1=în tinereţe naratorul‑personaj,poposește într‑o seară dintr‑o toamnă târzie la un han, pe drumul care duce, prin Hăculeşti( localitate fictivă)și mai târziu,peste ani, într‑o noapte senină de iarnă îi povestește socrului său întâmplările petrecute la han.
2=Timpul verbal folosit în narațiune este în general perfectul compus care poate fi îmbinat cu alte timpuri.
3=Perfectul compus are o pondere mai mare.
4=Relatarea la prezent apare în primul paragraf al nuvelei ,apoi momentul in care ajunge la han, in curtea plina de oameni si de focuri, întâmpinat de hangiță,plecând de la han, drumetul face imprudenta de a pune iedul într-o desagă, pe spinarea calului, animalul înnebunit dârdâie si aleargă năucit, peste gropi si bușteni, înapoi spre han.
5=gândurile personajului la începutul:,,UN SFERT.....mă așteaptă
Cititorul se alătură personajului în momentul când este prezentată ,,cocoana Marghioala”,odaia cu miros de fructe,momentul stingerii luminii,,al băutului vinului de tămâioasă,al rătăcirii prin viscol.
Cititorul devine spectator urmărindu-l pe personaj în momentul apariției iedului,,al căderii calului,al întoarcerii la han.
6=adverbul,,acum” ajută la diferențierea dintre timpul narațiunii(prezentul personajului) si timpul istoriei(prezentul evenimentelor),odată cu trecerea din credibil în fantastic.Personajul retrăiește peste ani întâmplările cucerit încetul cu încetul, conform unei strategii tainice, numai de Marghioala știute: mai îl încântă odaia curata,îl tentează către plăcere cu mâncarea, foarte gustoasa, încearcă să-l convingă să nu plece pe asa un vifor, îi vrăjește căciula și după rătăcirea fără a ajunge undeva se simte încântat că este primit cu bucurie de hangiță.
7=.....dar ca aceea n-am văzut ......am simțit și cald......am simțit și un miros......
Se potrivește perfectul compus exprimă o acțiune terminată în trecut.
Pag.49=INCERTITUDINI spațiale
1=locurile:hanul de la Hăculești-localitate fictivă,drumul ca un labirint în jurul hanului,sunt locuri care ar putea fi oriunde.
2=este vorba de locuri fictive
3=deruta personajului: Călătorul încalecă și calul pornește năuc, sărind bezmetic peste gropi, peste mușuroaie, fără să mai poată fi oprit. Uitându-se la cer, tânărul își da seama că, în loc să meargă la deal, o luase la vale si că se rătăcise într-o ,,porumbiște cu cocenii netăiați". Calul cade în genunchi și drumetul, speriat, își face cruce.
4=Personajul este uimit de curățenia hanului, rezultatul unei atmosfere „vrăjite”, atmosfera de mare sărbătoare ,în care toate detaliile interiorului au o strălucire aparte,arată o atmosferă fantastică,cu aparența de straniu i de ireal. Tânărul este atras de feminitatea gazdei,o femeie fără vârstă.
5-Personajul-narator îsi face un portret succint prin autocaracterizare ironică: ,,curățel și obraznic”, pentru a-și confirma calitățile. Tânărul este cucerit de hangiță.,conform unei strategii tainice, numai de Marghioala știute. Îl încântă odaia curată si cochetă, în care totul este ,,alb ca laptele...cald...și miroase a mere și gutui.”
Următoarea tentație către plăcere este mâncarea gustoasă și împreună cu vinul bun îi dau tânărului o,,amorțeală”,află că afară a început viscolul, se dezmeticește brusc, intră în realitate și constată că stătuse la han ,,două ceasuri și jumătate".
6=Personajul a rămas tot timpul în plasa vrăjilor.
