luni, 19 august 2024

Aforisme

 

Aforisme

1=,,Viața este o sarcină;o porți mai lesne,dacă o ușurezipentru alții.”= Fiecare moment este o oportunitate de a-ți schimba viața, pentru că în orice moment poți să îți schimbi modul de a simți
2=,,Lumea este cum o vezi;însă oamenii sunt cum sunt.”

Cred că  Deseori, oamenii cu care relaționăm  nu sunt ceea ce dorim noi să fie. Sigur, dăm  vina pe soartă, conjunctură sau pe ghinion, dar nu ne gândim, niciun moment, că de fapt și noi putem fi cei vinovați. Ar fi poate bine să reflectăm o clipă(doar) atunci când spunem,sau gândim, că toți oamenii sunt răi și doar noi ,numai noi,suntem cei buni. Asta cum bine zice  vocea anonimului necunoscut  care afirma că „Toată lumea este rea ! Doar eu sunt ca  lumea”.Fiecare  vede lumea așa cum este, celălalt vede lumea așa cum este el. Timpul ne tratează pe toţi la fel, iar diferenţele între oameni sunt date de alegerile fiecăruia. Printre multele alegeri pe care ar trebui ori suntem nevoiţi să le facem, să alegem în primul rând să trăim frumos şi cu un scop. Să ne ferim de o viaţă trăită monoton şi-n grabă pentru că timpul nu îndrăgeşte pe nimeni în mod special.  

3=Binele făcut de oamenii răi: Este ușor pentru un om sa devina rău.Neagă adevărul, se preface, își pune masca bunătății și se străduiește să-i convingă pe alții că este bun, prin manipulare și înșelăciune. Sunt oameni răi care încă au o conștiință și aceștia pot deveni buni,înțeleg că bunatatea le aduce pace interioară și liniștea sufletească și atunci întorc binele pe care nu l-au înțeles ,înlătură suferința și aduc bucurie celor din jur și-atunci binele făcut de ei trebuie primit.

Béranger din piesa ,,Rinocerii”de Eugen Ionescu își apără condiția, fără să capete nimic în schimb, întrucât ceva din adâncul lui insondabil îi interzice să se înroleze sau să adere cu fanatism la un mod de a fi barbar. ÎnȚelege că va rămâne ultimul om, în timp ce toți din jurul lui au devenit neoameni,el este incapabil de violență și de ură, ceva din adâncul lui îl condamnă la tandrețe și la compasiune

4=Arta vieţii

înseamnă Rezervă, discreţiune, cumpătare, în genere negaţiune şi în rezumat abnegaţiune.

,,Arta vieții” este o fațetă a expresiei frumosului, de a fi bine. Starea de bine reprezintă elementul care stă la baza evoluției și dezvoltării personale.Starea de bine este legată de mai multe aspecte ale vieții: fizic, emoțional sau spiritual. O baza emotională sănătoasă îți permite să iubești, să ai încredere, să ierți și să îi accepți pe ceilalți. Acceptarea ne permite să privim obstacolele ca pe probleme cu soluții de rezolvare. Arta vieții înseamnă înțelegerea lumii. Există o bucurie care este mereu căutată în lucruri frumoase. Este dorință omului de a găsi sau de a crea bucurie în multe lucruri. Aceste lucruri definesc o persoană. Natura a creat frumusețe de milenii și suntem parte a procesului de creație.

---un aforism propriu:Prin arta vieții înțelegifrumosul naturii.

5=Oamenii inteligenți, deștepți, manifestă o nesiguranță în rațiunea lor, datorită faptului că înțeleg părerile diferite – cu cât cunoștințele sunt mai numeroase, cu atât trebuie să stăpânească mai multe lucruri. Pentru ei, veșnica lor dorință de a se autodepăși îi face diferiți și speciali, ceea ce, însă, este în detrimentul integrării cu succes în societate. Oamenilor inteligenți le este greu să comunice cu oamenii obișnuiți, deoarece lucrurile de care sunt interesate cele două grupuri sunt radical diferite. Oamenii inteligenți sunt adesea confundați ca fiind excesiv de critici și chiar aroganți.

  Oamenii proşti îi critică mereu pe toţi cei din jurul lor şi pretind că sunt mai deştepţi decât toţi ceilalţi. Un prost are o singură idee, una și bună, se încăpățânează s-o aducă la îndeplinire și, în cele din urmă, reușește,iar cei din jur îl aplaudă,pentru că sunt la fel. Ei nu realizează condiția în care sunt, dimpotrivă, cred că sunt descurcăreți, instruiți, ba chiar erudiți. Cei proști se bucură de viață, de tinerețe, de dragoste, fără să distrugă aceste daruri prin încercarea de a le înțelege. Prostul este cel care știe, n-are dubii și este dispus oricând să dea explicații convingătoare. Și, pentru că știe că știe atât de multe și n-are frământări, este și fericit și se-nțelege cu cei asemenea lui.

