1 Amintiți-vă ce texte studiate în gimnaziu au avut ca temă jocul.
Poezia:,,Copii eram noi amândoi”de Eminescu;Cartea junglei de Kipling;Prinț și cerșetor de Mark Twain;
2 Precizați câteva idei pe care le-ați reținut în legătură cu această temă.
Prin jocul lor copiii din aceste lecturi trec în altă realitate: se simt liberi,fac obiecte din materiale din natură,se distrează,crezându-se în alt univers,își pot schimba identitățile.
3 Ce înseamnă jocul pentru voi?
• amuzament; • altă realitate; • imaginație • învățare • simulare • spirit de echipă
4 Unele jocuri sunt „pentru copiii între 9 și 99 de ani”. Ce semnificație credeți că are această formulă publicitară?
Jocurile de orice tip au reguli,iar joaca este complet liberă. Nevoia de joc este resimţită la orice vârstă, jocul declanşează starea de curiozitate,de creativitate,relaxare,de aceea orice vârstă dorește să se joace când vede un joc.
– ingenuitate, poezie şi joc –
de Tudor
Arghezi
,,Într-o zi, pe înserat,
Ce să vezi ? Ne-am apucat,
Doi părinţi şi doi copii,
Din Cartea cu jucării
Să minţim, să povestim
Ce-am ştiut şi ce nu ştim,
Pentru alţi copii mai mici,
Nici chiar mici de tot, dar nici
Mari, ca de însurătoare.
Şi făcurăm şi-o prinsoare,
Cine poate scri mai iute
Stihuri vreo câteva sute,
Şi ne-am aşternut pe scris.
Ochii ni s-au cam închis,
Mâna ne-a cam amorţit
Şi-a ieşit ce a ieşit.
Am citit în adunare
Ce scrisese fiecare,
Şi din toate, vrea nu vrea,
S-a ales povestea mea.
Rămăşagul fu : “Se poate
Scri şi pe nerăsuflate ?”
Vorba e c-am câştigat
Şi,-n sfârşit, am răsuflat.
Partea mea, într-adevăr,
Am avut un sfert de măr,
Împărţind un măr creţesc ;
Nu cumva ca să jignesc
Pe tovarăşii de coate,
Mâncând sferturile toate.
Domnule, care citeşti
Multe altele poveşti,
Mai frumoase şi mai scrise,
N-o să-ţi placă, pare-mi-se.
Te-ai deprins cu stih bogat,
Cu care te-am învăţat.
Nu mă osândi, vai mie !
C-am căzut în sărăcie.
E nevoie să-ţi explic :
Eşti prea mare. Fă-te mic.
Uită regula o dată
Şi, cu cartea dezvăţată,
Mergi niţel de-a buşile.
Poţi închide uşile,
De ţi-e teamă de ruşine
Să te faci de râs ca mine.
Fă-te la citit copil.
Asta, Domnule Confrate,
Dă alean şi sănătate.
Eu, cum vezi, încet, încet,
M-am făcut analfabet.”
Poezia serveşte ca introducere la o naraţiune lirică, fabuloasă, imaginară, scrisă în versuri, pentru copii, şi intitulată Ţara piticilor.
Încadrarea în convenţia naraţiunilor vechi, a fabulei, este sugerată de la început:
,,Într-o zi, pe înserat, / Ce să vezi ? / Ne-am apucat”,...
Gluma este evidentă, tehnica poeziei constând în nararea glumeaţă a faptelor dintr-o fictivă ţară a piticilor, a unor oameni mari rămaşi la dimensiunile copiilor, dar şi cu firea şi cu apucăturile acestora din urmă. Naivitatea de care dă dovadă naratorul este polemică, contrazicând părerile aşa-zis serioase despre poezie şi lumea poeziei.
Poetul se adresează unui cititor surprins să îl vadă pe poetul,Arghezi, scriind pentru copii, abandonând postura de poet grav, serios, problematic, pentru a se “prosti”, pentru “a se copilări”.