O poveste cu mai multe înțelesuri
1=La han se petrec lucruri nefirești: se oficiază un ritual magic :magie neagră, descântec, vrajă, Hangița era o femeie pe are unii o bănuiesc…că umblă cu farmece , bănuială întărită de întâmplarea cu hoții, dispune de atracția privirii,se ţine de glume şi de farse; este o vrăjitoare care n-are icoane, are în casă un cotoi – simbol malefic, ce se transformă în ied,vrăjește căciula,influețând vremea, îl învârteşte în cerc pe drumeț.
2=Personajul îşi începe rătăcirea într-un cadru alcătuit din elemente fantastice: vremea neobişnuită de afară este asociată cu trăirile personajului care simte viforul,vede lumina„ostenită”,este amețit de vârtejul norilor,scoate căciula care îl strângea de cap,iar calul se împleticește ciudat.După ce-şi scoate căciula, vremea se schimbă iarăşi, ploaia făcându-l să aibă nevoie din nou de protecţia căciulii și iar se simte rău.Din nou calul, obosit, gâfâie, „se cutremură şi dârdâie din toate încheieturile ca de frigurile morţii”, se opreşte la vederea unei „mogândeţe”, care pare când o „căpriţă”, când un „ied negru”după care porneşte într-o goană nebună,cade ,,zdrobit în genunchi.” Imaginea lunii este nu numai un element magic, dar şi un element care accentuează confuzia personajului, după o rătăcire de „vreo patru ceasuri”, timp în care drumul lui a descris un cerc.
3= Perspectiva narativă—Naraţiunea
este subiectivă ,naratorul-personaj îşi exprimă direct sentimentele pe care le
trăieşte. Fănică este un narator protagonist, viziunea asupra acţiunilor
prezentate rezumându-se la punctul său de vedere. Astfel textul epic prezintă o
perspectivă unică subiectivă asupra evenimentelor.
4=Personajul este fermecat: la început este cucerit conform unei strategii tainice al hangiței, îi place odaia în care totul este alb,cald si miroase a mere si gutui. Când tânărul își face cruce,izbucnește ,,un răcnet",apoi ușa se deschide sa iasă ,,cotoiul supărat", iar lampa se stinge. Următoarea tentație către plăcere este mâncarea.Personajul pleacă și se întoarce sa-și ia rămas bun, o găsește pe femeie învârtindu-i căciula în mână, îi amână plata,privindu-l ciudat, va achita când va trece înapoi, astfel femeia posedă forțe malefice si farmece pe care le face călătorului care voia sa-și urmeze drumul.
=Personajul se rătăcește prin viscolul pornit deodată, începe să simtă dureri la cap, căciula îi strângea capul,calul se împleticea, făcea sărituri de necrezut.Deodată zărește pe drum o arătare,își dă seama că se rătacise și fără cal se întoarce la han după multă vreme,vrea să se închine,dar hangița îi prinde mâna.
=Finalul nuvelei se manifestă în planul real și este aluziv, autorul concluzionează că iedul și cotoiul erau diavolul,. Socrul său, polcovnicul Iordache, îi răspunde moralizator că divolul,,răul mai întâi te tentează, ca să prinzi gustul, apoi te spurcă,știind unde te duce și lasă să se înțeleagă faptul că și el în tinerețe avusese o astfel de experiență.De aceea știuse el cum să procedeze cu viitorul ginere pentru ca să-l aducă pe calea cea bună,creștinească.