6=CONSECÍNŢĂ  efectrepercusiunerezultaturmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. v. consecvent.

Oamenii cu consecințe sunt cei care acționează) statornic, conform cu principiile lor, credincioși ideilor lor. Să fii un om cu principii, înseamnă să fii o persoană cu păreri și convingeri ferme, de regulă morale și, trăind, să le respecți întocmai, în tot ceea ce înfăptuiești.,știind că urmările sunt favorabile. Asemenea oameni ar trebui să ofere repere de viațăpentru că ei știu că totul este pentru binele celor dein jur.Da,cunosc astfel de oameni:părinții,bunicii mei,unii profesori din gimnaziu care m-au învățat să ascult și părerile altora, să cântăresc, să mă întreb, să aleg și să mă îndoiesc uneori de alegerile mele.

  Nu,n-am cunoscut încă oameni care nu gândesc la ce va urma dacă acționează greșit și nici nu-mi doresc,ce să învăț de la ei?Cred că n-au experiența de viață,sunt neîngăduitori, nemiloși, intoleranți, egoiști și-atunci nu vreau să-i cunosc,îi voi evita.

7=povestire autobiografică—Un om cu consecințe

Consecințele pot fi bune sau rele, dar, cel mai adesea, se referă la ceva neplăcut. Pentru că este o povestire autobiografică, voi spune câteva întâmplări din scurta mea viață.Când eram mic,mic îmi plăcea să mă foiesc pe scaun, iar mama îmi spunea că ,dacă voi continua așa, s-ar putea să cad,eu însă continuam și chiar cădeam. Aceasta era  o consecință naturală. Ce am desprins din această întâmplare: mama a avut dreptate, chiar am căzut și pe viitor pot să am încredere în ce-mi spune.  La grădiniță aveam dificultăți în a împărți piesele de Lego. Indiferent cât de multe erau,le voiam fix pe cele pe care le avea Patrik,colegul din fața mea,care considera că este proprietarul de drept al pieselor și nu dorea să le împartă. Doamna educatoare ne-a luat de câteva ori cutia cu piese de Lego pentru tot restul după-amiezii și ne-a dat amândorura jucării asemănătoare și astfel am reușit să găsim o modalitate de a colabora și a le împărți.În clasa pregătitoare mi s-a întâmplat să fac dezordine în locul în care stăteam,iar consecința logică a fost că mi s-a impus să strâng,să curăț. Nu mai târziu sau după ce voi mai scrie sau citi,ci atunci pe loc. Când în mod repetat amânam să-mi  fac temele,pentru că atracția tabletei era mare sau nu participam la treburile casei,la cumpărături alături de părinți, consecința logică era  limitarea activităților plăcute.Unul dintre părinți,de obicei,mama îmi spunea zâmbind că a făcut curățenie și nu-mi găsește tableta,eu o căutam ore și o găseam,culmea,în weekend.

Am înțeles că o consecință are menirea de a mă disciplina, de a-mi hrăni sentimentul de responsabilitate și de siguranță.

 Recent am văzut „Dark Waters” pe Netflix, cu Mark Ruffalo și Anne Hathaway în rolurile principale. E unul dintre cele mai puternice filme făcut după o întâmplare reală care a generat și încă generează consecințe pentru toți locuitorii planetei.Și după vizionare mi-am amintit o întâmplare asemănătoare la care am fost martor.Am plecat împreună cu tatăl și bunicul la munte să urmărim o demonstrație a parapantiștilor, un adevărat festival al zborului cu oameni îndrăzneți ce străbat cerul doar cu ajutorul vântului şi al curenţilor de aer și cu o condiţie,să nu atingă pământul decât la finalul cursei.În urcușul muntelui am trecut un râu format de o cascadă ce parcîăcobora din înaltul cerului.Și toți ne-am oprit lângă o căprioară ce se zbătea de parcă înghițise ceva neplăcut.Cei de lângă mine au chemat salvamontiștii care ne-au spus că au mai găsit câteva animale în starea aceasta și au dus-o și pe ea la un cabinet veterinar.După un timp am aflat adevărul:în zona aceea apa era poluată din cauza turiștilor ce aruncau resturi.Acest exemplu cutremurător ilustrează o realitate sumbră, care ar trebui să îngrijoreze fiecare om,pentru că există consecințe grave.