Problema aceasta, a jocului, a poeziei care reflectă universul copilăriei în opera lui Arghezi, este corelată cu aspectele vieţii moderne în care omul îşi pierde inocenţa şi, odată cu ea, spiritualitatea. Este posibil ca prezenţa jocului în opera sa să se explice prin faptul că autorul vedea în pierderea inocenţei o dramă a modernităţii. Tot el a sugerat în mai multe rânduri că, atâta vreme cât vor mai exista “tiparele”, se mai poate spera în redobândirea inocenţei.
“O povestire e o jucărie”, scria T. Arghezi în proza Jucăriile. Dar nu numai povestirea, pentru că tot el scria în articolul Ce este poezia: “Poezia are în sâmburele ei o divină naivitate, care se întâlneşte în floare, în pasăre, în bucurie, în entuziasm. Poezia e copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor peste durere, dezamăgire şi suferinţă. Păstraţi pe copilul vostru, din sufletul vostru, păstraţi-l ager şi curat. Duceţi-vă în fiecare zi la perdeaua leagănului în care copilul din sufletul vostru surâde... Şi jucaţi-vă cu el în fiecare zi”....
Poetul afirmă aici răspicat legătura dintre poezie (creaţie), naivitate şi copilărie (joc). Poezia ascunde în sâmburele ei divina naivitate a florii, a păsării, a bucuriei şi a entuziasmului. Poetul îndeamnă la păstrarea copilului din sufletul omului şi la jocul cu el în fiecare zi. Aşa face şi în Prefaţa la Ţara piticilor.
În primul rând el se joacă cu copiii, apucându-se să ,,mintă” şi să povestească nu numai pentru cei mici de tot, ci şi pentru cei mari, şi pentru adolescenţi. Provocarea este un joc de-a visul şi scrisul având ca miză, ca răsplată, cum are orice joc, un “măr”. Precizarea “măr creţesc” este glumeţ-ironică, acest măr fiind mai acrişor, urmează să-i vedem că li s-au cam strâmbat gurile, după ce le amorţiseră mâinile de atâta scris. Fireşte că a câştigat tata, maturul, dar, generos fiind, ca să nu-i jignească “pe tovarăşii de coate”, a împărţit mărul egal. Meritau şi ei o răsplată, pentru că, după ce s-au chinuit să scrie, au avut plăcerea şi răbdarea să-i asculte “minciunile”.
Acum se adresează poetul şi cititorului matur, cititor avizat, dar neobişnuit cu asemenea poveşti copilăreşti, un cititor rigid, cu regulile învăţate, cu pretenţii stereotipe, căruia nu-i plac decât poveştile “mai scrise”, în sensul unei elaborări mai pretenţioase. Gestul de a-i cere iertare acestuia, deşi aparent serios, este, vedem imediat în strofa următoare, ironic. “Sărăcia” în care cade poetul, corelată cu regăsirea naivităţii, a spontaneităţii, a simplităţii, este de fapt, pentru cine înţelege, o dovadă de plenitudine spirituală.
Remarcabil este că poetul îl tratează cu familiaritate pe cititorul ostil şi rezultatul este de-a dreptul comic: îl invită pe acesta să fie din nou copil, să uite regulile, să uite cartea învăţată, deformantă, şi chiar să meargă un pic de-a buşile.
De la glumă trece imediat la o atitudine mai serioasă, numindu-şi cititorul “confrate” şi arătându-se pe sine drept exemplu. Şi el a ieşit din dogmă, s-a făcut copil, chiar analfabet, şi în această postură se simte bine: Asta, Domnule confrate,/ Dă alean şi sănătate.
În concluzie, poezia nu se adresează doar copiilor, ci, mai ales, adulţilor, acelora dintre adulţi care au uitat să-şi cultive copilul din suflet, să-şi menţină viu sufletul-copil.
Este evident că jocul lui Arghezi “de-a poezia jocului” relevează o relaţie fundamentală dintre joc şi poezie, creaţie, literatură, ca o formă particulară, superioară a jocului. În viziunea argheziană, poet, creator nu poate fi decât cel care este în stare “să se copilărească”, să se joace, care-şi poate ţine ager şi treaz sufletul-copil. Şi astfel, într-un mod foarte discret, Prefaţă afirmă un crez artistic, ceea ce face din ea o artă poetică.