Dincolo de text
1=Povestire fantastică==,,La hanul lui Manjoală" dezvoltă tema Necuratului, care încurcă, prin semne si întâmplări ciudate drumul tânărului Fănică, logodnicul fetei polcovnicului Iordache, îndreptâdu-l pe la hanul stăpânit de o fascinantă hangiță. Hanul este protejat de forțe magice, ca și cum enigmatica stăpână ar fi încheiat un pact cu diavolul,care înlătura orice primejdie. Personajul principal, tânărul Fănică, își povestește întâmplările extraordinare:la intrarea lui, cucoana Marghioala se afla ,la cuptor",femeia e atrasă de flăcările iadului, Pare o femeie fără vârstă,iar tânărul, încearcă să afle ce sta in spatele acestui mister în atmosfera fantastică..Semnele divine lipsesc,există un personaj magic, motanul, care sare speriat în momentul în care tânărul se închină. Hangița aplică o regie dinainte pregatită: vântul urlă puternic,tânărul vrea să plătească, dar ea îi șoptește misterios că îi va plăti când se va întoarce. Senzațiile din natura dezlanțuită, în care totul este răsturnat, sunt extreme: călărețul simte o durere puternică în piept, îl doare capul, totul din jur se amestecă, căprița mică neagră. Iedul, luat în desagă, îndreaptă călărețul prin pustie,o forță nevăzută îl determinăsă se întoarcă la han,unde petrece multă vreme. Eliberarea de forțele Necuratului are loc ulterior prin primenire într-un schit, unde se leapădă de Satana, prin ,,post, mătănii și molitve":Hanul ia foc, iar femeia malefică se întoarce in locul de unde venise, ,,sub un morman uriaș de jaratic".
2= Povestirea,,La conac" debutează cu
imaginea unui călăreț anonim care vine dinspre Poienița și se îndreaptă spre
conacul unui boier din Sălcuța,(la fel ca tânărul Fănică) căruia trebuie să-i
plătească arenda-cincizeci de galbeni . Tanarul călărește domol, fără teamă,
privind cu încântare la peisajul deschis in fata ochilor sai într-o dimineață
de primăvara, nu zărește pe nimeni în urma lui. Apare în preajma sa un alt
călăreț ieșit ca din pământ. Cu toate că este îmbrăcat ca orice negustor ,are
un aspect straniu: părul roșu ca focul iadului și o privire șașie care dă o
amețealăcălătorului.Când ajung amandoi in apropiere de Sălcuța și le apare în
față turnul strălucitor al bisericii, flăcăulse închină, iar celălalt râde cu
poftă și dispare,reapărând în fata hanului, sub umbrar. La han, negustorul îi
oferă de băut călărețului, care acceptă să bea. Trupul și mintea îi sunt
invadate de o ,, căldura plăcută", transformată apoi într-un foc lăuntric.
Pe măsura ce bea din belșug, personajul îsi pierde luciditatea și urmează
mecanic îndemnurile drăcești.
Către seară, flăcăul se simte obosit, ar dori să se odihnească, dar maleficul
negustor nu-i dă o clipă de răgaz: îl conduce în odaia unde se joacă stos cărți
si îl îmbie să-și încerce norocul. Aceasta ademenire este posibilitatea de a
câștiga nemăsurat, fie prin escrocarea partenerilor sau pur si simplu din
întâmplare. Din grupul jucătorilor se ridică unchiul Dincă care îl sfătuiește să
se retragă de la masa de joc. Stăpânit de vrajă, tânărul pierde contravaloarea
arendei, ceasul și două inele, care sunt câștigate -din fericire- chiar de
neica Dincă și de un alt jucător norocos. A trecut de mult de miezul nopții,
afară s-a-nnorat, iar în han domnește o liniște adâncă.Tânărul cere disperat un
sfat tovarașului care-l veghează neclintit.
Ultima ispită este și cea mai gravă, omul șașiu îl îndemnă să-și jefuiască ruda și pe negustorul străin, ca să-si
recupereze banii și obiectele pierdute la jocul de noroc. Acum își dezvăluie
puterea diavolească si-i oferă victimei sale o basma fermecată, cu puteri
narcotice, destinată să-i cufunde pe toți deja adormiti într-un somn adânc. Epuizat
de încercările stranii prin care a fost silit sa treacă, tânărul se prăbușește,dar
în dimineata următoare este trezit de unchiul său, care îl ceartă și îi restituie
galbenii necesari achitării arendei boierești.
