marți, 20 august 2024

Argumentarea

 

2=Ideile pe care le-am reținut:

Ken Robinson menționează trei principii care ar trebui să stea la baza educației:

1.Ființele umane sunt prin natura lor diferite și, prin urmare, educația trebuie să valorizeze diversitatea și să dea copiilor șansa să își pună în valoare talentele și aptitudinile specifice ( de aici toată discuția despre individualizarea învățării și despre necesitatea unor curricula care să includă mai multe ore de arte, științe umaniste și educație fizică).

2. Curiozitatea este un motor al învățării, iar rolul profesorului este să o stârnească în fiecare copil, ieșind din rutina unui algoritm al conformității actului de predare pentru a folosi puterea imaginației și creativității și a realiza astfel învățarea adevărată (admirabilă distincția pe care Ken o face între task și achievement, între a fi doar angajat în actul predării și a preda cu adevărat!).

3.Rolul educației este să descopere și să dezvolte creativitatea, nu să funcționeze ca un sistem mecanic, în goană după aplicarea de teste standardizate și date și statistici mai bune.   
În final, prin analogie cu surprinzătoarea înflorire a vegetației din Death Valley, în anul 2005, ca urmare a unei ploi neașteptate, Ken Robinson face o pledoarie excelentă  despre cât de importante sunt climatul dintr-o școală și prezența unor lideri  care să creeze la toate nivelurile condițiile în care profesorii să fie creativi și fiecare copil să reușească.

3=ipoteza:

Ameliorarea învățământului presupune principii pentru dezvoltarea ființei umane.

     argumentele:

În primul rând,un învățământ adevărat trebuie să dea pondere egală disciplinelor exacte cu artele,disciplinele umanistice,educația fizice.Curiozitatea copiilor înseamnă reușită,iar profesorii au rolul de a îndruma cunoașterea,învățarea.Elevii vor fi îndemnați să aprindă focul imaginației și al curiozității.

În al doilea rând,profesorii trebuie să fie oameni capabili,sprijiniți continuu în dezvoltarea profesională.Sistemele performante din lume îndeamnă copiii să aibă curiozitate,creativitate conduși de profesori bine pregătiți..

În al treilea rând,este necesar ca profesorii să aibă libertatea de acțiune,nu să li se comande și să fie continuu controlați.Să li se creeze un climat în care oamenii vor realiza lucruri deosebite.Franklin a găsit trei feluri de oameni în lume:cei nemișcați,cei care înțeleg nevoia de schimbare și cei care produc schimbarea.

În concluzie, este necesar să se creeze o mișcare puternică a oamenilor care va duce la revoluție.

=exemplele :

-Artele nu sunt importante doar fiindcă ridică mediile,ci solicită latura umană a copilului.

-Examinarea prin teste trebuie să sprijine învățarea,să elibereze imaginația,curiozitatea.

-Exemplul Finlandei în este bun,pentru că ocupă primele locuri la mate,știință,citire,dar nu dezvoltă creativitatea.

-exemplul cu Valea morții arată că ploaia a transformat deșertul într-o grădină,la fel schimbarea condițiilor  aduce în viață transformări.

-exemplul lui Benjamin Franklin care a deosbit oaamenii:cei nemișcață,inerți;cei care doresc schimbarea;cei care produc schimbarea.

=comparațiile din text:

-Nu există niciun sistem în lume,nicio școală în țară mai bună decât profesorii ei.

-Copiii și profesorii sunt îndemnați să urmeze algoritmi de rutină în loc să aprindă focul imaginației și al curiozității.

-=structura discursului:

-introducerea:  Vorbind despre nereușitele sistemului de învățământ american, Ken Robinson menționează trei principii care ar trebui să stea la baza educației.

-conținut: Dacă vrem să îi formăm pe copii să fie creativi și empatici, să colaboreze și să fie calmi și echilibrați, trebuie „să îi ajutăm pe profesori să dezvolte aceste calități mai întâi în ei înșiși.” Învățarea ar trebui reorganizată în jurul unei sarcini de lucru, și nu pe discipline.  Educația trebuie personalizată, lecțiile atractive, să se facă apel la imaginația copiilor, la creativitatea lor, la talentele lor.Principiile care stau la baza educației sunt:diversitate,curiozitatea,creativitatea. Educația trebuie să îi ajute pe indivizi să-și descopere talentele, sensibilitatea și pasiunile și să îi facă să trăiască propria viață cu un scop și cu împlinire.

-încheiere: Oamenii pot crea o revoluție prin schimbarea lumii.

=Discursul este convingător pentru că exprimă ideea că educația trebuie să îi ajute pe indivizi să-și descopere talentele, sensibilitatea și pasiunile și să îi facă să trăiască propria viață cu un scop și cu împlinire.

4=,,Școala online are mai multe avantaje decât dezavantaje”

a.Avantaje:

– nu se mai consumă timp și bani pentru drumul spre școală, copiii nu mai fac efort fizic îndelungat și riscant (mai ales în cazul unor copii din mediul rural, din comunități mici, unde se merge la mare distanță la școală, adesea pe jos), nu se mai face naveta nici măcar în interiorul localităților (trafic mai redus în orașele aglomerate precum București);

– se evită condițiile de secol XIX din unele școli (wc afară, săli de clasă neîncălzite);

– se evită bullyingul, o problemă tot mai intensă în școli și licee;

– copiii se obișnuiesc mai bine cu tehnologia, descoperă programe utile, totul este mai interactiv (anterior, copiii de vârste mai mici erau obișnuiți mai degrabă cu jocurile pe smartphone și pe tabletă, mai puțin cu programele, browsingul și chiar utilizarea laptopului sau a computerului desktop);

 – se pune mai puțin accent pe teorie și mai mult pe practică;

