,,Rinocerii”de Eugen Ionescu

1=

a. Jean,un om comun,își pierde identitatea,cultura și educația,luciditatea,limbajul devine urlet, se va transforma el însuși în rinocer, neputând rezista isteriei generale. Jean este inițial înverșunat împotriva rinocerilor, dar treptat devine îngăduitor,în cele din urmă violent.

b.Devenind rinocer,Jean își pierde calitățile umane:pielea devine din ce în ce mai verde, umflăturile de pe capul său cresc într-un corn,un semn al apartenenței la o nouă specie, afirmarea omului nou, semn distinctiv pentru a se diferenția de restul populației; vocea lui devine răgușită și el începe să pășească prin apartament ca un animal în cușcă,apoi declară că rinocerii au exact aceleași drepturi ca și oamenii. Acest corn de rinocer care îi apare în frunte simbolizează vehemența și autoritatea cu care încearcă să își impună punctul de vedere cu privire la tot ce este absurd,neomenesc.

2= Jean alege să fie rinocer,pentru că nu poate conviețui în armonie decât cu alți rinoceri, cu cei ce îi sunt asemenea, iar în urma procesului de transformare,care-i place,și-a pierdut capacitatea de a vorbi,nu scoate pe gură decât urlete și mugete. Ar fi trebuit să nu devină rinocer,ca să nu-și piardă raţiunea şi sufletul,să nu fie anulată umanitatea individului,să nu existe o lume însângerată de tragedii, copleşită de forţele întunericului: nazismul, fascismul, genocidul, holocaustul, comunismul cu crimele în masă, cu lagărele de concentrare şi închisorile lui, gulagul, distrugerea elitelor, exterminarea omului, sârma ghimpată în jurul libertăţii, dictaturile şi sistemele totalitare.

3=replicile legate de rău,agresivitate,distrugere:

JEAN (retrăgîndu-și mîna): Nu mă mai pipăi atâta Ce dracu' te-a apucat? Mă enervezi.

Lasă telefonu-n pace! (Se repede la Berenger și-l bruschează. Berenger se clatină pe picioare.) Ce te bagi unde nu-ti fierbe oala?  Nu există prietenie. Nu cred în prietenia dumitale. Am să te calc în picioare, am să te tăvălesc sub copite!”

4= Morala este sistemul regulilor (normelor) de bună conviețuire a oamenilor, în relațiile individuale sau în raport cu societatea (comunitatea)[1]. Termenul cel mai apropiat din punct de vedere semantic de morală este termenul etică. O conduită morală este cea care respectă reguli, precum: Să faci bine!; Să fii corect! Să fii cinstit! Să pui interesul public în fața celui individual!

Oameni animalizați se transformă în rinoceri, rinocerul simbolizând oamenii deveniți brute, pentru care lumea trebuie distrusă sau cel puțin schimbată din temelii pentru a face loc unei alte lumi, unei alte societăți, o lume arhaică și sălbatică în același timp, o lume în care între oameni guvernează nu respectul sau bunătatea, ci legile naturii, adică legea junglei. În această lume metamorfozată, populată de oameni brutali în manfiestările lor de orice fel, morala și toate valorile umaniste sunt înlocuite . Cei doi:Berenger și Jean încep să se certe despre posibilitatea ca oamenii să se transforme într-adevăr în rinoceri și apoi despre moralitatea transformărilor. Jean este inițial înverșunat împotriva rinocerilor, dar treptat devine îngăduitor. Pe parcursul scenei, pielea lui Jean devine din ce în ce mai verde, umflăturile de pe capul său cresc într-un corn, vocea lui devine răgușită și el începe să pășească prin apartament ca un animal în cușcă. Vacarmul,legea junglei, în care apare noul univers, noua ordine socială dintr-o lume populată doar de rinoceri care aleargă dintr-un loc în altul fără niciun sens, distrugând totul în cale, este de nesuportat. Acolo este o lume arhaică și sălbatică în același timp, o lume în care între oameni guvernează nu respectul sau bunătatea, ci legile naturii, adică legea junglei. În această lume metamorfozată, populată de oameni brutali în manfiestările lor de orice fel, morala și toate valorile umaniste sunt înlocuite.