Și povestirea ,,Kir Ianulea” se desfășoară într-o atmosferă realist-fantastică.
Dardarot, împăratul iadului, vrea să cunoască adevărul auzit că femeia poartă toată vina pentru nenorocirile de pe pământ,,toți oamenii sosiți la noi se plâng numa de soțiile lor; toata vina o aruncă pe spinarea nevestelor. Aghiuță este investit cu dificila sarcină de a verifica aceste spuse, fiind emisarul iadului pe pământ, timp de zece ani,va fi supus ,,la toate slăbiciunile si ticăloșiile pământenilor, la neștiință, la săracie, prostie și mânie". Aghiță ia înfățișarea unui muritor obișnuit, alege Bucurestiul, pentru a cunoaște viața de bărbat însurat, căsătorindu-se cu Acrivița, ,fata mai mare a lui hagi Cănuță", vestită prin frumusețe, dar cu un ,,cusur", se uitacâteodată cruciș";era o cu semnul răului. Aghiuță si Acrivița au o nuntă stralucită în mahalaua Negustorilor. Capriciile Acriviței apar după nuntă:din blândă și supusă devine ,,o leoaică", speriindu-i pe toți din jur,se declară stăpână cu toane.Acrivița devene o soție geloasă, nervoasă,făcând din viața lui lanulea(numele luat de drac) un șir nesfârsit de nenorociri. O altă patimă a Acrivitei o reprezinta ,,darul foițelor", fiind o mare amatoare de petreceri si de jocuri de noroc, avand casa ,plină de jucători". Apoi, pe neașteptate, devine,, din scorpie nebună", femeie iubitoare, îl alintă,îl rasfață,prefăcându-se, pe Kir Ianulea: "lumina mea, mângăierea lumii.Ruinat de către sotție și salvat de negustorii care îl urmăreau pentru plata unor datorii de Negoita, Kir Ianulea va chinui câteva femei prin posedarea sufletului lor. Numai Negoiță va fi capabil, printr-un pact prealabil cu diavolul (Aghiuță), să salveze răul din femeile posedate. A treia femeie posedată de Aghiuță este chiar fiica lui Vodă, dar Negoiță nu mai poate scoate diavolul din femeie, deoarece pactul dintre ei nu mai era valabil. Doar Acrivița va reuși,pentru ccă dorește să vindece femeile posedate de diavol. Misiunea pământească de zece ani a lui Aghiuță se încheie, se întorce acolo unde îi este locul, în iad și,obosit,primește permisiunea de la Dardarot de a dormi trei sute de ani.
Narațiunea Kir Ianulea aduce în prim-plan un personaj feminin fascinant, o întrupare a misterului feminin .Acrivița, femeie cu toane, plină de istericale și de reacții neprevăzute, poate fi asemanată cu Coana Marghioala din ,,La hanul lui Manjoală”, exercitându-și răutatea prin legăturile ei cu diavolul,uneori îl inspăimântă pe necuratul însuși.
3=
În cele două povestiri fantastice:,,La hanul lui Mânjoală”și,,Moara lui Călifar” sunt elemente comune: pactul făcut de Călifar , care este dornic să atragă pe cei dornici de a se îmbogăți,dar și de hangița Marghioala,cea fără vârstă cu diavolul , care are ca garanție chiar sufletele lor.
Moara lui Califar are faimă rea şi funcţie malefică,este propietatea unui vrăjitor și el fără vârstă, temut. Vrăjit este şi Hanul lui Mânjoală hanul are acareturi:grajd, cârciumă, bucătărie, dar mai ales odăi albe şi un miros îmbietor.
