu forţe malefice ale naturii sau ale societăţii, simbolizate prin balauri zmei, vrăjitoare etc, pe care le biruiesc în cele din urmă. Basmul are formule specifice iniţiale, mediane şi finale, metafore tipice şi personaje cheie pentru acţiunea narativă. Termenul de "basm " vine din slava veche, de la "basnî", care înseamnă "născocire", "scornire".

Trăsăturile basmului:
• ilustrează o altă lume decât cea reală, personajele fiind împăraţi şi împărătesc feţi-frumoşi şi fiice de crai, Muma-pădurii, zmei sau balauri înfricoşători;
• faptele povestite se petrec într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii sau pe tărâmul celălalt;
 • împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează fantasticul, ca specific ancestral al basmelor;
• personajele sunt reale şi fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale şi putăndu-se metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte ori pot reînvia prin leacuri miraculoase, dacă sunt omorâţi;
• personajul principal trebuie să depăşească probele şi să învingă obstacolele puse în cale cu scopul de a demonstra virtuţi morale excepţionale şi a deveni apt pentru a-şi întemeia şi conduce propria gospodărie;
• acţiunea are la bază conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre adevăr şi minciună, iar deznodământul constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative;
• ca mijloace de compoziţie, basmele conţin formule specifice iniţiale, mediane şi finale, metafore tipice pentru acţiunea narativă;
 • prezenţa numărului trei, ca cifră cu încărcătură magică şi cu forţă pentru depăşirea probelor şi învingerea obstacolelor la care este supus personajul principal din basm;
• cultivă înalte principii morale esenţiale ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive şi condamnă nedreptatea, răutatea, minciuna întruchipate de zmei, balauri, Muma-Pădurilor, spâni ....

Basmul relatează întâmplări prin care trece fiul mai mic al unui crai, până să ajungă urmaş la tronul Împăratului Verde, unchiul său, care nu avea decât trei fete şi nici un moştenitor de parte bărbătească.

După ce fraţii săi mai mari nu pot trece o primă probă-capcană a curajului, întinsă de tatăl lor (îmbrăcat într-o blană de urs fioros, ieşit de sub un pod), mezinul reuşeşte să dejoace planurile tatălui său cu ajutorul Sfintei Duminici.

Povestea lui Harap-Alb are o structură narativă echilibrată, alcătuită din şapte părţi, separate între ele prin formula mediană ,,Se cam duc la-împărăţie,/ Dumnezeu să ne ţie,/ Că cuvântul din poveste,/ Înainte mult mai este”, repetată de şase ori.
Partea întâi cuprinde proba curajului aplicată celor trei fii ai craiului şi plecarea mezinului; a doua relatează întâlnirea cu Spânul, substituirea şi sosirea la Verde Împărat; a treia este episodul cu sălăţile din Grădina Ursului; a patra, episodul Cerbului înstelat; a cincea, plecarea spre Împăratul Roş şi întâlnirea cu cei cinci năzdrăvani; a şasea cuprinde cele şase probe de la curtea Împăratului Roş şi cucerirea fetei; a şaptea, întoarcerea la Împăratul Verde, uciderea şi învierea fiului de crai, pedepsirea Spânului şi nunta fiului de crai cu fata Împăratului Roş.
Motivele literare cuprinse în această structură sunt: călătoria dificilă, vicleşugul, probele, uzurparea identităţii de către un impostor, peţirea, moartea iniţiatică, învierea, nunta.

 MOMENTELE SUBIECTULUI

Subiectul (totalitatea întâmplărilor relatate de către narator) cuprinde:

a.Expoziţiunea: plecarea într-o lungă călătorie, spre curtea Împăratului Verde, a celui mai mic dintre fiii unui crai, fratele împăratului, pentru a-i urma acestuia la tron.

b. Intriga: nesocotind sfatul craiului, tatăl său, fiul cel mic acceptă în slujba sa un spân care, prin vicleşug, i se substituie, obligându-l să-i devină supus (Harap-Alb).

c. Desfăsurarea acţiunii: fiul de crai, devenit rob, este silit să îndeplinească orice poruncă a Spânului, devenit stăpânul său. El trece toate încercările cu ajutorul Sfintei Duminici, al calului năzdrăvan şi al prietenilor pe care şi-i face în timpul călătoriei. (vezi 8)

d. Punctul culminant: fata Împăratului Roş, îndrăgostită de Harap-Alb, îl respinge pe Spân, dezvăluind adevărul şi provocând mânia acestuia. El taie capul lui Harap-Alb, considerând că acesta şi-a călcat jurământul.

e. Deznodământul: Spânul este ucis de calul năzdrăvan, fata îl readuce la viaţă pe fiul de crai şi cei doi fac o nuntă fericită.

Harap-Alb este personajul principal al basmului, reprezentând Binele.