5=

Disciplina,uniforma,marșurile în grup,afirmațiile violente sunt trăsăturile nazismului,ideologia  prin care oamenii se lăsau învinși,li se impunea o anumită ordine,gândire comună, acceptă să îi fie încălcate drepturile și libertățile, sub diferite pretexte,  nu mai acceptă niciun fel de dialog, de discuție în contradictoriu,socotind că o viață fără libertate este perfect suportabilă atâta timp cât se simt în siguranță.

Cred că și urâtul și frumosul și binele și răul din oameni trebuie scris prin cuvinte, iar scriind,autorii pot arăta locuri de infern ale chinurilor, mizerabile,greu de suportat,ale torturilor sufleteaști,unde se pot întâmpla miracole și frumuseţea va salva lumea.Cei ce scriu despre urât și frumos transformă prin puterea cuvântului dezordinea, eşecul, vidul şi ruina în ordine, valoare, sens şi înțelegere,armonie.

Este gândirea unui om simplu care,după ce a sperat într-o viață mai bună și acesta nu s-a împlinit nu mai are încredere în acei politicieni mincinoși și vor să întrebe,să ceară răspunsuri ,să alunge impostorii, care prin minciuni şi prefăcătorie i-au înșelat.

Pag.173===Rinocerul sau oaia feroce

1=trăsături umane nobile: Acuratețe,  Bunătate,  Capacitatea de a ierta,Cumpătare,curaj, Determinare,  Entuziasm, Fidelitate, Generozitate,  Hotărâre, Independență, Înțelepciune, Loialitate,  Onoare, Politețe,Respect, Sinceritate, Toleranță, Voință.

Mircea cel Bătrân -„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Johannes Leunclavius , un excelent conducător, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și ca un adevărat creștin. A izbutit în cele mai crâncene confruntări militare, dar a fost şi un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman.

Elisabeta I - ultimul monarh al dinastiei Tudor, a moştenit inteligenţa, determinarea şi perspicacitatea de la ambii părinţi; a avut o judecată politică plină de inteligenţă, înconjurându-se de cei mai buni consilieri; artele au înflorit în timpul domniei sale;a dezvoltat lumea satelor cu compasiune pentru cei săraci.

3=În fragmentul,,Antidoturi”,autorul explică alegerea rinocerului ca simbol al dezumanizării.Scriitorul demonstrează  că oamenii aleg să-și sacrifice originalitatea, au caracterul slab,influențabil ,pentru a fi în concordanță cu crezul,cu felul de a se purta al majorității, ei vor să fie la fel,puțini reușesc să-și impună caracterul pozitiv,să rămână aceleași ființe corecte.,morale. „Rinocerii” acționează cu toții la fel, încolțindu-l pe Bérenger, singurul personaj care refuză să facă parte din turmă.

4= In romanul,, „Ferma Animalelor” scris de George Orwell  rãsturnarea opresorului uman Mr. Jones de către coaliţia democraticã a animalelor este însoțitã de o consolidare a puterii porcilor.Aici porcii sunt animalele cele mai impunătoare, impun respect, dau  ordine, ordine care să fie respectate de către toate celelalte animale.Toate animalele sunt egale,dar unele animale sunt mai egale decât altele

.5=La apariția primului rinocer in orașelul liniștit, Jean este cel care încrezător in viață, înverșunat împotriva rinocerilor decât Berenger neîncrezător și dezamăgită de non-sensul vieții. Dar Jean își va pierde identitatea, se va transforma în rinocer, neputând rezista isteriei generale, devenind violent:pielea îi devine din ce în ce mai verde, umflăturile de pe capul său cresc într-un corn, vocea lui devine răgușită și el începe să pășească prin apartament ca un animal în cușcă. Béranger este omul care face zilnic experiența propriei ratări, devine neînduplecat într-o singură privință. Nimic nu-l poate convinge că el poate să fie altceva decât un om. Își apără condiția, fără să capete nimic în schimb, întrucât ceva din adâncul lui îi interzice să se înroleze, în principiu, sau să adere cu fanatism la un mod de a fi barbar, de a face parte din turmă.

6=

 a.În piesa ,,Rinocerii” oamenii animalizați se transformă în rinoceri, devin brute, lumea trebuie schimbată sau distrusă,pentru a face loc unei alte lumi, unei alte societăți, o lume arhaică și sălbatică, o lume în care între oameni guvernează  legile naturii, adică legea junglei. Mentalitatea de turmă sau spiritul gregar este un fenomen care influenţează major comportamentul uman, cu efecte uneori inimaginabile şi care se referă la tendinţa de abandonare a dorinţelor şi a intereselor personale, de ştergere a personalităţii individuale, în favoarea grupului, a colectivităţii.