Ceea ce poezia şi literatura în general au în comun cu jocul se poate vedea din înseşi caracteristicile fundamentale ale jocului; ca şi jocul, care presupune reguli clare şi ferme, obligatorii, o miză şi o răsplată, poezia, creaţia în general, este bazată pe respectarea unor reguli, pe cunoaşterea acestora: cunoaşterea vieţii, cunoaşterea limbii, cunoaşterea creaţiei anterioare, cunoaşterea regulilor de prozodie şi de stil, cunoaşterea formelor, a tiparelor consacrate pentru a-ţi găsi propria cale, originalitatea.
Ca şi jocul, literatura, poezia presupune şi propune “o altă lume”, o lume fictivă, dar posibilă, mai plină, mai bogată, în care omul să se simte mai “acasă”, să poată trăi, când vrea, după dorinţă.
Tot aşa cum în joc copilul, ca şi omul matur, învaţă şi se descoperă pe sine prin confruntarea cu alţii, la fel poezia, literatura, arta este, în relaţia cu receptorul o formă a dialogului, o “confruntare”, un joc prin care cititorul este provocat la descoperirea de sine.
Literatura mai pune o problemă gravă în relaţia cu receptorul. Acesta este nevoit să accepte şi să nu uite că opera presupune ficţiunea, jocul, opera este verosimilă, conformă cu realitatea, dar o şi suspendă, devenind ea însăşi realitate, fictivă, e adevărat, dar nu mai puţin reală. Orice intrare în joc implică ieşirea din joc. Iar nerespectarea acestei condiţii, a convenţiei jocului dintre operă şi receptor, riscă să ducă la pierderea de sine, la căderea în ficţiune, aventură similară cu “nebunia” lui Don Quijote de la Mancha, din romanul omonim al lui Miguel de Cervantes. Asupra acestei posibile rătăciri atrage poetul atenţia în poemul propriu-zis, Ţara Piticilor, atunci când naratorul îndeamnă pe copilul căruia i se adresează să rămână acasă, să nu plece în căutarea acestei ţări, să-şi facă mai bine acasă o „piticărie”.
1 Amintiți-vă ce texte studiate în gimnaziu au avut ca temă jocul.
Poezia:,,Copii eram noi amândoi”de Eminescu;Cartea junglei de Kipling;Prinț și cerșetor de Mark Twain;
2 Precizați câteva idei pe care le-ați reținut în legătură cu această temă.
Prin jocul lor copiii din aceste lecturi trec în altă realitate: se simt liberi,fac obiecte din materiale din natură,se distrează,crezându-se în alt univers,își pot schimba identitățile.
3 Ce înseamnă jocul pentru voi?
• amuzament; • altă realitate; • imaginație • învățare • simulare • spirit de echipă
4 Unele jocuri sunt „pentru copiii între 9 și 99 de ani”. Ce semnificație credeți că are această formulă publicitară?
Jocurile de orice tip au reguli,iar joaca este complet liberă. Nevoia de joc este resimţită la orice vârstă, jocul declanşează starea de curiozitate,de creativitate,relaxare,de aceea orice vârstă dorește să se joace când vede un joc.
• JOC ȘI ROSTIRE
1=cuvinte care se referă la joc.: Cartea cu jucării, Mergi niţel de-a buşile, "prinsoare", "ramasagul", "mersul de-a bușilea" și "fă-te la citit copil".
2=tema poezie-jocul și creația
3=secvențe care ilustrează diferite ipostaze ale jocului:
Ipostazele jocului implică amuzamentul ,,să mințim, să povestim... cine poate scri mai iute",apoi intrarea în lumea copilăriei,,ești prea mere, fă-te mic”; oboseala unui copil:,,ochii ni s-au cam închis/ mâna ne-a cam amorțit"; creație, invenție,competiție și distracția în familie: ,,doi părinți și doi copii".
4= inversiunile din text:
,,Domnule,care citești
Multe,altele povești
........................................
N-o să-ţi placă, pare-mi-se.
.....................................................
Fă-te la citit copil.= exprimă legătura dintre cititor si poetul care dorește intrarea în universul copilăriei.