Spre deosebire de basmul popular, însă, Harap-Alb nu este un erou, pentru că nu înfruntă Răul pentru a-l pedepsi şi a reface un echilibru distrus al lumii. Nu ucide zmei, balauri şi nu ridică sabia asupra celui care îl prigoneşte pe nedrept. El nu are nici o trăsătură “năzdrăvană”, nici o “putere magică”. Este un tânăr obişnuit, un flăcău harnic şi omenos, înzestrat cu suflet milos şi sensibilitate. Acest caracter îndreptat spre valorile umane apreciate de poporul nostru îl va ajuta să devină împărat, deoarece merită să fie ajutat. Milostivindu-se de o bătrână (Sfânta Duminică) şi întristându-se de nereuşitele fraţilor săi mai mari, mezinul va fi ajutat de Dumnezeu, care i-a hotărât un destin fericit, dacă va asculta sfaturile celor bătrâni şi înţelepţi. Cumsecădenia personajului nu este o trăsătură supranaturală, iar în multele încercări prin care va trece, nu eroismul, curajul deosebit, înzestrările supraumane îl vor face să învingă, ci ajutorul dat de cei ce-l iubesc: Sfânta Duminică, pentru că a fost milostiv, dându-i un bănuţ; calul năzdrăvan, pentru că a fost ascultător, umil, urmându-i sfatul; crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor, pentru că a fost milos şi săritor la nevoie; cei cinci năzdrăvani, pentru că a fost prietenos şi înţelegător; fata Împăratului Roş, pentru că l-a văzut îndrăgostit, cinstit, prietenos.
O singură dată nu a fost ascultător şi a păţit-o. Nu l-a ascultat pe tatăl său care i-a spus să nu se încreadă în omul spân şi-n omul roş, simboluri ale vicleniei, ale Răului care ia aparenţa Binelui. Va ispăşi acest păcat prin suferinţă, atingând stadiul suprem al fericirii pământene: iubirea, după ce a cunoscut virtuţile prieteniei, milostiveniei, cumsecădeniei, ascultării poveţelor. Harap-Alb împlineşte un destin care i-a fost hărăzit, prin credinţa nestrămutată în Bine, în omenie. Harap-Alb este un personaj simbolic.

Spânul simbolizează Răul, ispita care se înfăţişează sub aparenţa Binelui.

Iese în calea fiului de crai de trei ori, prefăcându-se, schimbându-şi vocea, până ce reuşeşte să-l păcălească. După ce fiul de crai îl tocmeşte slugă, Spânul varsă apa din ploscă, apoi îl ademeneşte să intre în fântâna răcoroasă. Închizând capacul, îl pune pe tânăr să mărturisească unde merge, cine este, şi îl pune să jure că va respecta schimbarea identităţii, a rolurilor.
Ajuns la Împăratul Verde, Spânul îşi va arăta şi alte însuşiri negative, în afara vicleniei: înfumurarea, ticăloşia, cruzimea, lipsa de omenie. El doreşte să-l piardă pe fiul de crai, bucurându-se că îl trimite să înfăptuiască misiuni dintre cele mai periculoase. Spânul este mincinos, un om rău şi răzbunător, neezitând să taie capul lui Harap-Alb, când fata Împăratului Roş îi dezvăluie adevărata identitate. Este pedepsit în final, dar nu de către fiul de crai, ci de calul năzdrăvan credincios. Asta pentru că fericirea ce urma (căsătoria cu fata iubită) nu se putea întemeia pe sânge, iar răzbunarea nu este o valoare morală creştină. Spânul este şi el un personaj simbolic.

Cei cinci năzdrăvani sunt personaje fantastice, nişte uriaşi bonomi şi vorbăreţi. Comportându-se ca nişte ţărani humuleşteni, sfătoşi şi şugubeţi, ei sunt personaje simbolice. Ei reprezintă, de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul – Gerilă; foamea – Flămânzilă), dar şi limitele materiale, obiective (timpul – Ochilă; spaţiul – Păsări-Lăţi-Lungilă).

 Fata Împăratului Roş este, de asemenea, un personaj simbolic.

La început, ,,o farmazoană” cu puteri magice, punându-l la încercare pe Harap-Alb, ea devine simbol al iubirii adolescentine, bazată pe adevăr şi dreptate. Ea contrabalansează oarecum personajul care reprezintă Răul. Dacă Spânul apare ca un om săritor la nevoie, dorind să-l ajute pe fiul de crai, iar apoi se dovedeşte un om rău, ticălos, fata Împăratului Roş este socotită rea (,,bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi”, după cum spune Gerilă), dar, în cele din urmă, ea îl salvează pe fiul de crai. Aparenţele, deci, înşală. Răul poate părea Bine şi Binele, Rău. Omul înţelept şi trecut prin experienţele vieţii trebuie să discearnă.