Ţinutul de dincolo de moară este ,, un pământ pietros, scorburos şi plin de mărăcini, în care numai necuratul trăgea brazdă cu coarnele”,este un adevărat labirint și este străbătut de tânărul Stoicea căruia morarul îi promite procopseală,îl pofteşte la masă trimiţându-l să se spele mai întâi din iazul mort ,,care nu face unde”.Un alt tânăr,Fănică poposește la un han,este întâmpinat de hangița Manjoala care-l îmbie cu mirosurile mâncărurlor.Ambii tineri sunt uor seduși de ființele malefice-un morar și o hangiă,trăiesc seducția răului,pentru că le lipsește smerenia.Chiar dacă Fănică se închină,caută o icoană,se lasă ademenit de femeia plină de farmec,iar Stoicea se lasă în voia unui vis în care este fericit.
Împrejurimile hanului pot fi asociate cu un labirint,ceva în care omul se pierde,iar Fănică înțelege că greșise drumul,că greșise că pleccase pe un timp cu viscol,că ceva neștiut i se întâmplă, mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. .În cazul lui Stoicea labirintul este indicat prin sălbăticia pădurii fără poteci.Ambele personaje rătăcesc singure,căutând o ieșire,unul spre a se însura,celălalt spre a se îmbogăți. Descrierea bătrânului vrăjitor,, barbă şivă, sprâncene de muşchi uscat, nasul – cioc de cucuvaie”este fantastică,pe când a hangiței este ademenitoare ,,frumoasă, voinică și ochioasă”,plină de bucurie,femeie fără vârstă. Morarul îi promite lui Stoicea procopseala după care a venit şi îl pofteşte la masă trimiţându-l să se spele mai întâi din iazul mort ,,care nu face unde”,iar hangița îl cucerește pe tânăr încetul cu încetul, conform unei strategii tainice, stiute, încântâdu-l cu odaia în care totul este ,,alb ca laptele..cald ca sub o aripa de cloșcă"unde miroase a mere și gutui.
O ispită -bogăţia şi faima – trăieşte Stoicea, care, pentru a le obţine, face pact cu diavolul, moş Califar, întruchipare a Diavolului;Fănică trăiește momente fantastice care implică prezența diavolului cu care hangița avea legături: nu credea în icoane, ușa care se trântește atunci când drumețul își face cruce și în final focul face din han un spațiu al Satanei. Cotoiul și iedul sunt chipuri ale Diavolului.
Stoicea este un învins,chiar dacă află că totul a fost un
vis, Diavolul“ îl purtase într‑o lume virtuală, vreme de un veac, „cât își
aruncase în obraz un pumn din apa fermecată“, iar în acest răstimp se
îmbogățise, dobândise rang boieresc, avusese nevastă și copii, pe care brusc,
prin suspendarea declicului temporal, le pierduse pentru totdeauna;totul fusese
de fapt o cursă. Vraja dispare și atât sursa răului, morarul-diavolul-și
flăcăul se prăbușesc în lumea infernală din care izvorâseră forțele malefice.Fănică
se luptă cu atracțiile diavolului de la han:fuge de trei ori înainte de
logodnă,întorcându-se la han, dar viitorul socru îl duce în lăcașul sfânt,,la un schit in
munte",unde s-a pocăit și prin credință a învins diavolul.
