CORIJENȚA
4= Motivele acestui eşec sunt simple şi liber consimţite: „Am rămas corigent, pentru că am vrut eu; sau, mai exact, nu am promovat, pentru că nu am vrut”Personajul narator recunoaște cu sinceritate că este corigent la matematică și nu are voința necesară să depășească această situație.Mărturisește lisa de voință care-l caracterizează,deși este socotit,,voluntar”,cu voință fermă,pentru că citește cărți de știință.
5= El este interesat de știință,citește mult,dar aceasta este o pasiune,însă pentru matematică nu are nicio înclinație,voința lui fermă,socotit,,voluntar”este pentru lectrură,nu pentru studiu; nu este prieten cu matematica, iar ceea ce îi stârnește interesul este știința.
6=,,nu am promovat,pentru că nu am vrut”este o mărturisire sinceră, este interesat de știință și nu vrea să treacă la matematică oricum,pentru că nu vrea să fie superficial,el vrea să știe. . El este cel care judecă situaţia, se judecă pe sine, este extrem de sincer cu privire la ceea ce i se întâmplă, la sentimentele care-l încearcă.
Întâmplările:
1=rezumat:
Fragmentul prezintă capitolul cu acelaşi nume, capitol
care începe brusc cu hotărârea luată de personaj de a învăţa serios la
matematică, fiind ameninţat de corigenţă. El îşi construieşte un plan riguros
de studiu, cu puţin somn, astfel ca după trei zile să ştie tot ce n-a învăţat
într-un an întreg.
Planul pare viabil, însă apar prea multe impedimente în realizarea sa efectivă:
adolescentul este tentat să citească altceva, pierde vremea cu lucruri inutile,
ca strategie de amânare, doarme prea mult, citeşte istorie literară. Din când
în când mai citeşte la trigonometrie, dar nu se străduieşte să înţeleagă.
Este convins că nu e imposibil, însă în cele din urmă recunoaşte în faţa
familiei ceea ce în sufletul său era limpede: că va amâna matematica pe toamnă,
urmând ca toată vara să studieze temeinic.
2= Stările prin care trece personajul:
Stare iniţială: Entuziasm, determinare,,,mă apuc de învățat;eram entuziast și
credeam”....
Stare mediană: neplăcere, angoasă, agitaţie interioară,,cald,și mie îmi era
somn;nu mă pot apuca deodată”....
Stare finală: renunţare, recunoaştere a hotărârii premeditate:,,chiar e mai
bine să mă lase corijent,la vară am vreme destulă”.....
3= Prima zi- trigonometria:citește o carte;își pregătește masa de studiu;citește 27 de pagini,cântă la pian,
a doua zi-algebra,ceasul sună la cinci,citește din Iorga,din Istoria literaturilor romanice,
a treia zi – aprofundarea,desenează un cerc,este nehotărât;
a patra zi-
răspunsul pe care și-l dă:va învăța la vară....
În realitate: citeşte altceva, îndepărtează sursele de distragerea a atenţiei,
descoperă tot felul de impedimente, dialoghează cu propriul eu.
Personajul
1
a= Adolescentul își face, plin de entuziasm un program prin care își propune să învețe.
b=nehotărâre: . Diferiţi factori îl sustrag de la învăţătură: creionul nu este destul de ascuţit, scârţâie fereastra, cerneala s-a uscat în călimară,
c=amânare:Este fericit să găsească momente în care să nu învețe.
2=Între starea exterioară a personajului care trece cu ușurință de la entuziasm, arătând interesul înainte să deschidă măcar cartea la nehotărâre, mintea lui zboară în altă parte,face alte lucruri ,.apoi renunță, hotărăște să învețe la vară, considerând că va învăța bine, este o neconcordanță.Nu există niciun echilibru,mai mult nepăsare.
3=Este ispitit de lectura altor cărți,,Istoria literaturilor romanice”,reviste,broșuri,o prefață,apoi de pian,obiecte de pe masa de lucru,activități de interior.
4=tehnici de amânare: vrea să-și obișnuiască creierul cu învățătura,își poruncește cu glas tare,își face curaj,își impune cu hotărâre,își odihnește ochii,se simte obosit,renunță al a mai învăța.
Dialogul su sine
1= . Dialogul este folosit ca un monolog, pentru a arăta gândurile interioare ale personajului.