 Sfânta Duminică îndeplineşte rolul de sfetnic, de maestru spiritual, de înger păzitor, de glas simbolic al Binelui Suprem care este Dumnezeu.

Crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor simbolizează recunoştinţa.

Împăratul Roş este o altă ipostază a Răului, reprezintă lipsa de ospitalitate.

Pag.16

3 Citiți basmul lui Mihai Eminescu,, Făt-Frumos din lacrimă”. Ce diferențe de abordare a motivelor populare și de stil observați între acest text și ,,Povestea lui Harap-Alb”?

Făt Frumos a fost predestinat să fie erou, Harap Alb a devenit erou din întâmplare, fiind îndrumat de Sfânta Duminică.

.Făt Frumos are puteri supranaturale, crește într-un an câți alți în zece ,are puterea a zece oameni, pe când Harap Alb nu are nicio putere supranaturală, este un om normal .

Făt Frumos se bazează pe sine, Harap Alb este obișnuit să fie ajutat și gândește că va fi învins ușor, Făt Frumos se luptă singur și, chiar dacă este în dificultate, nu se plânge ci vrea doar să rezolve cât mai repede.

Valorile pe care le promoveaza acestia sunt diferite:

 Harap Alb este tolerant acceptând ființele ciudate și având compasiune pentru cei aflați la necaz, chiar dacă acestea erau niste ființe umile, cu gândul că poate aceste odată îl vor ajuta vreodată.

 Făt Frumos este viteaz și curajos, este conștient de puterile saledeosebite, atitudine ce reiese indirect din faptul ca el își încearcă forțele: ,,puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe degetul cel mic, și buzduganul se rupse-n două”'.

Chiar dacă nu are putere, Harap Alb este inteligent, deoarece la întrebare ironică a tatălui ,,Dar aista cal tu l-ai ales?",el răspunde că la drum nu este bine să atragi atenția.

Harap Alb isi respectă cuvântul dat ,așa fusese educat în copilărie de a fi integru și demn ,capabil să-și asume vinovația ,pe când Făt Frumos nu este nevoit să-si dea cuvântul, pentru că își învinge dușmanii cu puterea și curajul său.

Demnității, sensibilității, blândeții, milei, Harap-Alb le va adăuga răbdarea și stăruința în refacerea hainelor vechi și în curățarea armelor ruginite, pe când Făt Frumos este nerăbdător,,se ia la bătaie cu toate oștile împăratului vecin."

Harap-Alb are capacitatea umană de a-și face prieteni adevarăți, loiali, care să-l ajute în orice împrejurare dificilă a vieții, aceștia folosindu-și trăsăturile dominante, devenite  adevarate talente: ,,tot omul are un dar si un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în seamă amarul" spune Ochilă. Priceperea lui Harap-Alb de a-și face prieteni buni vine dintr-o filozofie străveche de viață, aceea că omul nu poate trăi de unul singur. În ajutorul lui FĂt Frumos sunt femeile care îl sprijină cu loialitate : Ileana,fiica Mamei Pădurilor,fata genarului.

Harap Alb creează o atmosferă veselă de carnaval, deoarece acesta se înconjoară de ființe ciudate cu diferite puteri supranaturale, dar care nu au prea multă minte.Atmosfera creeată de Făt Frumos este chiar opusă, este tristă , sobră, învăluită în umbră, deoarece adversarii eroului sunt ceaturi care au puteri supranaturale și care locuiesc în locuri neumblate și unde Făt Frumos trebuie să ajungă și să învingă. Harap Alb este înconjurat de oameni și făpturi, pe când Făt Frumos este un singuratic, se simte dator să preia războaiele tatălui său,se luptă cu Muma Pădurilor,cu Genarul.

Și Făt Frumos și Harap Alb au parte de o întâmplare tragică: Genarul îl aruncă în înaltul cerului, unde fulgerele îl ard și pe locul căderii cenuşei se naşte un izvor,iar Domnul Iisus la rugăminţile Sfântului Petru face ca izvorul să redevină ce era înainte.Furios că a fost dat în vileag, Spânul se repede la Harap-Alb "şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş", dar Fata împăratului Roş, pune capul lui Harap-Alb la loc şi prin ritualuri străvechi cu ,,cele trei smicele de măr dulce" şi cu apa moartă îi lipeşte capul de corp. 

În final,amândoi își trăiesc dragostea lângă ființele iubite.

4 Basmul ,,Dănilă Prepeleac” a inspirat regizori de teatru, de film, scenariști, actori și păpușari, care au dat viață unor interpretări diverse ale acestui text. Una dintre montări îi aparține regizorului Alexandru Dabija, care s-a bazat pe piesa lui Cătălin Ștefănescu,, N-ai tu treabă!”.