Numai credința în Dumnezeu și pocăința pot salva sufletul omului
de la capcanele pe care i le întinde Satana prin tentații amăgitoare,
atractive, deturnându-l de la calea cea dreapt, de la făgașul firesc al vieții
4=O povestire fantastică este,,Lostrița”de Vasile Voiculescu
Superstiţia populară arată că diavolul ia diverse
înfăţişări, pentru a atrage oamenii ca să-i distrugă. Acţiunea prin înlănţuirea
întâmplărilor începe cu povestirea legendei populare despre „dracul din baltă”,
întruchipat de o lostriţă uriaşă(pește mare răpitor,strălucitor) care a
ademenit pescari iscusiţi,copii neştiutori şi toți, furaţi de strălucirea ei,
s-au înecat în apele Bistriţei, întrucât ea era mai ales „nesătulă de carne de
om”. Tânărul Aliman(nume ce înseamnă adâncime) fascinat de lostriţa, nădăjduia
că o va prinde,chiar reuşeşte s-o prindă o dată în undiţă „numai o clipă”, altă
dată a strâns-o în braţe, dar sălbăticiunea „i-a scăpat din mâini ca o săgeată
licăritoare”. Flăcăul a rămas amețit și nu putea s-o uite. Ca un Făt-Frumos din
basme, Aliman, care „era frumos şi voinic” şi „nu ştia de frica nimănui”, s-a
jurat să prindă lostriţa vie şi o căuta peste tot fără odihnă. Din când în
când, lostriţa se arăta,iar dispariţia îndelungată lostriţei îl chinuia. Primăvara
Bistriţa şi-a revărsat apele, numai lostriţa nu se arăta,dar deodată apare mândră
și vicleană, iar tânărul îşi recapătă forţa şi încrederea. Aliman recurge la
stratageme diferite pentru a prinde lostriţa, împleteşte din nuiele „coteţe”,
dar totul e în zadar şi el crede că „nu e lucru curat”. Flăcăul pleacă într-un sat „sălbatec de pe Neagra”, ia un vraci
bătrân, „un fel de stăpân al apelor”, care îi confecţionează o lostriţa din
lemn la fel ca aceea din Bistriţa. La ora întâlnirii duhurilor, în miez de
noapte, „cu luna în pătrar”, Aliman intră în râu cu lostriţă vrăjită, spune
descântecul învăţat de la vrăjitor, prin care se leapădă de lumea lui Dumnezeu
şi dă drumul „păpuşii cu chip de lostriţă” în Bistriţa.Odată vraja făcută,
flăcăul doarme adânc şi liniştit pentru prima oară după multă vreme, până când
l-au trezit oamenii, întrucât Bistriţa inundase pământuri,aducând moarte.
Aliman se pregăteşte să se arunce în valuri, ca să salveze o făptură omenească
ce „abia se mai ţinea cu amândouă mâinile de o rămăşiţă de cârmă”. Era o fată
leşinată, care îşi vine numaidecât în fire ,nu înghiţise deloc apă; hainele
s-au zvântat rapid, părul răsfirat,ochii reci ca sticla,şi dinţii „ascuţiţi ca
la fiare” stârnesc uimirea oamenilor.
Aliman a luat fata acasă și ca în basmele populare se îndrăgostesc.Este ceva
ciudat,sunt zvonuri că fata este o strigoaică,dornică de sânge,dar Aliman arăta
sănătos,voinic,frumos.Lostriţa apăruse din nou şi plutea „în văzul tuturor”,
dar flăcăul nu se sinchisea, o uitase şi era bucuros.Flăcăul vrea să se însoare
cu fata, căreia el îi pusese numele Ileana, ca-n basmele populare, dar ea râde,
spunând ironic că nu pentru cununie venise pe lume. Într-o zi, mama fetei, „o
femeie voinică; iute şi sturlubatică”, a venit să-şi ia fata acasă, „la
izvoarele Bistriţei aurii, unde spunea că-şi are rosturile” şi, până ce Aliman
să se dezmeticească, femeia și fata erau departe.
Aliman a căutat-o multă vreme, dar în zadar; nici vraciul nu mai era de găsit,
numai un moşneag, trecut de suta de ani, îşi amintea că, atunci când el era
copil, satul Te alungase cu pietre „pentru multele blestemăţii şi răutăţi ce
săvârşeau cu ajutorul Satanei”. Supărat, flăcăul a devenit neputincios,dar o
fată mai îndrăzneaţă din sat l-a ademenit, s-a logodit cu el, şi urma nunta. În
noaptea de dinaintea nunţii, Aliman a visat că „se însura cu lostriţa” şi că îl
cununa „bătrânul vrăjitor”. A doua zi, în timpul ospăţului, pe Aliman îl anunţă
un copil că a apărut din nou lostriţa miraculoasă, care e „mai mare şi mai
frumoasă”. Buimac de băutură, Aliman se trezeşte brusc, ca dintr-un somn adânc
şi fuge spre Bistriţa strigând că nu-i mai scapă, o va mănânca la nuntă.