Este hotărât să învețe,dar are o ezitare:,,Nu mă pot apuca deodată....trebuie să-mi obișnuiesc creierul.”Devine poruncitor,,Haide..”Își face curaj cu îngăduință,,primele lecții nu sunt grele”,deși nu e convins de măreția pe care o va învăța:,,trebuie că e foarte interesantă trigonometria”.Amână învățarea din cauza serii,,să nu-mi obosesc ochii citind noaptea”.Se ceartă cu eul propriu și cedează,,ei,și ce e dacă am matematică?”
În fața tatălui se preface cum c-ar fi învățat de ore întregi și este extrem de epuizat,,greu,foarte greu....sunt foarte obosit.” Se consideră ca și ceilalți adolescenți care nu sunt capabili de un viitor potrivit. Cel trece de la extaz la disperare și apoi revine la starea inițială.
2= prin dojană,tânărul încearcă să-și motiveze slăbiciunile și să se stimuleze pentru a le depăși.
3=personajul e lipsit de voință și de motivație
4=Renunțarea este doar o altă modalitate de a amâna pregătirea pentru examenul de corijență.
5= Îşi recunoaşte hotărârea de a învăța cu o atitudine mândră,deși matematica pentru el este o povară,este serios numai prin vorbe.
6= Cheia reușitei stă chiar în pregătirea amănunțită pentru examen. De ce? Pentru că te va face stăpân pe situație.Trebuie să se păstreze o perspectivă optimistă,elevul să aibă încredere în forţele proprii şi să fie organizat. Mai mult, pregătirea pentru învăţare, care ar trebui să se desfăşoare asemenea unui ritual care să-l introducă într-o stare de concentrare maximă, poate face diferenţa între succes şi eşec.
Dincolo de text
1=În fragmentul din,,Memorii”apare un alt Eliade care doarme puțin,datorită unei discipline impuse cu hotărâre:treptat se culcă mai târziu,ceasul îi sună mai devreme.Experiența este benefică,pentru că își micșorează,,rația de somn”.Când i se face totuși somn ziua,se odihnește puțin.
2=legătura dintre literatură și matematică
Galileo Galilei spunea că „matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul”, în timp ce pentru Robert Browning, „Dumnezeu este poetul perfect.” Sunt specialişti care au demonstrat inclusiv că o parte a poeziilor compuse de Eminescu folosesc principii, calcule şi formule matematice. Deşi la prima vedere pare că cele două (poezia şi matematica) nu au nimic în comun, Eminescu a dovedit că există o legătură (chiar şi subtilă) între ele. În versurile sale găsim ascunse de multe ori cuvinte sau expresii care fac trimitere la matematică (adunare, fracţii, mulţimi sau figuri geometrice).
În poeziile sale se regăsesc de numeroase ori cuvinte care duc cu gândul la matematică:
“Iar colo batrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate” ”Şi din roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit”
Însă opera care face referire cel mai mult la simbolurile matematicii este “Sărmanul Dionis”, unde se regăsesc figuri geometrice şi simboluri matematice:
-Cercul ("Pe o pagină găsi o mulţime de cercuri ce se tăiau, atât de multe încât părea un ghem de fire roş· sau un painjiniş zugrăvit cu sânge.”)
-Ovalul (“Văzu un băiat cu faţa ovală, palidă, cam slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini largi...”)
-Triunghiul (“Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de· foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii.”)
-Infinit (Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca· reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.)
Pe lângă referirile (întâmplătoare sau nu) din poeziile sale, Eminescu a tras şi concluzii pur matematice, care arată nivelul profund la care era capabil să gândească, deşi domeniul nu era cel în care era expert:
„Orice mărime finită faţă cu infinitul este zero. De aceea sentimentul de adîncă nimicnicie care ne cuprinde faţă cu Universul”. „O mărime concretă multiplicată c-o mărime infinită creşte în progresiunea mărimii infinite”.
Putem spune astfel că Eminescu îmbina perfect matematica şi literatura şi că în opera sa cuvintele se împletesc cu părţi din celelalte domenii de care poetul era interesat, rezultând sensuri noi în versuri noi, pe care fiecare le poate descifra în propriul fel.
==compunere—Un moment dificil din viața mea de elev---
ESEU
Fragmentul ”Corigența” aparține romanului ,,Romanul adolescentului miop” care a fost publicat neterminat în anii 1924-1925 și publicat postum în 1989.