Comentați mărturisirea lui Cătălin Ștefănescu referitoare la piesa pe care a scris-o plecând de la textul lui Creangă:

„Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de când lumea.

= De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din târg? =De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat?= De ce trage norocul doar la unii? =De ce se spune că banul e ochiul dracului?

Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: ,,N-ai tu treabă!”

= De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din târg?

Fratele lui Dănilă, gospodar cu stare, îl sfătuieşte să‑şi vândă boii mari şi frumoşi şi să cumpere alţii mai mici şi un car. Dănilă îl ascultă și-i urmează sfatul,numai că obosit,exasperat face schimburi ciudate cu oamenii întâlniți în cale și rămâne cu o pungă de piele, din acelea mari, de pus pe după gât. Apoi se dezmeticeşte, „parcă dracul mi‑a luat minţile”.Aşadar, Dănilă pare a nu fi atât de prost, pe cât lasă să se înţeleagă faptele sale,plecase cu un scop și se întoarce cu nimic.De ce alege Dănilă, în schimbul gânsacului o pungă? Alegerea pare fără niciun sens.Dar punga înseamnă bani. Dănilă nu visează car şi boi., el vrea bani, vrea avere. Punga de la iarmaroc e ca un burduf pe care-l capătă de la draci.Și astfel tot ce-a socotit la plecare nu s-a întâmplat prin locurile pe unde a umblat.    

   =De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat?

Danilă fură iapa fratelui său  și pleacă spre heleșteul din pădure, ca să caute toporul pierdut. Pleacă în lume călare şi vrea să‑şi facă mânăstire în pajiştea de lângă heleşteul stăpânit de draci.Urmează probele și,înșelându-i pe draci,Dănilă se-ntoarce acasă bogat și fericit.Și atfel furtul iepei a fost justificat:Dănilă a devenit omul isteț care a dovedit lumii că s-a schimbat.

= De ce trage norocul doar la unii?

Dănilă este omull de care fugea  norocul,dar și norocul de dânsul, fiindcă era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi.Dar avea și o mulțime de copii,deci era norocos.  Succesul unui norocos nu se datorează muncii deosebit de grele, talentului uimitor sau inteligenței excepționale. El pare să aibă doar o abilitate extraordinară de a fi la locul potrivit, în momentul potrivit.Așa i s-a întâmplat lui Dănilă care a ajuns la heleșteul stăpânit de draci,pe care i-a păcălit în probele prin care și-a dovedit istețimea și curajul.,atrâgând norocul care până atunci l-a ocolit.

 =De ce se spune că banul e ochiul dracului?

 Banul a devenit asemuit cu „ochiul dracului”, fiindcă el ademeneşte şi corupe, întristează şi îmbolnăveşte, viciază şi distruge, transformă oamenii în sclavi sau pur şi simplu îi vinde ca pe orice altă marfă, schimbă guverne, provoacă războaie, deviază destinul omenirii. Banul este unealtă şi armă, este puterea supremă care stăpâneşte lumea noastră şi căreia omul „i se închină” zi de zi.

Scaraoschi îl ispiteşte pe Dănilă cu un burduf plin cu bani și Dănilă recunoaşte: ,,Aveți noroc, spurcaților, că-mi sunt mai dragi banii decât pusnicia, că v-aş arăta eu vouă”.

5 Discutați, în grupe de 4-5 elevi, pornind de la cele patru întrebări propuse de Cătălin Ștefănescu. Alegeți una, care credeți că evidențiază cele mai importante semnificații ale textului. Formulați și un răspuns pentru întrebarea selectată, în care să vă exprimați punctul de vedere.

Când vorbim despre ochiul dracului ne referim cu siguranță la tot ce e mai rău pe lume, la tentații, patimi . Dar goana dupa înavuțire, dorința de a îmbogațire și de a acumula tot mai mult îi domină pe unii dintre noi, care, chiar dacă au auzit celebra expresie, nu pare să le fi dat ceva de gândit.

Banii  nu pot fi văzuți ca o sursă a răului, dimpotriva. Aceștia fac parte din viața noastră,multe dintre activitățile noastre au drept „motor” banii, ei fiind cei care ne pot aduce liniștea, atunci când ne ușureaza traiul, sau din contră, nopți nedormite, disperare, când ne lipsesc.

Însă când lipsește echilibrul, iar banii și patima pentru ei ne acaparează, ne transformă în sclavii lor, uităm de ceea ce este cu adevărat valoros în viață, atunci banii devin într-adevăr,, ochiul dracului.”

6=comentați alegera regizorului ca Marcel Iureș nevăzător cu un ochi.