( Sigmund Freud, “părintele” psihanalizei, a fost unul dintre cei mai aspri critici ai “mentalităţii de turmă”. El era convins că spiritul gregar sau mentalitatea de turmă, care se bazează pe o ștergere a personalității conștiente a fiecărui individ şi deblocarea minţii inconştiente, în beneficiul grupului din care face parte, se află la originea fenomenelor de recrutare ideologică, de propagare a zvonurilor, a mişcărilor de stradă, a hărţuirii morale.)

b. În nebunia transformărilor în rinoceri este prins personajul principal,Beranger, un om simplu, cu vicii și dependențe, fără o cultură sau o educație aleasă,un mediocru, prototipul unui posibil funcționar ratat, dependent de alcool. Deși nu este înzestrat cu o inteligență specială își păstrează în fibra sa interioară o fărâmă de umanitate care în final îl salvează de la rinocerizare, asta în timp ce toți ceilalți devin rând pe rând victime ale acestei maladii. Beranger se trezește într-o lume în care nu mai există niciun om, ci doar rinoceri cu care nu se poate înțelege,îşi va păstra demnitatea şi curajul până la capăt, în timp ce prietenii şi colegii lui aleg compromisul şi de bună voie decid să devină rinoceri, cu alte cuvinte să devină inumani. Nimic nu-l poate convinge că el poate să fie altceva decât un om din ceilalți n-au mai rămas decât fotografiile și amintirea. Ultimul om este incapabil de violență și de ură. Nu iubește puterea, ceva din adâncul lui insondabil îl condamnă la tandrețe și la compasiune. 

7=Într-o societate totalitară,bolnavă omul trăiește cu impresia că totul îi este permis, motiv pentru care va fi mult mai ușor de controlat, prin oferirea unui sentiment de superioritate.Este ultima ființă  rămasă întreagă, este cel cu adevărat care suferă, pentru că este uman, este cel care înțelege lipsa de comunicare și opacitatea celor din jurul său, ceilalți reprezintă moartea, pentru că ei, din punct de vedere uman, sunt anulați. Omul care poate schimba lumea este cel oameni pe care lumea nu l-a putut schimba. Figuri marcante din istorie, dar și oameni excepţionali din prezent ne arată că forţa unui singur individ dedicat visului și ţelului său poate schimba o lume întreagă: Nelson Mandela a fost cel care a reușit să înlăture segregarea rasială; Martin Luther King Jr. a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători americani ai drepturilor oamenilor;  Abraham Lincoln a interzis sclavia; Mahatma Gandhi - un lider al mișcării de independență din India; Albert Einstein: un exemplu de om care a schimbat lumea în domeniul științei; Isus Hristos: un exemplu de om care a schimbat lumea în credință; Napoleon Bonaparte: un exemplu de om care a schimbat lumea în domeniul politic,

Oamenii care au schimbat lumea au fost acei oameni care nu s-au lăsat intimidați de forțele opuse lor. Au fost dispuși să lupte pentru ceea ce credeau și să facă sacrificii pentru a obține dreptatea.

Dincolo de text:o poveste cu un om transformat în animal:

Frumoasa și bestia (în franceză La Belle et la Bête) este un basm scris de romanciera franceză Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve și publicat în 1740, 

Un negustor văduv locuiește într-un conac cu cei doisprezece copii ai săi (șase fii și șase fiice). Toate fiicele lui sunt foarte frumoase, dar fiica cea mică a fost numită „Frumoasa mică”, pentru că era cea mai frumoasă dintre toate. Numele ai a rămas „Frumoasa” în continuare. Era cea mai încântătoare, precum și cea mai blândă, educată și cu sufletul curat, spre deosebire de surorile ei mai mari, care erau crude, egoiste, răsfățate și geloase pe ea.

Negustorul își pierde toată averea într-o furtună pe mare, când se scufundă aproape toată flota sa comercială. Prin urmare, el și copiii lui sunt nevoiți să se mute într-o căsuță mică din pădure și să muncească pentru a-și câștiga existența. În timp ce Frumoasa este hotărâtă să se adapteze la viața rurală și rămâne la fel de veselă ca înainte, surorile ei nu fac asta, ba chiar o consideră naivă și prostuță.