– dacă se folosesc resurse adecvate, totul se poate face mai simplu, completând de exemplu în programe care permit chiar evaluarea instant;

– copiii sunt mai odihniți, pot avea acces la resursele educaționale după un program mai flexibil;

 – se evită aglomerația din școli, învățarea în schimburi – o problemă în unele școli urbane în special; – teoretic, copiii din mediul rural pot avea acces la învățători și profesori mai buni, care altfel nu erau dispuși să facă naveta; de asemenea, au acces în general la resurse mai complexe în mediul online;

 – dacă se realizează programe și alte resurse digitale interactive, avizate de sistemul educațional, acestea pot uniformiza modul de predare;

– părinții au acces complet la modul în care acționează copilul, la modul de predare și la teme, pot fi la curent cu adevărat cu situația școlară a copilului (acest lucru ar fi și mai puternic dacă s-ar utiliza sisteme de catalog online);

– copiii nu mai pot lipsi de la ore dacă sunt supravegheați acasă de un adult (însă dacă acest lucru nu se întâmplă, pot lipsi dând vina tocmai pe tehnologie – „mi s-a întrerupt conexiunea”); – copiii nu mai pot inventa scuze de tip „mi-au uitat tema acasă”, căci lucrând de acasă au toate caietele, cărțile și materialele auxiliare alături de ei;

– se pot utiliza simplu variantele de manuale digitale, nu mai este nevoie de manualele în format fizic (adesea aflate într-o stare avansată de degradare, fiind utilizate de mai multe generații de copii);

Dezavantaje:

-poate fi greu să menții elevii motivați atunci când nu sunt prezenți fizic într-o sală de clasă

- aspectele tehnice ale școlii online pot fi frustrante – probleme cu parolele, probleme cu site-urile web etc. – ceea ce poate consuma timp prețios care ar putea fi dedicat predării.

-posibilitatea scăzută de socializare a copiilor, fără interactiune directă, față în față cu profesorii și colegii.

- fluctuațiile imprevizibile ale rețelelor de internet.

-controlul dificil din partea profesorului  asupra activității de învățare a copilului în timpul orei. -spațiului de acasă a devenit foarte aglomerat în condițiile telemuncii și școlii online. În familiile cu mai mulți copii sau cu un spațiu de locuit restrâns acest lucru se resimte puternic.

 b.Formularea opiniei:

Învățarea online poate fi definită ca o formă alternativă de învățământ în cadrul căreia se asigură continuarea procesului educațional în condiții normale sau de autoizolare, de intemperii,prin intermediul diverselor instrumente informatice de comunicare la distanță. 

Numeroase studii, teorii, modele, standarde și criterii de evaluare se axează pe cel puțin trei zone:

învățarea online de calitate,

predarea online

proiectarea instruirii online.

Părerea mea este:

-argument 1--elevii nu învață din ceea ce le spun profesorii sau din ce le arată tehnologia, ci din felul în care ce le spun profesorii și ce le arată tehnologia îi incită să gândească. Interacțiunea lor cu informațiile îi ajută să se dezvolte. Modurile în care tehnologia susține procesul de învățare sunt:

– o mai bună înțelegere a informațiilor, prin oferirea de exemple, video, demonstrații

– lecțiile sunt mai interesante dacă vin împreună cu obiecte și acțiuni care le plac elevilor (tablete, laptopuri, smartphones), elevii sunt mai atenți la un video sau o prezentare dinamică decât la discursul unui prof.

– tehnologia permite elevilor să învețe în ritmul lor

– tehnologia îl ajută pe profesor să își pregătească mai rapid lecția și să aibă mai mult timp pentru a se conecta cu elevii

 – tehnologia salvează timp

– te pune în contact cu mii de surse de informare, experiențe și contexte diferite

 – elevii nu se plictisesc, au mereu ceva de făcut, trebuie să dea click, să caute, să filtreze informații –--argument 2--un alt mod de a dobândi cunoștințe prin intermediul unui mediu online este căutarea pe diferite motoare de cautare.Tehnologia susține procesul de învățare, stimulează gândirea logică și permite accesul facil la resurse și opinii diferite. Se resimte o schimbare radicală a sistemului educațional, pentru a-i face pe educabili să fie mai conștienți, mai flexibili și mai bine pregătiți pentru viața de mâine. Schimbarea trebuie să includă implicarea mai largă a părinților, a membrilor comunității, în calitate de parteneri activi ai cadrelor didactice, în educația tinerei generații.

-argument 3

Contraargumente:

--în ciuda popularității educației online, grupuri vaste de oameni resping astfel de metode.

--în ciuda popularității în creștere a cursurilor online, formarea tradițională (în clasă) se luptă și încearcă să adopte mijloace mai noi de a menține interesul elevilor;

Concluzie.

 Putem concluziona că, în lumea de astăzi, învățarea online devine din ce în ce mai populară și mai accesibilă pentru elevii și studenții din întreaga lume, iar acest lucru are motivele sale.

În primul rând, învățarea online poate fi mai convenabilă și mai flexibilă, deoarece se poate studia în ritmul propriu și din orice loc cu o conexiune la internet. În plus, cursurile online pot fi mai accesibile, mai ales dacă elevul nu are posibilitatea de a studia într-un loc îndepărtat sau de a plăti cursuri scumpe într-o altă țară.

De asemenea, învățarea online le poate oferi elevilor o gamă mai largă de cursuri și programe de studii, ei pot avea acces la profesori din diferite țări și pot dobândi cele mai relevante cunoștințe și competențe.

Având în vedere aceste avantaje, putem concluziona că învățarea online poate fi o bună alegere pentru mulți elevi din lumea de astăzi și totuși la școală,în bancă alături de colegi e foarte bine.