În rolul lui Dănilă Prepeleac,actorul Marcel Iureș îl vede prost, dar îngâmfat şi şmecher. Dă de dracul,începe să facă bani și începe să vadă cu un ochi totul,fiindcă banul este ochiul dracului pe care el îl iubește. Alexandru Dabija susţine că aceasta este “povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiției, pornind de jos și ajungînd sus, spre încîntarea mulțimilor care speră veșnic în biletul cîștigător. Din motive numai de el știute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morții, Dănilă face o favoare apropiaților și lumii în general și acceptă să povestească CUM a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiotul satului la starea de bunăstare actuală.El a văzut totul cu un singur ochi.”

CRITICII SPUN

 1 Discutați opiniile critice de mai jos privind esența mesajului basmului Dănilă Prepeleac:

 „[În povești] nu se observă, ci se demonstrează observațiuni morale milenare. Dănilă Prepeleac dovedește că prostul are noroc.” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) „Dănilă Prepeleac […] e o foarte meșteșugită demonstrație că numai «pățitu-i priceput».” (George Munteanu, Istoria literaturii române, vol. II)

2 De ce, pentru a sintetiza semnificația basmului, criticii citați au recurs la proverbe? Care dintre cele două proverbe vi se pare mai potrivit textului discutat și de ce?

Dănilă este,,pățitul priceput”,pentru că schimburile pe care le face în târg sunt păguboase, este privit superficial, un umil prostănac, aparent nedreptăţit de fratele bogat, deşi mai degrabă el pare nedreptăţit de soartă, un om de prisos, este tipul naivului, „omul lui Dumnezeu”, cum este caracterizat chiar de către un drac, dar cu nărav: tentaţia îmbogăţirii. Se dezmeticeşte şi îşi dă seama că a făcut rău, pesemne că dracul i‑a luat minţile, spune el. La întoarcere, eliberat de toate poverile şi necazurile,se gândește la cele întâmplate,ce semnifică o pungă. Punga  înseamnă bani. Punga de la târg va fi burduful cu bani de la draci. Și fiindcă a pățit necazuri multe,când se-ntrece cu dracii devine isteț și alege cu inteligență trecerea probelor în favoarea sa. Dănilă este un ,,pățit priceput”,omul care a trăit întâmplări din care a înțeles mersul vieții,al lumii și de aceea se reîntoarce la familia sa, rugându-i pe toți să-l ajute să-l blesteme pe drac, care îi cărase banii până în sat. Cu toţii reuşesc să-l indepărteze pe necurat, dovedind unitate în lupta cu forţele răului. Călătoria iniţiatică se încheie astfel cu victoria spirituală a eroului in confruntarea cu lumea de dincolo, recompensatâ cu o considerabilă avere dobândită prin efortul personal al celui care, văzând consecinţele negative ale prostiei sale, se transformă şi devine înţelept.

3 Alegeți una dintre diversele interpretări propuse de critici și scrieți un eseu pe marginea răspunsului selectat.

Basmul ,,Dănilă Prepeleac” poate fi considerat o alegorie filozofică despre:

 • norocul prostului;

• istețimea ascunsă sub aparențe modeste;

 • confruntarea umanului cu non-umanul;

• puterea de a se raporta liber la cuvânt, la comunicare.

                             Istețimea ascunsă sub aparențe modeste

               Istețime înseamnă agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate.

Ipostaza realaă este cea a unui țăran ,,sărac,leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi", alcătuit prin antiteză cu fratele sau. Fiecare dintre schimburile păguboase pe care le face îi relevă lipsa de minte, Danilă fiind un reprezentant al lumii înfățișate de același autor în,,Prostia omenească."
Nici după ce-și dă seama că dintr-o pereche de boi frumoși s-a ales cu o pungă goală, personajul nu pare a se deștepta: doborarea copacului peste boii fratelui său și încercarea de a ucide o lișita prin aruncarea toporului în iaz, denotă că mintea îi rămăsese la fel de puțină. Când îşi dă seama că a ucis boii şi a distrus carul, bunuri care nu-i aparţin, reacţia lui Dănilă este diferită. Situaţia în care s-a pomenit nu mai este tratată cu umor şi indiferenţă, el nu mai aruncă vina pe altcineva, ci este nevoit să-şi privească propria imagine, fie chiar şi neplăcută, însă reală. Cu toate că îi este greu să-şi accepte „noua imagine”, totuşi această situaţie a produs o schimbare în felul de-a fi al lui Prepeleac. Nu mai aleargă la fratele său, să-i spună dspre cele întâmplate, ci îşi acoperă cu mare grija imaginea propriului eu, revelată de curând în pădure. Nu-i mai rămâne decât să-i mai ceară o favoare lui frate-său, să-i împrumute şi iapa, ca „să fug(ă) apoi cu ea în lume”. Din cauza vinei şi ruşinii pe care o simţea, nu a îndrăznit nici măcar să dea ochii cu nevastă-sa sau cu propriii copii.