Câțiva ani mai târziu, negustorul aude că una dintre navele comerciale pe care le trimisese el tocmai a sosit înapoi în port, neîmpărtășind soarta celorlalte amabarcațiuni scufundate. Pregătindu-se de plecare, el își întreabă copiii ce cadouri să le aducă. Fiicele mai mari vor bijuterii și cele mai frumoase rochii posibil, deoarece ele sunt convinse că acum vor fi din nou bogați. Frumoasa nu cere nimic altceva decât ca tatăl ei să se întoarcă acasă cu bine, dar când el insistă să-i cumpere un cadou, ea se mulțumește să-i ceară un trandafir, deoarece astfel de flori nu creșteau în partea lor de țară. Ajuns în port, negustorul constată disperat că încărcătura navei sale a fost confiscată pentru a-și plăti datoriile, astfel că nu mai are niciun ban și nu poate cumpăra cadourile copiilor săi.

La întoarcere, negustorul se rătăcește în timpul unei furtuni și dă peste un castel. Crezând că nu e nimeni acasă, se furișează înăuntru, unde găsește mese încărcate cu mâncare și băutură, care par să fi fost lăsate anume pentru el de proprietarul invizibil al castelului. Bucuros, acceptă acest cadou și își petrece noaptea acolo. A doua zi dimineața, negustorul deja consideră că palatul îi aparține de drept și tocmai se pregătea să plece să-și aducă și copiii când vede o grădină de trandafiri și își amintește că Frumoasa și-a dorit un trandafir. El smulge repede cel mai frumos trandafir pe care îl găsește și vrea să culeagă mai mulți pentru un buchet, dar brusc apare o bestie hidoasă care încearcă să-l omoare pentru că i-a furat cel mai de preț lucru, deși l-a primit în casa lui și l-a ospătat. Negustorul imploră să fie eliberat, mărturisind că a cules trandafirul doar pentru a-l dărui fiicei sale. Bestia este de acord să-i dea trandafirul Frumoasei, însă numai dacă negustorul va aduce aici pe una dintre fiicele sale în locul lui, care va trebui să știe ce o așteaptă la palat și să își accepte soarta fără cale de scăpare.

Negustorul este trist, dar nu are de ales și acceptă această condiție ca să scape cu viață. Bestia îi dă drumul să plece încărcat cu bani, bijuterii și haine frumoase pentru fiii și fiicele sale și îi reamintește că nu trebuie să-și mintă fiicele. Ajuns acasă, negustorul îi dă Frumoasei trandafirul promis și îi spune ce preț groaznic a plătit pentru el. Frații ei spun că vor merge la castel și vor lupta cu Bestia, în timp ce fiicele mai mari refuză categoric să plece și dau vina pe Frumoasa, pentru că ea a cerut trandafirul. Negustorul le interzice fiilor săi să se apropie vreodată de Bestie. Frumoasa decide de bunăvoie să meargă la castel, iar a doua zi dimineața ea și tatăl ei pornesc la drum călare pe un cal magic trimis de Bestie.

La castel, Bestia o primește cu mare fast, iar sosirea ei este întâmpinată cu artificii care le împletesc inițialele. În dimineața următoare, negustorul este trimis acasă cu o recompensă consistentă. Bestia îi dăruiește fetei rochii frumoase și mâncăruri alese și poartă conversații lungi, iar ea observă imediat că el este mai degrabă prostuț și aiurit decât sălbătic și feroce.

În fiecare noapte, Bestia îi cere Frumoasei să se căsătorească cu el, însă fata îl refuză de fiecare dată. După fiecare refuz, ea visează un prinț frumos de care începe să se îndrăgostească. În ciuda unei zâne care o sfătuiește să nu se lase înșelată de aparențe, ea nu face legătura între prinț și Bestie și începe să creadă cu tărie că Bestia îl ține captiv undeva în castel. După multe căutări, descoperă niște camere fermecate, cu biblioteci și voliere, ferestre fermecate care îi dezvăluie spectacole magice. De asemenea, ea întâlnește multe animale, inclusiv papagali și maimuțe , pe post de slujitori, dar numai pe prințul necunoscut din visele ei nu.

