O declarație de dragoste emblematică în literatura română este cea din comedia lui I. L. Caragiale, „O noapte furtunoasă” - Rică Venturiano, student la drept și gazetar la „Vocea patriotului naționale”, se îndrăgostește într-o seară, la „Iunion”, de Zița, cu care comunică prin epistole-scisori- ș i cu care ajunge să-și dea întâlnire acasă la aceasta. Dintr-o confuzie, ajunge în dormitorul Vetei cu discursul pregătit pentru sora sa, Zița. Numele său are rezonanțe latine și italiene. „Ventus” în limba latină înseamnă „vânt”, iar „venturo” în italiană înseamnă „aventură”, așadar el este un aventurier și un „vântură-lume”. Este exaltat, „nebun de amor”, ține o cuvântare înflăcărată, în care îș i declamă sentimentele trăite cu intensitate, dar, în stilul specific gazetăresc, exagerează și simulează sentimente puternice, „sunt un june (...) care iubes, te la nemurire”.
George Călinescu, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, îl consideră pe Rică Venturiano doar „un pretext de umor verbal”, vorbirea lui, într-adevăr, etalează numeroase defecte, alternant,e de registre s, i clis,ee, care denotă incultura. Discursul său este prețios, emfatic, introduce în mod nepotrivit termeni din registrul protocolar, „să vă comunic”, alături de limbajul argotic „mitocanul”, „sunt turbat” s, i de jargonul preluat din limba franceză, „madam”. El se pretinde s, i poet, apelează la limbajul liric s, i la rime, însă, în realitate, discursul său nu este decât o înșiruire de clis,ee („angel radios”), unele dintre ele chiar deformate într-un mod lipsit de sens („te iubesc cum iubes, te sclavul lumina s, i orbul libertatea”).
Este caracterizat de prolixitate=sintaxă greoaie, precum și de lipsa proprietății termenilor - „pietate” este în discursul personajului lui Caragiale sinonim cu „milă”, iar pleonasmele („tu însuți în original”) sunt frecvente. Această declarat, ie de dragoste înfocată devine comică, tinzând spre parodie, prin limbajul plin de defecte s, i prin incapacitatea de a-s, i realiza s, i remedia greșeala, prelungind momentul stânjenitor pentru Veta o declaratie de dragoste inflacarata, devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: "Angel radios! Precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt nebun". Desi Veta este sideratade indrazneala tanarului, Venturiano se arunca in genunchi si continua cu avant verva declarativa, expresiile amoroase fiind de un comic monumental: "te-am curtat la nemurire [] tu esti aurora, care deschide bolta instelata intr-o adoratie poetica plina de [] tu esti angelul visurilor mele, tu esti steaua, pot pentru ca sa zic chiar luceafarul, care straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentii mele, tu esti".
Rică Venturiano intră tiptil, furişându-se în odaie, înaintează „în vârful degetelor” până în spatele scaunului ei, cade în genunchi, apoi răcneşte: „Angel radios!”. Veta se sperie îngrozitor, dă un ţipăt puternic, dar el îşi continuă entuziasmat tirada. Femeia strigă după ajutor, însă tânărul o roagă să fie „mizericordioasă” şi îi declară că este „nebun de amor”. El îi spune că primise biletul ei şi venise la întâlnire aşa cum îi scrisese, după zece seara, în casa de pe strada Catilina, la numărul 9, când va vedea la fereastră că se micşorează lampa. Rică Venturiano rosteşte un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin care îi reaminteşte toate etapele care precedaseră întâlnirea din această noapte.
Rică Venturiano îşi compară iubita cu un ,,angel radios,cu luceafărul ,care straluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţei sale”. Declaraţia de dragoste a lui Rică Venturiano conţine multe epitete şi metafore cu ajutorul cărora îşi exprimă sentimentele de iubire faţă de iubita sa. Îşi recunoaște franc sminteala, pasiunea „până peste poate”. Cel mai patetic o spune Rică Venturiano: „Angel radios! De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii”, dar o reconfirmă şi în declaraţii orale, rostite în cadenţe sonore, împrumutate din Bolintineanu: „Sunt nebun de amor; Da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat”Contradictia în termeni: ,,M-am transportat la localitate pentru ca sa-ti repet ca te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea":