După întâlnirea cu forţele malefice, observăm o evoluţie imprevizibilă a lui Dănilă Prepeleac, de la un personaj „nechibzuit la minte” la unul care „se arată isteţ, inventiv şi profitor de prostia dracului.” Pădurea este un mijloc de refugiu şi regăsire pentru Dănilă, care nu era în stare să se confrunte cu realitatea şi cu propriile lui eşecuri.
Păcălirea demonilor ține, mai ales, de sșretenie și se expliă prin faptul că aceștia sunt și mai proști decât Dănilă.. Drumul pe care îl parcurge e unul inițiatic în măsura în care eroul experimentează, probează prostia, pentru a-i cunoaste consecințele, după care trece la dovedirea avantajelor istetimii. Este vorba de inițierea într-un raționament sănătos, eliberarea de prostie.Și astfel în cursul celor șase probe, forța fizică este înlocuită cu istețimea.

Probele prin care trece personajul sunt menite să dovedească istețimea urmată de vicleșug. Ele încep în momentul când un drac îi spune lui Dănila,văzut ca un om comun,sărac ca înfățișare, că Scaraoschi ,,vrea mai întâi să ne încercâm puterile ș-apoi să iei banii." Spre deosebire de eroii înzestrați cu forțe supraomenești, Dănilă va ieși învingător din acest duel prin șiretenie. Nici transformarea sa nu are un final la fel de spectaculos ca în basme. La sfârșitul drumului inițiatic, Dănilă rămâne un om obișnuit cu preocupări obișnuite. Experiența din pădure are însă menirea de a-l maturiza pe personaj, de a-l face să-și îmbunătățească statutul social.

 Dănilă Prepeleac trebuie să-și dezvăluie adevăratul potențial de om gospodar, tată bun al familiei sale, responsabil și muncitor, cu frica lui Dumnezeu. Acest lucru nu se poate realiza decât prin trezirea lui la adevarata realitate. Personajul trebuie sa treaca prin incercari, pentru a-si depăși statutul inițial.Personajul Dănilă de la începutul povestirii s-a transformat substantial. Numele de Prepeleac, care sugera la început că Dănilă nu este bun de nimic capată în final alte valențe. Dănilă  devine stâlpul familiei, susținătorul ei moral și material.

  Un om istet este cel care face față încercărilor vieții,, care găsește soluțiile din mers, care are o sclipire ce se vede de la mare departare.

                   O linguriţă de isteţime face uneori cât un car de putere.

Biblioteci deschise

2=,,O mie si una de nopti” este o colectie de povestiri din Orientul Mijlociu si sudul Asiei,  Este cunoscuta si ca Noptile Arabe. Unele povesti sunt reprezentative. Lampa fermecata a lui Alladin, Ali Baba si cei 40 de hoti si Cele sapte calatorii ale Navigatorului Sinbad nu faceau parte din editia originala, dar au fost colectionate de Antoine Galland si alti traducatori si incorporate mai tarziu.

In cadrul povestilor apar atat personaje fantastice cat si reale precum: Barmakids, Harun al-Rashid, Hatim al-Tai, Ja’far ibn Yahya, Khosrow II, Abu Nuwas, Shirin, Zubaidah bint Ja`far.

Pe langa povestile deja arhicunoscute exista si altele la fel de importante pentru cultura araba precum: Pescarul si Duhul, Cele trei mere, Povestea cocosatului, Ali Shar si Zumurrud, Omul ruinat ce redevine bogat intr-un vis, Khusrau si Shirin si Pescarul, Povestile legate de califul Harun al-Rashid, Iubitii din Banu Tayy. Poveștile depănate de iscusita Șeherazada de-a lungul a o mie și una de nopți spre desfătarea soțului său, preaputernicul Riar Șah, sunt pesemne cele mai cunoscute din toată literatura lumii. De la peripețiile lui Aladin, stăpânul lămpii fermecate, la epopeea lui Sindbad marinarul și de la năzdrăvăniile lui Ali Baba și ale celor patruzeci de hoţi la isprăvile lui Harun al-Rașid, califul-califilor, basmele arabe zugrăvesc lumi fără seamăn, neîntrecute în frumusețe și farmec.