Timp de câteva luni, Frumoasa duce o viață de lux la castel, toate capriciile ei sunt satisfăcute pe loc, înconjurată numai de bogății. Până la urmă, i se face dor de casă și o roagă pe Bestie să-i dea voie să-și mai vadă o dată familia. Bestia acceptă, cu condiția ca ea să se întoarcă exact două luni mai târziu. Frumoasa este de acord și primește un inel fermecat, care îi permite să se trezească într-o clipă în noua casă a familiei sale, dacă îl răsucește de trei ori în jurul degetului. Surorile ei mai mari sunt surprinse când o văd bine îngrijită și elegantă, iar vechea lor invidie se reaprinde rapid când toți pretendenții lor nu o mai văd decât pe ea. Fata le oferă cadouri generoase și le spune bărbaților că ea a venit doar pentru a lua parte la nunțile surorilor ei. Tatăl ei îi spune că trebuie și ea să se căsătorească cu Bestia, însă Frumoasa nu vrea să îl asculte, iar când frații ei fac tot ce pot pentru a o împiedica să se întoarcă la castel, ea acceptă fără tragere de inimă să mai rămână.

După ce au trecut cele două luni, ea are o viziune cu Bestia murind singur și abandonat în grădina castelului și se grăbește să se întoarcă, în ciuda fraților ei. Înapoi la castel, temerile ei sunt confirmate, Bestia zace pe moarte într-o peșteră. Abia atunci Frumoasa înțelege că îl iubește. Nu își pierde calmul și aduce apă de la un izvor din apropiere, pentru a-l readuce la viață. În acea noapte, ea acceptă să se căsătorească cu el, iar dimineața descoperă că Bestia s-a transformat în Prințul din visele ei. Apoi sosește zâna pe care nu o ascultase înainte, alături de o femeie pe care nu o recunoaște, într-o trăsură de aur trasă de cerbi albi. Femeia se dovedește a fi mama prințului, regina, dar se supără când află că Frumoasa nu este de neam regesc. Zâna o pedepsește pe mamă și le mărturisește că Frumoasa este nepoata ei, tatăl ei real fiind fratele reginei de pe Insula Norocului, iar mama ei sora zânei.

După ce problema privind originea Frumoasei este lămurită, ea îi cere prințului să-i spună povestea lui. Tatăl său, regele, a murit când era tânăr, iar mama sa a trebuit să poarte un război pentru a-și apăra regatul. Regina l-a lăsat în grija unei zâne malefice care a încercat să-l seducă atunci când a devenit adult, dar pentru că el a refuzat, aceasta l-a transformat într-o bestie. Singura cale de a rupe blestemul era ca prințul să găsească dragostea adevărată și o fată să se îndrăgostească sincer de el, în ciuda înfățișării sale. La final, Prințul și Frumoasa se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

 

 

 

 

 

 

 

DE CITIT PENTRU TINE:

Jean, prietenul lui Berenger, face parte din acea categorie de prezente, numite de Gelu Ionescu ''obiecte scenice", al caror rol este de a incerca sa influenteze Personajul in a se supune mecanismului absurd.
La aparitia primului rinocer in oraselul linistit, Jean este cel care pare a fi mai fortificat si mai increzator in viata, decat Berenger ce-si exprima neincrederea si dezamagirea fata de non-sensul vietii. Dar pledoaria pe care i-o tine lui Berenger nu este decat o sumă de fraze care in aparenta contin adevaruri universale, dar pe care uzul le-a golit de sens, transformandu-le in simple clisee, lozinci: "Jean: Gandeste si vei exista (). / Viata e o lupta, e o lasitate sa nu te bati! (). Armele rabdarii, ale culturii, armele inteligentei. Devine un spirit viu si stralucitor! Pune-te la curent".
Desi intampina cu ostilitate ideea ca un rinocer sa fie lasat sa alerge nestingherit "in plin centrul orasului, mai ales intr-o duminica dimineata, cand strazile sunt pline de copii si adulți, asistand la rinocerizarea rand pe rand a celor din jur, Jean isi va pierde identitatea, se va transforma el insusi in rinocer, neputand rezista isteriei generale. Mai intai acuza inconfortul pentru ca apoi sa devina violent:
"JEAN: Caldura mare Totul trebuie daramat Si hainele zgarie () Mlastinile! Mlastinile! (). (intra in camera de baie): Nu! I BERENGER (in camera de baie): Ba da. Calmeaza-te Jean! Esti ridicol. Oh, cornul dumitale se lungeste vazand cu ochii Esti rinocer! I JEAN (din camera de baie): Am sa te calc in picioare, am sa te calc in picioare! I (Zgomot in camera de baie, mugete, se aud obiecte cazand) / BERENGER (impingand usa): E rinocer, e rinocer! (Berenger a reusit sa inchida usa. Haina lui a fost gaurita de corn.
In momentul in care Berenger izbuteste sa inchida usa, cornul rinocerului o strapunge) Niciodata n-as fi crezut asa ceva despre el"
Prin Jean, alaturi de celelalte "obiecte scenice" ale piesei, Eugen Ionescu ilustreaza, cum insusi marturisea, "zadarnicia acestor groaznice sisteme. Ia ce duc ele, cum ii atata pe oameni, ii indobitocesc, apoi ii subjuga.