5= 5 Explicați ce este neobișnuit în următoarele construcții:
• „stihuri vreo câteva sute”; =este o exagerare,o glumă
• „tovarășii de coate”;=împreun se întrec
• „multe altele povești”; =povești diferite,nenumărate
• „mai frumoase și mai scrise”; =deosebite
• „cu cartea dezvățată”.=neobișnuită
6 Ce sugerează astfel de întrebuințări ale limbii?= • inventivitatea lingvistică a poetului,adică cuvântul este o jucărie simplă cu care oricine se poate juca., inventeaza cu ajutorul limbajului un univers al copilăriei
• COPII ȘI ADULȚI
1=Pentru cine scriu cei care participă la „rămășag”? Indicați în text secvența corespunzătoare.
=jocul cuvintelor este pentru un cititor
,,Domnule,care citești
Multe,altele povești
Mai frumoase şi mai scrise,
2= Cui credeți că i se adresează poezia Prefață: copiilor, adulților sau și unora, și altora? Argumentați cu exemple din text.
Cred că poezia nu se adresează doar copiilor, ci, mai ales, adulţilor,mai ales acelora care au uitat să-şi menţină viu sufletul-copil.
3= 3 Poezia este alcătuită din două părți. Identificați-le, arătând ce anume marchează granița dintre ele.
In prima parte a poeziei este prezentat modul în care decurge jocul. Aparent, acesta seama cu un oricare alt joc de copii: are diferiți participanți ,,Ne-am apucat,/Doi părinti și doi copii", sunt impuse anumite reguli ,,Sa mințim, sa povestim/Ce-am știut și ce nu știm", iar în final exista un câștigaător, eul liric, ce primește ,,un sfert de măr".
În partea a doua care începe printr-un vocativ că o graniță,,,Domnule,care citești....” se adresează cititorului matur, neobişnuit cu asemenea poveşti copilăreşti, sever,cu regulile învăţate, cu pretenţii, căruia nu-i plac jocurile. Gestul aproape serios de a-i cere iertare acestuia este ironic. Poetul îl tratează cu familiaritate pe cititorul ostil şi rezultatul este de-a dreptul comic: îl invită pe acesta să fie din nou copil, să uite regulile, să uite cartea învăţată, deformantă, şi chiar să meargă un pic de-a buşile.
4=familiar(colocvial):pe nerăsuflate;prinsoare;rămășag;
Cult(elevat): analfabet,confrate,dogmă,regulă
5=Din punct de vedere al limbajului prima parte a poeziei conține un limbaj familiar(colovial ):,,pe nerăsuflate,prinsoare,rămășag"; în ce a doua parte conține un limbaj elevat plin de neologisme: ,,analfabet,docma,regula". Aceasta diferență de limbaj arată trecerea de la lumea copilăriei la cea a maturitații, de la atitudinea de joc la cea serioasă.
6=Caracteristicile unei prefețe:
Adresarea "Domnule confrate" se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă și-n fața căruia dovedește modestie, de aceea el folosește scrierea cu majuscule. Legătura imginară dintre cititor și autor înseamnă intrarea în universul copilăriei,,Ești prea mare, fă-te mic/ Fă-te la citit copil".
7=Textul se adresează in prima parte, in care dominant este jocul, copiilor, iar în a doua parte a textului unui cititor care poate avea orice vârstă ,,Domnule care citești/ Multe alte povesti". Adresarea ,,Domnule confrate" se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă și-n fața căruia dovedește modestie, de aceea el folosește scrierea cu majuscule.
2= CREAȚIA ARTISTICĂ ca joc arată că
Jocul reprezintă o temă la fel de reprezentativă ca și alte teme
literare, este reliefat sensul de baza al jocului: lupta pentru ceva,iar faptul
ca răsplata învingătorului este „un sfert de măr”, dovedește un caracter
important al jocului: absența interesului material.
3= Jucăria de vorbe este arta care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesită pricepere, cunoaștere, capacități deosebite. Exprimarea poetului este ca un joc al vorbelor,dar altfel de joc de gândire,de scriere. Arghezi subliniază ideea ca viața e o jucărie, un joc, iar noi putem rămâne inocenți mereu.
4= Termenul "analfabet" folosit in finalul poeziei ,,Prefața" are sens figurat,ironic, nu este o neștiință de carte, este o uitare a regulilor de creație a unei opere literare.