==Jean-Claude Carriere: ,,Cercul mincinoşilor” este o colectie absolut savuroasa de invăţături sub formă de poveşti adunate din intreaga lume.  o colecţie de aproximativ patru sute de poveşti filozofice din toată lumea. este o istorie a “mincinosilor”. “Mincinosii” au aparut in timpuri stravechi pentru ca omenirea a avut nevoie de tainele lor, de intelegerea ascunsa a vietii si a mortii. Aceste istorii vin din toate lumile:

Lumea este aşa cum este, ba Lumea nu este aşa cum este, dar Dacă totul nu este decât un vis, cine oare visează? - ne avertizează titlurile capitolelor. Iar prin ele apar şi dispar chipul familiar al lui Nastratin, figura dascălului care ne învaţă ceva din înţelepciunea lui, minunata enigmă a omului care se visează fluture care se visează om, ba chiar visul însuşi devine adeseori personaj, şi să nu uităm de duhul magic din vas. Povestea - drum către sine, sau chiar condiţie de existenţă a acestuia. O altă veche poveste persană ni-l arată pe povestaş singur pe ţărmul oceanului.  Spune poveste după poveste, abia trăgându-şi răsuflarea şi bând din când în când un pahar de apă. Oceanul îl ascultă vrăjit. Iar autorul necunoscut adaugă: - Dacă într-o bună zi povestaşul tace ori este nevoit să tacă, nu poate spune nimeni ce va face oceanul.

3=În ,,Prostia omenească”ca și în,,Dănilă Prepeleac”este un om care trece prin experiențe deosebite:omul diin prima povestire ,uimit de prostia femeilor din casa sa,pleacă în lume pentru a dezlega prostia.În călătoria sa întâlnește personaje care ilustrează diferite forme ale prostiei:unul transportă soarele cu ajutorul unui oboroc,altul vrea să scoată un car printr-o ușă îngustă,altul aruncă nucile în pod cu un țăpoi,altul trage o vacă pe o șură pentru a o hrăni.Pentru fiecare omul isteț oferă soluții normale,simple și înțelege că prostia este un fenomen larg răspândit și că oamenii complică viața în loc să găsească soluții simple și se întoarce acasă cu o înțelegere mai profundă a naturii umane și cu o toleranță mai mare pentru cei din jurul său.

  În ,,Povestea unui om leneș”nu este un om exasperat de prostie,ci un sat întreg care,vâzând lenea unui om capabil să moară de foame de lene,hotărăște să-l spânzure.Întâlnirea cu o persoană binevoitoare a-l ajuta,care îi propune să trăiască doar stând și hrănindu-se cu,,posmagi”este uimitoare,pentru că leneșul întrabă cu o voce stinsă dacă posmagii sunt moi.Dovedește că preferă să-și întâlnească sfârșitul decât să mănânce singur.Născocirea autorului arată cât de departe poate merge un leneș în evitarea efortului.

Asemănător personajelor din cele două povestiri este Dănilă Prepeleac,care  pe parcursul basmului, se afla in doua ipostaze, una in care intruchipeaza prostia, fiind tipul prostului sau pacalitului, iar apoi urmand sa devina simbolul istetimii omenesti.  Dănilă se dovedeşte a fi lipsit total de inițiativă și acceptă sfatul fratelui mai mare chiar cu entuziasm. Ca și personajul din,,Prostia omenească”face o călătorie,a  sa are o latură inițiatică, deoarece prostia de care dovadă personajul are menirea de a-l pune pe gânduri pentru remediere.Este un om delăsător și,aflat în situaţia dramatică de a se întoarce la familia sa doar cu o pungă goală, Dănilă este diferit de personajele din cele două povestiri,începe să realizeze că a greşit şi are mustrări de conştiinţă, pe care le rezolvă fără ezitare formulând o scuză cu sursa în credinţa populară: „dar parcă dracul mi-a luat minţile!". Comoditatea îl împinge și pe el prem cei din,,Prostia omenească” la cea mai gravă faptă de până acum: ajuns in pădure, taie un copac care ar trebuit să cadă exact în car, ca nu se mai obosească să-l care. Evident acesta sfărâmă carul şi ucide animalele.Dacă personajul din,,Prostia omenească”călătorește pentru a dezlega prostia și a vedea și alți oameni,călătoria lui Dănilă este o consecinţă a situației-limită în care î| pune fratele său instărit, aflat in antiteză cu Dănilă care, nedorind să îl susţină material, îl trimite să întreprinciă o acţiune cât se poate de simplă și logică.Și primul călător este surprins în niște probe ale prostiei unor oameni pe care le îndreaptă cu bun simț,iar Dănilă în cele șase probe conştientizează prostia dracilor dându-şi seama că şi el a fost cândva în situaţia în care alți oameni au ieșit în câştig ca pe urma propriilor sale prostii.

  Prin cele trei personaje Creangă satirizează cu lirism şi umor moravurile şi lacunele fiinţei umane care sunt lenea, prostia, dezvăluie aspecte din viaţa reală, din care se pot extrage invăţăminte.

Pag.19

-Cum descrieți lenea?

       Lene este denumită înclinația unei persoane căreia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căreia îi place să stea fără să muncească, precum și faptul de a se complăcea în inactivitateLeacul lenei este munca..Dar Lenea este și o stare de bine, la care apelăm pentru a ne asigura un anumit confort interior. Facem asta când privim la televizor, dormim sau ascultăm muzică, fără a face nimic altceva între timp.