 

                               Cei doi încep să se certe iarăși, inițial despre posibilitatea ca oamenii să se transforme într-adevăr în rinoceri și apoi despre moralitatea transformărilor. Jean este inițial înverșunat împotriva rinocerilor, dar treptat devine îngăduitor. Pe parcursul scenei, pielea lui Jean devine din ce în ce mai verde, umflăturile de pe capul său cresc într-un corn, vocea lui devine răgușită și el începe să pășească prin apartament ca un animal în cușcă. În sfârșit, Jean declară că rinocerii au exact aceleași drepturi ca și oamenii și că „Umanismul a murit, cei care îl urmează sunt doar sentimentaliști învechiți” chiar înainte de a se transformă și el într-un rinocer și începe să-l urmărească pe Bérenger prin apartament.

Umilul Béranger, omul care face zilnic experiența propriei ratări, devine neînduplecat într-o singură privință. Nimic nu-l poate convinge că el poate să fie altceva decât un om. Piesa se încheie cu proclamația comico-tragică a unui antierou :„Je suis le dernier homme et je le resterai jusqu au bout…”  3  Béranger este, fără îndoială, ultimul om în piesa lui Eugen Ionescu, întrucât din ceilalți n-au mai rămas decât fotografiile și amintirea.

Își apără condiția, fără să capete nimic în schimb, întrucât ceva din adâncul lui insondabil îi interzice să se înroleze, în principiu, sau să adere cu fanatism la un mod de a fi barbar, în special. Dacă îi dă un nume acestui fel de a fi om și o putere mai mare decât a lui se rezolvă frica de moarte, cruzimea, lăcomia, indiferența și toate păcatele lumii? S-au scurs milenii în aceleași tipare. Este spectator la nevoia majorității de a se integra într-un grup, la fascinația cauzei pentru care să lupte cu trup și suflet, orice cauză, ca și cum viața personală n-ar conta, n-ar fi unică, chiar și așa, în plin gol și-n așteptare, și la cum această atracție capătă de multe ori proporții monstruoase. De la narcisismul de grup la excluderea celor care nu aderă nu este decât un pas. Oricât de frumoase ar fi pielea și cântecul rinocerilor, la trecerea lor prin oraș se transformă în pulbere clădirile și dispar în anonimatul turmei oamenii. În plus, rinocerii au un limbaj simplu care-i rămâne inaccesibil, nefiind alcătuit din cuvinte, ci dintr-un fel de strigăt variabil ca intensitate, muget („barrissement”) și urlet („hurlement”). Pentru ceilalți, limbajul acesta care exclude rațiunea ajunge muzică. Ultimul om este incapabil de violență și de ură. Nu iubește puterea, ci inversul ei, „ființele mici” (nu întâmplător Eugen Ionescu a debutat cu un volum de poezie, în limba română, „Elegii pentru ființe mici”). Nu pentru că ar crede în ceva anume. Motivul e același: ceva din adâncul lui insondabil îl condamnă la tandrețe și la compasiune. Părăsit de Daisy, fascinată de frumusețea și de cântecul rinocerilor (și, firește, nemulțumită de iubitul ei nevolnic, cu pielea albă, flască, plină de păr), se gândește că el este singurul vinovat: „C’est ma faute, si elle est partie. J’étais tout pour elle. Qu’est-ce qu’elle va devenir? Encore quelqu’un sur la conscience. J’imagine le pire, le pire est possible. Pauvre enfant abandonnée dans cet univers de monstres! Personne ne peut m’aider à la retrouver, personne, car il n’y a plus personne. ”4  Greșelile lui sunt, însă, omenești.  Și, pînă la urmă, dragostea le face suportabile. Mai ales că dragostea pare să fie o formă de rugăciune adresată lumii, așa cum este arta pentru creatorul lui Béranger, un clasic al literaturii secolului XX, un autor de citit și de recitit în vremurile noastre tulburi, când iraționalul și ura ne dezbină, ca de atâtea ori, mai mult decât amenințarea reală a ceea ce ține de altă ordine decât a umanului:

 

 Beranger. Acesta este un om simplu, cu vicii și dependențe, fără o cultură sau o educație aleasă, ba din contra, el este un mediocru, prototipul unui posibil funcționar ratat, dependent de alcool. Deși nu este înzestrat cu o inteligență specială, ca a unora dintre personajele cu care interacționează (de exemplu Logicianul, care face silogisme penibile, sau amicul său Jean, care crede doar în dovezile palpabile ale științei, el nefiind în fond decât un imbecil), totuși își păstrează undeva în fibra sa interioară acea fărâmă de umanitate care în final îl salvează de la rinocerizare, asta în timp ce toți ceilalți devin rând pe rând victime ale acestei maladii a spiritului, mai ales. Poate că aici s-ar putea desluși și un mesaj ascuns al piesei, în ceea ce privește relația dintre cultură și educație, pe de o parte, morală și umanitate pe de altă parte. Cultura și educația te pot pune în contact cu marile minuni ale lumii, cu cunoașterea în general, cu procesul de acumulare de informații, dar nu acestora le revine rolul de educatori ai moralității, a iubirii aproapelui, sau a trăsăturilor specific umane, adică acelor caractersitici care ne diferențiază fundamental de animale, în cazul de față de rinoceri. Alte resorturi sunt necesare pentru însușirea unor pirncipii morale superioare și pentru a devenii ceea ce numim OM.  Ceea ce este interesant în piesa lui Ionescu este faptul că această rinocerită este extrem de contagioasă precum un virus. În curând, bietul Beranger se trezește într-o lume în care nu mai există niciun om, ci doar rinoceri cu care nu se poate înțelege, singura soluție fiind baricadarea în casă și așteptarea deznodământului. Până și iubita sa, Daisy, ultima rămasă necontaminată, nu poate rezista mișcării maselor majoritare și îl părăsește pentru a-i urma pe rinoceri. Vacarmul în care apare noul univers al lui Beranger, noua ordine socială dintr-o lume populată doar de rinoceri care aleargă dintr-un loc în altul fără niciun sens, distrugând totul în cale, este de nesuportat. Beranger începe treptat să își piardă nădejdea și luciditatea. El este primul care a observat rinocerii, și va fi ultimul răpus de aceștia. Dar dacă și el este un rinocer? Poate că în tot acest timp am fost în eroare, își spune în mintea sa Beranger. Dacă rinocerii au dreptate? Cotropit de resentimente și păreri de rău, văzându-se singur în fața unei lumi nebune, se gândește să guste și el din această nebunie a noii societăți transformată în junglă. Trebuie să meargă cu vremurile, să fie absorbit de turma de rinoceri, trebuie să fie ca ei.

Bérenger – tipul omului obişnuit, personaj care apare şi în alte piese ionesciene şi în care criticii descifrează o proiecţie autobiografică: Bérenger înfruntă cu onestitate, eroism discret şi candoare comică absurdul care îl înconjoară.

Iniţial prea puţin interesat de faptul că în orăşelul lui au apărut rinoceri pe străzi, Bérenger ne întâmpină plictisit, neîngrijit şi cu un pahar de băutură lângă el.

Bérenger va fi însă cel care îşi va păstra demnitatea şi curajul până la capăt, în timp ce prietenii şi colegii lui aleg compromisul şi de bună voie decid să devină rinoceri, cu alte cuvinte să devină inumani.

Bérenger va încerca în zadar să îi convingă pe bunul său prieten Jean şi pe frumoasa lui secretară blonda Daisy să nu îşi piardă umanitatea în timp ce colegii lui se metamofozează în rinoceri.