DINCOLO DE TEXT
1=Vârsta copilăriei este un univers al purității,iar Arghezi înțelege dorința oamenilor de a păstra aparențele și concepția greșită a adulților despre joc, conform căreia persoanele trecute de vârsta copilăriei nu se joacă.Jocul înseamnă întoarcerea la copilărie,înseamnă tinerețe fără bătrânețe.
2= Titlul poeziei,,Cuvânt” poate avea semnificaţia de ,,prefaţă”,adică prin cuvânt poate fi creată o lume imaginară,ca un joc. Prin cuvânt, poetul definește creația artistică, opera literară.
Poetul de viață cărții prin elemente din lumea mică a copilului, construind expresii artistice figurate: „din înțelesuri furnicile, celule, suflete de molecule”. Cuvintele sonore – violoncel, harpă, cimpoi – imprimă poeziei muzicalitate și armonie, dar și un caracter de joc. Și în ,,Prefață”sunt cuvinte care aparțin jocului: ,,jucării, prinsoare, rămășagul, mersul de-a bușilea, fă-te la citit copil".
În ambele poezii se face referire la cuvânt ca la o jucarie simplă cu care te poti juca, prin cuvânt lumea poate fi,schimbată.
În ambele poezii sunt forme de vocativ „Vrui, cititorule, să-ți fac…,,Domnule confrate",poetul se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă și-n fața căruia dovedește modestie, exprimând de la poet la cititorii săi o legătură prietenească..
3= În basmul,,Greuceanu”,personajul,un Făt Frumos luptă cu zmeii, e supus unor confruntaăi,întreceri: luptele cu zmeii, eliberarea aștrilor, uciderea zmeoaicelor, iîtâlnirea cu muma zmeilor, cu ,,diavolul cel șchiop” care-i fură paloșul în care se află concentrată toată puterea lui.
4=Poezia,,Cpoii eram noi amândoi”de E minescu se referă la jocul și joaca a doi frați: ,,Din coji de nucă car cu boi/ Făceam și înhămam la el culbeci bătrâni cu coarne”,acestea sunt jucăriile inventate privind viața din jur. Ascultându-și fratele citind și povestind din,,Robinson(Crusoe),eul liric,plin de imaginație, transforma în turnul Vavilon(Babylon), un castel din cărți de joc și adăuga,,câte-o prostie”,naivități,născociri. Este sugerată o diferența intre cei doi, jocurile fiind bazate pe suportul fantezist al fiecaruia cat si pe realitate. .Cei doi frați se imaginau personaje din poveste acolo pe insulă cea verde,loc în care își dădeau frâu liber imaginației.
5= Joan Miró a creat o pictură „de vis”ca-ntr-o joacă de culori și forme frumoase și stranii, un mod aparte de a privi lumea, înlocuieşte cuvintele cu linii și puncte,forme ce plutesc într-un fel de lichid. Este un mod aparte de a privi lumea. Obiectele imaginate dansează, par să plutească într-un univers, se întâlnesc asemenea cuvintelor prin care poetul descrie actul creației văzut ca joc al cuvintelor în care domină puritatea și inocența, numai astfel poate lua naștere o altă realitate.
ÎN LOC DE SFÂRȘIT
Cuvinte: ceasornicar....gramofon
Un bătrân ceasornicar constată,într-o dimineață,că îşi rătăcise instrumentul cel mai de preţ: cel cu care învârtea rotiţele cele mai fine ale ceasurilor. Cu durerea în inimă, ceasornicarul porni mergând încet spre grădina din faţa casei, unde se aşează la umbra nucului, cu capul pe braţe,oftatând.Deodată aude sunete melodioase,un cântec vechi de pe discul gramofonului din camera sa.A înțeles că gramofonul pornise singur,fără să-i învârte nimeni mânerul.Și repede a pornit să vadă dacă cineva a intrat fără știrea lui în casă.Nu era nimeni,dar lângă gramofon era cleștișorul pe care-l credea pierdut.A zâmbit și a plecat spre masa de lucru,neștiind cine a pornit gramofonul.