Văzând lostriţa, chipul lui Aliman se luminează de fericire.Râul este
învolburat, dar flăcăul strigă peste vuietul apelor: „iată, vin”. Intrând în apele
vijelioase, Aliman prinde lostriţa în braţe parcă s-o apere, adăpostind-o ca pe
un copil cu braţele, apoi se cufundă cu ea în valurile care „s-au pecetluit
deasupra lui pentru totdeauna”.
Lostriţa sugerează ştima, duhul rău al apelor,necuratul,dracul de baltă, care îi vrăjise pe mulţi bărbaţi cu iubirea ei. În această povestire, se sugerează ideea că dracul a luat aici înfăţişarea unui peşte, sub forma lostriţei. Aliman, îndrăgostit nebuneşte de lostriţă, trebuie să-şi urmeze calea aspiraţiei sale spre un ideal, face pact cu Diavolul în numele iubirii. Deznodământul povestirii trimite către mitul vechi- strămoşul tuturor vieţuitoarelor lumii este peştele.Aliman prinde lostriţa cu bucurie şi cu dragoste nestăvilită, încearcă s-o ocrotească, şi se contopeşte cu ea în adâncurile misterioase ale apelor, într-o lume necunoscută, tainică a valurilor care arată întoarcerea omului la origini, prin refacerea legăturii totale cu elementele cosmosului. Pe de altă parte, sfârşitul tragic al tânărului Aliman poate semnifica ideea că omul este mistuit de propriul ideal, spre care aspiră necontenit şi cu care doreşte să se identifice.
COMPUNERE=O ÎNTÂMPLARE FANTASTICĂ
Într-o noapte,o rază de lumină a căzut pe coperta unei
cărți din dulapul din fața mea și adormind abia am citit cuvântul Merlin.Și
deodată mi-a apărut în vis Masa rotundă,unde erau Regele Arthur cu cei mai curajoși cavaleri,iar în mijlocul
mesei o sabie uriașă,strălucitoare.Un tânăr îmbrăcat în haine negre ,acoperit
de o mantie lucioasă mi-a deschis o ușă și mi-a spus încet că nu ebine să
ascult ce se vorbește în acea sală,m-a ridicat ca pe un fulg și am plutit,fără
să atingem pământul până într-o piață unde era unde oameni îmbrăcați ca în
tablourile vechi strigau cuvinte neînțeles,iar tânărul mi-a spus că voiau pedepsirea
unui vrăjitor.L-am întrebat cine este și simplu mi-a spus că și el este un
vrăjitor,Merlin.Am încremenit.Auzisem de el din cărți,filme.Și,zburând,nu știu
cum,am ajuns la
dragonul care era închis într-o peşteră sub castelul regelui şi care prin sunete
ciudate îi spune că trebuie să-l protejeze şi să-l ajute pe rege,amenințat de o
vrăjitoare ce dorește puterea regală.L-am ajutat pe Merlin să afle planurile
Morganei și amândoi să o alungăm.Am găsit în peșteră un ou de dragon și,în ciuda sfaturilor mele de a nu-l lua,Merlin
l-a pus la adăpost și în câteva clipe a ieșit un pui de dragon,care,miraculos,a
crescutși a zburat lăsând în urmă o dâră de foc.Înțelegând că acesta va aduc
nenorociri,Merlin a ricat brațul spre cer și pe pământ au căzut petale de flori
și fluturi.A fost vrăjitoria lui de a distruge un rău.M-am trezit și m-am
bucurat că totul a fost un vis.În cameră intrase prin fereastra deschisă un
fluture și câteva petale de flori,le adusese probabil vântul.....