-De ce sătenii nu-l acceptă pe leneș?...............................

     Sătenii nu-l acceptă pe leneș,pentru că aceste refuză munca,preferă să stea nemâncat decât să facă un minim efort.

-De ce cucoana vrea să-l ajute?...........................

     Cucoana crede că omul este bolnav și chiar dacă află că este leneș vrea să-l ajute din milă și omenie.

-De ce refuză leneșul ajutorul?

     Omul leneș înreabă dacă posmagii sunt moi și auzind răspunsul cucoanei refuză ajutorul din lene,preferând să-și întâlnească sfârșitul. Leneşul nu poate face niciun gest de împotrivire, nu se poate mişca, vorbeşte și reacţionează cu greutate, în mintea lui ştia ce înseamnă pâinea uscată în condiţiile lenei în carenu-şi putea folosi nici mâinile.

-Sunt îndreptățiți sătenii să-l spânzure?

     Sătenii oferă o învăţătură prin care acest obicei nu ar trebui încurajat de comunitate și  decid să-l spânzure pe leneş, iar vestea morţii sale să-i înspăimânte şi pe ceilalţi localnici, prevenenind răspândirea năravului.Poate era obiceiul locului,deși este îngrozitor,poate a fost un exemplu pentru cei prezenți și pentru urmași.A fost judecata unei comunități.Dar dacă omul era bolnav?!?! Astăzi leneșii sunt tratați ori cu toleranță,, ori ignorați.

3=întrebări care vă vin în minte lagate de text:

-De ce oamenii l-au tolerat timp îndelungat?

-Cine  avut primul ideea spânzrătorii?

-De ce omul era singur fără familie?

-de ce n-a fost obligat să muncească?

4=MORALA:

Creangă combină umorul cu o lecție de morală,folosește exagerarea pentru a ridiculiza lenea și a arăta cât de departe poate merge un leneș în evitarea efortulu

Acest gest din poate fi interpretat ca o învăţare de minte şi totodată ca o ameninţare pentru leneşi.

Astăzi leneșii sunt tratați ori cu toleranță,, ori ignorați.

Pag.20

Cum ne raportăm la opiniile criticii?

1=Opinii exprimate de critici și istorici literari:

Profesorul Eugen Simion nu este de acord cu cei care au voit să-l înalțe pe pleneșul  din ,,Povestea unui om leneş”, să facă din el un personaj important. Nu este de acord cu Valeriu Cristea, autorul Dicţionarului personajelor lui Creangă, „o operă de iubire şi de exigenţă maximă”, când vorbeşte de linşarea amintitului protagonist. „A compara scenariul unei fabule ţărăneşti de acum o sută cincizeci de ani – scrie Eugen Simion – cu un scenariu de exterminare stalinist. «Execuţia» (din naraţiunea lui Creangă) aduce aici a linşaj – scrie luat de val acest admirabil critic moralist. Eroare! Nu seamănă cu un linşaj, seamănă cu o istorie în notă umoristică despre un individ atât de leneş, încât acceptă – simbolic – mai degrabă ieşirea din viaţă decât efortul minim de a mesteca îmbucătura din gură.”

3=Opinia  doamnei profesoare Zoe Dumitrscu Bușulenga mi se pare potrivită înțelegerii,pentru că îl vede pe leneș ca personaj ce arată lenea în care trăiește și refuzul de a mai trăi,.Cred că lenea lui este o boală de care nu se poate vindeca.Dar intresantă este întâlnirea în drum spre spânzurătoare, când carul în care se aflau leneşul şi cei doi săteni, întâlneşte trăsura unei cucoane care, îngrijorată şi făcându-i-se milă de leneş, decide să-l salveze, oferindu-i un loc într-un „hambar plin cu posmagi”. Aflând că posmagii nu sunt înmuiaţi, leneşul preferă moartea în locul vieţii şi al traiului asigurat de cucoană.Contrar celor care i-au hotărât soarta este această femeie care vrea să-i asigure o viață îndestulată,fără griji.Este o secvență plină de omenie:,, A mânca la posmagi şi-a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a perde Dumnezeu pentru o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.”

4=Referitor la ideile domnului profesor,Nicolae Manolescu că,,umorul rezultă din absurditatea situuației și leneșul care răspunde este un leneș sublim”,cred că acesta se înspăimântă la auzul vorbelor cucoanei care vrea să-i dea posmagi şi să-l ţină pe lângă  moşia ei şi de aceea îngrijorat întreabă : ,,Muieţi-s posmagii?” și  întrebat  de săteni: ,,Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba? “, răspunde consolat cu soarta sa că tot nu poate să lea explicaţii cum se simte şi că oricum este condamnat ca fiind un leneş ce va fi dus la spânzurătoare, este osândit deja la moarte.