Compunere:
O întâmplare petrecută în timpul unui meci(joc) de fotbal
Merg deseori cu
tata sau bunicul la meciurile de fotbal desfășurate pe stadionul din orașul
nostru,deși nu sunt dedicat acestui sport,dar îmi place atmosfera de pe
stadion,alinierea echipelor,salutul către tribune,salutul căpitanilor celor
două echipe adverse.Tata îmi explică regulile de joc,completat, bineînțeles, de
bunicul,care a fost fotbalist profesionist.Îmi povestește că a început să joace
pe stradă cu prietenii-vecini.
Astăzi
suntem anunțați că vom desfășura ora de educație fizică pe ternul de fotbal
mare,acolo unde se desfășoară meciuri adevărate.Ajungem și pe teren, vedem
băieți de vârsta noastră în tricouri galbene jucând fotbal.Sunt juniorii
clubului,ni se explică.Profesorul nostru vorbește cu antrenorul și se formează
două echipe:șase băieți din clasa noastră,printre care și eu și șase din echipa
juniorilor.Ei cu tricouri galbene,noi cu tricouri roșii.Vom juca o miuță-30
minute -în reprize de câte un sfert de oră fiecare repriză.Avantajul este că ei
au deja încălzirea făcută,noi facem câteva exerciții ca la orice oră de sport
și un arbitru adevărat ne invită în mijlocul terenului,ne aliniem,ne salutăm și
auzim fluierul de începerea meciului.Mingea este una adevărată.
Mingea
curge ca pe aţă, cautăm încă aşezarea optimă, şi eu culeg o minge la centrul
terenului şi paralizez întreaga apărare a gazdelor cu o pasă în adâncime
pentru unul dintre colegi.Și deodată o pasă puternică a unui junior
lovește poarta noastră și...gol.Suntem dezamăgiți,unul dintre noi cade,lovit de
un adversar și-atunci un băiat de pe margine cere voie să intre în echipa
noastră.Arbitrul este de acord și ,,intrusul”aleargă,mingea parcă este legată
de picioarele lui,driblează pe toți care-i ies în cale...golul lui este de
neevitat.Juniorii sunt derutași,aleargă,dar mingea rămâne numai la
noi.Rezultatul ne este favorabil..Juniorii sunt uimiți,nu înțeleg cum
niște,,nimeni”i-au învins.Iar noi ne îmbrățișăm cu băiatul străin și-l
aplaudăm,recunoscându-l:un fost elev al școlii noastre care joacă undeva într-o
,,țară caldă”.Bineînțeles că ne-a invitat la o prăjitură și ne-a povestit
despre meciurile lui din Premier League.L-am privit cu admirație,fiecare
gândind că am vrea să fim în locul lui....
Fișă de lectură:
Titlul,,Prefață”
Autorul:Tudor Arghezi
Data și locul publicării textului: volumul,,Cartea cu poezii”1931
Idei/stări/sentimente exprimate în text:
Textul se desfășoară într-o tonalitate jucăușă, Ipostazele jocului implică amuzamentul; in prima parte se adresează copiilor, actul creației văzut ca joc iar în doua parte poetul explică intentiile cu care sunt realizate aceste versuri.
Ipostaza eului liric: Eul liric inițiază o competiție ,un joc de-a creația la care participa întreaga sa familie, ce are ca scop scrierea a cât mai multe poezii.
Tonul textului:autorul trece cu ușurință de la tonul glumeț,ironic când se joacă de-a creația la tonul serios când îndeamnă omul matur să redevină copil.
Particularitățile textului: Măsura versurilor este
inegală, variind între 4 și 16 silabe, iar tipul de rimă care predomină
este rima împerecheată. Numărul versurilor într-o strofă variază și el –
13, 5, 10, ultimul vers fiind despărțit prin pauză grafică de poezie.Sunt verbe
la persoana întâi singular, moduri și timpuri diferite,
,am răscolit, am ales, să caut, să culeg.”Adresarea
directă prin vocative,,domnule,confrate” "Tovarăși de coate "-
denumește prietenii , parteneri de joc , in cazul nostru părinții autorului.
"Stihuri vreo câteva sute " - este o inversiune sintatică și o
hiperbola . Versul " m-am făcut analfabet " este metafora , se
referă la jocul creației
Exemple de versuri:..................................................................................................................