Titlul ”Romanul adolescentului miop”, în sens conotativ este format din două substantive comune și un adjecti, denumind o carte a unui om în perioada adolescenței care avea probleme de vedere. În sens denotativ, titlul este o poveste de viață a naratorului care avea probeleme de vedere, dar adjectivul ”miop” poate să-l reprezinte pe adolescentul care ia decizii pe moment și nu poate să-și perceapă niciodata viitorul.
Titlul fragmentului ”Corigența” este format dintr-un substantiv comun care, în sens propriu arată starea în care se găsesc elevii care nu au note de trecere la o anumită materie sau mai multe, depinde de situație. În sens figurat, titlul este bariera de care naratorul nu poate trece, el având nota ”insuficient” la matematică.
Tema textului este școala și este redată de motivele literare ”matematica”,”cărțile de știință”,”trigonometria”.
Tipul de narator este personaj și subiectiv, iar
perspectiva naratorului este subiectivă deoarece acesta narează la persoana I
singular.
Ideea incipitului, în acest fragment, se repetă și în final. Această idee
îl surprinde pe narator în ipostaza de a recunoaște fără rușine că este
corigent la matematică și nu are voința necesară să depășească această
situație. El este interesat de știință și nu vrea să treacă la matematică.
Această tehnica de repetare a ideii se numește tehnica circularei și a
sferoidului. Ea este folosita entru a insista asupra faptului ca naratorul
începe și sfârșește în aceeași ipostază, respectiv corigent.
Relația copil-școală este surprinsă în diferite momente în care se află naratorul. Naratorul, încă de la început, recunoaște că nu este prieten cu matematica, iar ceea ce îi stârnește interesul este știința. Prin faptul că i se permite să învețe toată materia în trei zile, este pus în situația să aleagă. El este foarte entuziasmat și crede în propriile sale gânduri. Își face un program de învățat, inclusiv noaptea, arătând interesul înainte să deschidă măcar cartea. După ce se apucă de citit, mintea lui zboară în altă parte. Își mai încearcă pdată norocul, își pune ceasul să sune la ora cinci dimineața, dar adoarme la loc pentru încă o oră jumate. Îl trezește lumina dimineții și trece la altă stare față de cum era înainte. Nu îi mai pasă de profesorul lui de matematică, Vanciu, care îl va lăsa corigent. Hotărăște să învețe la vară, considerând că va învăța atât de bine că profesorul va rămâne ”uluit”. Relația copil-școală se stabilește încă de la început, iar un an nou de școală pentru el înseamnă o nouă corigență ”Astfel, și anul acesta-ca întotdeauna-, rămân corigent”.
Naratorul se află la vârsta adolescenței, vârsta critica entru o persoană deoarece schimbările majore au loc în această perioada a vieții. Acesta tinde să se maturizeze, fiindcă încearcă orice posibilitate să învețe, dar nu poate să se concentreze suficient. Când tatăl său îl găsește citind de câteva minute, el se preface cum c-ar fi învățat de ore întregi și este extrem de epuizat. El se comportă ca un copil care vrea să treacă mai departe în viață, dar renunță e drum din cauza comodității.
Personajele din acest text sunt elevul corigent, principal, dinamic și rotund, profesorul Vanciu personaj secundar, dinamic și plat, tatăl elevului personaj secundar, episodic, dinamic și plat.
Naratorul este personajul principal din textul ”corigența” de Mircea Eliade. El este un băiat aflat la vârsta adolescenței, care trece de la o stare la alta. El spune că n-a trecut clasa pentru că n-a vrut și că este în totalitate lipsit de voință. Cântă la pian mai mult ca niciodată doar ca să nu învețe. La auzirea ceasului care trebuia să-l trezească acesta se crede mult prea inteligent pentru a învăța ”Matematica mă creează pe mine sau eu pe ea?”. Se consideră ca și ceilalți adolescenți care nu sunt capabili de un viitor potrivit. Cel trece de la extaz la disperare și apoi revine la starea inițială.
Modurile de expunere prezente sunt narațiunea și dialogul. Narațiunea este modul de expunere care are rolul de a relata fapte și întâmplări. Dialogul este folosit ca un monolog, pentru a arăta gândurile interioare ale personajului.
Limbajul folosit este comun, lipsit de metode
artistice, pentru a fi un tet clar, concis și coerent și este adresat tuturor
categoriilor sociale
În concluzie, toate aceste caracteristici reprezintă un adolescent ca toți
ceilalți, interesul pentru școală este ridicat, dar lipsit de voință, uneori
ajung în disperare.
